Omul

Sunt aici, înnot pământul...

Doamne, care-i adevărul 

Ce sunt toate, toate astea 

Cum există existența 

De ce sunt aici, acum 

Cum mă recreez din scrum 

Ce e negrul și lumina 

Ce e cerul și gândirea 

Cum mă uit și pot să văd 

Cum de merg, și pot s-aud 

Ce-i tot, prețuitule 

Why me, negăsitule 

De ce am fix forma asta 

De ce e fix asta planeta 

Cum de e posibil totul 

Cum de-ncerc să știu ce-i gândul 

Ce urmează să trăiesc 

Cum să fac să mă trezesc 

Cum să simt și să m-opresc 

Să simt și ce ocolesc 

Cum poate fi o floare 

Așa vine și dispare 

Cum e așa și mândră 

Rezistentă și plăpândă 

Cum de se-nvârte globul 

Cum poți potoli vântul 

Ce e respirația 

Ce este vibrația? 

"Oare cum exist ca totul 

Oare care mi-este scopul 

Să recreez la nesfârșit 

Iar să pierd ce-am regăsit 

Să trăiesc tot ce există 

Destinul și soarta tristă 

Baschetul și jucătorul 

Să integrez exteriorul 

Cum de pot atât de multe? 

Sunt ele și le fac rapid 

Nici nu știu ce-o să rezulte 

Poate un fluid solid 

Nimic nu se risipește 

Infinit se răspândește 

Crește, crește și se scade 

Se înalță și iar cade 

Tot ce știu e tot ce vezi 

Fac posibil tot ce crezi 

Eu îi dau vieții viață 

Iar eu sunt a lumii speranță 

Sunt moartea-n jocul de-a trăi 

Sunt înaintea oricărei creări

Sunt infinit în infinite căi 

Sunt sosiri care sunt plecări 

Sunt cel ce dă sensurile 

Sunt să fiu vremurile 

E totul doar ca să fie 

Fără o direcție" 

Mereu doar eu cu mine 

Încep să se termine 

Cenușa și bătăile 

Inimii dorurile 

Cum să fac să-mi amintesc 

Adevărul sufletesc 

Când se-ntâmplă ce-mi doresc 

Libertatea să trăiesc 

De ce mi-e greu să te văd 

Vreau numai să te revăd 

Unde este locul meu 

E la tine, Dumnezeu? 

Simt că suntem aproape 

Și știu că simți de departe 

"Încât sigur suntem uniți 

Domnul și ai săi iubiți..." 

Din toate cercurile iadului întunecate

Din adâncimile oceanelor înflăcărate

Din lacrimile aprinse doar prin fericire

Din certurile pornite doar din iubire

Din serile nedormite-n starea de visare

Cu drogurile-n tine în drum spre ea trezire

Cu muzica în vene prin marele-ntuneric

Cu problema-n fundal care te-a făcut puternic

Cu iluzii visate-n absoluta realitate

Cu visuri trezite peste reala noapte

Cu nicio siguranță pe drumul predestinat

Cu multă speranță pornind în destinul imaginat

Am ieșit din suferința mare și de neuitat

Am răzbit prin moarte și am înviat

Am găsit sincera iubire și liniștea

Mi-am găsit în sfârșit casa și pacea

Degeaba-ți dai pielea cu litri de parfum

Când ai în interior kile de jeg ce scot fum

Și degeaba te machiezi zilnic s-arăți bine

Vei arăta speriat și gol când moartea vine

Degeaba-ți iei haine de cele mai scumpe firme

Când nu știi că valorezi mai mult ca ale lui Dante rime

Și poți să-ți cumperi cea mai bună locuință

Dacă nu te simți acasă în propria ființă

Și poți vorbi o viață-ntreagă fără rost

La final ce n-ai zis important are un cost

Poți minți manipulând crezând că scapi

Adevărul îți va spune: "groapa tu ți-o sapi"

