Iluzii!
De unde vii măi Omule așa de istovit și gârbovit,
De parca-i duce-n spate povara lumii de la apus la răsărit.
Păi, bunul meu vecin să știi că-mi duc anii grei ai vieții,
Ce-au fost frumoși în tinerețe, dar triști la vârsta bătrâneții.
Nu înțeleg de ce te plângi, mi-a zis al meu tânăr prieten,
Când văd că ai de toate și chiar te miști destul de sprinten.
Nu m-a lăsat să-i dau răspuns să afle că nu-l plac,
Cu degetul s-a arătat spunându-mi cât este de sărac.
L-am ascultat cum invoca că n-are unde să muncească,
Și cum că doctorul i-a zis de munca grea să se ferească.
Atunci mirat l-am întrebat dac' are pus vreun diagnostic,
Și foarte-ngândurat mi-a explicat că are un deficit acustic.
Pentru moment mi-am spus că poate-și bate joc de mine,
Dar l-am simțit că munca nu-i de el și că părinti-l întreține.
La despărțire am îndrăznit timid să-i dau un sfat prietenesc,
De vrei puțină bunăstare, tovărășie fă cu cei ce munca o iubesc.
Nu cred c-a priceput prea mult din ceea ce i-am spus,
Că spatele mi-a-ntors și a plecat rapid și puțin indispus.
Din tot ce s-a-ntâmplat am încercat să trag concluzii,
Dar din păcate din nou am constatat că viața...e plină de iluzii!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 9 septembrie 2024
Vizualizări: 604
Poezii din aceiaşi categorie
Cei numiți în șoaptă
Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.
Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.
Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.
Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.
Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.
Apocaliptic
Din groapa lor defuncţii
I-aud de ore-n şir,
Pe vii purtând discuţii
Pe alei în cimitir.
Că e război şi foame,
Şi boli, şi genocid,
Că injecţiile sunt arme
Şi oameni mor subit.
Că un infern e totul
Afară pe Pământ,
Că-i mai bine de mortul
Ce zace în mormânt.
Şi se-ntristează morţii,
Dar sunt şi bucuroşi,
Să audă,-n ciuda sorţii,
Cât sunt de norocoşi.
În zadar în suedeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Förgäves
På våren, med själen vibrerande,
Vi väntar på lycka genom att drömma,
Och på hösten, när förhoppningarna dör,
Vi har ett moln kvar,
Vi väntar alla förgäves
Lycka som aldrig kommer igen,
Vagga bara en flyktig dröm
På natten är himlen alltid klar,
Vi svävar med en galen längtan efter paradiset,
Men i refrängen ser vi att det fortfarande var en dröm.
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi alltid vill ha,
Jag kommer inte längre!
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi vill ha så mycket
Jag kommer inte längre!
Un ultim dans...
E altă noapte sub aceeași lună,
Și stau la masă lângă geam,
Și-n persistența mea nebună,
În dosul lunii ascunsă te zăream.
Parfumul tău pe haine-l simt,
Și mă gândesc să-ți scriu scrisoare,
Dar te-ai mutat și așa presimt,
Că adresa ta e dincolo de soare.
Mă uit pe geam și tainic ninge,
Iar gândul viscolește-n mintea mea,
Și văd cum cineva te-mpinge,
Și cazi în neant din stea în stea.
Afară două umbre grațios dansează,
Îmbătrânesc privind acest spectacol,
Iar muzica îmi ține mintea trează,
Și simt c-o să se-ntâmple un miracol.
Dar brusc un crivăț cu miros de frică,
Privirea îmi îngheață în fereastră,
Și dansul umbrelor îl văd prin sticlă,
Iar lumea lor e ca și lumea noastră.
Atâta nostalgie îmbrăcată-n iarnă,
Un ultim dans pentr-un uitat holtei,
Și din tavan a început să cearnă,
Cu inimi suferinde de tinere femei.
La muncă!
