Omul
Un om cinstit va fi de multe ori luat de prost
Un om mințind va vrea să-ți spună exact pe unde-a fost
Un om trezit va fi de multe ori nedormit
Iar un om voind va ajunge de multe ori pe-un drum greșit
Omul ce tace are cele mai de preț cuvinte
Omul care zace pe sine e cel ce minte
Omul ce creează are o suferință-n viață
Omul ce visează îl vede pe sine-n față
Cel ce cară greutățile vieții va zbura când va vedea ochii morții
Cel ce gustă suferințele va recunoaște darurile bunătății
Cel ce știe să vadă și prin ceață va descoperi tainele lumii
Iar cel ce poartă o mască pe față va simți aromele durerii
Acela ce aleargă constant după plăceri va fugi mereu de dureri
Acela ce constată traseul nesfârșit va sta în pas neclintit de păreri
Acela ce e prins în jocul de noroc al universului va retrăi focul
Acela ce e liber în dansul etern al cosmosului va cuceri pasul
El ce va găsi rost în toate va trăi binele ca la carte
El ce va simți adevărurile va descoperi tot ce poate
El ce va distruge limitele impuse va renaște din nimic absolut
Iar el ce va da tot din el va regăsi totul ce a fost pierdut
Category: Philosophical poem
All author's poems: Teo
Date of posting: 1 октября 2024
Added in favorites: 1
Views: 256
Poems in the same category
Scheletul
Sunt prizonierul vocilor de gheață
Ce îmi vorbesc cu aer șfichiuit
Despre tărâmuri reci și-ntunecate
Unde pe veci îmi voi găsi mormânt.
Înfiorat de recea lor vorbire
Mă las cuprins de frigul vorbelor ce dor
Și răscolesc în jarul stins al vieții
Cu un vătrai din os de la picior.
Cu pălăria mea de om bătrân
Și cu o zdreanță veche drept costum,
Fără tovarăși să mă-ndemn la drum
Rămân schelet într-un mormânt de lut.
Pseudoștiința
Prin cuvinte fără cuviință,
Ia ființă, necuviință,
Iar eu, asistând la conferință,
Se dă drumul la sentință.
Sunt condamnat la juruință,
Simt cum frica-mi crește,
Dar plin de bunăvoință,
Încep a reînființa.
Creez o discrepanță,
Dau nuanță la rezonanță,
În timp ce tai orice speranță,
Printr-o neexplicată concordanță
La pseudoștiință.
Tai orice conștiință
Ce-mi este împotrivă,
Anulez orice dorință
Ce-mi este nedorită.
Distrug orice credință
Ce nu-mi este închinată,
Dezintegrând orice ocurență,
Căci nu suport aparență.
Dar în suflet am o tendință,
Simt în inima o flatulență,
Nejustificat, apelez la subzistență.
Te-am distrus… pseudoștiință.
Dar tu prin exuberanță,
Cu răutate preexistentă,
Apelezi la milă, deși e în absență,
Răutatea ți-e componență,
Dar eu reprezint, fără proeminență,
Arma autodistrugerii de ființă,
Și vei rămâne în penitență,
Draga mea pseudoștiință.
Pierdut
Sunt singur
Aici,în acest labirint
Şi pare că doar un miracol
Mă poate pune pe acel drum,
Un drum neştiut...
Înconjurat de pereți înalți şi reci,
Încerc să găsesc ieşirea
Ghidat de vocile din exterior,
Voci îndrăznețe şi calde
Ce răpun pereţi înalţi şi reci.
Sunt temător, dar,
Îndrăzneţ mă-ndrept spre acel drum,
Un drum pe care am mai păşit.
Şi las în urmă
Doar nişte pereţi mici şi reci!
