Istorie si fantezie

Era o noapte calda si ascunsa

de priviri,

Printre brazi înalți,nocturne

fantezii!

Liliecii in plin extaz

capturează amintiri,
Ceata doar prin gând,

decorul umezii!

Suflet vechi,pericol

ma ademenește!
Trecutul ascunde alchimie

printre rânduri.
Melancolic a noastră poveste

grăiește,
Tot ceea ce dezgrop din pământ,

dintre scânduri.

Razele de luna coboară in

valuri de satin,
Lumina slaba îmi șoptea ca

ne întâlnim.
Pe ce cărări ma poarta al

meu destin,
In miezul nopții,o scânteie,

strălucim!

Prima întâlnire,a noastră

prima privire.
Piesa de puzzle printre a

altarului ruine.
Valul ne surprinde si iubim

si nestire.
Poveste neagră,pentru demoni,

sa-i aline!

Ne sorbeam sangele printre

priviri suave,
Suflete ce au in comun doar

moarte.
Etern legământ printre

urmările-i grave,
Aleșii hrănindu-se din curioasele-i

soarte.

Suflete goale,ne adancim

in plin abis!
Tu in râng înalt,te ascult,

ma delectez.
File ascunse dintr-un

vechi paradis,
Pun deoparte clipa,pe viitor

sa savurez.

Geaca de piele nu ii tine de cald,

e palid!

Trupu-i alb si rece cu

arome de bizar.

Plete lungi saten,

printre amatori,solid!
Ochii adânci si negri,al misterului

nectar.

Ma conduce pe a mele drumuri,

ochii sunt sclipind.

O floare de nu ma uita,sa-ți 

amintești de mine

Cu nuanțe de gri,gându-i simțeam,

pictând,
Inima-mi si chipul,

portret cu care ma alinta.

Cu zâmbet ascutit m-ai

vrăjit in noapte,
Străin ce te cunosc din

al vesniciei veac!
Timpul ne tine din scurt,

trece in șoapte,
Ne privim cu durere,

căutându-i leac.

Izul iubirii dintr-o viața demult apusă,

Ii se așterne pe buze sub ochii

mei flamanzi.

Conturul fanteziei din suflet

imi e indusa,

In fata sortii,astăzi,destinului plăpânzi.

Viitorul imi închide ochii sub o dorința,

Sufletu-mi e prea excentric,

hotare nu are!

In secret o sa am o veșnica credință,

Pasiunea focului,e eterna,

nu moare!

Arhanghel păcătos de tine

imi amintesc,

De prin file de timp,biblioteca

de povesti.

Căutându-mi sentimente,

numele-ți rostesc.

Purificand dorințele, poftele-mi

trupești.

Undeva,cândva,in timp si spațiu,

Cunoscuți demult si doar de noi.

Soarele si luna făceau armistițiu,

Tinand secretele departe

 de voi.

Sarutul lui imi ierta vicioasele păcate,

A lui privire ardea ca o flama încinsă.

Îl luam cu mine prin gânduri imaginate,

In dreptul inimii de

Dragobete eram atinsa.

El nu știe nimic,m-am

reîncarnat in prizoniera.

In jocul destinului,doar prada de război.

Fără speranța viata devine efemera ,

Cu ochii siroposi,conturam

in gând eroi.

Ma pierdeam in umbra

străzilor întunecate ,

Căutând victimele noilor mele fantezii.

Ma îmbătam si dragoste de

chipurile sculptate,

La final de pelicula,un abis de amnezii.

Ma hraneam cu atât de

dulce gandul meu,

Dragoste,pentru timp vei

fi o pacoste!

Am murit inainte de a ma naște,e greu!

La al nostru dans sa tina

pasul un staroste.

Dacă se poate va rog sa stergeti aceasta postare.Nu găsesc nicăieri un buton de delete.Multumesc.

Pana atunci las aici 2 poezii pe care le-am scris de-a lungul timpului.Sunt postate in duplicat.

 Ra si Luna 

Ei sunt apa care vede,

Suflet din țărână scos.

Focul care iubind,arde!

Trupii goi,vid întunecos.

Pe loc divin pasesc cei doi,

Izul florilor,a lor culori.

Regatul existentei noi!

Alesii zilei,a nopți orori.

Merg acolo sau vin aici?

Cei puri,cei vii,rătăciți.

Bantuind prin zile-i dulci,

Gradina ei o gusta.

Am uitat sa va spun eu oare?

