Iarna de Stela Enache în germană

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Íslenskur ís

(allt í lagi ekki beint íslenskt en þú skilur hugmyndina, tekið frá Íslandi)

Klukkan er 9 að morgni, það er enn dimmt, það er líka eðlilegt því við erum mjög nálægt heimskautsbaugnum og förum á McDonald's í Reykjavík, um það bil eina sem enn er að finna á Íslandi, eftir að tilskipun var gefin í landið ekki til veitingahúsa sem selja skyndibita eru líka í byggingu. Þar sem það er það eina sem er eftir þá sjáum við enga ástæðu til að nýta ekki tækifærið, svo við förum að skoða hvað þeir hafa á matseðlinum og að því er virðist eru flestar samlokurnar afbrigði af sama þema, fjölbreyttar útgáfur af hamborgarinn- Filet-O-Fish. Við fáum tvo rétta af Filet-O-Fish, einn með laxi, einn með silungi, tvo stóra skammta af kartöflum, því þær eru í uppáhaldi hjá mér á hverjum matseðli á McDonald's, hvaðan sem er, súkkulaðimuffins og umfram allt, því meira mikilvægur, Icelandic McFlurry. Hann er frábrugðinn restinni af Evrópu að því leyti að hann er miklu kaldari, loftslagið hjálpar honum líka að varðveita sig, hann er mun samkvæmari í áferð, frostkenndari og hefur ákafan bláan blæ með bitum af stracciatella líka bláum, sem virðist skrítið fyrir mig. Þeir notuðu bláan matarlit sem er með E407 í samsetningu, það eru þeir sem halda því fram að þeir vilji ekki unninn mat, að þeir vilji að allt sé eins náttúrulegt og hægt er.

Við smakkum íslenskan McFlurry. Það er gott ... við skulum taka annan bita, ... það er ótrúlega gott ... og eitt enn, við skulum ekki gleyma bragðinu ... já, við fengum það, þetta er besti McFlurry sem við höfum smakkað líka slæmt að það er svo langt að heiman. Hins vegar teljum við að McDonald's veitingastaðurinn á Íslandi sé eftir ákveðnu þema, fyrir utan kartöflurnar, allur matseðillinn minnir á krá sem er staðsettur við sjóinn, servíetturnar eru líka bláar og fiskur teiknaður á, glösin eru skrifuð með skilaboð eins og, , Tilbúinn fyrir sjávarævintýri?", allt er í bláum tónum í herberginu. Athyglisvert er að við finnum líka McDonald's á Íslandi, það er mjög ólíkt öllum hinum sem við höfum séð hingað til.

Vegna þess að okkur fannst ísinn frá íslenska McDonald'snum svo góður þá förum við að smakka á öðrum bragðtegundum og ísskúfum frá gelateríunum á staðnum, nefnilega Isbúð Vesturbæjar. Og hér eru þeir með mikið úrval sem við getum valið úr. Við tökum kakó og pistasíuhnetur. Og þessir eru bestir. Ísland, ég vil óska þér til hamingju, þú ert besti ísframleiðandi sem ég hef kynnst. Það sem þú býður, kannski of fáir eða enginn býður lengur. Þú hefur sérhæft þig í að breyta kuldanum í eitthvað listrænt, notalegt að horfa á, finna og smakka, skynsemi á hátt.

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Die Lektion über den Würfel

Ein Stück Stein wird genommen,

er schnitzt mit einem Meißel aus Blut,

leuchtet mit Homers Auge,

es wird mit Strahlen geschabt

bis der Würfel perfekt herauskommt.

Danach küssen sie den Würfel unzählige Male

mit deinem Mund, mit dem Mund anderer

und besonders mit dem Mund der Infantin.

Danach wird ein Hammer genommen

und plötzlich bröckelt eine Ecke des Würfels.

Jeder, aber absolut jeder wird sagen:

- Was für ein perfekter Würfel das gewesen wäre

wenn da nicht eine kaputte Ecke gewesen wäre!

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Sì, una volta sognai

Sì, una volta sognai un raggio di sole,

dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.

Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,

perché per la prima volta ricambi il sorriso.

Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi

Ma spero che un giorno ti vedrò

all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,

si percorrerà la stessa strada.

Sì, una volta sognai un raggio di sole,

dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.

Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,

perché per la prima volta ricambi il sorriso.

Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi

Ma spero che un giorno ti vedrò

all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,

si percorrerà la stessa strada.

Sì, una volta sognai un raggio di sole,

dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.

Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,

perché per la prima volta ricambi il sorriso.

Sì, una volta sognai un raggio di sole,

dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.