Uneori
Uneori nu realizez cât de grea e povara pe care o duc în spate ca pe un ghiozdan
Uneori nu vreau sa îmi amintesc de momente pe care nu o să le mai am
Uneori vreau doar liniște și nici un nor pe cer
Uneori vreau sa fiu singur, dar acasă-n patul meu
Uneori ma termină sentimentul de tristețe
Uneori ma gandesc la mii și mii de fețe
Uneori nu ma pot simți decat judecat
Uneori îmi dau seama cât de mult am uitat, iar alteori realizez ca timpul trece și le pun pe toate înapoi în ghiozdan.
Frunza cazuta
Chiar și tu ți-ai întors privirea,
Chiar și tu..
Ca și frunza purtata de vânt sunt, și mă copleșește uimirea
Căci credeam că o floare as fi...
Cat de rece e inimă lumii,
Cat de cruda e a ei judecată,
Mă topesc că o floare de gheata,
Mă transform într-o lacrima vie..
Cat de trista-mi durerea ce-apasa
Când te-njunghie nepăsarea cea rece,
Dar așa mi-o fi fost scris sa fie..
Vine clipa când lin mă voi stinge,
Voi fi frunza ce cade,ruginie,
Frumusețea ei pala se pierde
Printre freamăt de frunze aprinse,,
Nu-i nimic, căci în van este totul..
Și iubirea, și faima vor rămâne
Pe mormântul cel greu
Iluzorii, zadarnice vise..
Scheletul
Sunt prizonierul vocilor de gheață
Ce îmi vorbesc cu aer șfichiuit
Despre tărâmuri reci și-ntunecate
Unde pe veci îmi voi găsi mormânt.
Înfiorat de recea lor vorbire
Mă las cuprins de frigul vorbelor ce dor
Și răscolesc în jarul stins al vieții
Cu un vătrai din os de la picior.
Cu pălăria mea de om bătrân
Și cu o zdreanță veche drept costum,
Fără tovarăși să mă-ndemn la drum
Rămân schelet într-un mormânt de lut.
Pseudoștiința
Prin cuvinte fără cuviință,
Ia ființă, necuviință,
Iar eu, asistând la conferință,
Se dă drumul la sentință.
Sunt condamnat la juruință,
Simt cum frica-mi crește,
Dar plin de bunăvoință,
Încep a reînființa.
Creez o discrepanță,
Dau nuanță la rezonanță,
În timp ce tai orice speranță,
Printr-o neexplicată concordanță
La pseudoștiință.
Tai orice conștiință
Ce-mi este împotrivă,
Anulez orice dorință
Ce-mi este nedorită.
Distrug orice credință
Ce nu-mi este închinată,
Dezintegrând orice ocurență,
Căci nu suport aparență.
Dar în suflet am o tendință,
Simt în inima o flatulență,
Nejustificat, apelez la subzistență.
Te-am distrus… pseudoștiință.
Dar tu prin exuberanță,
Cu răutate preexistentă,
Apelezi la milă, deși e în absență,
Răutatea ți-e componență,
Dar eu reprezint, fără proeminență,
Arma autodistrugerii de ființă,
Și vei rămâne în penitență,
Draga mea pseudoștiință.
Pierdut
Sunt singur
Aici,în acest labirint
Şi pare că doar un miracol
Mă poate pune pe acel drum,
Un drum neştiut...
Înconjurat de pereți înalți şi reci,
Încerc să găsesc ieşirea
Ghidat de vocile din exterior,
Voci îndrăznețe şi calde
Ce răpun pereţi înalţi şi reci.
Sunt temător, dar,
Îndrăzneţ mă-ndrept spre acel drum,
Un drum pe care am mai păşit.
Şi las în urmă
Doar nişte pereţi mici şi reci!
Uneori
Uneori nu realizez cât de grea e povara pe care o duc în spate ca pe un ghiozdan
Uneori nu vreau sa îmi amintesc de momente pe care nu o să le mai am
Uneori vreau doar liniște și nici un nor pe cer
Uneori vreau sa fiu singur, dar acasă-n patul meu
Uneori ma termină sentimentul de tristețe
Uneori ma gandesc la mii și mii de fețe
Uneori nu ma pot simți decat judecat
Uneori îmi dau seama cât de mult am uitat, iar alteori realizez ca timpul trece și le pun pe toate înapoi în ghiozdan.