Merg pe-o stradă foarte-ngustă!
Pașii-mi spun să mă grăbesc,
Dar nu pot e pojghiță de gheață,
Frică-mi e să nu alunec, s-o pățesc
Am în mâna dreaptă un baston,
Să-mi ajut piciorul stâng la mers,
Care doare, c-a fost rupt..pardon,
Și acum, n-am alta cale de ales
Las frigu-afară și urc iute în birou,
Unde așteaptă dosare spre soluționare,
Le analizez pe toate și scriu în stilou,
Ziua deplasării, pentru o verificare
La serviciu suntem, mereu aglomerați,
Dar ne dăm silința și nu amânăm,
Muncim în echipă făr' a fi stresați,
Tot ce-avem în lucru, iute procesăm
Oameni cu idei, ne cer ajutor,
Strict pe-a noastră competență,
Știm că ei, sunt al nostru viitor,
Și-i consiliem, cu multă prudență
Unii investesc, pentru-a produce,
Bunuri de consum și alte servicii,
Alții fac comerț, cu diverse produse,
Și unii și alții, vor să aibă beneficii
Zilnic se afirmă, sunteți birocrați,
Și corupți cu toții, fără deosebire,
Însă cred și spun, suntem tehnocrați,
Și da, hoția e o boală, fără lecuire
Speranța, e în oamenii onești, cinstiți,
Care sunt mulți și nu pot fi păcăliți,
De cei puțini ce-n viață-s necinstiti,
Și care cu siguranță vor fi..pedepsiți!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Cei numiți în șoaptă
Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.
Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.
Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.
Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.
Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.
Apocaliptic
Din groapa lor defuncţii
I-aud de ore-n şir,
Pe vii purtând discuţii
Pe alei în cimitir.
Că e război şi foame,
Şi boli, şi genocid,
Că injecţiile sunt arme
Şi oameni mor subit.
Că un infern e totul
Afară pe Pământ,
Că-i mai bine de mortul
Ce zace în mormânt.
Şi se-ntristează morţii,
Dar sunt şi bucuroşi,
Să audă,-n ciuda sorţii,
Cât sunt de norocoşi.
În zadar în suedeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Förgäves
På våren, med själen vibrerande,
Vi väntar på lycka genom att drömma,
Och på hösten, när förhoppningarna dör,
Vi har ett moln kvar,
Vi väntar alla förgäves
Lycka som aldrig kommer igen,
Vagga bara en flyktig dröm
På natten är himlen alltid klar,
Vi svävar med en galen längtan efter paradiset,
Men i refrängen ser vi att det fortfarande var en dröm.
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi alltid vill ha,
Jag kommer inte längre!
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi vill ha så mycket
Jag kommer inte längre!
Un ultim dans...
E altă noapte sub aceeași lună,
Și stau la masă lângă geam,
Și-n persistența mea nebună,
În dosul lunii ascunsă te zăream.
Parfumul tău pe haine-l simt,
Și mă gândesc să-ți scriu scrisoare,
Dar te-ai mutat și așa presimt,
Că adresa ta e dincolo de soare.
Mă uit pe geam și tainic ninge,
Iar gândul viscolește-n mintea mea,
Și văd cum cineva te-mpinge,
Și cazi în neant din stea în stea.
Afară două umbre grațios dansează,
Îmbătrânesc privind acest spectacol,
Iar muzica îmi ține mintea trează,
Și simt c-o să se-ntâmple un miracol.
Dar brusc un crivăț cu miros de frică,
Privirea îmi îngheață în fereastră,
Și dansul umbrelor îl văd prin sticlă,
Iar lumea lor e ca și lumea noastră.
Atâta nostalgie îmbrăcată-n iarnă,
Un ultim dans pentr-un uitat holtei,
Și din tavan a început să cearnă,
Cu inimi suferinde de tinere femei.
La muncă!
Merg pe-o stradă foarte-ngustă!
