Lirismul absolut
Vreau să izbucnesc într-o explozie cu tot ce am în mine,
Cu toată energia să curg, să mă descompun,
Distrugerea mea să fie artă, inspiraţii, suspine,
Şi toate trăirile avute într-o singură vorbă să le adun.
Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine,
Moartea mea să fie triumful meu …
Până dincolo de margini să zbor îmi vine,
Şi să realizez distrugerea propriului “eu”.
Nasc în nebunia mea un apocaliptic vis,
Cu toate viziunile de sfârşit ca în crepuscule,
Prin el minciuna triumfă iar adevăru-i învins,
Iar trupul mi-e devorat de vietăţi minuscule.
M-am închis într-o noapte de veci,
Am trecut dincolo de sentiment şi poezie,
Toate căldurile trupului îmi sunt reci,
Iar tot ce e logic, pare o mare inepţie.
În această închidere nimic nu mă interesează,
În afară de chinurile şi voluptăţile nebuniei,
Aici chiar şi nimicul clocoteşte şi distrează,
E un tărâm paroxist al haosului şi poeziei.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 1 октября 2023
Views: 611
Poems in the same category
Chemare
Niciodata sa nu te opresti
Cand lumea iti spune
Ca esti
Prea tanar sau prea batran.
Sa nu zabovesti
Pe tarmuri, pe culmi,
Niciodata sa nu obosesti
In somnul prea dulce
Al unei genuni.
Sa mergi zi de zi, ceas de ceas,
Spre orizontul din tine,
Spre zorii altei minuni,
Implinindu-ti chemarea de a fi
Aici si acum,
Povestea nescrisa
A altei lumi.
Ai nimănui
Ai nimănui
...
Dincolo de tot și toate suntem noi și-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rămas fără Dumnezeu,
Toate sunt o coajă goală învelită în sclipici,
Toți se zbat să pară mari însă parcă-s tot mai mici!
...
Pofta stăpânește totul, rage-n oameni ca un leu
Lanțul poftelor atârnă, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modă, viciu-nseamnă viață bună,
Iar înțelepciunea zace, părăsită, în țărână!
...
Omul bântuie bezmetic, rătăcind drumul și scopul,
Cum era odinioară atunci când l-a lovit potopul,
Poate când a fost creat s-a strecurat o greșeală,
Pentru că n-a ieșit ființă, ci un soi de formă goală!
...
Cândva înțelepții lumii au lăsat cuvinte grele
Pătrunși fiind de adevărul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea lumină,
Ca un copac ce-n furtună este smuls din rădăcină!
...
Dincolo de tot și toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am născut e parcă tot mai departe,
Speranțele ce n-au murit, sunt nădăjduiri deșarte,
Lumea noastră e pe ducă. Ducă-se, de-i voia Lui
Oricum sub cerul tot mai gol am ajuns ai nimănui!
Pierdut în apă
Simt cum toată lumea se învârte în jurul meu,
Aș putea să scriu despre asta un întreg eseu.
Însă,spre deosebire de ei,eu stau în loc,
Nu mă mișc și simt cum mă sufoc.
Ei înoată și se ridică la suprafață,
Intr-un final ajungând la verdeață.
Eu mă înec adânc în valuri,
Ma scufund și renunț la idealuri.
Spre adâncuri mă îndrept,
Nu mă pot ridica și încep să accept,
Ca în întuneric voi trăi trăi
Si acolo voi mucegăi.
Nu pot face nimic pentru a mă salva
În sumbra apă mă voi dizolva.
Voi suspină și voi striga
Insa acolo mă voi degrada.
Simbol convențional
Într-o lume plină de dileme
Oare suntem robii concepțiilor,
Victimele tuturor decepțiilor,
Afișând nepăsători embleme?
Așteptăm cu nerăbdare timpul
Să ne indice drumul de parcurs,
Ca și când viața ni s-a scurs
Precum din clepsidră nisipul.
Evadăm din răcoarea gândului
În îmbrățișarea caldă a inimii,
Exclamând cuvinte-n acronimii
Și acceptăm ideea fondului.
Ne frământă adânci tradiții
Perpetuu în viața noastră,
Ca cerul de culoare albastră,
Urcând spre culmi în noi condiții.