Frunza cazuta
Chiar și tu ți-ai întors privirea,
Chiar și tu..
Ca și frunza purtata de vânt sunt, și mă copleșește uimirea
Căci credeam că o floare as fi...
Cat de rece e inimă lumii,
Cat de cruda e a ei judecată,
Mă topesc că o floare de gheata,
Mă transform într-o lacrima vie..
Cat de trista-mi durerea ce-apasa
Când te-njunghie nepăsarea cea rece,
Dar așa mi-o fi fost scris sa fie..
Vine clipa când lin mă voi stinge,
Voi fi frunza ce cade,ruginie,
Frumusețea ei pala se pierde
Printre freamăt de frunze aprinse,,
Nu-i nimic, căci în van este totul..
Și iubirea, și faima vor rămâne
Pe mormântul cel greu
Iluzorii, zadarnice vise..
Other poems by the author
Persoana
Vocea ce-ți mângâie sufletul
Vorba ce-ți aduce zâmbetul
Gluma ce-ți pare amuzantă
Persoana te face distrată
Orele numărate faine
Piesele care-ți sunt ca haine
Înțelesurile ascunse
Gândurile presupuse
Așteptarea și răbdarea
Visarea și cu sperarea
Atracția, nesiguranța
Proiecția si cu dorința
Distanța și cu neștiința
Importanța ce-o dă prezența
Aduc zâmbetul îndrăgostit
Și fac sufletul neliniștit
Nici nu știi cu cine vorbești
Dar vocea te face să trăiești
Personalitatea te-aprinde
Gândirea te-nebunește
Iluzia
Oricât de tare aș striga
Oricât de mult aș divulga
Vorbesc în gol de parcă-s singur
Cu cât vorbesc cu atât înlătur
Și simt nevoia să-ți explic
Și făcând asta mă ridic
Și-ți zic ce-i dincolo de vorbe
Și-ți arăt spre căi superbe
Și pot să stau să-ți zic o viață
Dar vei ajunge într-o ceață
Căci câtă vreme stai adormit
Nu vei știi ce zic de Infinit
Câtă vreme doar m-asculți
Dând din cap fără să-nveți
Rămâi în inconștiență
Stai și opui rezistență
Și asta-i iluzia mea
Că vreau să ajut lumea
În timp ce eu sunt Dumnezeu
În timp ce-s tu și tu ești eu
Adevărul
Pasul stă pe neclintita mișcare
Ce cutremură tot ce e în zare
Ce susține tot ce la final moare
Și renaște din aceeași amploare
Ea însăși trăiește mergând prin alții
Inima-i grăiește precipitații
Formele-i urcă altitudinile
Și ea încarcă paradisurile
Și când plânge cerul de bucurie
Tace și-apoi strigă cu măiestrie
Și inundă cu viață setea lumii
Și plouă gheață peste sensul vieții
Apoi învie sângele planetei
Și îi trezește pulsul existenței
Și spală păcatele neștiute
Purifică văile necurate
Aprinde nesiguranța gândirii
Apoi stinge suferința trăirii
Și se extinde în toate părțile
Și arde în final toate viețile
Și marele bine produs prin mult rău
Se transmite rapid prin aerul său
Căci cenușa este foarte ușoară
Iar flacăra nu va putea să moară
Și vântul va fi destul de puternic
Iar curentul va fi extrem și vrednic
Din nou sufletul va expira moartea
Iar corpul obosit va sufla pacea
Spiritul va zbura rapid prin clipe
Iar nevăzutul va putea să țipe
Căci golul lui în atmosfera asta
Va fi pierdut complet în ea, artista
Va fi nemărginit total în sfârșit
Va fi împlinit etern și amintit
Dar acum este prins într-o secundă
Într-un dans al minții neconcepută
Și este într-o formă și în alta
Încarnează infinitul aievea
Dar nu-și mai amintește adevărul
Adevăr din ce e posibil totul
Adevărul din care el provine
Trezitul care se află în tine
Și care știe că nimic nu-i real
