Copacul cunoștinței
Cu rădăcini adânci se înfrunta
din pământ,
Candva o sămânță,cu timpul
s-a înălțat.
Udata cu ape și ca nutrienți
îngrășământ,
Oferea oxigenul ce viața
a semănat.
S-a expus la anotimp și
luminatori cerești,
La caldura și răceala o sa
facă ofranda.
Se oglindea vremii definind
peisajele lumești,
Purtandu-le culorile,
mereu făcând parada.
Frigul iernii a acoperit copacul
in alb imaculat,
Cristale de apa înghețate-n
stele geometric.
Crengile-i goale de frunze acum
arată elaborat,
Poti sa vezi ceea ce nu vezi
și e simetric.
Cand razele de soare au strălucit
de primăvara,
Copacul a întâmpinat caldura
oferindu-i flori.
Mireasma divina se simțea
in fiecare seara,
Renasterea naturii și fericirea in culori.
In zilele-i toride vara amintea
de tropical,
Soarele strălucea printre frunzele-i
de verde crude,
Umbra copacului însă era pentru
toți ceva vital,
Oferind adăpost după ale zile-i
grele trude.
Toamna s-a dezlănțuit cu ploaie
și furtuna,
Frunzele rumenite colorând
peisajul rece.
Ceata deasa anunța a
spiritelor cununa,
Focul din șemineu și
un pahar din vinul dulce.
Odata ajuns la vremea recoltei
ne va bucura de zor!
Esenta copacului e sub forma
unui fruct lemnos.
Promisiunea cunoștinței întrece și
al soarelui dor,
Nuca fiind al sufletului remediu,
un deliciu savuros.
Viata ne va da lecții,și nu pe vreme
cu cer senin!
Momentele grele vin cu
învățături ascunse.
Ele ne vor ghida și îndruma
drumul prin destin.
Uneori binele și răul cu greu
pot fi distinse.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Vanessavain
Data postării: 9 februarie
Vizualizări: 87