Bulgare de pământ
Suflet drag,
De emotii noi fiinta e săgetată
O simtire halucinantă
Din cord purtată
Și o întrebare cugetată
Spre univers dizolvata
Ce samanta plantez ,
În astă viata ?
O fi de fericire radianta ,
Sau de zambet trist ?
O fi o iluzie ,
Sau trăire pentru un vis ?
Tot ce stiu pana acum
Este ca printre dunele de vant
Sint doar un bulgare de pamant ...
O poveste spusă greșit
Am fost doar vânt, cu luna strajă,
Dar m-au numit urgia serii,
Făceam din umbre, miez de noapte,
Un adăpost tăcut și sfânt,
Dar zorii m-au găsit străin,
Cu pașii frânți, cu ochii grei,
Un drum ce-l netezisem blând
S-a prăbușit sub pașii mei.
Am căutat liniște în inimă,
Dar am găsit doar durere.
Cu mâinile întinse-n sus,
Am atins scopuri și ideale.
Sunt liber, înconjurat de lanțuri,
Iar umbrele mă salvează,
Ca-n nopți, să mă chinui iar.
În a mea umbră, zorii se sting,
Iar pasul mă plimbă în pustiu,
Nu văd dorințe, nu simt vise,
Zac aici, rătăcit printre cuvinte,
Unde drumul e doar un ecou
Al sufletului sufocat de speranțe
Și trupul ce nu știe să doarmă.
Și-am învățat că acest drum
Nu mă duce nicăieri, niciodată,
Iar sufletu-mi obosit și greu
Nu mai știe ce să-mi ceară.
În pustiu, între ființe ponosite,
Am învățat să n-am regrete.
Așa am trăit, așa am căzut,
Dar de ce-mi este frică
Când eu sunt un personaj negativ
Dintr-o poveste spusă greșit?
Chemare
Niciodata sa nu te opresti
Cand lumea iti spune
Ca esti
Prea tanar sau prea batran.
Sa nu zabovesti
Pe tarmuri, pe culmi,
Niciodata sa nu obosesti
In somnul prea dulce
Al unei genuni.
Sa mergi zi de zi, ceas de ceas,
Spre orizontul din tine,
Spre zorii altei minuni,
Implinindu-ti chemarea de a fi
Aici si acum,
Povestea nescrisa
A altei lumi.
Ai nimănui
Ai nimănui
...
Dincolo de tot și toate suntem noi și-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rămas fără Dumnezeu,
Toate sunt o coajă goală învelită în sclipici,
Toți se zbat să pară mari însă parcă-s tot mai mici!
...
Pofta stăpânește totul, rage-n oameni ca un leu
Lanțul poftelor atârnă, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modă, viciu-nseamnă viață bună,
Iar înțelepciunea zace, părăsită, în țărână!
...
Omul bântuie bezmetic, rătăcind drumul și scopul,
Cum era odinioară atunci când l-a lovit potopul,
Poate când a fost creat s-a strecurat o greșeală,
Pentru că n-a ieșit ființă, ci un soi de formă goală!
...
Cândva înțelepții lumii au lăsat cuvinte grele
Pătrunși fiind de adevărul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea lumină,
Ca un copac ce-n furtună este smuls din rădăcină!
...
Dincolo de tot și toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am născut e parcă tot mai departe,
Speranțele ce n-au murit, sunt nădăjduiri deșarte,
Lumea noastră e pe ducă. Ducă-se, de-i voia Lui
Oricum sub cerul tot mai gol am ajuns ai nimănui!
Pierdut în apă
Simt cum toată lumea se învârte în jurul meu,
Aș putea să scriu despre asta un întreg eseu.
Însă,spre deosebire de ei,eu stau în loc,
Nu mă mișc și simt cum mă sufoc.
Ei înoată și se ridică la suprafață,
Intr-un final ajungând la verdeață.
Eu mă înec adânc în valuri,
Ma scufund și renunț la idealuri.
Spre adâncuri mă îndrept,
Nu mă pot ridica și încep să accept,
Ca în întuneric voi trăi trăi
Si acolo voi mucegăi.