Pașii-mi spun să mă grăbesc,
Dar nu pot e pojghiță de gheață,
Frică-mi e să nu alunec, s-o pățesc
Am în mâna dreaptă un baston,
Să-mi ajut piciorul stâng la mers,
Care doare, c-a fost rupt..pardon,
Și acum, n-am alta cale de ales
Las frigu-afară și urc iute în birou,
Unde așteaptă dosare spre soluționare,
Le analizez pe toate și scriu în stilou,
Ziua deplasării, pentru o verificare
La serviciu suntem, mereu aglomerați,
Dar ne dăm silința și nu amânăm,
Muncim în echipă făr' a fi stresați,
Tot ce-avem în lucru, iute procesăm
Oameni cu idei, ne cer ajutor,
Strict pe-a noastră competență,
Știm că ei, sunt al nostru viitor,
Și-i consiliem, cu multă prudență
Unii investesc, pentru-a produce,
Bunuri de consum și alte servicii,
Alții fac comerț, cu diverse produse,
Și unii și alții, vor să aibă beneficii
Zilnic se afirmă, sunteți birocrați,
Și corupți cu toții, fără deosebire,
Însă cred și spun, suntem tehnocrați,
Și da, hoția e o boală, fără lecuire
Speranța, e în oamenii onești, cinstiți,
Care sunt mulți și nu pot fi păcăliți,
De cei puțini ce-n viață-s necinstiti,
Și care cu siguranță vor fi..pedepsiți!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Alte poezii ale autorului
Sigur ÎL voi întâlni!
Un ceas mă sună agasant
Parcă zicând trezește-te,
Vezi ca-i dormit cam mult
Iar timpul curge nu se oprește.
Sar imediat din patul conjugal
Cu ochiul ațintit înspre icoană,
Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva
Și plec la baie-n mare goană.
Nu uit să- mi fac un sandwich
Și-mi savurez cafeaua dulce,
Mă-mbrac în grabă și cobor
Numai după ce-mi fac o cruce.
Pe scări în gând spun rugăciune
De mulțumire și pentru ajutor,
Că firul vieții îmi este prelungit
Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.
Mereu gândul îmi e la Domnul
În care cred încă...din copilărie,
Și sigur sunt că ne vom întâlni
Când voi sfârși a mea călătorie!
Surpriză..pe peron!
În gara mică din orașul Dorohoi
Unde trenul oprește tot mai rar,
O mamă tinerică își așteaptă fiul
Plecat să-nvețe carte peste hotar.
Din depărtare se-aude șuierat
Și-apare o locomotivă-n zare,
Moment când tânără mămică
Simte că i se schimbă a ei stare.
Și cum să fie liniștită, fără emoții
Când nu și-a văzut odorul de un an,
Doar telefonul i-a zis ce se întâmplă
Cu-al ei copil, acum tânăr american.
În fața ei oprește trenu'accelerat
Și ușile încep ușor să se deschidă,
Pe scări coboară băiatul ei frumos
Ținând de mână o frumoasa divă.
Îi sare-n gât pentr-o îmbrățișare
Și derutată se uită înspre fată,
Când drăgălaș flăcăul ei ii spune
E nora ta ce numele îmi poartă.
Un pas ușor dă înapoi să înțeleagă
Ce-o însemnând vorba-i rostită,
Când el cu multă siguranță-i zice
Fata din fața ta cu mine-i logodită.
Cu greu își trage răsuflarea grea
Și pe necunoscută o îmbrățișează,
Un zâmbet le aruncă cu îndoială
Și-n gând se-ntreabă..ce urmează.
Peronul se golește și trenul pleacă
În timp ce ei se-ndreaptă spre taxi,
Care cum știți tot timpul este ocupat
Asa că-s nevoiți să ia un maxi-taxi.
Pe drum doar vocea lor se-aude
Vorbind o altă limbă, decât româna,
În timp ce mama-și pune întrebări
Cum s-a-ntâmplat să-i ceară mâna.
