Un orb...

Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,

Văpăiile sorții mă ating pe aripe,

Legat de un munte pământul mă ține,

Iar murmurul meu începu ca să țipe.

Carnea se zbate sub suspinul durerii,

Vene secate de sânge sorb întuneric,

Pe moarte încerc uneori să o sperii,

Dar ea mă deplânge și râde isteric.

Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,

Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,

Orb mă cufund într-o veșnică noapte,

Fără stele și cer unde vântul nu bate.

Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,

Neconsolat aștept condamnarea la zid,

Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,

Și într-un veșnic repaos mă închid.

Unui elev

Învaţă bine. Aşa se ştie,

Şi-a primit în dar Iphon,

Dar când mesajul să îl scrie,

S-a dovedit că e afon.

Unui elev

Pe al său birou frumos,

Lumina cade: romb şi sferic.

Condiţii bune, să fie studios,

Dar mintea lui…e-n întuneric.

Unora

Eu doar puţin v-am înţepat,

C-o epigramă ce împunge,

Dar rana că s-a infectat,

E că aveţi otravă-n sânge.

Unui agronom

Ca agronom i-o gazdă bună,

El îţi oferă doar bucate Bio,

Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,

Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!

Reuniune de familie

Ne-am pus la masă toţi cu drag,

Dar fratelui îi tremură sprânceana,

Nu de durere ori de trac,

Ci că văzu sub masă damigeana.

La priveghi

L-au înjurat, l-au ponegrit,

Fiecare cu-al său stil,

Apoi după ce-a murit,

Au găsit c-a fost cinstit.

Unora

În viaţă am scris ceva catrene,

Chiar un poem, un epitaf…

Şi-am constatat că prea devreme,

Audienţa am făcut-o praf.

Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari

În tinereţe am ciocnit paharul,

Apoi, întemeind şi casa,

Am împărţit: eu, alegând Cotnarul

Iar lui îi rămăsese…Grasa.

Răspuns la epigramele mele

Mi-a răspuns c-o epigramă,     

Fără de asemănare:

Îi ca ciorba fără zeamă,

Şi ca pâinea fără sare.

Unuia căruia i-am împrumutat bani

N-aş vrea prea tare să discut,

Dar asta se petrece între noi,

Îmi zice frate când îl împrumut,

Şi avarule când să mi-i dea înapoi.

Îmi legăn iubirea ca pe-un copil,

O alint, o răsfăţ… şi atunci zbor,

Cu inima plină de-un dulce trotil,

Ce în explozia lui mă cufundă-n amor.

Iubirea mi-e pavăză şi putere,

Iubirea mi-e aer şi apă,

La ea voluptatea se-nchină şi cere,

Trăiri mai puţine căci paroxismul o îneacă.

O port ca un zâmbet pe buze,

Şi o sărut ca pe-o rană adâncă,

Căci toţi ce-au încercat să m-acuze,

S-au spart precum valul de stâncă.

Sunt soare şi umbră totodată,

Mă scald  într-o iubire eternă,

Şi nimeni n-o va distruge vreodată,

Căci a întrecut şi iubirea maternă.

Iubesc, am iubit, voi iubi …

Acestea sunt armele mele,

Şi atunci când va fi şi-oi muri,

Sunt viu …căci iubirea nu piere.

M-am temut – şi ţie nu ţi-am spus,

Că-n mine creşte-un rug nemăsurat,

Cu foc tăcut, ce mistuie nespus,

Tot ce ating şi tot ce-a fost curat.

Mi-e trupul strâmt de-atâta nesfârşire,

Mi-e gândul gol de cât te-a înălţat,

Şi-n visul tău abia mai sunt o fire,

Ce-şi cere dreptul de a fi iertat.

Şi dacă pleci, nu-i pentru că vrei duhul

Eliberat din templul de păcat,

Ci fiindcă-n mine n-ai găsit nici cruce,

Nici legământ, doar cerul înnorat.

Te-aş fi putut sculpta din frica mea,

Cu degetele amorţite de nesomn,

Dar m-am gândit, apoi, că undeva,

Mereu ar plânge carnea ta de om.

Mi te-au zidit din coastă prea devreme,

Că timp nici Domnul n-a avut,

Acum mă nărui zilnic sub probleme,

Și mă întreb cum astfel s-a putut...

