Când clopotele tac

Timber swan of the lake, fragile dreams u used to carry,
In the azure river, you let the water be your foundry,
And as the sky promises, grey memories only wishes,
But wings like roots, might fly your wings ashes.

The sun old trickster, holder of the molten aspirations,
Would fool you, and watch for your every actions,
Blazing your vision, asking for your majestic flight,
Won't wait to burn you, for it's sadistic delight.

So you fly, the mirror waters guide your way.
Old sleeping god, whispers melancholic astray,
You're only left with past sad memories, grey,
As the higher you rise, ash you being to convey.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Este-un turn neobișnuit, 

Turnul speranței,

Un turn foarte înalt, 

Turnul vrăjitoarei. 

Din afară ușa este, 

Dinăuntru ea dispare, 

Ia și uită mare veste,

Iar ieșirea nu apare. 

Se numește uite așa, 

Căci în turn e doar Speranță,

Mulți săteni rămas blocați, 

Și blocați și o alianță.

De ce oare-i trebuia,

Vrăjitoarea-i să-i închidă?

Dar ce planuri avea, 

Într un rând ca o omidă? 

Au plecat, vreo doi sau trei războinici, 

În rând cu ei vreo patru, cinci pitici, 

Dar ce făceau? 

În excursie plecau. 

Au intrat, 

Nu este ușa, 

Au strigat, 

Nimeni nu i auzi. 

Și un bărbat în căutare, 

Și găsi turnul cel Mare,

Și rămase el blocat, 

Și de-acasă n-a mâncat.

Înfometat el îi găsise, 

Își pierdu și appetitul, 

Hai cu toții la ieșire, 

Că mi-i foame de poftire.

Nu putem să mai ieșim, 

Căci ieșirea nu mai este, 

Ia ce groaznică-i o veste,

Aș mai vrea să gust un pește. 

Hai, măcar să încercăm, 

Și să nu ne mai certăm, 

Că mi-i foame foc și rău,

Vreau să-scult răspunsul tău.

Și-au pornit la drum,

Măi, eu timpul, mi-l consum,

Și, ce cu toba s-o dărâm,

Ce idei acum ai? 

Că mă sperii vai, vai, vai!

Și au dărâmat-o,

Ura, ura am reușit, 

Sunt acum mai fericit! 

Vrăjitoarea-i supărată, 

Nu i deloc chiar încântată, 

Și bărbații au învins o, 

Și de mătură au prins o.

Și eroi au devenit, 

Și e turn obișnuit. 

          Autor: Nicoleta Postovan 

De mult mă hrănesc cu povara diurnă
păstrând pentru viaţă cuvinte povară
şi plânge prin trupu-mi suflarea amară
şi umbre se nasc peste lumea nocturnă.

În noaptea bătrână mi-e ziua bolnavă,
amurgul mă doare, iar zorii se curmă,
chemările pier în chemarea din urmă,
rămâne doar timpul prin lume zăbavă.

Tăcerea domneşte în visul zburdalnic
şi sumbre imagini în minte veghează
să-ngheţe suflarea rămasă drept pază
a vieţii apuse de-un seamăn prădalnic.

În negru de smoală al nopţii flămânde
zvâcneşte din zare-un fuior de lumină,
un dangăt de clopot în plâns de duzină
aruncă în monştrii din oameni osânde.

Pe firul de viaţă ce-mi stinge trăirea
stau visuri şi demoni să scrie destine,
se zbate să-nvingă doar eu-l din mine,
ca-n noapte lumină să poarte simţirea.

Norocos, dar nu mereu,

Și să știi, așa sunt eu,

Nu pot să fiu deștept întotdeauna,

Că mă țin de goluri, sau doar de una.

Goluri stau în calea mea,

Este una cea mai rea,

Ce din cale nu se duce,

Și necazuri ea aduce.

Autor: Nicoleta Postovan 

Viața unui om este ca un film

De groază, de romanță,

De comedie, de tragedie,

Însă viața bate filmul.

Ți s-a-ntâmplat vreodată să te uiți la un film

Şi apoi involuntar să-l compari cu realitatea?

Dacă da, e un semn bun

Pentru că sunt inspirate din clipe trăite.

Întreabă pe oricine vezi pe stradă

Şi-ai să vezi că umbra lui

Duce-n spate o povară anume,

Chiar dacă-i mai grea sau mai uşoară.

Viața bate filmul

Aşa că lasă-n spate tot răul trăit,

Chiar dacă ai suferit,

Pentru că orice film are şi un sfârşit!

Eviscerate linii, câteodată-nfrânte,

Contur de frunze adormite pe pământ,

Mi-s gândurile așchii mohorâte,

De flăcări sure, smulse din adânc.