Acasă-n ușă sunt așteptați de tata
Fără a fi surprins de ce-i s-arată,
Pentru că el știa de multă vreme
Că fiul lui este îndrăgostit de fată.
Abia acum și mama înțelege..clar
Că ei cu toții i-au pregătit surpriza,
Un cor de râsete vin înspre mamă
Și-aude de la noră..call me..Luiza!
Doar ea!
Tu ești, ai fost și vei rămâne,
Perechea mea și, noi știm bine,
Sunt fericit și, împlinit cu tine,
Și amândoi, privim, spre mâine
Povestea noastră adevarată,
A inceput, pe timp de toamnă,
Eram studenți, la facultate,
Și tu, ți-aduci aminte, doamnă
Eram doi tineri bobocei, la studiu,
Și mândri de a noastră, reușită,
Atunci, n-aveam de und' să știu,
Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită
Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,
Pe toți, într-un amfiteatru, mare,
Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,
Iar la final, am mers, la o plimbare
În grup, am văzut-o, întâia oară,
Și am simțit ceva, că arde tare,
De vină era ea, o domnișoară,
Și de atunci, am fost, fără scăpare
In minte, multe gânduri, mai aveam,
Cum pot să-i spun, că îmi placea,
Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,
Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?
Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,
Să-i spun direct, ce simt, am amânat,
Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",
Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat
Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,
Iar noi, în timp, maturi, am devenit,
Iubirea noastra, a fost mărturisită,
Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit
Acum când peste ani, noi doi privim,
Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,
Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,
Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit
Să spun cuiva, cum este bine,
Și cum iubirea noastra, a dăinuit,
Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,
Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,
Să trecem..pragul!
Mai am un pas și las în urmă
Un an pe care-l vreau trecut,
Îl simt cum mă apasă-n spate
Și vreau să uit ce m-a durut
Voi încerca să-mi fac bilanțul
S-adun, să scad, să pun egal,
Iar unde dă cu semnul minus
Să corectez mai des, nu anual
Este sfârșit și început de an
Și gândul zboară spre viitor,
E timp la împăcare și iertare
Și la speranță în anul următor
Acum vom trece cu toții pragul
În anul "24, ce-l vrem cu bani,
Să ne urăm unii la alții sănătate
Și să rostim un sincer ,,La mulți ani"!
La stână!
La ora dimineții ne-am pornit,
Spre munte, să vizităm o stână,
Echipamentul este cel stabilit,
Gândit de noi acum o săptămână
Să pleci pe munte, nu-i deloc ușor,
Chiar pentru cei cu experiență,
Iar eu sunt lovit puțin la un picior,
Așa că urc ușor și cu prudență
Suim cu greu, dar nu ne plângem,
Vorbim, zâmbim și pașii-i calculăm,
Acolo sus degrabă să ajungem,
Și un caș proaspăt să degustăm
În fața noastră-i pădurea castanie,
E o splendoare și-o binecuvântare,
Sa vezi în juru-ți întinsa feerie,
Și după munte cum soarele apare
Arunc privirea-n sus spre munte,
Și-n spate văd pretutindeni văi,
Simt o broboadă pe-a mea frunte,
O șterg și-naintez pe-aceste căi
Întreb îngândurat tovarășii de drum,
Cât ar mai fi de mers spre stână,
Dar iată-n zare văd o dâră de fum,
Și-mi zic că am noroc, de o zi bună
În fine am ajuns la bravii ciobănei,
Ce-s obosiți și vor ei să se culce,
In jurul nostru sunt mioare și căței,
Și simt miros plăcut de urdă dulce
Pe munte mese de ,,mâncat" nu sunt,
Așa că din picioare noi gustăm,
Și caș cu ceapă, urdă și chiar unt,
Și lor le mulțumim și ne-nchinăm
La stână totul e conform nu vorbă,
Regulamentul UE, implementat,
Biosecuritate, bunăstare, iarbă,
Mioare grase și-un caș..adevărat!