Nu pot face nimic pentru a mă salva
În sumbra apă mă voi dizolva.
Voi suspină și voi striga
Insa acolo mă voi degrada.
Simbol convențional
Într-o lume plină de dileme
Oare suntem robii concepțiilor,
Victimele tuturor decepțiilor,
Afișând nepăsători embleme?
Așteptăm cu nerăbdare timpul
Să ne indice drumul de parcurs,
Ca și când viața ni s-a scurs
Precum din clepsidră nisipul.
Evadăm din răcoarea gândului
În îmbrățișarea caldă a inimii,
Exclamând cuvinte-n acronimii
Și acceptăm ideea fondului.
Ne frământă adânci tradiții
Perpetuu în viața noastră,
Ca cerul de culoare albastră,
Urcând spre culmi în noi condiții.
Bulgare de pământ
Suflet drag,
De emotii noi fiinta e săgetată
O simtire halucinantă
Din cord purtată
Și o întrebare cugetată
Spre univers dizolvata
Ce samanta plantez ,
În astă viata ?
O fi de fericire radianta ,
Sau de zambet trist ?
O fi o iluzie ,
Sau trăire pentru un vis ?
Tot ce stiu pana acum
Este ca printre dunele de vant
Sint doar un bulgare de pamant ...
O poveste spusă greșit
Am fost doar vânt, cu luna strajă,
Dar m-au numit urgia serii,
Făceam din umbre, miez de noapte,
Un adăpost tăcut și sfânt,
Dar zorii m-au găsit străin,
Cu pașii frânți, cu ochii grei,
Un drum ce-l netezisem blând
S-a prăbușit sub pașii mei.
Am căutat liniște în inimă,
Dar am găsit doar durere.
Cu mâinile întinse-n sus,
Am atins scopuri și ideale.
Sunt liber, înconjurat de lanțuri,
Iar umbrele mă salvează,
Ca-n nopți, să mă chinui iar.
În a mea umbră, zorii se sting,
Iar pasul mă plimbă în pustiu,
Nu văd dorințe, nu simt vise,
Zac aici, rătăcit printre cuvinte,
Unde drumul e doar un ecou
Al sufletului sufocat de speranțe
Și trupul ce nu știe să doarmă.
Și-am învățat că acest drum
Nu mă duce nicăieri, niciodată,
Iar sufletu-mi obosit și greu
Nu mai știe ce să-mi ceară.
În pustiu, între ființe ponosite,
Am învățat să n-am regrete.
Așa am trăit, așa am căzut,
Dar de ce-mi este frică
Când eu sunt un personaj negativ
Dintr-o poveste spusă greșit?
Other poems by the author
Patimi
Visul îmi doarme pe-o noptieră,
Sub lumina pală a galbenei luni,
În ochiul meu trist rîde-o himeră,
Și-mi cară în creier negre furtuni,
Grijile mele dorm printre rafturi,
Le-am lăsat să mai pască prin cărți,
Moartea cioplește calmă sub paturi,
Un sicriu folosind întuneric și dălți.
Curg râuri de lacrimi pe-un acatist,
Amurgu-mi bocește și el pe obraz,
Și văd în trecut răstignirea lui Crist,
Iar cuiele Lui, mă înțeapă-n grumaz.
Nopțile albe îmi atârnă sub pleoape,
Focul din sobă durerea îmi cântă,
Vin stelele stinse însetat să se adape,
Din vise și griji, și din lacrima sfântă.
Epigrame I
Deoarece și Epigrama este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, am decis să postez unele dintre cele pe care le-am scris in mai multe calupuri: Epigrame I, II, III șamd
Competiție sportivă la guvern
S-a înscris mai tot guvernul,
Dintre ei, mulți se disting,
Într-un sport ce-și are genul,
Între judo și curling.
Geamgiul ocupat
Un geamgiu de primă clasă,
De fapt cel mai bun din breaslă,
Mi-a promis că-mi vine acasă,
Doar când are o fereastră.
Amicei mele
Amica mea-i cofetăreasă,
Şi lângă ea sunt deprimat,
Când ieșim ziua din casă,
Îmi cere să fiu... Diplomat.
