Persoana

De-ai s-ajungi

În versuri lungi,

Vreau ca să-ți descriu,

Sentimentul cel mai viu...

S-a ivit în claritate 

Și n-a fost el înțeles,

Dar apoi cu puritate

S-a lăsat subînțeles.

Mereu m-am tot gândit

Că-n nimic nu mă implic

Dar oricum mi-ai împărțit 

Sentimentul cel lipsit.

Nu știu cum ai reușit

Dar cumva m-ai cucerit

Fiind atât de diferit

Te-ai ales a fi iubit.

În ritm grăbit 

Soarele a răsărit

Și frumos a licărit 

Peste dealul cel umbrit.

La fel și dragostea 

Precum o stea,

Mereu călătorea

În inimioara mea.

13.05.24

Mai stai o clipă ne-ntreruptă să-mi zâmbești

Mai stai o șoaptă de iubire fără margini

Te-așteaptă primăvara-n suflet să-nflorești

Stau la iernat toate cuvintele-ntre pagini

Mai stai o rază peste umbrele de dor

Mai stai un soare luminând zorii albaștri

Să te admir din răsărit până adorm

De la-nceput pân’ la sfârșit urmându-ți pașii

Mai stai o lingură de miere să gustăm

Mai stai un ceai pierduți etern în dimineață

Acoperiți de valuri dulci ne-amestecăm

Lăsând în urmă amintirile-n prefață

Mai stai o aripă bătând să prindem zbor

Mai stai un drum să ne privim față în față

Alunecând să navigăm spre viitor

Împrăștiind toate hotarele de ceață

Mai stai un ceas să-l agățăm pe un peron

Mai stai un tren să ne urcăm către speranță

Privind cum umblă secundarul în baston

Șovăitor, lăsând mai lung timpul de viață

Mai stai plecând să ne întorci de la-nceput

Mai stai pe jos să căutăm iubirea hoață

Mai stai curând să nu rămânem un trecut

Mai stai un drum să-mi fi un loc numit acasă

Prolog:

Au atomii tăi agilitate emoțională?

Pot ei să-și arate sentimentele?

Cu sentimentele te poți identifica

sentimentele i-ar face să pară aproape umani

iar în mintea mea ei sunt atât de-aproape de divinitate

(o modalitate ciudată de a privi a unui ateu convins).

Ficțiune #1:

În vasta infinitate a Universului

atomii noștri au decis într-o zi să prindă viață.

Stând singuratici, înconjurați de-alte particule și zumzet,

atomii tăi au întins timid mâinile către univers.

Atomii mei s-au prefăcut că nu știu despre ce e vorba

în timp ce simțeau cum li se schimbă gravitația,

cum începe să le bată mai tare inima electronică, până atunci inertă,

cum sunt atrași de însăși chemarea destinului

(dat de concepte complicate spațio-temporale și relativitate, deci aproape divin),

cum mâinile lor se pierd conștient în focul mâinilor îndreptate spre ei..

S-a produs o reacție cu adevărat neașteptată.

În vasta infinitate a Universului, un act neînsemnat

dar plin de însemnătate.

Până și divinitatea a fost surprinsă.

Atomii - plini de fizică, chimie, știință și logică -

se transformau, prindeau agilitate emoțională,

se îndrăgosteau, în felul lor științific.

Ficțiune #2:

În vasta infinitate a Universului

sunt mândru deținător al unui început clar

(particule, atomi, celule, evoluție, energie cinetică, sex, frustrare, regret)

și al unui final și mai clar

(moarte! decadență! moarte! nimic! moarte! întuneric! moarte! rece! moarte!)

de care mă apropii cu claritate după fiecare respirație,

după fiecare pas pe care-l fac pe câmpiile deloc infinite ale vieții.

Mi-am acceptat soarta echilibrată de moarte,

atât de evident de tragică, dar complex de minunată

(dacă viața nu ar avea un sfârșit, cum ar mai putea pretinde vreun sens??)

Dar o singură teamă îmi macină liniștea zi de zi:

Atomii tăi….

se vor regăsi oare cu ai mei după ce dispărem în abis?

poate într-o altă viață? într-un alt univers?

sunt sigur că atomii mei vor fi tulburați

își vor privi anxioși filmele de toate zilele pe canapea

simțind mereu că le lipsește ceva,

ceva vital, însuși sensul vieții, un gol imens

pe care nu-l poate umple nici capitalismul, nici socialismul.