Că totul e doar mimic din ideal
Trezește-te
Toți cu măștile pe față se găsesc în orice loc
Și-n ecrane, și la muncă, și pe stradă, și la bloc
Poartă masca așa mult, nici ei nu mai știu cine sunt
Că tot e o minciună mare, e un adevăr mărunt
Și înghiți cât poți de mult, dar e o mare de nebuni
Și paharul dă pe-afară, și normal, tot ei se plâng
Și îți amintești apoi, să fii tu-n gânduri și-n acțiuni
Că ei prin viață merg, dar niciodată nu ajung
Tre să fii atent la tine, căci acolo-i adevărul
Când te privești, te regăsești, te împlinești, atunci sosești
Iar când te uiți în lumea mare, și mai mult să te iubești
Și când vezi iluzia, adu-ți aminte c-așa-i visul
Atunci când te enervezi, trezește-te că doar visezi
Atunci când simți că te pierzi, trezește-te și te salvezi
Când nu știi ce să mai crezi, trezește-te, halucinezi
Când pe tine te trădezi, trezește-te că proiectezi
Tu doar mergi pe drumul tău și caută-te în tine
Nu te mai împiedica de umbre și de ecouri
Nu te mai lăsa furat de vorbe și de tablouri
Doar mergi, și vei ajunge la adevăratul sine
Știu că e greu și că-n jur sunt doar tentații, provocări
Dar cu timpul, acestea nu te vor mai satisface
În timp găsești pacea-n tine, nu în oameni cu purtări
Nu te va mai afecta niciunul ce se preface
Și când te trezești la sine, îți dai seama că nu-s proști
Că doar atunci te poți preface când tu nu te cunoști
Că atunci când știi cine și ce ești cu adevărat
Nu poți fi altul, nu poți minți și nu poți fi mascat
Degeaba
Degeaba-ți dai pielea cu litri de parfum
Când ai în interior kile de jeg ce scot fum
Și degeaba te machiezi zilnic s-arăți bine
Vei arăta speriat și gol când moartea vine
Degeaba-ți iei haine de cele mai scumpe firme
Când nu știi că valorezi mai mult ca ale lui Dante rime
Și poți să-ți cumperi cea mai bună locuință
Dacă nu te simți acasă în propria ființă
Și poți vorbi o viață-ntreagă fără rost
La final ce n-ai zis important are un cost
Poți minți manipulând crezând că scapi
Adevărul îți va spune: "groapa tu ți-o sapi"
Și degeaba te rogi dacă nu știi cu cine vorbești
Ajutorul va veni dar nu așa cum îți dorești
Și poți să te cerți cu universul pentru suferință
Neștiind că el ți-a dat voință pentru acea dorință
Și degeaba te gândești la bani în viitor
Că toți milionarii au bani și în final mor
Poți să te gândești la ce bijuterii-s mai scumpe
Sufletu-i un diamant unic și-i foarte-aproape
Și degeaba te gândești la ce vei face mâine
Dacă nu te gândești la ce înseamnă sine
Și te poți gândi la tot ce vrei în viață
Degeaba dacă nu te poți privi în față
Și degeaba simți că trăiești prin g-uri și linii
Dacă folosindu-le nu te întrebi de unde vii
Și poți să simți că starea asta-i infinită
Atunci când mori realizezi c-a fost doar o clipită
Și poți să simți adevărata viață când mori
Dacă în viață ai știut cum să te omori
Și poți să simți cum mori în timp ce trăiești
Și nu-n sensul rău, ci-n cel mai bun, de voiești
Și pot să stau să-ți spun ce nu e degeaba
Tre să știi s-auzi ca s-asculți care e vorba
Și-ți pot vorbi de ce contează: de-nțelepciune
Degeaba de nu-nțelegi ce vorbele nu pot spune
Sunt aici
Sunt aici, înnot pământul...