Am învăţat să strig fără să chem,

Cu limba smulsă dintr-un vis uitat,

Tu eşti, dintre păcate, cel suprem,

Păcat ce nu mi-e nicidecum iertat.

Acum, că ştiu ce-aș fi putut să fiu,

Te las să mori în mine pe deplin,

Căci uneori, iubirea e un câmp pustiu,

Arat adânc, cu vârful unui spin...

Să nu culegi crini, roze cu mâinile grăbite,

În ele dorm făpturi fără mormânt,

Iubirile pierdute şi suflete zdrobite, 

Ce n-au găsit la oameni nici cer, nici legământ.

Priveşte cum amurgul aprinde frunza, ramul

Pământului ce rabdă atâția morţi tăcut;

Cum fiecare piatră își strigă dalta și ciocanul, 

Să poată fi o cruce la creștetul căzut. 

Şi când vei sta sub teiul cu ramurile grele,

Să nu-l întrebi de unde atâta dor ascuns;

El poartă-n miezul scoarţei cenuşa unei stele, 

Pe care-o stinse noaptea când lemnul i-a străpuns. 

Să știi că lumea-i o grădină cu rădăcini astrale, 

În care tot ce înfloreşte e dat ca o povață, 

Iar omul când e singur, căzut în ale sale,

Aleargă în natură să prindă iarăși viață. 

Mai sunt prin iarba verde viorile măiastre, 

Ce cântă neîncetat sub luna de argint,

Ca nişte vechi chemări spre nopțile sihastre, 

Să poți să treci prin suflet ca printr-un labirint.

Şi poate că şi noi, sub ploile târzii,

Vom putrezi în taină sub rădăcini avare,

Hrănind cu trupul nostru grădinile pustii, 

Din care alţi străini vor rupe câte-o floare.

De-aceea calcă-n lume cu inima curată,

Să nu lași prin grădină vreo urmă de noroi, 

Căci fiecare floare e-o lacrimă căzută, 

Din ochii celor care plecat-au dintre noi. 

Te-am întâlnit pe-un ţărm de rătăcire,

Sfioasă îţi trădai nedumerirea,

Dar ascundeai sub zâmbet o iubire,

Şi-ţi împărţeai cu soarele lucirea.

Cu ale tale urme în nisipul încă ud,

Şi umbra-ţi sub un soare pofticios,

Îmi conturau renascentist pe trupu-ţi nud,

Esenţa femeiască a corpului prea crud.      

M-am aruncat în ale vremii valuri,

Ca să împart cu tine acelaşi timp,

Să fim prezenţi la aceleaşi baluri,

Să dănţuim ca mirii pe acelaşi ritm.

Să pot la miez de noapte să te fur,

Şi să te port pe ape neumblate,

Să te iubesc ca un nebun şi să îndur,

A ta iubire şi vorbe deocheate.

Apoi de pruncii noştri să îngrijim,

Şi vremea peste noi să ningă,

Iar noi ca la-nceput să ne iubim,

A noastră dragoste planeta să încingă.

Ființe umane cu ochi încercănați și obosiți; tristețe.

Meditație și muzică de jazz;

jazz care pătrunde în liniștea profundă

a îngerilor însângerați;

îngeri albi, care luptă necontenit

pentru deșteptare; a deveni conștient

de tine însuți sau a te trezi într-o realitate mărginită;

ochi-orb și gândire lipsită de discernământ; albire ;

Pol,

rasism,

aziluri,

execuții,

prostituție,

femei violate,

atacuri teroriste;

febra dengue, salarii mici,

imigrație ilegală,

virus Zika și Chikungunya,

Colecții heraldice, blazoane,

impactul meteoriților,

combinatii genetice,

militantism islamist,

focuri în natură,

monetizare ,

război,drone,

răstigniri,

răpiri,

sfincși,

 +

plăci,

droguri,

cocktailuri,

cutremure,

valuri de ocean,

vortexuri, tornade,

hărțuiri sexuale,

represiuni evidente,

malformații congenitale;