Este și un șarpe de culoare.

El va fi dușman cu mine,

Si va iubi doar pe sine.

Ra și Luna va numesc,

Primii mei,comoara mea.

Ingeri dragi va dăruiesc,

De demoni sa va feresc!

De ii cauți nu ii găsești!

I-am ascuns in tine.

Indraznesti?

Din lupta suprema sa dovedești?

Drum lung aveți voi sigur,

Cai șirete dar și drepte.

De te grabesti mergi singur!

Impreuna,de departe.

In cuvintele-mi secrete vei găsii,

Ra,fiul soarelui privii!

Frumusetea celei vii,

Luna cu ochi de foc,zambii.

Si le place ei trăiesc,

Un întreg alcătuiesc.

Veste de la zei primesc,

Glas in minte ii surprinde.

Gasiti drumul de la mijloc,

Cautati in noapte,soare!

In dragoste găsiți si ura,

Iar in moarte dulcea-mi viața!

( Ra si Luna )2014

Este o poezie foarte draga

mie pe care am scris-o 

la terminarea liceului.

Este chiar prima mea încercare 

de a scrie o poezie.

M-a inspirat diferența dintre mine 

si un prieten apropoat

Era un băiat cu parul negru

si fire argintii,iar eu aveam

parul meu natural cu reflexii 

ruginii. Cumva eu îl priveam

pe el si el ma privea pe mine 

si așa m-am inspirat de 

am scris Ra si Luna. 
Sper sa va placa! 

 [După o pauza lunga de

aproximativ 10 ani am revenit   
in lumea poeziei la cererea unui 

autoportret] 

[ Recomended for women only ]

(MONOLOG)

 Univers  

Oglinda oglinjoara,

prin timp călătorim!

Imi plac ochii tai prin care

împreuna privim.

Esti așa de blândă si o ascunzi

de lumea rea,

In aceasta lume tu vei fi

numai a mea!

Care stea tu o preferi,

de ce faci diferențe?

Geometria fetei tale îmi va da

si dependente.

Lasa-ma sa te aliniez simetric si

curând tu vei vedea,

Puritatea soarelui întotdeauna

te va veghea!

Buzele-ți par dulci ca mierea,

cât de mult as vrea sa gust!

Pasiunile-ti ascunse îmi vor fi ca

si strugurilor must!

Zambetul ți-l voi ascunde ca sa

fiu la rând cu moda,

Stii tu doar ca nu-ți vorbesc eu anapoda!

Din profil te văd bizara,

stilul tău îmi da fiori!

Nu m-am putut decide care sa

ți le aduc dintre flori? 
Trandafirii sângerii îți vor potolii

vreodată setea?

Sau lăsam lacramioarele sa ne

rămână mereu feblețea?

Vin rose si lumânări,

lasă-ma sa te scriu prin versuri!

Sa ma adâncesc in al tău suflet

si ale fanteziei matasuri,

M-am îndrăgostit ce-i drept,

romanța singuratatii.

In aceasta lume tu ești singura care

îmi va da sens vieții.

Aripile gandului vor fi comoara

mea cea draga.

Ca prin magie ai făcut totul sa meargă!

Vom creea si vom oglindi o

altfel de realitate,

O viziune care niciodată nu

va cunoaște moarte.

Muzica voi pune sa îți văd

corpul dansând!

Ador sa-ți văd umbra

cu gratie mișcând.

Te parfumeaz la încheieturi

sa-ți descopăr delicatețea,

Stiu atâtea moduri prin care pot

sa alung tristetea.

Nu te dau si nu te voi lasă eu prada!

Doar propria-mi reflexie știe

sufletul sa-mi vadă!

Imi amintesc citeam cărți

despre romanță,

Tu si cu mine vom găsi oare

acea balanța? 

• https://youtu.be/J5DrY2rVaeg?si=7UvqOo43Y-aLqOyQ

Covor de cadavre se asterne in iad!

Doi opuși sunt imortalizați in lupta.

Incoronati domnesc si înarmați 

după grad,

Prezinta ilustratie din

apocalipsa rupta.

Cu sulita lunga si spate încordat,

Fiind in lupta,e cu armura-i de aur!

Cu chipul ascuns in coif s-a armat.

Ridicand sub soare

cunoștințele-i tezaur.

Al lui oponent e nervos si cu

roba de rege.

Prin învățături stramosesti

privea cu suspiciune!