Il sogno volge al termine, il sole sprofonda nel mare

e quando mi sono svegliato non ti ho trovato più.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Miras

Bugün özel bir nesneden, hâlâ evin tavan arasında bir şeyler saklayan bizler için çok değerli olan bir nesneden, daha doğrusu fötr şapkadan bahsedeceğiz. Bavyera şapkası, inkar edilemez tarihsel öneme sahip bir şapka, beş vaftiz, iki mezuniyet, birkaç düğün ve hepsi bu. Sadece birkaç neslin sahip olduğu şapka, ancak giymek için giydiklerini sanmıyorum, uzun zaman önce artık giyilemez durumdaydı. Daha önce de belirttiğim gibi, hissedilir, mavidir (elektrik mavisi veya kraliyet mavisi) ve yan tarafına bir tüy iliştirilmiştir.

Cecilia'nın büyük büyükannesi onun mümkün olan en iyi koşullarda tutulması konusunda ısrar etti. Olan bir şey oldu, sadece zaman geçti ve artık eskisi gibi değil, eskisi gibi oturmuyor. Mavinin tonu bile artık canlı değil, daha perişan, eski, tozlu. Vintage kıyafet fikirleri için harika olurdu, ancak bunun dışında sadece koleksiyon için güzel kalmasını sağlayın.

Şu ana kadar şiirsel bir şekilde anlatılan şapkanın büyük bir kusuru gizlediğini, daha doğrusu bir güve ailesine ev sahipliği yaptığını öğrenmek Cecilia için hiç de küçük bir sürpriz değildi. Şunu kabul edelim ki, birisi şapkayı miras olarak aldığında, sadece şapkayı almaz, aynı zamanda ona güveler de bulaşır.

Bir aile şapkanın içinde yaşayacaktı. Aile?, o kadar çok?, belki hanedan, aynı zamanda bir kralı ve bir hükümdarı var ve tam teşekküllü bir monarşi için ihtiyaç duyduğu hemen hemen her şey var. Ama insan bunu nasıl beğenebilir? Ne zamandan beri naftalin yok? Pronto ne zamandan beri haşere kontrolü için kullanılıyor? Öfkeli ve düşünceli Cecilia kendine sürekli bu soruları sorar. Herkesin gösterdiği özene rağmen şapka bu hızla parçalanıyor. Eğer o büyük büyükanne bilseydi ve hayatta olsaydı çok kızardı. Cecilia, ihtişamını başka bir zaman geri kazanmak için bir çözüm düşünerek oturuyor ve oturuyor.

Buldu, ne yapacağını biliyor, onları öldürecek bir çözüm bulacak, öldükten sonra malzemenin sökülmek istenen kısmını alıp kesecek.

Açıkladığım şekilde ilerleyin. Ancak kesilen kısmı daha fazla oynatıp derinleştirerek makasla malzemenin diğer tarafına ulaşır. İyi insanlar, dört nesildir buna sahipsiniz, birisinin size bıraktığı bir varlığa nasıl sahip çıkacağınızı nereden biliyorsunuz? Bunu sana omuzlarına bir sorumluluk yüklemek için vermedi, çok beğendiği bir şeye sahip olmanın senin için iyi olacağını düşündüğü için verdi. Ciddiyet sınırını gerçekten aştın! Şapkanın kendisini pek umursamadığınızı anlıyoruz, ama aynı zamanda onu size emanet eden büyük büyükannenizi de umursamıyor musunuz?

Cecilia, şapkanın orijinal rengine benzer bir iplik kullanarak dikiş dikmeye başladı. Amaç ne? Ne renklerde ne de kelimelerde mükemmel bir eş anlamlılık yoktu, ne yazık ki renk eşsizdi, yeri doldurulamazdı. +1,75 diyoptrideki Cecilia bunun aynı renk olduğunu düşünüyor. Başka ne diyebileceğimizi bilmiyoruz... niyet iyiydi... "ihtişamını bir kez daha geri vermek", ama aşırı gayret nedeniyle sonuç biraz hatalı oldu. Cecilia, takdir ediyoruz onu giydin, dezenfekte ettin, temizledin, bakımını yaptın, ki bu her zaman takdir edilir, ama keserken bu kadar eğlenmeseydin yine de çok iyiydi. Her şeyde dengenin olması her zaman tavsiye edilir. Eylemlerimizi, kararlarımızı ölçmek neden iyidir? Çünkü diyelim ki araba kullanıyoruz ve dönmemiz gerekiyor, önümüzde bir viraj var, hızımızı ölçmeliyiz (çünkü çok fazlası bizi yoldan çıkarabilir, yoldan sapabilir) yolumuz), o virajı hangi arzuyla geçmek istediğimiz, ne kadar süreceği, ne kadar hızlı, ne kadar uzman, ne bilmem ne olduğu önemli değil.. önemli olan ne kadar uyumlu ve ne kadar güvenli olduğumuzdur. Her şeyin üstesinden gelmeyi biliyoruz.Kimse bizi alkışlamıyor, biz sadece kendimiziz ve alkışa ihtiyacımız yok.