vânzări de artefacte furate,

alimente pentru oameni lihniți,

politici pentru refugiați,

dezastrele nucleare,

șomajul sezonier,

alunecări de sol,

creșteri de prețuri,

vulcanii activi,

coafuri,

nudism,

vis,

 @

cub,

crime,

ochelari,

benzinarii,

succès teatral,

ghețari topindu-se,

lucrări interimare;

strategiile tăcute,

copii- bolnavi asimptomatici,

proteste care blochează drumuri,

șoferi având temperamente diferite și

conducând mașini diferite,

mașini cu faruri care clipesc, în timp ce motoarele lor

țipă precum anumite instrumente muzicale,

copaci care strigă și pistoale care

scriu poezii lirice cu găurile pe care le fac în pereți,

versuri de jazz penetrând tăcerea

îngerilor însângerați,

îngeri într-o luptă neînfricată pentru

trezirea la această nouă realitate.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Poezia este publicata.

Vise — torțe se sting, dar lumini orbitoare,

în orizonturile apropiate,

se APRIND.

Totul, și gărzile, se lichefiază,

cum parcă dau să încolțească

MAGISTRALE flori,

răsărite alb-argintii,

pe LESPEZI de pietre fumurii.

După ce au plecat bunici,
lucrurile au început
să se roage singure.

Fântâna
— nu pentru apă —
pentru glas.

Eu vorbesc cu scaunele goale,
cu farfuria care așteaptă
o mână ce nu mai vine,
cu ceasul
care se oprește
ori de câte ori îmi aduc aminte.

Mi-au lăsat un alfabet de gesturi:
cum să tai pâinea drept,
cum să taci fără să rănești,
cum să iubești
fără să ceri dovadă.

Când obosesc,
îi aud cum merg
prin mine —
îngeri fără aripi,
cu spatele ușor aplecat
de-atâta lumină trăită.

Și-atunci înțeleg:
nu moartea usucă fântânile,
ci dorul.
Dar dorul, dacă-l ții curat,
îi aduce inimii
o apă nouă.

Pe urmele scriitorilor

— Spune-mi, “Eminescu”, sub ce stea te-aș găsi?

— În codrii de cuvinte, unde luceferii știu să iubească și să piară-n zori, vei citi.

— Dar “Creangă”, pe unde-ai lăsat povești cu haz?

— Pe ulița copilăriei, unde râsul face din necaz un mic răgaz.

— Și "Bacovia", în ce odaie ți-ai ascuns plumbul greu?

— Într-un oraș cu ploi pe geamuri, unde tăcerea bate-n suflet mereu.

— "Arghezi", unde se poate afla cuvântul tău amar?

— Într-o grădină cu buruieni și flori, unde și veninul prinde gust de dar.

— "Blaga", în ce tăcere ți-ai pus misterul la păstrare?

— Acolo unde luna nu răspunde, dar întrebarea crește mare.

— "Nichita Stănescu", unde se joacă necuvintele-n zbor?

— În spațiul dintre două inimi, când tăcerea capătă fior.

— "Grigore Vieru", pe unde-ți cântă dorul de-acasă?

— În pâinea caldă și-n glasul mamei, în limba care nu ne lasă.

— "Dumitru Matcovschi", unde-i drumul care doare?

— Pe-acolo unde omul își apără cuvântul, chiar și când îl costă soare.

— "Ion Druță", unde-ai ascuns satul tău curat?

— În fiecare prag de lemn și-n omul simplu, niciodată uitat.

— Dar "Vasile Alecsandri", unde-i hora de demult?

— În cântecul ce trece peste ani și-l ține satul viu, ascultându-l mult.

— "George Coșbuc", în ce câmp se-aude seara?

— Pe deal, când plugul lasă brazda, iar greierii își cheamă vara.

— "Tudor Arghezi", te-am întrebat deja; mai spune-mi, dacă poți,

— Găsești răspunsuri și-n cuvinte, și-n tăcerea dintre toți.

— Atunci, "Alexandru Macedonski", unde se ascunde roza?

— În visul celui care caută, chiar dacă-l înțeapă spinoasa.

— "Lucian Blaga", iarăși vin: unde-i pragul dintre noi?

— În ochiul care vede lumea și-n umbra care vine după ploi.

— "Mihail Sadoveanu", pe ce potecă să te aflu?

— În codrul vechi, pe lângă ape, când vântul spune basmul fără să-l răstălmăcească-n altul.