Doamne, care-i adevărul
Ce sunt toate, toate astea
Cum există existența
De ce sunt aici, acum
Cum mă recreez din scrum
Ce e negrul și lumina
Ce e cerul și gândirea
Cum mă uit și pot să văd
Cum de merg, și pot s-aud
Ce-i tot, prețuitule
Why me, negăsitule
De ce am fix forma asta
De ce e fix asta planeta
Cum de e posibil totul
Cum de-ncerc să știu ce-i gândul
Ce urmează să trăiesc
Cum să fac să mă trezesc
Cum să simt și să m-opresc
Să simt și ce ocolesc
Cum poate fi o floare
Așa vine și dispare
Cum e așa și mândră
Rezistentă și plăpândă
Cum de se-nvârte globul
Cum poți potoli vântul
Ce e respirația
Ce este vibrația?
"Oare cum exist ca totul
Oare care mi-este scopul
Să recreez la nesfârșit
Iar să pierd ce-am regăsit
Să trăiesc tot ce există
Destinul și soarta tristă
Baschetul și jucătorul
Să integrez exteriorul
Cum de pot atât de multe?
Sunt ele și le fac rapid
Nici nu știu ce-o să rezulte
Poate un fluid solid
Nimic nu se risipește
Infinit se răspândește
Crește, crește și se scade
Se înalță și iar cade
Tot ce știu e tot ce vezi
Fac posibil tot ce crezi
Eu îi dau vieții viață
Iar eu sunt a lumii speranță
Sunt moartea-n jocul de-a trăi
Sunt înaintea oricărei creări
Sunt infinit în infinite căi
Sunt sosiri care sunt plecări
Sunt cel ce dă sensurile
Sunt să fiu vremurile
E totul doar ca să fie
Fără o direcție"
Mereu doar eu cu mine
Încep să se termine
Cenușa și bătăile
Inimii dorurile
Cum să fac să-mi amintesc
Adevărul sufletesc
Când se-ntâmplă ce-mi doresc
Libertatea să trăiesc
De ce mi-e greu să te văd
Vreau numai să te revăd
Unde este locul meu
E la tine, Dumnezeu?
Simt că suntem aproape
Și știu că simți de departe
"Încât sigur suntem uniți
Domnul și ai săi iubiți..."
Persoana
Vocea ce-ți mângâie sufletul
Vorba ce-ți aduce zâmbetul
Gluma ce-ți pare amuzantă
Persoana te face distrată
Orele numărate faine
Piesele care-ți sunt ca haine
Înțelesurile ascunse
Gândurile presupuse
Așteptarea și răbdarea
Visarea și cu sperarea
Atracția, nesiguranța
Proiecția si cu dorința
Distanța și cu neștiința
Importanța ce-o dă prezența
Aduc zâmbetul îndrăgostit
Și fac sufletul neliniștit
Nici nu știi cu cine vorbești
Dar vocea te face să trăiești
Personalitatea te-aprinde
Gândirea te-nebunește
Iluzia
Oricât de tare aș striga
Oricât de mult aș divulga
Vorbesc în gol de parcă-s singur
Cu cât vorbesc cu atât înlătur
Și simt nevoia să-ți explic
Și făcând asta mă ridic
Și-ți zic ce-i dincolo de vorbe
Și-ți arăt spre căi superbe
Și pot să stau să-ți zic o viață
Dar vei ajunge într-o ceață
Căci câtă vreme stai adormit
Nu vei știi ce zic de Infinit
Câtă vreme doar m-asculți
Dând din cap fără să-nveți
Rămâi în inconștiență
Stai și opui rezistență
Și asta-i iluzia mea
Că vreau să ajut lumea
În timp ce eu sunt Dumnezeu
În timp ce-s tu și tu ești eu
Adevărul
Pasul stă pe neclintita mișcare
Ce cutremură tot ce e în zare
Ce susține tot ce la final moare
Și renaște din aceeași amploare
Ea însăși trăiește mergând prin alții
Inima-i grăiește precipitații
Formele-i urcă altitudinile