Un joc...șahul!
Azi cu nepotul am participat
La un concurs de șah la sat,
Premiul cel mare nu l-a luat,
Pentru că tare prost a judecat
Au fost partide mult disputate
Și unele din ele greu câștigate,
Iar unde a mutat făra-gândi,
Șat mat a încasat cât ai clipi
Ne vom întoarce din nou la joc
După o analiză a rundelor jucate,
Să apelăm la intelect, nu la noroc
Iar greșelile, să nu mai fie repetate
De la concurs multe s-au reținut
Și mai presus să nu te lași bătut,
Și chiar și-atunci când idei nu-s,
În minte mai există...o mutare-n plus!
Sigur ÎL voi întâlni!
Un ceas mă sună agasant
Parcă zicând trezește-te,
Vezi ca-i dormit cam mult
Iar timpul curge nu se oprește.
Sar imediat din patul conjugal
Cu ochiul ațintit înspre icoană,
Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva
Și plec la baie-n mare goană.
Nu uit să- mi fac un sandwich
Și-mi savurez cafeaua dulce,
Mă-mbrac în grabă și cobor
Numai după ce-mi fac o cruce.
Pe scări în gând spun rugăciune
De mulțumire și pentru ajutor,
Că firul vieții îmi este prelungit
Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.
Mereu gândul îmi e la Domnul
În care cred încă...din copilărie,
Și sigur sunt că ne vom întâlni
Când voi sfârși a mea călătorie!
Surpriză..pe peron!
În gara mică din orașul Dorohoi
Unde trenul oprește tot mai rar,
O mamă tinerică își așteaptă fiul
Plecat să-nvețe carte peste hotar.
Din depărtare se-aude șuierat
Și-apare o locomotivă-n zare,
Moment când tânără mămică
Simte că i se schimbă a ei stare.
Și cum să fie liniștită, fără emoții
Când nu și-a văzut odorul de un an,
Doar telefonul i-a zis ce se întâmplă
Cu-al ei copil, acum tânăr american.
În fața ei oprește trenu'accelerat
Și ușile încep ușor să se deschidă,
Pe scări coboară băiatul ei frumos
Ținând de mână o frumoasa divă.
Îi sare-n gât pentr-o îmbrățișare
Și derutată se uită înspre fată,
Când drăgălaș flăcăul ei ii spune
E nora ta ce numele îmi poartă.
Un pas ușor dă înapoi să înțeleagă
Ce-o însemnând vorba-i rostită,
Când el cu multă siguranță-i zice
Fata din fața ta cu mine-i logodită.
Cu greu își trage răsuflarea grea
Și pe necunoscută o îmbrățișează,
Un zâmbet le aruncă cu îndoială
Și-n gând se-ntreabă..ce urmează.
Peronul se golește și trenul pleacă
În timp ce ei se-ndreaptă spre taxi,
Care cum știți tot timpul este ocupat
Asa că-s nevoiți să ia un maxi-taxi.
Pe drum doar vocea lor se-aude
Vorbind o altă limbă, decât româna,
În timp ce mama-și pune întrebări
Cum s-a-ntâmplat să-i ceară mâna.
Acasă-n ușă sunt așteptați de tata
Fără a fi surprins de ce-i s-arată,
Pentru că el știa de multă vreme
Că fiul lui este îndrăgostit de fată.
Abia acum și mama înțelege..clar
Că ei cu toții i-au pregătit surpriza,
Un cor de râsete vin înspre mamă
Și-aude de la noră..call me..Luiza!
Doar ea!