La omul sărac nici boii nu trag
Amicul meu sărac de piere,
A creat senzație,
Căci alergând după avere,
Are acum... lux-ație.
Divorț
S-au despărțit fără de milă,
Dup-o relație instabilă,
Căci figurau în catalog,
Ea oloagă... el olog.
Boală
Amicul meu economist,
A intrat subit in boale,
Căci la controlul de la fisc,
I-au găsit... fracturi fiscale.
Cadou
Mi-a dat un spaniol vedetă,
O pălărie șmecherească,
Dar era scris pe etichetă,
Că originea-i... e Bască.
Soția mea
Coca, e a mea regină,
De oboseală cade frântă,
Cred că numele-i de vină,
Fiindcă zilnic... se frământă.
Metamorfoză
Doi elefanți din preistoric,
Fiind în starea lor de rut,
S-au certat prea euforic,
Iar cel mai slab a zis: Ma-mut!
Cearta
Vecinul meu tâmplar vestit,
S-a certat cu-a mea mătușă,
Şi-a doua zi m-am pomenit,
C-un scaun... făcut la ușă.
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.
Epigrame XV
Unuia cu nasul mare
Din nasul tău prea borcănat,
E-o cale atât de lungă,
Că ore în şir a tot durat,
Ca mucii-n şerveţel s-ajungă.
Unei colege
E un veritabil diamant,
Mulţi îţi zic despre iubit,
Însă, eu îţi spun tranşant,
E un pic neşlefuit.
Unora
Epigrame zeci v-am dedicat,
Ca să vă cuprindă râsul,
Însă după ce le-aţi ascultat,
V-a pufnit deodată plânsul.
Apărare
Eu îţi spun aici pe loc,
Nu mai da cu epigrama,
Că eu n-am umor deloc,
Şi mă năpădeşte drama.
Unuia care critică
De câte ori ne adunăm,
Tot o dai cu critica,
Dar demult noi aşteptăm,
Şi autocritica.
Unui şomer
Tot se-aude aici la ţară,
C-a pierdut multe servicii,
Tenismen e, zic novicii…
Însă el e-un pierde-vară.
Unui pierde-vară
Eu i-am zis că-i pierde-vară,
Însă el m-a combătut,
Şi plecând la muncă afară,
De trei veri, a dispărut…
Unui tată
Ce destin ţi s-a urzit,
Să ai greutăţi cu mii,
Însă nu te-ai chinuit,
Le-ai lăsat pentru copii.
Unui frate
El e frate bun cu mine
Dar necazul când mă paşte
Îl solicit, dar vezi bine…
Parcă nu mă mai cunoaşte.
Uneia cu regim
Ei i s-a prescris regim,
Ceai, infuzii, apă plată,
Dar le-a garnisit puţin,
Cu fripturi şi vişinată.
Casa pustie
Am fost astăzi la mine acasă,
Şi-am avut doar părere de rău
În inima-mi tristă şi arsă,
Că nu l-am găsit pe fratele meu.
Am păşit apoi nostalgic prin casă,
Şi brusc m-a cuprins teama,
Că-n tăcerea ce amarnic apasă,
Nicăieri nu am găsit-o pe mama.
Şi-am intrat şi-n odaia cea mică,
Mustrându-mă din nou prejudecata,
Că ce dojeni acum o să-mi mai zică,
Dar astăzi, n-a mai fost acolo tata.
Şi-am ieşit lăcrimând pe terasă,
Adresând întrebări tuturora,
De ce soarta mi-e crudă şi laşă,
De ce mai trăiesc, şi unde mi-e sora?
Mistuit în piept de dorul de-ai mei,
De tot ce a fost şi n-o să mai fie,
Înalţ rugăminţi înfierat către zei,
Omorâţi-mă acum, aici, în casa pustie!
Epigrame XVI
Unui elev
Învaţă bine. Aşa se ştie,
Şi-a primit în dar Iphon,
Dar când mesajul să îl scrie,
S-a dovedit că e afon.
Unui elev
Pe al său birou frumos,
Lumina cade: romb şi sferic.
Condiţii bune, să fie studios,
Dar mintea lui…e-n întuneric.
Unora
Eu doar puţin v-am înţepat,
C-o epigramă ce împunge,
Dar rana că s-a infectat,
E că aveţi otravă-n sânge.