Navigând monoton prin eterna uitare și apatie,

vor fi tot timpul rătăciți, căutând, căutând, căutând…

Epilog:

Atomii mei sunt vast adepți ai extremelor

pentru fiecare efect dăunător pe care-l ai asupra lor

vor exploda în mii și mii de noi universuri toxice

fugind cât mai departe de tine,

așteptându-și eterna, plăcuta, dulce reîntoarcere.

(la viață?! la singurătate!? la tine?!)

Realitate:

În vasta infinitate a Universului

realitatea este într-adevăr mai complexă.

complex de tristă,

lipsită de vreun sens anume, dar mai ales

lipsită de atomi cu agilitate emoțională.

Ne-am intalnit intr-un moment in care

Eram scarbiti, satui de rau si de ocara.

Aveam nevoie doar de-o alinare

De-o raza de speranta, de o schimbare.

Eram putin pierduti, tacuti din fire,

Traiam in noi crezand ca asa-i mai bine.

Ne proiectam in vis, paream atat de aproape

Dar dimineata anula tot ce cream in noapte.

Acolo undeva in timp si spatiu existam

Simteam la fel, iubeam si rezonam,

Credeam cu toata fiinta mea in tine, cugetam 

La o viata impreuna asa cum o visam.

Dar cine-ar fi crezut ca ai sa apari pe nestiute

O inima nobila, cu un suflet cat un munte

Cu o voce calda, intr-un corp de inger

Ai coborat din cer? Nu stiu... esti reala?

Caci tind sa cred ca totul e o-nscenare

Eu te-am visat in felul meu...se pare

Ca mi-ai intrecut chiar orice asteptare.

Vreau sa traim, sa ne simtim , sa radem

Sa povestim, sa ne privim in ochi, sa plangem

Sa facem dragoste, sa stam fata in fata

Sa cautam acea clipa care sa valoreze ...o viata!

Te-aș ruga să vii cu mine

Pentru o clipă măcar

Într-un loc din altă lume

Unde visele nu au hotar.

Te-aș ruga să-mi stai alături

La ureche să-ti șoptesc

Dorul ce I-am strâns în mine

De când vise împletesc.

Te-aș ruga să mă asculți

Să-mi simți inima cum cântă

Însetată de ochii tăi căprui

Ce îmi spuneau că sunt dorită.

Te-aș ruga pentr-o ultimă dată

Să mă saruti, să mă îmbrățişezi

Un vin să mai ciocnim in noapte

Apoi să pleci, să nu te mai intorci.

Dar...m-ai "rugat" să uit de tine

Când dorul aprig ardea în mine

Mi-ai spus atât de rece, fără regret

"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.

Si..m-ai "rugat" să uit de noi

Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat

Dar n-ai gândit că am un suflet

Ce nu așa...te-a vrut uitat.

P.S

M-am tot rugat să te intorci

Așa m-a îndemnat instinctul

Că uneori și tu ai vrea

La un pahar de vin...sfârșitul.