— "Liviu Rebreanu", unde-i satul care fierbe?

— În brazda ce promite hrană, în dorința care mușcă și nu se pierde.

— "Camil Petrescu", pe unde trece conștiința?

— Prin camerele minții, unde adevărul își cercetează neputința.

— "Mihail Sebastian", în ce oraș răsună dorul?

— În pașii celui singur, când iubirea-i schimbă mersul și decorul.

— "Marin Preda", unde stă Moromete la sfat?

— Pe prispa vremii, cu o vorbă scurtă și-un veac întreg de judecat.

— "Mircea Eliade", ce ușă duce-n mit?

— Prin orice clipă care pare simplă, dar ascunde-un labirint.

— "Emil Cioran", pe unde umblă îndoiala?

— În mintea ce privește noaptea și-și pune singură întrebarea.

— "Eugen Ionescu", unde-i absurdul cel mai viu?

— Pe-o scenă unde toți vorbesc, dar nimeni nu mai știe ce să spună și de ce-ar fi să știe.

— "Mihail Kogălniceanu", unde începe-un veac?

— Când oamenii își spun povestea și nu se mai întorc din prag.

— "Ana Blandiana", unde se păstrează curajul?

— În versul care spune adevărul, chiar când îl pândește naufragiul.

— "Marin Sorescu", pe unde-i drumul către stele?

— Prin lucrurile mici, privite de aproape, ca printr-un geam spre ele.

— "Dante", unde-i poarta către infern?

— În orice pas făcut de om, când răul pare veșnic și etern.

— "Petrarca", unde-i Laura, unde-i dorul?

— În versul ce nu poate stinge nici anii, nici fiorul.

— "Shakespeare", pe ce scenă se răstoarnă lumea?

— În pieptul omului, când dragostea și ura-și schimbă haina, una cu alta, întruna.

— "Geoffrey Chaucer", unde-i drumul pelerinilor prin ploaie?

— La han, unde poveștile se-adună și fiecare glas mai naște-o voie.

— "John Donne", unde se măsoară depărtarea?

— În inimile ce-și caută răspunsul și transformă lipsa-n chemarea.

— "William Blake", unde-i tigrul care arde?

— În focul minții, între teamă și mirare, când noaptea nu mai poate să-l dezmierde.

— "Jane Austen", unde-i balul și privirea?

— În sala unde mândria-și caută perechea, iar ironia ține cumpătarea.

— "Mary Shelley", unde se trezește făptura?

— În laboratorul singurătății, când omul vrea să biruie natura.

— "Charles Dickens", pe unde trec copiii prin ceață?

— Prin orașe care-și ascund nedreptatea sub felinare și promisiuni de viață.

— "Charlotte Brontë", unde-i vocea ce nu tace?

— În camera unei femei care-și cere locul și singură și-l face.

— "Emily Brontë", unde urlă vântul peste câmp?

— Pe dealul unde dragostea nu știe să se-așeze, nici să-și găsească timp.

— "Oscar Wilde", unde se ascunde portretul?

— În odaia unde masca zâmbește, iar chipul plătește prețul.

— "Virginia Woolf", unde curge-o zi întreagă?

— În mintea care strânge-o lume-ntr-o clipă, fără să-i ceară voie să-nțeleagă.

— "George Orwell", pe unde trece ochiul de pază?

— Prin orașul în care frica își schimbă numele și intră-n fiecare casă.

— "Agatha Christie", unde s-a pierdut urma?

— În salonul cu uși închise, unde fiecare tace și fiecare ascunde-o umbră.

— "J. R. R. Tolkien", pe ce potecă merg hobbiții?

— Prin ținutul unde prietenia ține piept întunericului și-l face să-și piardă dinții.

— "Lewis Carroll", unde-i iepurele grăbit?

— Într-o lume cu ceasuri strâmbe, unde nonsensul pare potrivit.

— "Arthur Conan Doyle", unde-i Sherlock cu lupa?

— În urma cea mai fină, unde mintea dreaptă descurcă orice trupă.

— "Rudyard Kipling", pe unde umblă Cartea junglei?

— Acolo unde legea-i veche și fiecare pas se-nvață-n umbra frunzei.

— "Robert Burns", unde-i cântecul de-acasă?