Unui agronom
Ca agronom i-o gazdă bună,
El îţi oferă doar bucate Bio,
Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,
Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!
Reuniune de familie
Ne-am pus la masă toţi cu drag,
Dar fratelui îi tremură sprânceana,
Nu de durere ori de trac,
Ci că văzu sub masă damigeana.
La priveghi
L-au înjurat, l-au ponegrit,
Fiecare cu-al său stil,
Apoi după ce-a murit,
Au găsit c-a fost cinstit.
Unora
În viaţă am scris ceva catrene,
Chiar un poem, un epitaf…
Şi-am constatat că prea devreme,
Audienţa am făcut-o praf.
Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari
În tinereţe am ciocnit paharul,
Apoi, întemeind şi casa,
Am împărţit: eu, alegând Cotnarul
Iar lui îi rămăsese…Grasa.
Răspuns la epigramele mele
Mi-a răspuns c-o epigramă,
Fără de asemănare:
Îi ca ciorba fără zeamă,
Şi ca pâinea fără sare.
Unuia căruia i-am împrumutat bani
N-aş vrea prea tare să discut,
Dar asta se petrece între noi,
Îmi zice frate când îl împrumut,
Şi avarule când să mi-i dea înapoi.
Patimi
Visul îmi doarme pe-o noptieră,
Sub lumina pală a galbenei luni,
În ochiul meu trist rîde-o himeră,
Și-mi cară în creier negre furtuni,
Grijile mele dorm printre rafturi,
Le-am lăsat să mai pască prin cărți,
Moartea cioplește calmă sub paturi,
Un sicriu folosind întuneric și dălți.
Curg râuri de lacrimi pe-un acatist,
Amurgu-mi bocește și el pe obraz,
Și văd în trecut răstignirea lui Crist,
Iar cuiele Lui, mă înțeapă-n grumaz.
Nopțile albe îmi atârnă sub pleoape,
Focul din sobă durerea îmi cântă,
Vin stelele stinse însetat să se adape,
Din vise și griji, și din lacrima sfântă.
Epigrame I
Deoarece și Epigrama este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, am decis să postez unele dintre cele pe care le-am scris in mai multe calupuri: Epigrame I, II, III șamd
Competiție sportivă la guvern
S-a înscris mai tot guvernul,
Dintre ei, mulți se disting,
Într-un sport ce-și are genul,
Între judo și curling.
Geamgiul ocupat
Un geamgiu de primă clasă,
De fapt cel mai bun din breaslă,
Mi-a promis că-mi vine acasă,
Doar când are o fereastră.
Amicei mele
Amica mea-i cofetăreasă,
Şi lângă ea sunt deprimat,
Când ieșim ziua din casă,
Îmi cere să fiu... Diplomat.
La omul sărac nici boii nu trag
Amicul meu sărac de piere,
A creat senzație,
Căci alergând după avere,
Are acum... lux-ație.
Divorț
S-au despărțit fără de milă,
Dup-o relație instabilă,
Căci figurau în catalog,
Ea oloagă... el olog.
Boală
Amicul meu economist,
A intrat subit in boale,
Căci la controlul de la fisc,
I-au găsit... fracturi fiscale.
Cadou
Mi-a dat un spaniol vedetă,
O pălărie șmecherească,
Dar era scris pe etichetă,
Că originea-i... e Bască.
Soția mea
Coca, e a mea regină,
De oboseală cade frântă,
Cred că numele-i de vină,
Fiindcă zilnic... se frământă.
Metamorfoză
Doi elefanți din preistoric,
Fiind în starea lor de rut,
S-au certat prea euforic,
Iar cel mai slab a zis: Ma-mut!
Cearta
Vecinul meu tâmplar vestit,
S-a certat cu-a mea mătușă,
Şi-a doua zi m-am pomenit,
C-un scaun... făcut la ușă.
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.
Epigrame XV
Unuia cu nasul mare
Din nasul tău prea borcănat,
E-o cale atât de lungă,
Că ore în şir a tot durat,
Ca mucii-n şerveţel s-ajungă.