Și degeaba te rogi dacă nu știi cu cine vorbești

Ajutorul va veni dar nu așa cum îți dorești

Și poți să te cerți cu universul pentru suferință

Neștiind că el ți-a dat voință pentru acea dorință 

Și degeaba te gândești la bani în viitor

Că toți milionarii au bani și în final mor

Poți să te gândești la ce bijuterii-s mai scumpe

Sufletu-i un diamant unic și-i foarte-aproape

Și degeaba te gândești la ce vei face mâine

Dacă nu te gândești la ce înseamnă sine

Și te poți gândi la tot ce vrei în viață

Degeaba dacă nu te poți privi în față

Și degeaba simți că trăiești prin g-uri și linii

Dacă folosindu-le nu te întrebi de unde vii

Și poți să simți că starea asta-i infinită

Atunci când mori realizezi c-a fost doar o clipită

Și poți să simți adevărata viață când mori

Dacă în viață ai știut cum să te omori

Și poți să simți cum mori în timp ce trăiești

Și nu-n sensul rău, ci-n cel mai bun, de voiești

Și pot să stau să-ți spun ce nu e degeaba

Tre să știi s-auzi ca s-asculți care e vorba

Și-ți pot vorbi de ce contează: de-nțelepciune 

Degeaba de nu-nțelegi ce vorbele nu pot spune

Amintirea ce nu moare

Și te doare foarte tare

Viața ta a fost cu totul

Vocea ce arată scopul

Muzica-ți trezește dorul

Sufletul îi simte golul

Locurile îi spun lipsa

Lucrurile își știu casa 

Mintea își tot amintește

Iar cu greu tot mai trăiește

Dup-acea iubire mare

Când încrederea dispare

Pozele șterse care-au fost 

Făcute-n bine ieșit prost

Haine prin suflet uzate

Prin foc și apă purtate

Călătorii ce-s statice

În care-am fost nemaiplecând

Dureri atât de tragice

Din care-am plecat râzând

Timpul de neprețuit

Emoții de negrăit

Furie de neînvins

Iubire de neatins

Integritate ca niciuna

Repetat mereu întruna

Tras de neoprit nicicând

Binele purtat de vânt

Plimbări de neparcurs din nou

Lecții ce mai au ecou

Momente de nevorbit

Durere de neoprit 

Forme bine cunoscute

Vorbe bine amintite

Privire întipărită 

Iubire închipuită 

Manipulare clară 

Speranță neclară 

Iubire îngropată

Și milă înghețată

Ruperea sufletului

Negăsirea scopului

Haos în tot ce există

Și fundalul minții tristă

Vocea ce-ți mângâie sufletul

Vorba ce-ți aduce zâmbetul

Gluma ce-ți pare amuzantă

Persoana te face distrată 

Orele numărate faine

Piesele care-ți sunt ca haine

Înțelesurile ascunse

Gândurile presupuse

Așteptarea și răbdarea

Visarea și cu sperarea

Atracția, nesiguranța

Proiecția si cu dorința 

Distanța și cu neștiința

Importanța ce-o dă prezența

Aduc zâmbetul îndrăgostit

Și fac sufletul neliniștit

Nici nu știi cu cine vorbești

Dar vocea te face să trăiești

Personalitatea te-aprinde 

Gândirea te-nebunește

Cum să faci să te găsești

Din greșeli să te oprești

Când îți vine tot să-ți dai

Când probleme mereu ai

Cu cât stai mai mult pe loc

Pui mai multe paie-n foc

Și nevoia să fugi crește 

Forța-n tine ofilește

Și ai face și ai drege

Și trecutul ți l-ai șterge

Toate le visezi zăcând

Toate le parcurgi căzând

La iubire tot mai speri

Deși n-o vezi nicăieri

La mai bine tot te rogi

Dar te duci la psihologi

Și vezi lumea minunată

Cum devine-ncet pierdută

Și vezi cerul Infinit

Și vrei să nu fi trăit

Iar în oameni nu mai crezi

De toate te-ndepărtezi

Și de ce ți-e cel mai drag

Tot vezi și-l vezi tot mai vag

Oh suflet drag,

Oare de nu as scrie 

Acest vers pe hartie

Ai aude ce am de spus ? 

O foaie alba-goala

In mana sa ti dau 

Ai putea sa citesti acest poem ? 

Ai aprecia metafore , 

Epitete si invataturile 

Puse cu talc de mine, 

Pentru a ajunge la tine ? 

Poeme pentru suflet le as numi 

Si totusi , 

Ai simti ce simt si yo?