— În glasul care, chiar departe, își amintește limba și nu-l lasă.

— "Alexander Pope", unde-i satira cu măsură?

— În versul care râde fin, dar lasă-n urmă-o mică zgârietură.

— "John Keats", unde-i frumusețea care doare?

— În clipa ce rămâne vie, deși se stinge floarea-n soare.

— "Percy Bysshe Shelley", unde aleargă norii?

— Pe cerul care-și schimbă fața și-și poartă mai departe dorii.

— "Lord Byron", unde se duce omul mândru?

— Spre marginea furtunii, cu surâsul său amar și pasul blându-i.

— "William Wordsworth", unde-i floarea singuratică?

— Pe mal, unde o privire face liniștea să fie poetică.

— "T. S. Eliot", unde-i pământul sterp?

— În orașul obosit, când pașii caută-un sens prin zgomotul inert.

— "Dylan Thomas", unde-i noaptea ce nu cedează?

— În glasul care strigă vieții să ardă, chiar când umbra se-așază.

— "James Joyce", pe unde rătăcește Bloom?

— Printr-o singură zi, ce poate cuprinde-un univers întreg și-un drum.

— "Samuel Beckett", unde se-așteaptă răspunsul?

— Lângă un drum pustiu, în timp ce tăcerea își amână plânsul.

— "Rabindranath Tagore", unde se deschide grădina?

— În sufletul ce-și lasă cântecul să lumineze rădăcina.

— "Khalil Gibran", unde-i cuvântul care vindecă?

— În pâinea împărțită și-n iubirea care nu judecă.

— "Pablo Neruda", unde se ascunde marea?

— În poemul care-o strigă și-i păstrează depărtarea.

— "Federico García Lorca", unde cântă luna?

— În Andaluzia nopții, când chitara-și caută întruna.

— "Miguel de Cervantes", unde-i cavalerul visător?

— Pe drumul unde morile se schimbă-n uriași, iar visul nu-i ușor.

— "Gabriel García Márquez", unde plouă cu ani?

— În satul unde timpul se întoarce și poveștile cresc din oameni, nu din bani.

— "Jorge Luis Borges", unde se află labirintul?

— În biblioteca fără capăt, unde fiecare carte-și caută cuvântul.

— "Octavio Paz", unde se întâlnesc tăcerea și glasul?

— În clipa dintre două respirații, când lumea își descoperă pasul.

— "Franz Kafka", unde-i ușa spre vină?

— În camera în care omul se trezește străin, fără să știe cine-l înclină.

— "Hermann Hesse", pe ce cărare pleacă Siddhartha?

— Spre râu, unde tăcerea îl învață să asculte viața toată.

— "Thomas Mann", unde se lungește timpul?

— Pe muntele unde bolnavii își aud gândurile și le măsoară ritmul.

— "Bertolt Brecht", unde-i scena care întreabă?

— În fața unei lumi ce-și joacă rolul, dar uită cine plătește seara.

— "Rainer Maria Rilke", unde-i îngerul înalt?

— În spațiul dintre teamă și frumusețe, când omul se ridică din asfalt.

— "Johann Wolfgang von Goethe", unde-i Faust cu dorul său?

— La răscrucea unde omul cere totul și se pierde-n propriul eu.

— "Friedrich Schiller", unde-i libertatea-n lanț?

— În omul care nu se vinde, chiar când lumea-i pune preț și șanț.

— "Homer", pe unde vin corăbii din război?

— Pe marea veche, unde zeii și eroii se-ntorc mereu la noi.

— "Sofocle", unde-și află omul legea?

— În lupta dintre inimă și cetate, când nimeni nu mai poate schimba alegerea.

— "Euripide", unde-i Medea cu durerea?

— În tragedia ce arată cât de-adâncă poate fi tăcerea.

— "Ovidiu", unde se schimbă forma?

— În mitul care trece printr-un trup și-și caută altă normă.

— "Molière", unde râde zgârcitul?

— În casa unde aurul e stăpân, iar omul și-a uitat chipul.

— "Voltaire", unde-i râsul care mușcă?

— În întrebarea ce lovește nedreptatea, fără să se ascundă.

— "Victor Hugo", unde-i clopotul din turn?

— În orașul care-și strigă mila și-și ascunde câte-un junghi nocturn.