Un om cinstit va fi de multe ori luat de prost

Un om mințind va vrea să-ți spună exact pe unde-a fost

Un om trezit va fi de multe ori nedormit

Iar un om voind va ajunge de multe ori pe-un drum greșit

Omul ce tace are cele mai de preț cuvinte

Omul care zace pe sine e cel ce minte

Omul ce creează are o suferință-n viață

Omul ce visează îl vede pe sine-n față

Cel ce cară greutățile vieții va zbura când va vedea ochii morții

Cel ce gustă suferințele va recunoaște darurile bunătății

Cel ce știe să vadă și prin ceață va descoperi tainele lumii

Iar cel ce poartă o mască pe față va simți aromele durerii

Acela ce aleargă constant după plăceri va fugi mereu de dureri

Acela ce constată traseul nesfârșit va sta în pas neclintit de păreri 

Acela ce e prins în jocul de noroc al universului va retrăi focul

Acela ce e liber în dansul etern al cosmosului va cuceri pasul

El ce va găsi rost în toate va trăi binele ca la carte 

El ce va simți adevărurile va descoperi tot ce poate

El ce va distruge limitele impuse va renaște din nimic absolut

Iar el ce va da tot din el va regăsi totul ce a fost pierdut

Cum ar fi doar să aud

Culorile să le exclud

Pe mine să nu mă știu 

Să văd în față doar pustiu

Ziua să îmi fie corul

Noaptea să șoptească dorul

Să nu știu ce simt, ce-aud

Părerile să le includ

Să fac totul pipăind

Să mă duc chiar neștiind

Să văd în lume nevăzând

Să merg lumea doar zburând

Cum ar fi de aș vedea

Cât privirea-mi cuprindea

Plină de tot însăși viața

Ce-și celebră eleganța

Să fiu foarte, foarte sus

Să văd norii în repaus

În vântul foarte puternic

Să dansez cât mai poetic

Cum dansez în valuri reci

Unde-s a vântului poteci

Să fiu liberă complet

Să ardă lacrima-n râset

Cum ar fi de m-aș trezi

Doar să simt, n-aș auzi

Doar totul ce doare tare

Cum s-aprinde și dispare

Să mă simt inexplicabil

Să văd totul impecabil

Ura doar să se topească

Cu greul să se sfârșească

Să știu clar ce este viața

Să recunosc existența

Să iubesc ce n-am iubit

Să-nțeleg un diferit

Cum ar fi să fiu copilă

Să rămân intangibiă

Când sunt mare să fiu mică

Să nu pot fi pe logică

Să nu știu că focul arde

Să nu știu că el aprinde

Să fiu neajutoarată

Și mereu nevindecată

Să nu știu nimic nicicând

Să merg spre pericol râzând

Să am o viață luată

Să am o viață mimată

Cum ar fi să-mi amintesc

Defapt unde locuiesc

Și că tot ce fac aici

E tot, însă nu ce zici

Să-mi știu steaua și lumina

Aici care mi-e sarcina

Familia în galaxie

Astenia din energie

Să îmi știu calea și puterea

S-o deslușesc pe ea, gândirea

Să-ntâlnesc sufletu-n față

Să-mi amintesc reala viață

Cum ar fi să nu exist

Să fiu cel dintâi artist

Tot ce este să trăiască

Prin mine să se iubească

Din nimicu-mi infinit

Să se facă tot gândit

La măreața conștiență

Tot să fie transparență

Să exist în fel și chip

Neavând mod și aspect

În tot etern să particip

Să exist și nu perfect

Toți cu măștile pe față se găsesc în orice loc

Și-n ecrane, și la muncă, și pe stradă, și la bloc

Poartă masca așa mult, nici ei nu mai știu cine sunt

Că tot e o minciună mare, e un adevăr mărunt

Și înghiți cât poți de mult, dar e o mare de nebuni

Și paharul dă pe-afară, și normal, tot ei se plâng

Și îți amintești apoi, să fii tu-n gânduri și-n acțiuni

Că ei prin viață merg, dar niciodată nu ajung

Tre să fii atent la tine, căci acolo-i adevărul

Când te privești, te regăsești, te împlinești, atunci sosești

Iar când te uiți în lumea mare, și mai mult să te iubești

Și când vezi iluzia, adu-ți aminte c-așa-i visul

Atunci când te enervezi, trezește-te că doar visezi

Atunci când simți că te pierzi, trezește-te și te salvezi

Când nu știi ce să mai crezi, trezește-te, halucinezi

Când pe tine te trădezi, trezește-te că proiectezi

Tu doar mergi pe drumul tău și caută-te în tine

Nu te mai împiedica de umbre și de ecouri

Nu te mai lăsa furat de vorbe și de tablouri

Doar mergi, și vei ajunge la adevăratul sine

Știu că e greu și că-n jur sunt doar tentații, provocări