Întunecate dimineți, zbătându-se în mine,

Mă cheamă iar, să fiu ce am mai fost,

Adulmecând în iz de oameni și jivine,

Oxid de-amar, prădalnic și anost.

De parc-aș auzi aici zvâcnind înlănțuite,

În rime alergând prin labirint,

Surori furtunilor de mult dezlănțuite

Cuvintele acelea care-ntotdeauna mint...

Privind îndoctrinate, zgâlțâind zăbrele,

Decembrie ascuns în fiecare luni,

Secunde arămii cu gust de praf, de stele,

Copii cuminți născuți printre nebuni.

De-acum, când legiuni de patricizi înalță,

Agățătoare trepte șubrezite, către cer,

E somnul frunzelor lipsit de relevanță,

Pândind prin ochii mei, năluci de fier.

Nu destinu-i vinovat
Nici soarta nu e vinovată
Nici ploaia rece ce-a udat
Pe caldarâm, o frunză moartă!
...
Dar frunza moartă nu acuză
Vântul ce-a smuls-o din ram,
Și a izbit-o-apoi în geam
Să cadă pe caldarâm
La mijlocul aspru de drum,
S-o calce roțile trecând
Strivind nervurile pe rând,
Și moare singură, tăcută,
Frunza de cireș căzută
Și nimeni nu va întreba,
De frunza moartă ce visa
Dormind și smulsă de pe ram
De vântul ce-a izbit-o-n geam.
...
O frunză moartă și atât
Printre atâtea frunze moarte,
Supusă unui destin mut.
Și viața merge mei departe!

Ce-ți poate dărui un vers de poezie?
Te face a vedea mai multe decât vezi
Sau te face-a crede altfel decât crezi
Când al țării suflet e-atins de nerozie?
...
Ce mai e poezia, ce-nsemnătate are
Pe fruntea unei țări aflată în cădere,
Mai mult decât o piatră lipsită de valoare
Ori suflul unui vânt rămas fără putere?
...
De scrieți poezie, cui mai folosește
Când țara azi e plină de analfabeți?
Lăsați deoparte versul, cine vă citește?
Trăiți pe altă lume dorind a fi poeți!
...
Ce mai e poezia? Pierdere de vreme
Când țara-i de teluric ancorată strâns
Cine mai dă bani pe-o carte cu poeme
În țara ce-a ajuns demnă doar de plâns?
...
Deși românul cică s-ar naște-a fi poet,
Altă paradigmă a prins astăzi viață,
Cu cât de mult la școală se duce și învață
Cu-atât românul este mai analfabet!
...
Așa că de poezie dați-vă-ntr-o parte
S-o mai citiți astăzi, nu mai are rost,
Când analfabeții au astăzi doctorate,
Garantat poetul rămâne cel mai prost!
 
 
 
Toate reacţiile:
6Sorina Hăloiu, Ilie Stănculescu şi alţi 4

Ăștia

...

Ne sorb ăștia viața însetați

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

De-a ne-nchina măștilor vopsite

În culori stridente, dichisite,

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați!

...

Și dacă viața încă ne e dragă,

Au ăștia grijă să ne dreseze bine,

Pentru-a privi doar cum se cuvine,

Contactele cu lumile străine

Mai nimic să nu se nțeleagă!

...

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați

Vopsiți în culori stridente, dichisite,

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

Voi ăștia, posesori ai vieților finite,

V-am colindat. Ne dați ori nu ne dați?

În țara caracterelor nedemne,
Țara ciocoilor îmbogățiți pe șest,
Țara escrocilor aleși prin vot,
Aleșii ce vând trenuri lungi cu lemne
Și au pentru români un rol funest,
Și-au pus în cap să vândă tot!
...
Șiruri nesfârșite de vagoane
Îndopate cu cadavre de copaci,
Ies din țara înglodată-n ghinioane
Încăpută sub cizme de rapaci!
...
Într-o veselie pădurile se taie
Nimeni nu oprește-n țară jaful,
Nu oprește barbarele convoaie
Iar de România se alege praful!

Lângă tine
...
Lângă tine uit
Grijile soartei incerte.
Lângă tine simt
Liniștea armoniei perfecte!
..
Lângă tine-s viu,
Pătruns de natura-ți divină.
Lângă tine știu
Că toate ne duc spre lumină!
...
Lângă tine sunt
Mai mult decât aș fi putut eu visa,
Acel amănunt
Fără de care nimic n-ar conta!
...
Lângă tine-s eu,
Un eu ce se simte-mplinit
C-același etern Dumnezeu,
Să-l găsesc, te-a găsit!