— "Honoré de Balzac", unde se vinde visul?

— În odaia unde banii schimbă numele, iar ambiția își ascute scrisul.

— "Émile Zola", unde fierbe strada?

— În mulțimea care cere pâine și nu mai poate să-și înghită roada.

— "Gustave Flaubert", unde-i Emma cu dorința?

— În romanul unde visul se lovește de viață și-i rămâne neputința.

— "Albert Camus", unde-i străinul pe țărm?

— Sub soarele fără milă, când lumea tace și omul își poartă propriul termen.

— "Marcel Proust", unde se-ntoarce timpul?

— În gustul unei amintiri, când prezentul își încetinește ritmul.

— "Mihail Bulgakov", unde-i diavolul prin oraș?

— La Moscova, unde râsul și groaza își dau mâna pe sub același glas.

— "Fiodor Dostoievski", unde-i omul ce se judecă?

— În subsolul conștiinței, unde vinovăția se ascunde și se-apucă.

— "Lev Tolstoi", unde-i pacea și războiul?

— În casa unde istoria se-așază la masă și schimbă omului veșmântul.

— "Anton Cehov", unde-i livada ce se vinde?

— În locul unde trecutul încă înflorește, dar viitorul nu se prinde.

— "Aleksandr Pușkin", unde-i versul sprinten, viu?

— În limba care scânteiază, ca o sabie pe-un câmp pustiu.

— "Nikolai Gogol", unde-i nasul fără chip?

— În orașul unde absurdul poartă frac și merge drept, tiptil.

— "Anna Ahmatova", unde stă tăcerea dreaptă?

— În femeia care trece prin furtună și nu-și lasă vocea frântă.

— "Marina Țvetaeva", unde-i versul care arde?

— În inima ce nu se teme să-și rostească dorul, chiar când nimeni nu-l dezmiardă.

— "Serghei Esenin", unde-i mesteacănul alb?

— În satul care-i cântă dorul, cu sufletul aprins și pasul cald.

— "Vladimir Maiakovski", unde-i strigătul în piață?

— În versul care sparge ziduri și nu-și cere voie să se-nalță.

— "Boris Pasternak", unde-i doctorul prin furtună?

— În omul care-și caută iubirea și-o apără de vremea cea nebună.

— "Maksim Gorki", unde-i omul de pe drum?

— În portul unde sărăcia-și spune numele și speră să găsească-un alt tărâm.

— "Mihail Șolohov", unde curge Donul larg?

— Prin stepa unde iubirea și războiul trag de om din prag în prag.

— "Vladimir Nabokov", unde flutură aripa?

— În amintirea care-și schimbă limba, dar nu-și uită niciodată clipa.

— "Iuri Jivago", unde-i iarna fără capăt?

— În cartea unde omul ține vie iubirea, chiar când vremurile îl sapă.

— "Haruki Murakami", unde se deschide-un tunel?

— În orașul paralel, unde pisicile știu drumul și timpul merge altfel.

— "Yukio Mishima", unde-i frumusețea prea severă?

— În gestul care se dorește veșnic, dar se frânge-n propria-i măsură.

— "Murasaki Shikibu", unde-i curtea cea de mătase?

— În paginile unde dorul trece prin veacuri, fără să-și schimbe hainele frumoase.

— "Naguib Mahfouz", pe ce uliță să-l caut?

— În Cairo, unde generații întregi își spun povestea, iar timpul stă la sfat.

— "Chinua Achebe", unde-i satul prins în schimbare?

— În cuvântul ce păstrează-o lume, chiar când istoria o împinge spre uitare.

— "Toni Morrison", unde se leagă amintirea?

— În glasul celor scoși din umbră, care-și apără numele și firea.

— "Maya Angelou", unde zboară pasărea-n colivie?

— În cântecul care-și face aripi din durere și din demnitate vie.

— "James Baldwin", unde-i strada care-ntreabă?

— În omul ce privește adevărul și nu-l lasă să se piardă-n grabă.

— "Edgar Allan Poe", unde bate corbul sur?

— La geamul minții, când pierderea se-ntoarce și nu mai pleacă-n jur.

— "Walt Whitman", unde-i frunza de iarbă?

— În fiecare om, în fiecare glas, în lumea largă.