Și ea încarcă paradisurile
Și când plânge cerul de bucurie
Tace și-apoi strigă cu măiestrie
Și inundă cu viață setea lumii
Și plouă gheață peste sensul vieții
Apoi învie sângele planetei
Și îi trezește pulsul existenței
Și spală păcatele neștiute
Purifică văile necurate
Aprinde nesiguranța gândirii
Apoi stinge suferința trăirii
Și se extinde în toate părțile
Și arde în final toate viețile
Și marele bine produs prin mult rău
Se transmite rapid prin aerul său
Căci cenușa este foarte ușoară
Iar flacăra nu va putea să moară
Și vântul va fi destul de puternic
Iar curentul va fi extrem și vrednic
Din nou sufletul va expira moartea
Iar corpul obosit va sufla pacea
Spiritul va zbura rapid prin clipe
Iar nevăzutul va putea să țipe
Căci golul lui în atmosfera asta
Va fi pierdut complet în ea, artista
Va fi nemărginit total în sfârșit
Va fi împlinit etern și amintit
Dar acum este prins într-o secundă
Într-un dans al minții neconcepută
Și este într-o formă și în alta
Încarnează infinitul aievea
Dar nu-și mai amintește adevărul
Adevăr din ce e posibil totul
Adevărul din care el provine
Trezitul care se află în tine
Și care știe că nimic nu-i real
Că totul e doar mimic din ideal
Trezește-te
Toți cu măștile pe față se găsesc în orice loc
Și-n ecrane, și la muncă, și pe stradă, și la bloc
Poartă masca așa mult, nici ei nu mai știu cine sunt
Că tot e o minciună mare, e un adevăr mărunt
Și înghiți cât poți de mult, dar e o mare de nebuni
Și paharul dă pe-afară, și normal, tot ei se plâng
Și îți amintești apoi, să fii tu-n gânduri și-n acțiuni
Că ei prin viață merg, dar niciodată nu ajung
Tre să fii atent la tine, căci acolo-i adevărul
Când te privești, te regăsești, te împlinești, atunci sosești
Iar când te uiți în lumea mare, și mai mult să te iubești
Și când vezi iluzia, adu-ți aminte c-așa-i visul
Atunci când te enervezi, trezește-te că doar visezi
Atunci când simți că te pierzi, trezește-te și te salvezi
Când nu știi ce să mai crezi, trezește-te, halucinezi
Când pe tine te trădezi, trezește-te că proiectezi
Tu doar mergi pe drumul tău și caută-te în tine
Nu te mai împiedica de umbre și de ecouri
Nu te mai lăsa furat de vorbe și de tablouri
Doar mergi, și vei ajunge la adevăratul sine
Știu că e greu și că-n jur sunt doar tentații, provocări
Dar cu timpul, acestea nu te vor mai satisface
În timp găsești pacea-n tine, nu în oameni cu purtări
Nu te va mai afecta niciunul ce se preface
Și când te trezești la sine, îți dai seama că nu-s proști
Că doar atunci te poți preface când tu nu te cunoști
Că atunci când știi cine și ce ești cu adevărat
Nu poți fi altul, nu poți minți și nu poți fi mascat
Degeaba
Degeaba-ți dai pielea cu litri de parfum
Când ai în interior kile de jeg ce scot fum
Și degeaba te machiezi zilnic s-arăți bine
Vei arăta speriat și gol când moartea vine
Degeaba-ți iei haine de cele mai scumpe firme
Când nu știi că valorezi mai mult ca ale lui Dante rime
Și poți să-ți cumperi cea mai bună locuință
Dacă nu te simți acasă în propria ființă