Dar cu timpul, acestea nu te vor mai satisface

În timp găsești pacea-n tine, nu în oameni cu purtări

Nu te va mai afecta niciunul ce se preface

Și când te trezești la sine, îți dai seama că nu-s proști

Că doar atunci te poți preface când tu nu te cunoști

Că atunci când știi cine și ce ești cu adevărat

Nu poți fi altul, nu poți minți și nu poți fi mascat

Oricât de tare aș striga

Oricât de mult aș divulga

Vorbesc în gol de parcă-s singur

Cu cât vorbesc cu atât înlătur

Și simt nevoia să-ți explic

Și făcând asta mă ridic

Și-ți zic ce-i dincolo de vorbe

Și-ți arăt spre căi superbe

Și pot să stau să-ți zic o viață

Dar vei ajunge într-o ceață

Căci câtă vreme stai adormit

Nu vei știi ce zic de Infinit

Câtă vreme doar m-asculți

Dând din cap fără să-nveți

Rămâi în inconștiență

Stai și opui rezistență

Și asta-i iluzia mea

Că vreau să ajut lumea

În timp ce eu sunt Dumnezeu

În timp ce-s tu și tu ești eu

Pasul stă pe neclintita mișcare

Ce cutremură tot ce e în zare

Ce susține tot ce la final moare

Și renaște din aceeași amploare

Ea însăși trăiește mergând prin alții

Inima-i grăiește precipitații 

Formele-i urcă altitudinile

Și ea încarcă paradisurile 

Și când plânge cerul de bucurie

Tace și-apoi strigă cu măiestrie

Și inundă cu viață setea lumii

Și plouă gheață peste sensul vieții

Apoi învie sângele planetei

Și îi trezește pulsul existenței

Și spală păcatele neștiute 

Purifică văile necurate

Aprinde nesiguranța gândirii

Apoi stinge suferința trăirii

Și se extinde în toate părțile

Și arde în final toate viețile 

Și marele bine produs prin mult rău 

Se transmite rapid prin aerul său 

Căci cenușa este foarte ușoară 

Iar flacăra nu va putea să moară

Și vântul va fi destul de puternic

Iar curentul va fi extrem și vrednic

Din nou sufletul va expira moartea 

Iar corpul obosit va sufla pacea

Spiritul va zbura rapid prin clipe

Iar nevăzutul va putea să țipe

Căci golul lui în atmosfera asta

Va fi pierdut complet în ea, artista

Va fi nemărginit total în sfârșit

Va fi împlinit etern și amintit

Dar acum este prins într-o secundă 

Într-un dans al minții neconcepută

Și este într-o formă și în alta

Încarnează infinitul aievea

Dar nu-și mai amintește adevărul

Adevăr din ce e posibil totul

Adevărul din care el provine

Trezitul care se află în tine

Și care știe că nimic nu-i real

Că totul e doar mimic din ideal

Degeaba-ți dai pielea cu litri de parfum

Când ai în interior kile de jeg ce scot fum

Și degeaba te machiezi zilnic s-arăți bine

Vei arăta speriat și gol când moartea vine

Degeaba-ți iei haine de cele mai scumpe firme

Când nu știi că valorezi mai mult ca ale lui Dante rime

Și poți să-ți cumperi cea mai bună locuință

Dacă nu te simți acasă în propria ființă

Și poți vorbi o viață-ntreagă fără rost

La final ce n-ai zis important are un cost

Poți minți manipulând crezând că scapi

Adevărul îți va spune: "groapa tu ți-o sapi"

Și degeaba te rogi dacă nu știi cu cine vorbești

Ajutorul va veni dar nu așa cum îți dorești

Și poți să te cerți cu universul pentru suferință

Neștiind că el ți-a dat voință pentru acea dorință 

Și degeaba te gândești la bani în viitor

Că toți milionarii au bani și în final mor

Poți să te gândești la ce bijuterii-s mai scumpe

Sufletu-i un diamant unic și-i foarte-aproape

Și degeaba te gândești la ce vei face mâine

Dacă nu te gândești la ce înseamnă sine

Și te poți gândi la tot ce vrei în viață

Degeaba dacă nu te poți privi în față

Și degeaba simți că trăiești prin g-uri și linii

Dacă folosindu-le nu te întrebi de unde vii

Și poți să simți că starea asta-i infinită

Atunci când mori realizezi c-a fost doar o clipită

Și poți să simți adevărata viață când mori

Dacă în viață ai știut cum să te omori

Și poți să simți cum mori în timp ce trăiești

Și nu-n sensul rău, ci-n cel mai bun, de voiești

Și pot să stau să-ți spun ce nu e degeaba

Tre să știi s-auzi ca s-asculți care e vorba

Și-ți pot vorbi de ce contează: de-nțelepciune 

Degeaba de nu-nțelegi ce vorbele nu pot spune