In miez de noapte 

Stelele le ai vedea 

Luna metafora ti ar fii

Si epitelele ti le ar sopti suav 

Nimeni altu' decat un luceafar bland

Ai simti cum emotiile curg 

In valuri line 

Si aurora boreala ar dansa lin 

Peste varfurile inzapezite ale muntiilor 

In al meu univers ai patrunde 

Sau poate campuri 

Cu macii rosii asemenea unui vin bun

Oare de ce nu ai ajunge 

Chiar in orase de mult uitate ? 

Doar de iti doresti 

Inima iti deschizi

Ochi ii lasi sa vada 

Potentialul unei simple 

Foi albe 

Portal sa o vezi

Si sa ti fie 

Spre adevaratul tau sine .  

Pe salteaua ce dormeam

Adesea ma gândeam

De ce viata e așa

Așa rece și rea. 

Trecutul copleșitor ma apuca și 

Brațele destinului ma înconjoară, 

Și ma trage înspre ea

Sa simt din nou căldura vieții

Sa simt din nou ceva. 

Din umbre sumbre, ce adâncesc

Tristeți și supărări, de care nu pot sa evadez

Sa fiu liber din nou.

Gândul îmi fuge jucăuș la mii și mii

de lucrui, dar nici un lucru nu va putea

aduce-n suflet gândul cu care 

Cu drag revăd momente tandre,

ale trecutului destin și

Ma gândesc cu groaza 

La zile ce-au fost, 

Cele care s-au pierdut, 

Și cele ce v-or fii. 

Mai bine mor tânăr și trist 

Într-o seară de aprilie 

Decât sa simt cum zilele 

Se duc fără efort, într-un ciclu 

Infinit al cărei mecanism 

Nu se încheie niciodată 

Nici dacă aș fi mort. 

Dar mai bine mort de-aș fii, 

Decât bătrân și trist 

Într-o lume rece unde 

Te simți bătrân și mic. 

Oh suflet drag ,

Oare după ce masca 

Se ascunde zâmbetul? 

Zâmbetul blând al copilului

Care râde din orice 

De soare se bucură,

De vânt,

De ploaie,

De apus,

De răsărit, 

Copilul acela blajin 

Chiar inocent 

Care ai fost o dată ... 

Ignorant l-ai abandonat

În frig și nepăsare 

Lăsat după a societății mască

După griji și frici 

După încordare și rigiditate

Cerul numai întunecat îl vezi

Frigul îl simți...

Uiți să privești stelele

Fară întuneric ele nu s ar vedea 

Uiți să visezi

Să trăiești cu și pentru visul tău

Căci un visător te ai nascult 

Acaparat de propia lume ai devenit

Și totuși adânc în tine 

Stelele luminează

Focul viu arde 

Răsuflare are 

Aminte adu ți 

Că din praf de stele și lumină

Presărate de suflu divin 

Viață ai luat 

Speranță să te îndrume 

Spre bucurie și vise dulci 

Că ale unui copil 

Acum trăiești 

În armonie cu tine

Iar se te bucuri de flori ,

De zâmbete,

De viață . 

O carte, te face

    Maree de lumină se-ntorc, 
    spre ţărmuri pustiite-n zadar, 
    şi-aici nu-i nimeni, s-audă,
    ţipăt disperat de pescăruş în zbor...
    
    Se simte lipsa, din acest coşmar, 
    a negrelor epave, cu vela sfâşiată, 
    şi-a stâncilor zdrobite, 
    de valuri ucigaşe...
    
   - Pe-această pierdută-n vânt, 
    bucată de pământ,
    e doar tăcere-adăncă
    şi pace de mormânt... -
    
    Tu, trecătorule de-o zi... de-o oră... 
    cu pasul tău grăbit, 
    ai spart în urme, 
    lutul meu fierbinte,
    l-ai modelat, l-ai construit, şi ai murit...

Sunt o trestioară frântă 

De vântul hoinar,

Încerc să mă prefac fluier

Să mai cânt măcar.

Sunt 0 frunză de arțar 

Frunză argintie 

Soarta să-mi aducă în dar 

Rimă  în poezie.

Sunt un crin bătut de brumă 

Lipsit de parfum

Socotesc că până-n toamnă 

Pot să mă adun.

Sunt,și -am fost o visătoare

Inventând povești

Într-o lume fermecată 

Cu figuri grotești.