Unei colege
E un veritabil diamant,
Mulţi îţi zic despre iubit,
Însă, eu îţi spun tranşant,
E un pic neşlefuit.
Unora
Epigrame zeci v-am dedicat,
Ca să vă cuprindă râsul,
Însă după ce le-aţi ascultat,
V-a pufnit deodată plânsul.
Apărare
Eu îţi spun aici pe loc,
Nu mai da cu epigrama,
Că eu n-am umor deloc,
Şi mă năpădeşte drama.
Unuia care critică
De câte ori ne adunăm,
Tot o dai cu critica,
Dar demult noi aşteptăm,
Şi autocritica.
Unui şomer
Tot se-aude aici la ţară,
C-a pierdut multe servicii,
Tenismen e, zic novicii…
Însă el e-un pierde-vară.
Unui pierde-vară
Eu i-am zis că-i pierde-vară,
Însă el m-a combătut,
Şi plecând la muncă afară,
De trei veri, a dispărut…
Unui tată
Ce destin ţi s-a urzit,
Să ai greutăţi cu mii,
Însă nu te-ai chinuit,
Le-ai lăsat pentru copii.
Unui frate
El e frate bun cu mine
Dar necazul când mă paşte
Îl solicit, dar vezi bine…
Parcă nu mă mai cunoaşte.
Uneia cu regim
Ei i s-a prescris regim,
Ceai, infuzii, apă plată,
Dar le-a garnisit puţin,
Cu fripturi şi vişinată.
Casa pustie
Am fost astăzi la mine acasă,
Şi-am avut doar părere de rău
În inima-mi tristă şi arsă,
Că nu l-am găsit pe fratele meu.
Am păşit apoi nostalgic prin casă,
Şi brusc m-a cuprins teama,
Că-n tăcerea ce amarnic apasă,
Nicăieri nu am găsit-o pe mama.
Şi-am intrat şi-n odaia cea mică,
Mustrându-mă din nou prejudecata,
Că ce dojeni acum o să-mi mai zică,
Dar astăzi, n-a mai fost acolo tata.
Şi-am ieşit lăcrimând pe terasă,
Adresând întrebări tuturora,
De ce soarta mi-e crudă şi laşă,
De ce mai trăiesc, şi unde mi-e sora?
Mistuit în piept de dorul de-ai mei,
De tot ce a fost şi n-o să mai fie,
Înalţ rugăminţi înfierat către zei,
Omorâţi-mă acum, aici, în casa pustie!
Epigrame XVI
Unui elev
Învaţă bine. Aşa se ştie,
Şi-a primit în dar Iphon,
Dar când mesajul să îl scrie,
S-a dovedit că e afon.
Unui elev
Pe al său birou frumos,
Lumina cade: romb şi sferic.
Condiţii bune, să fie studios,
Dar mintea lui…e-n întuneric.
Unora
Eu doar puţin v-am înţepat,
C-o epigramă ce împunge,
Dar rana că s-a infectat,
E că aveţi otravă-n sânge.
Unui agronom
Ca agronom i-o gazdă bună,
El îţi oferă doar bucate Bio,
Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,
Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!
Reuniune de familie
Ne-am pus la masă toţi cu drag,
Dar fratelui îi tremură sprânceana,
Nu de durere ori de trac,
Ci că văzu sub masă damigeana.
La priveghi
L-au înjurat, l-au ponegrit,
Fiecare cu-al său stil,
Apoi după ce-a murit,
Au găsit c-a fost cinstit.
Unora
În viaţă am scris ceva catrene,
Chiar un poem, un epitaf…
Şi-am constatat că prea devreme,
Audienţa am făcut-o praf.
Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari
În tinereţe am ciocnit paharul,
Apoi, întemeind şi casa,
Am împărţit: eu, alegând Cotnarul
Iar lui îi rămăsese…Grasa.
Răspuns la epigramele mele
Mi-a răspuns c-o epigramă,
Fără de asemănare:
Îi ca ciorba fără zeamă,
Şi ca pâinea fără sare.
Unuia căruia i-am împrumutat bani
N-aş vrea prea tare să discut,
Dar asta se petrece între noi,
Îmi zice frate când îl împrumut,
Şi avarule când să mi-i dea înapoi.