Și poți vorbi o viață-ntreagă fără rost
La final ce n-ai zis important are un cost
Poți minți manipulând crezând că scapi
Adevărul îți va spune: "groapa tu ți-o sapi"
Și degeaba te rogi dacă nu știi cu cine vorbești
Ajutorul va veni dar nu așa cum îți dorești
Și poți să te cerți cu universul pentru suferință
Neștiind că el ți-a dat voință pentru acea dorință
Și degeaba te gândești la bani în viitor
Că toți milionarii au bani și în final mor
Poți să te gândești la ce bijuterii-s mai scumpe
Sufletu-i un diamant unic și-i foarte-aproape
Și degeaba te gândești la ce vei face mâine
Dacă nu te gândești la ce înseamnă sine
Și te poți gândi la tot ce vrei în viață
Degeaba dacă nu te poți privi în față
Și degeaba simți că trăiești prin g-uri și linii
Dacă folosindu-le nu te întrebi de unde vii
Și poți să simți că starea asta-i infinită
Atunci când mori realizezi c-a fost doar o clipită
Și poți să simți adevărata viață când mori
Dacă în viață ai știut cum să te omori
Și poți să simți cum mori în timp ce trăiești
Și nu-n sensul rău, ci-n cel mai bun, de voiești
Și pot să stau să-ți spun ce nu e degeaba
Tre să știi s-auzi ca s-asculți care e vorba
Și-ți pot vorbi de ce contează: de-nțelepciune
Degeaba de nu-nțelegi ce vorbele nu pot spune
Sunt aici
Sunt aici, înnot pământul...
Doamne, care-i adevărul
Ce sunt toate, toate astea
Cum există existența
De ce sunt aici, acum
Cum mă recreez din scrum
Ce e negrul și lumina
Ce e cerul și gândirea
Cum mă uit și pot să văd
Cum de merg, și pot s-aud
Ce-i tot, prețuitule
Why me, negăsitule
De ce am fix forma asta
De ce e fix asta planeta
Cum de e posibil totul
Cum de-ncerc să știu ce-i gândul
Ce urmează să trăiesc
Cum să fac să mă trezesc
Cum să simt și să m-opresc
Să simt și ce ocolesc
Cum poate fi o floare
Așa vine și dispare
Cum e așa și mândră
Rezistentă și plăpândă
Cum de se-nvârte globul
Cum poți potoli vântul
Ce e respirația
Ce este vibrația?
"Oare cum exist ca totul
Oare care mi-este scopul
Să recreez la nesfârșit
Iar să pierd ce-am regăsit
Să trăiesc tot ce există
Destinul și soarta tristă
Baschetul și jucătorul
Să integrez exteriorul
Cum de pot atât de multe?
Sunt ele și le fac rapid
Nici nu știu ce-o să rezulte
Poate un fluid solid
Nimic nu se risipește
Infinit se răspândește
Crește, crește și se scade
Se înalță și iar cade
Tot ce știu e tot ce vezi
Fac posibil tot ce crezi
Eu îi dau vieții viață
Iar eu sunt a lumii speranță
Sunt moartea-n jocul de-a trăi
Sunt înaintea oricărei creări
Sunt infinit în infinite căi
Sunt sosiri care sunt plecări
Sunt cel ce dă sensurile
Sunt să fiu vremurile
E totul doar ca să fie
Fără o direcție"
Mereu doar eu cu mine
Încep să se termine
Cenușa și bătăile
Inimii dorurile
Cum să fac să-mi amintesc
Adevărul sufletesc
Când se-ntâmplă ce-mi doresc
Libertatea să trăiesc
De ce mi-e greu să te văd
Vreau numai să te revăd
Unde este locul meu
E la tine, Dumnezeu?
Simt că suntem aproape
Și știu că simți de departe
"Încât sigur suntem uniți
Domnul și ai săi iubiți..."