Omniprezent zărește pe

cel care da lege,

Sabia-i in spate provocând înșelăciune.

Siluete de îngeri din cer se arată,

Spirite albe cu al lor aripi de divin.

Norii ridica in slavi miel

cu a lui cu soarta,

Succesul si eșecul,al durerii lui chin.

Marcat cu sânge pe albastre ape,

Cu picioru-i rupt,paste

curcubeu din soare.

In final fericit deschide

a judecății mape,

Gasind secrete oculte in a vieții floare.

Patru călăreți se prezintă in

lupta masonica,

Ei vin din capătul lumii,de după sigilii!

Cu arme negre intenția lor nu e pașnica,

Diavolul fiind in penumbra

lunii sângerii.

Calare pe cal alb ce bea doar apa fina,

E asemenea unui rege

încoronat si mândru.

Trage cu arc fără sageata-n vina!

Potcoava cerându-i săruturile tandru.

Calul roșu are sange alb albastru,

Calaretul făcând rodeo printre patimi.

Sabia din alta lume dovada

ca e maestru,

Prin jertfa el șterge amare a lui lacrimi.

Cu dinti de prădător si coada întuneric,

Calul negru pariază suflete pe verde.

Călăreț ce prin simbol de judecată

conduce generic,

Cu chip de canibal el 

nu-i dispus a pierde!

Calare pe cal palid cu oase femeiești,

Moartea tine bine de coasa-i subțire!

Vin după forme de viața nelumesti,

Aducand apocalipsa asupra

a lumii grea sorțire.

Mâinile imi sunt prea calde

ca sa ma simt in viața,
Si spiritele nu ma încălzesc

prin rece furtuna.

Ceata imi cere mâna,

drumului sa-i fiu de soata,
Iar noaptea se apropie de

firea-mi prea nocturna.

Sufletul caută aer rece,

dulce acrișor!
Sa fie acru ca si inima-mi neagră.
Pasul imi e lin,

trupul il simt ușor.
Tot ce am trăit pana

acum se leagă.

Drumul e ud,ploua rece

si melancolic,
Dragostea a îngheatat,

focul e lichid!
Lichiorul e dulce in culori

de alcoholic,
Vântul încă bate in

aerul prea morbid.

Umbra mi se conturează

lasciv si întunecat,
Vocea mi se iubește in

poezii de amor.
Ma apropiu de viața intr-un

decor parca trucat,
Solitudinea e o stare

rece de ador.

Las totul in urma si

pasesc in balta,
Apa cerului ma poarta pe un

timp cu nor frumos,
Ma duc cu mine ca nu

o sa găsesc o altă,
Ma doresc cu trup si suflet,

nu vreau mai voluptuos.

Teleport prin timp si

lichior la fel de dulce,
Pe tărâmul morților picura

ploaie parca de lacrimi.
Pe buzele-mi sângerii

sarutul unui duce.
Trecutul face parte iubirii

si unor patimi.

Sentiment adolescentin

imi paste in suflet,
Ma plimb prin ierarhia

sufletelor căzute.
Pe lumea asta bizara uit

sa am triplet,
Uit si de timpurile

negre ce sunt făcute.

Sunt doar eu si dragostea

mea eterna,
Imi fac si cadou o matura

care e a mea!
In lumea mea nu e moale

nici o perna,
Totul e rece si îngheață,

când vrea e rea.

Deschid si cărți sa-mi spună

ce am pe suflet,
Dar eu deja știu,gândisem inainte!

Nu voi sa continui sa scriu si antet,

E liniște pe tărâmurile

prea sfinte...

Împărăția cerului a coborât

pe pământ!

Norii albi au fulguit

tărâmului veșmânt,

Puff alb de gheata acoperise

tot in zare,

Peisajul rece al sufletului alinare.

Craiasa zăpezii se contura din fantasme,

Magia cristalina părea a fi

rupta din basme.

Ceata era deasa, printre copaci se aduna!

Un element sublim ce prin

mister ma minuna.

Romanta a înghețat sidef

pe podul iubirii,

Timpul s-a oprit pentru imortalizarea

amintirii.

Imi auzeam doar pașii prin zăpada

și poeziile in gând,

Melancolia era rece,sunt prin

viața doar trecând.

Ma răscoleau amintiri din vieți anterioare,

Sau erau amintiri pierdute,

șanse trecătoare?

M-am trezit la viața prea devreme,

prea târziu?

Sa fi pierdut pe drum al vieții

greu pariu?