— "Emily Dickinson", unde-i camera ascunsă?

— În versul mic, cu ușa-nchisă, unde veșnicia stă pătrunsă.

— "Sylvia Plath", unde-i clopotul de sticlă?

— În odaia unde mintea se luptă, dar încă respiră și se ridică.

— "Langston Hughes", unde-i visul amânat?

— În strada care strigă tare: „Nu m-ai uitat, nu m-ai uitat!”

— "Herman Melville", unde-i balena albă?

— Pe marea unde obsesia își face din om o umbră slabă.

— "Mark Twain", unde-i fluviul și pluta?

— Acolo unde băieții cresc, iar libertatea-și caută ruta.

— "Ernest Hemingway", unde-i omul lângă mare?

— În lupta cu peștele și cu sine, când curajul nu-i doar o înfățișare.

— "F. Scott Fitzgerald", unde-i petrecerea de aur?

— În casa unde strălucirea ascunde un regret și-un dor amar.

— "Jack London", unde urlă lupul alb?

— În nordul care cere omului să fie tare, dar îi lasă sufletul cald.

— "Harper Lee", unde-i pasărea fără vină?

— În ochiul copilului care vede dreptatea, chiar când adulții o înclină.

— "Ursula K. Le Guin", unde-i țărmul de dincolo?

— În lumea care ne întreabă cine-am fi, dacă n-am moșteni același rol.

— "Octavia E. Butler", unde-i viitorul schimbat?

— În povestea ce ne pune față-n față cu trecutul neiertat.

— "J. K. Rowling", unde-i trenul prin ceață?

— La peronul unde prietenia aprinde lumină și dă curaj vieții.

— "Neil Gaiman", unde-i zeul pe drum?

— În mitul ce-și schimbă masca, dar ne urmează oricum.

— "Margaret Atwood", unde se-nchide povestea?

— Într-un viitor care ne întreabă ce-am făcut cu libertatea.

— "Doris Lessing", unde-i casa cea fără hotar?

— În mintea care se mută dintr-o lume-n alta, căutând adevărul rar.

— "J. M. Coetzee", unde se-aude tăcerea?

— În locul unde omul privește puterea și-i simte greutatea.

— "Wole Soyinka", unde-i masca de sărbătoare?

— În teatrul ce dezvăluie rana ascunsă sub culoare.

— "Andrei Platonov", unde-i omul prin cenușă?

— În țara unde visul se construiește greu și fiecare cuvânt apasă.

— "Osip Mandelștam", unde-i vocea prinsă-n zid?

— În versul dus mai departe, când tăcerea pare să-l înghită rapid.

— "Varlam Șalamov", unde-i iarna fără milă?

— În memoria care nu se stinge, deși orice amintire-i fragilă.

— "Aleksandr Soljenițîn", unde-i omul în lagăr?

— În adevărul ce răzbate, chiar când e-nchis sub lacăt și sub steag.

— "Mihail Lermontov", unde-i norul singuratic?

— Peste munții unde dorul își caută un loc statornic.

— "Ivan Turgheniev", unde-i vântul schimbării?

— În tinerii care visează și-n bătrânii ce se tem de depărtării.

— "Nikolai Leskov", unde-i povestea cu sfinți și cu meșteri?

— În vorba omului simplu, ce leagă o minune de zilele cele mai grele.

— "Marina Carr", unde-i glasul din Irlanda?

— În mitul care se întoarce și-și caută pe scenă banda.

— "Seamus Heaney", unde-i pământul săpat?

— În mâna care schimbă lopata-n condei și trecutul în vers lucrat.

— "W. B. Yeats", unde se-nvârte falconul?

— În cercul vremii, când centrul se pierde și se clatină tronul.

— "D. H. Lawrence", unde-i focul sub piele?

— În dorința care ne schimbă, cu primejdii și cu stele.

— "E. M. Forster", unde-i drumul spre India?

— În puntea dintre lumi, unde prietenia-și caută armonia.

— "Aldous Huxley", unde-i lumea prea fericită?

— În locul unde libertatea pare mică, iar îndoiala-i oprită.

— "H. G. Wells", unde-i mașina timpului?

— În mintea ce-și imaginează viitorul și măsoară prețul schimbului.