Aynı şekilde, bu durumda da, eğer sevgili Cecilia'mız onu tamamen iyileştirmeyi bu kadar şevkle istememiş olsaydı, miras kalan şapka bozulmadan kalabilirdi, müdahalelere, onarımlara, yeniden dekore edilmeye, rötuşlanmaya ihtiyaç duymazdı. Ayrıca, bazı şeylerin işe yaraması için çoğu zaman radikal bir değişiklik gerektirmediği de göz önünde bulundurulmalıdır; yalnızca kısmi veya sadece dörtte biri de aynı derecede yardımcı olabilir.

Cecilia...Cecilia...ya senin elin emin değildi ya da şapkayı çok önemsiyordun.

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Peut-on revisiter l’image d’une personne qui nous a inspiré il y a 10 ans ?

Oui, il faut juste le vouloir,

Oui, si cela avait une influence positive sur nous,

Oui, si ça nous motive,

Oui, s'il pouvait nous comprendre (la plupart des gens ne le peuvent pas),

Oui, si elle pouvait nous transmettre quelque chose de son caractère, de la beauté de son âme et de ses passions,

Oui, si je soupire encore de joie en regardant ses photos,

Oui, si elle nous a laissé sans voix devant l'originalité de ses idées (l'une d'elles m'a vraiment surpris en tous points),

Oui, si elle savait nous donner envie de voir son point de vue,

Oui, si elle pouvait nous offrir un milliardième de ses cadeaux,

Oui, si elle nous a infecté par ses rires, sa gentillesse et ses vœux,

Oui, si vous pensez que cela vous a changé pour le mieux, que vous êtes devenu plus riche (moralement, éthiquement, émotionnellement),

Oui, s'il ne t'a pas abandonné, il a préféré te faire confiance, il ne pensait pas qu'il perdrait son temps sans obtenir de résultats,

Oui, si tu n'as pas non plus trahi sa confiance,

Oui, s'il savait nous inculquer des ambitions et les accroître tout au long de la période où nous nous sommes connus,

Oui, si l'on constate qu'il n'y en avait pas beaucoup comme elle,

Oui, s’il se souciait vraiment des valeurs morales, comment chaque être humain pourrait-il parvenir à une version meilleure, plus douce, plus attentionnée et plus agréable de lui-même ?

Oui, si j'avais toujours la même excitation à chaque fois que je la voyais, peu importe qu'elle soit éclaboussée par de l'eau de pluie boueuse, qu'elle ait des moments où elle était plus nerveuse, qu'elle se fâche, qu'elle soit fatiguée, qu'elle eu la grippe, et nous ne pouvions plus jouir avec les mêmes superbes traits de caractère,

Oui, si les pensées dirigées vers elle portaient du fruit dans nos cœurs,

Oui, si elle n'était pas une inconnue, elle était quelque chose de plus que ça, on avait l'impression de se rapprocher d'elle, elle était comme une amie ou une sœur aînée,

Oui, si chaque jour tu montais un échelon, avec son aide,

Oui, s'il pouvait tout construire avec un tel calme et une telle passion qu'on ne peut vraiment pas réagir en y pensant,

Oui, si tu penses que tu n'aurais pas essayé en vain de l'impressionner,

Oui, cela aurait vraiment valu la peine de participer à une émission de téléréalité comme "Les Roumains ont du talent",

Oui, parce que j'ai évoqué le mot "talent", d'elle j'ai appris que cela n'existe pas, qu'on ne reçoit aucun talent et qu'on ne l'emmène pas avec nous dans l'autre monde, le talent qu'elle a montré était acquis compétence, le résultat d'une certaine habitude,

Oui, quand je suis tombé (trébuché), il a su comment m'aider à me relever,

Oui, si seulement on pouvait encore la voir sur le trottoir, au marché, aux concerts, à la mairie, au stade courir aux 70 ans qu'elle aurait aujourd'hui,

Oui, j'aimerais la revoir une fois de plus...

Ma chère femme (et les initiales C. P.) qui étaient pour moi plutôt une sœur aînée (environ 42 ans de plus) pendant 7 ans, puis tu as dû partir aussi, une autre étape arrivait. Tu es restée comme une énigme dans mon subconscient, je ne sais même pas à ce jour comment tu aurais voulu que je sois, ce que tu aurais plus aimé te montrer, mais tu es restée quelque part là, sur la liste des "Femmes de 10 et de 10 hommes", comme s'il s'agissait d'un spectacle de terminale.