Singuratatea era dulce și

durerea parca ma alina,

Fiind eu cu mine însămi nimic

nu ma poate ruina!

Am adunat dezamăgiri și le decoram

adânc in suflet,

Unde am fost când se auzea al

sarutului sângeriu urlet ?

Dau vina pe soare, sa nu

sclipească el in mine!

Naivitatea e slăbiciune,

ma duce departe de sine.

Natura e cruda și din instinct

ne ascundem după flori,

Realitatea fiind gata sa dea

șinei spinării fiori.

La sfârșit de drum a început

adevarata aventura,

Moartea era romantica lăsându-mi

pe inima gravura.

Eu și umbra mea ne oglindeam

prin sentimente,

Vom sta departe de culorile

lumii prea stridente.

Cu eclipsa de soare și marea

neagră in gând,

Alungand tristetea m-am decis

sa ies din rând!

Intre rai și iad exista doar

propria perceptie,

Totul își are loc in aceasta

perfecta creație!

Sunt gânduri rupte din melancolia

unei dimineți reci,

Poti întipării povesti si sentimente

pe orice cale treci.

Zapada se topea după mine

și eu făceam la fel ca ea!

Destinul era hotărât sa ma

învețe sa fiu rea.

Vocea îmi era calda si auzeam

doar pur amor,

Sentimente puse-n versuri

ce alunga orice dor.

Singuratatea o priveam ca dar,

depresia,nectar.

Calea mea sobra spre al

oglinzii rece altar.

Trecand prin zi se făcea

încet doar noapte,

Si noaptea era mai adânca decât

a fanteziei suave șoapte.

M-am reîntors la tine dulcele-mi,

... mister ?

Nu aveam cuvinte cu care

sa te descriu altfel .

Cerul era negru întunecat și

in abis ne regăseam,

Straluceam cu tine a stele și in

romanță tresăream.

Vei fi tu veșnic al cerului

neagră privire?

Undeva in adâncul inimii

doream de a ta știre.

O zi din viața mea ce s-a

rezumat in poezie,

Gandurile-mi scrise sunt

durerii anestezie.

Sfarsitul ma făcea curioasa de ce

urma sa vina.

Aveam in interior un univers

ce sufletu-mi alina.

Cuvintele erau o arma rafinata ce ma

însoțeau la orice pas,

Insusi lumea a fost creata prin

holograma unui glas!

Iti voi atinge sufletul prin

paginile acestei cărți.

Vino cu mine sa descoperim ale

fanteziei întunecate hărți!

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Lätt rött vin är gott

Lätt rött vin är gott,

Skördas på senhösten,

Mer om frosten, mer om mannen,

Jag dricker mycket mer och blir inte full.

Jag svor att jag aldrig skulle dricka igen

Men jag kan inte hålla mig

Gott vin, gott jag gillar det,

Jag vet inte vad de kommer att göra med honom.

Sällsynt äppelvin

Han klättrar in i huvudet utan stege,

Vinesor av gröna boggier

Gör mannen osynlig.

Vinet är gott och gott,

När du dricker det med en snygg man.

Men om du dricker det med en ful man,

Vinet stannar i halsen.

Privesc harta Europei, parcă cautând ceva,

Istoria-mi amintește, ce furtuni au fost în ea, 

Popoare migratoare au venit și vin mereu,

Liniște n-a fost nicicând, e tot mai greu.

Imperilile au prins aripi,luând in gheare,

Hălci din țările vecine, prin forță și urgie,

Țări, popoare mici fără apărare

Și s-au declarat- „ puteri ” ai lumii, o eroare...

Puterile „ cresc” și „ scad” în uitarea timpului,

Viacuri  i-au trebuit românului să clădească,

Ca urmașii de azi, au cu ce să se fălească,

Și ei scot ȚARA în bătaia tunului, a vântului.

Am rămas hipnotizat de ce-am văzut, 

Europa nu are nici o țară așa frumoasă,

E pictura unui înțelept, din cer căzut

Doar în ea vreau să trăiesc, mă simt acasă.

E aproape un cerc imaginar, bogat,

Cămpii și munți, dealuri și văi,

Curg ape vijelii, hergelii , cresc lanuri calme

Asta-i chipul țării mele, dar nimănui argat !

În brazda veche-a gliei străbune,

Se scrie dorul neamului curat,

Cu rugi șoptite-n lacrimi și-n minune,

Sub cerul sfânt de altar încoronat.