Tu ești, ai fost și vei rămâne,
Perechea mea și, noi știm bine,
Sunt fericit și, împlinit cu tine,
Și amândoi, privim, spre mâine
Povestea noastră adevarată,
A inceput, pe timp de toamnă,
Eram studenți, la facultate,
Și tu, ți-aduci aminte, doamnă
Eram doi tineri bobocei, la studiu,
Și mândri de a noastră, reușită,
Atunci, n-aveam de und' să știu,
Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită
Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,
Pe toți, într-un amfiteatru, mare,
Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,
Iar la final, am mers, la o plimbare
În grup, am văzut-o, întâia oară,
Și am simțit ceva, că arde tare,
De vină era ea, o domnișoară,
Și de atunci, am fost, fără scăpare
In minte, multe gânduri, mai aveam,
Cum pot să-i spun, că îmi placea,
Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,
Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?
Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,
Să-i spun direct, ce simt, am amânat,
Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",
Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat
Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,
Iar noi, în timp, maturi, am devenit,
Iubirea noastra, a fost mărturisită,
Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit
Acum când peste ani, noi doi privim,
Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,
Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,
Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit
Să spun cuiva, cum este bine,
Și cum iubirea noastra, a dăinuit,
Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,
Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,
Să trecem..pragul!
Mai am un pas și las în urmă
Un an pe care-l vreau trecut,
Îl simt cum mă apasă-n spate
Și vreau să uit ce m-a durut
Voi încerca să-mi fac bilanțul
S-adun, să scad, să pun egal,
Iar unde dă cu semnul minus
Să corectez mai des, nu anual
Este sfârșit și început de an
Și gândul zboară spre viitor,
E timp la împăcare și iertare
Și la speranță în anul următor
Acum vom trece cu toții pragul
În anul "24, ce-l vrem cu bani,
Să ne urăm unii la alții sănătate
Și să rostim un sincer ,,La mulți ani"!
La stână!
La ora dimineții ne-am pornit,
Spre munte, să vizităm o stână,
Echipamentul este cel stabilit,
Gândit de noi acum o săptămână
Să pleci pe munte, nu-i deloc ușor,
Chiar pentru cei cu experiență,
Iar eu sunt lovit puțin la un picior,
Așa că urc ușor și cu prudență
Suim cu greu, dar nu ne plângem,
Vorbim, zâmbim și pașii-i calculăm,
Acolo sus degrabă să ajungem,
Și un caș proaspăt să degustăm
În fața noastră-i pădurea castanie,
E o splendoare și-o binecuvântare,
Sa vezi în juru-ți întinsa feerie,
Și după munte cum soarele apare
Arunc privirea-n sus spre munte,
Și-n spate văd pretutindeni văi,
Simt o broboadă pe-a mea frunte,
O șterg și-naintez pe-aceste căi
Întreb îngândurat tovarășii de drum,
Cât ar mai fi de mers spre stână,
Dar iată-n zare văd o dâră de fum,
Și-mi zic că am noroc, de o zi bună
În fine am ajuns la bravii ciobănei,
Ce-s obosiți și vor ei să se culce,
In jurul nostru sunt mioare și căței,
Și simt miros plăcut de urdă dulce
Pe munte mese de ,,mâncat" nu sunt,
Așa că din picioare noi gustăm,
Și caș cu ceapă, urdă și chiar unt,
Și lor le mulțumim și ne-nchinăm
La stână totul e conform nu vorbă,
Regulamentul UE, implementat,
Biosecuritate, bunăstare, iarbă,
Mioare grase și-un caș..adevărat!
Un joc...șahul!
Azi cu nepotul am participat
La un concurs de șah la sat,
Premiul cel mare nu l-a luat,
Pentru că tare prost a judecat
Au fost partide mult disputate
Și unele din ele greu câștigate,
Iar unde a mutat făra-gândi,
Șat mat a încasat cât ai clipi
Ne vom întoarce din nou la joc
După o analiză a rundelor jucate,
Să apelăm la intelect, nu la noroc
Iar greșelile, să nu mai fie repetate
De la concurs multe s-au reținut
Și mai presus să nu te lași bătut,
Și chiar și-atunci când idei nu-s,
În minte mai există...o mutare-n plus!