Pardonnez ma maladresse en tout, mais ce n'était pas fait exprès, mais je gèle, mon cœur bat la chamade, je palpite, je transpire tantôt froid, tantôt chaud, c'est comme si je n'arrivais pas à avoir assez d'air mes poumons quand j'admire la personnalité, les efforts, tout ce que tu m'as montré, et moi, compte tenu de mon manque de compétence depuis, je ne pouvais rien te montrer d'autre que ce que tu as toujours vu.

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

S-a ivit de sub nea,
Privind gingas peste-o valcea,
Un ghiocel, un mic clopotel,
Firav,alb si mititel.

Printre cativa norisori,soarele,
Isi trimete razele,
Iarna s-o incalzeasca,
Primavara sa soseasca.

Campiile au inverzit,
Pomii au inflorit,
Livezile sunt pline
De flori si de albine.

O creangă mi-a bătut în geam

Parcă dorind ceva să-mi spună,

Am înțeles uitându-mă la ram

Că toamna a venit cu a ei brumă

Privirea mi s-a dus către pământ

Și l-am văzut de frunze-acoperit,

E semn că vara de acum s-a dus

Și pomul plânge că este dezgolit

Arunc un ochi la florile din curte

Și văd c-au început să ofilească,

Și ele simt din plin răceala nopții

De care nu mai pot să se ferească

Pe cer zboară cârduri de cocori

Cu-n comandant în fruntea lor,

Gălăgioși se duc spre  alte zări

Și se întorc la cuib in anul viitor

Pe drum trec carele cu grâne

Ce vor fi puse toate în hambare,

E munca omului de peste anq

Și-a noastră gură de mâncare

Deschid fereastra, e răcoare

Și cu iuțeală o închid la loc,

Vorbesc cu creanga și o rog

Să-mi bată-n geam pân' o să fie...

lemn de foc!

Marea nu îmbătrânește

In fiecare an e tot mai frumoasă

Alte scoici, aceleași valuri

Doar eu adaug ani vieții

Spumă,nisip, suntem praf de stele

Grăunte de substanță

Vise fără limite

Marea e mereu a mea

Așa cum nu a fost nimeni

Căci marea..ea nu îmbătrânește.

Toamnă după toamnă mă întreb

De ce ard frunze de noiembrie

Într-un suflet trecut și pierdut

Și de ce primăvara înmugurește?

Căci de ce mai arde ca să înmugurească

Ca apoi să ofilească toamnă după toamnă.

    De nicăieri, au răsărit amurg 
    Fără culori, spre nimeni curg 
    Învesmântaţi că nişte mici dervişi 
    Ce se rotesc încet şi trişti 
    În dansul lor haotic şi fatal 
    Aduc în dar, strănut viral… 
    
    S-aşterne-n urma lor covor 
    Precum îi puful de uşor 
    Ce scârţâie sub pas greoi 
    Precum o sanie cu zurgălăi 
    Ce zboară sub copitele zglobii 
    Şi-n umbra coamelor de bividii… 
    
    Răsună vântul peste ramuri 
    Suflându-şi gamele prin flamuri 
    Concert târziu la miez de noapte 
    Înscris întortocheat din şoapte 
    Încremenind suflarea toată
    Într-un tablou, natură-moartă… 
    
    Sorbind încet din cupa cu-amintiri 
    Acele gânduri transparente şi subţiri 
    Cu umbra stinsă pe părete, sobră 
    Înfrigurat stau lângă sobă 
    Şi-ascult buştenii cum trosnesc 
    Pe limba lor ciudată, se sfădesc... 
    
    Şi-i pace, linişte-i în toată casa 
    Îmbielşugată-n rodul toamnei, masa 
    Şi-aştept că orele să curgă-n zi 
    S-aud în depărtare glasuri de copii 
    Cum susură colinde-n prag de-Ajun 
    Şi-mi dau de veste că-i Crăciun... 
    
    Că uite, Anul Nou acuş' soseşte 
    Şi lumea-ntreagă s-oboseşte 
    Să pregătească, aşa cum se cuvine 
    Schimbarea anului, înspre mai bine 
    C-aşa ni-i datină din vechi, lăsată 
    Şi-i preţuită-n lumea asta toată… 

Spre seară, aurul se face pară,

Se potolește clocotul din flori,

Iar setea lumii, grea și milenară,

Se stinge-ncet sub degetul de nori.

Pământul tace, fructul se-mplinește

În tihna blândă-a umbrelor ce cresc,

Iar inima, ce-n soare se topește,

Își află somnul, tainic și ceresc.