— "Maryse Condé", unde-i insula cu memorie?

— În glasul ce-și adună strămoșii și nu-i lasă fără istorie.

— "Marguerite Duras", unde-i iubirea departe?

— În povestea spusă rar, când o tăcere valorează cât o carte.

— "Simone de Beauvoir", unde-i omul liber?

— În alegerea de-a nu fi doar rolul pe care lumea i-l prescrie.

— "Jean-Paul Sartre", unde începe răspunderea?

— În clipa când alegi și nu mai poți da altuia povara.

— "André Breton", unde-i visul fără pază?

— În imaginea care rupe logica și-n mintea ce nu se mai așază.

— "Paul Verlaine", unde-i muzica din ploaie?

— În versul care curge încet și-și ține tristețea în odaie.

— "Arthur Rimbaud", unde-i barca beată?

— Pe râul tinereții, unde lumea se răstoarnă toată.

— "Charles Baudelaire", unde-i floarea răului?

— În orașul care-și pune frumusețea chiar pe marginea abisului.

— "Stéphane Mallarmé", unde-i cartea ce nu se-ncheie?

— În pagina albă, unde orice sens se naște și se-ntreabă ce să fie.

— "Paul Éluard", unde-i iubirea fără lanț?

— În cuvântul ce dă omului curaj să se ridice din șanț.

— "Federico García Lorca", te-am mai întrebat de lună,

— Iar eu îți spun: o găsești în cântecul ce noaptea o adună.

— Dar spuneți-mi, voi, poeți, scriitori, romancieri,

Unde vă găsesc când trec prin zile fără ieri?

— Ne găsești în carte, în bibliotecă, pe-un raft,

Într-un vers rostit încet, într-un gând lăsat în prag.

— Și dacă nu vă aflu, dacă drumul e pustiu?

— Întreabă-l pe următorul; el te va trimite viu.

Așa pornesc din nou, cu întrebarea la hotar:

— "Eminescu", unde-i "Shakespeare"? — Într-un teatru luminat.

— "Shakespeare", unde-i "Pușkin"? — Într-un vers neînfricat.

— "Pușkin", unde-i "Dostoievski"? — Într-un suflet răscolit.

— "Dostoievski", unde-i "Woolf"? — Într-un timp încetinit.

— "Woolf", unde-i "Borges"? — În labirintul de hârtie.

— "Borges", unde-i "Vieru"? — În limba ce ne ține vie.

— "Vieru",

unde-i "Hugo"? — Într-un clopot care bate.

— "Hugo", unde-i "Neruda"? — Pe țărm, cu marea-n spate.

— "Neruda", unde-i "Cervantes"? — Pe-un drum cu vis nebun.

— "Cervantes", unde-i "Atwood"? — În viitorul care vine-acum.

Și dacă mă întrebi, cititorule, pe unde s-o apuci,

Caută-l pe cel dintâi — și el te duce unde vrei s-ajungi.

Că fiecare nume-i o fereastră, fiecare carte-i un hotar,

Iar dintr-un singur „unde-l găsesc?” se naște-un drum fără sfârșit și fără calendar.

Din țărâna decadelor frânte,

răsare un trunchi încărcat cu amintiri,

de istorii luptate și învățate pueril.

Cu lăsate și căzute crengi,

el se aseamănă cu un uriaș îmbrăcat în smoală,

gata să se clatine

și să cadă la pământ.

Sorbirea asfințitului aclamă

această ultimă vedere a unui simbol măiastru,

ce a purtat cândva pe coroana sa

povara unui întreg cer,

iar uliii, un soi de îngeri păsărești,

vin să își ridice vechea șezătoare

în locurile de veci.

Iar când cu o ultimă mijire de claritate

piere și galbena zi,

unde a stat el odată

acum parcă se arată, timidă,

o crăiță încununată cu nimburi viorii.

Sărac ai fost, și ai uitat,

De când ai devenit bogat,

Dorești să ai, mai mult mereu,

Uiți ce a fost, nu ști că-i greu..

Atunci când n-ai,de ai uitat,

Ajută și pe cel sărac .

De dai cu drag, tu vei avea..

Un mare dar, în viața ta,

Totul se-ntoarce înzecit,

Și să nu uiți , cum ai pornit.