Patria mea e cântec și jertfire,

E pâine ruptă-n prag de dimineață,

Cu Dumnezeu lumină-n nemurire,

Și sânge viu ce-aprinde-n noi speranță.

Cât timp credința arde-n dor nemărginit,

Nu piere neamul, nu se frânge-n vânt,

Că patria trăiește neînvins

Prin cei ce-o poartă-n suflet și cuvânt.

Andrei Guțu,

09.01.2026

Țara plânge de tristețe,

Subjugată de corupție,

Cu durere în glas, spune,

Deșteaptă-te, Române! 

Floare din colț de munte,

Mireasma sa, o minune,

Cu aceasta, ea îți spune,

Deșteaptă-te, Române!

Pădurile, cu mare spaimă,

Văd că sunt tăiate-n grabă,

Cu frică în glas îți spune,

Deșteaptă-te, Române!

Râurile ce curg din munți,

Sunt martorii nevăzuți,

Care doresc a spune,

Deșteaptă-te, Române!

Chiar și aerul cel respiri,

Dacă stai să-l auzi,

Când vântul bate, îți spune, 

Deșteptă-te, Române!

Așa că ce mai aștepți,

Astăzi, glasul să asculți,

Care neîncetat îți spune,

Deșteaptă-te, Române!

Popor fără demnitate care te comporți slugarnic,

Cum maimuțărești prostia care supurează-afară,

Ți-ai ales un președinte ce stă pe post de paharnic

 Unui Bruxelles căzut în groapă, ce trage deja să moară!

...

Cum vine la noi vreo loază cum sari să-i faci plecăciunea,

Te-ngămădești la măscărici de parcă ar fi sfinte moaște,

În timp ce-l slujim, Bruxelles-ul ne pregătește-ngropăciunea,

Noi zâmbim spre toată lumea dar nimeni nu ne cunoaște!

...

Cum de-ai ajuns așa de iute slugarnic și fără demnitate,

Ce demon ți-a intrat în creier și te-a lăsat fără minte?

Cum de ți-ai pierdut curajul de a lupta până la moarte

Să-ți păstrezi țara din străbuni și tradițiile ei sfinte?!

...

Ce-ți mai trebuie popor, să te deștepți din somnul morții?

Cât mai rabzi jugul robiei până-ți iei soarta în mâini?

Români, sub drapelul sfânt al țării adunați-vă cu toții,

Și dați afară trădătorii ce ne-au dat țara la străini!

...

Nu mai ieșiți români în fața măscăricilor de-afară,

Vedetelor simandicoase care ne privesc de sus,

Popor fără demnitate, când ai ajuns așa supus,

Nepăsător de țara ta, care acum trage să moară?

...

E-adevărat că doar răbdarea îți poate-aduce mântuirea,

O, popor mult prea slugarnic, dar răbdarea are-un rost,

Ieși din casă și te-adună și schimbă orânduirea,

Nu mai fi așa slugarnic, nu te lăsa prostit de-un prost!

Acum în zi de sărbatoare mare,

Nedumirit îmi pun o întrebare,

Oare mai sunt români adevărați,

Și nu  doar oameni împovarați?

Trăim cu toții o perioadă grea,

Cu multe lipsuri și mari nevoi,

Am vrea să știm ce-i fericirea,

Și nu doar să trăim ca vai de noi

Am vrea ca azi să-ntindem masa,

Să ne aflăm cu toții strânși acasă,

Nu doar pe telefon să-neauzim,

Cum Doamne-ajută noi rostim

Dar ceea ce eu spun e doar un vis,

Pentru că știu că cei plecați afară,

În țară, nu se mai întorc precis,

Că n-au cum să trăiască cu ocară

Familii, frații noștri și-au făcut,

Peste hotare printre străini,

Copiii lor acolo sau născut,

Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni

Nimeni nu vrea să se întoarcă,

În țara de unde cândva au plecat,

Chiar dacă nostalgia îi încearcă,

Și au în suflet un dor înstrăinat

Patriotismul începe să dispară,

Și-a noastră limbă românească,

Străini prea mulți aflați în țară,

Pe-a noastră glie strămoșească

Dar cui în astă lume îi mai pasă,

De limbă, neam, pământul sfânt,

Si doar să ai ceva de pus pe masă,

Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

Nădejdea noastră a românilor,

Este doar la bunul Dumnezeu,

Să nu ne vindem toți străinilor,

Chiar dacă azi, ne este tare greu!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!