Nocturnă albă

Cum aș putea să îmi uit satul,

Când eu aicea m-am născut,

E locul unde am copilărit

Și multe năzbâtii am făcut

Eram un trio de băieți isteți,

Prieteni buni, foarte uniți,

Pe nume Radu, Cezar, Cristinel

Pe șotii mai mereu porniți

Dimineața toți la școală

Iar apoi cu vaca la păscut,

Seara ne jucam cu mingea,

Pân' ajungeam în așternut

Clasa întâia pân' a șaptea

Le-am făcut la noi în sat,

Iar când a venit a opta,

În alt sat am fost mutat

Cu-nvățatul am stat bine,

Mai împinși ci de la spate,

De părinți și de profesori,

Cu proverbul ,, carte, parte"

Doi am urmat multe școli,

Iar celălalt profesională,

Ne-am format în astă țară,

Unde se mai făcea școală

Viața ne-a purtat în multe zări,

Și cu greu mai ținem legătura,

Doar rar ne dăm câte-un mesaj,

Scris sec, făr' a ne pune semnătura

Tot ce-a rămas în mintea noastră,

E doar copilăria și-un mare dor,

Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,

Și amintiri să depănăm pe viitor,

Sub deal, unde mai curge..un izvor!

Undeva se albește un capăt de tunel,

iar eu, din tren, îl aștept să vină;

prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea

și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.

Dar iată că din al ceasului ticăit rece

reiese inevitabilul trai umbrit,

mascat în trecerea prin trupul unui munte,

săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,

până la pământ când piatra aveau să i-o culce.

Și din fiecare bucată de macadam încins,

culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,

se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate

acel moment al părăsirii

obscurității inerente corpului mineral.

Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,

stau cu ochii ațintiți în beznă,

să-i întâmpine panorama pădurii

din care aburul verii tinere se ridică.

Lumea in care traim este o poveste

Scrisa de un pictor

Si povestita unor copii, de demult,

In jurul focului, noaptea,

Pe tarmul marii.

Copii au crescut si au plecat in lume,

Spre tarmul altei mari,

Unde au povestit ce mai stiau,

Copiilor lor, si tot asa,

Pana au obosit si au uitat.

De atunci umbla de colo colo,

Copii cu copii, batrani cu batrani,

Si se privesc cu neincredere,

Ca-s prea batrani sau prea tineri

Sa se bucure de povestea

Scrisa de un pictor

Si povestita unor copii de demult...

Mi-e mintea în flăcări,

Şi privirea sub ape,

Pe ale lumii cărări,

Cutreier în noapte.

Mi-e inima piatră,

Şi sufletul lut,

Cu ale lumii hoarde,

Mă încumet să lupt.

Mi-e pasul prea mare,

Şi gândul prea iute,

A lumii teroare,

Îmi transpiră pe frunte.

Mi-e viaţa prea scurtă,

Şi ţelul departe,

Prin lumea ocultă,

Încerc a răzbate.

Mi-e taina împletită,

Cu un cosmic destin,

În lumea hulită,

Voi încerca să revin.

Nu te strădui

Doar încearcă

Apă

Apă-apușoară

Apă

De asta iubim noi ploaia

Daca te simti oboist,

Si stresat si nacajit.

Un masaj de relaxare,

E bine venit se pare.

El se face in cabinet,

De un masseur ce are talent,

Si acolo ai sa ai parte,

De lumanari parfumate.

Si de muzica in surdina,

Si de putina lumina.

Le vezi in salonul in care,

Faci masaj de relaxare.

Dupa ce masajul e gata,

Doamna,domnul face plata.

Bine dispus corpul il are,

Cu un masaj de relaxare. 

Mi-e pielea încrețită de la ploaie,

De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,

Din brațe-mi curg torent puhoaie,

Spre coapse și-nspre umerii setoși.

În mine lâncezesc oceanele sărate,

Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,

Ca astăzi să botez fecioare necurate,

Să umble despuiate pe carne și pe sânge.

Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,

Când Luna se îmbracă în femeie,

Și toate venele ca un vulcan erup,

Curgând prin păr în valuri și maree.

Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,

Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,

Dar trebuie să plec grăbit spre stele,

Să sting pe Marte-un foc de paie.

Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,

Că voi aduce un nou potop în lume,

Cu veșnicie și săruturi o încarcă,

Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.

Caută așternuturi noi fără teamă,

Ochiul să stea ațipit după geană,

Uită-ți gândul din noapte pe cer,

Să doarmă pe nori, umil și stingher.

Mintea golită alung-o pe Lună să pască

Poeme de amor arse-n ruguri de iască,

Nebuna din piept să strige, să cânte,

Prohodul iubirilor neîmplinite și frânte.

Pune-ți chiar astăzi gura slobodă-n lanț,

Aruncă pofticioasei amante ultimul sfanț,

Ascunde-te grabnic în amurguri și zori,

Când aleargă înspre tine copiii din flori.

Mușcă hazardul, trezește în tine dezmățul,

Încalecă viața și aruncă cravașa și hățul,

Zbori peste munți, peste piscuri înalte,

Desfrâul și orgia din somn să tresalte.

Lui Diana Şoşoacă

Spun colegii din Senat,

Că aleasa D. Şoşoacă,

E din baroul-avocat…

Dar juri că vine de la troacă.

Lui Diana Şoşoacă

La tribună-n parlament,

E Şoşoacă revoltată,

Şi atacă virulent,

Doar cu gesturi de primată.

Lui Diana Şoşoacă – din partidul AUR

Au zis toţi de la partid,

Că e AUR…fără îndoială,

Însă clar s-a dovedit,

Că-i alamă cu spoială.

Lui Diana Şoşoacă

Dânsa turuie ca un tribun,

Iar toţi colegii îi dau dreptate,

Nu c-ar spune ceva bun,

Ci că-i om cu… greutate.

Aleşilor din parlament

La cât de graşi aleşii sunt,

În parlament în loc de locuri,

Ar trebui să se monteze,

Cocine şi cu padocuri.

Un credincios

La biserică a plecat,

Dar pe drum s-a ospătat,

Busuioacă a servit,

Şi-a ajuns… aghezmuit.

La Înviere

Vrând s-ajungă la Înviere,

Şi-a găsit motiv curat,

Dând cu vin, apoi cu bere,

Stă-n pronaos, mort de beat.

La stomatolog

Ajuns la stomatolog,

C-o extracţie de măsea,

Văd că preţu-n catalog,

Un extras de cont, cerea.

La restaurant

Am servit un cotlet cald,

Şi apoi am constatat,

Că la gust era cam fad,

Dar la preţ… cam piperat.

Unui patron de restaurant

A gătit fripturi, salate,

Şi fiind băiat “isteţ”,

Tot piperul din bucate,

La băgat subtil în preţ.

Rugăciunile înălţate spre cer,

Le-am aflat îngropate-n pământ,

Sunt omul de paie, stingher,

Clădit din lut şi cuvânt.

Asist la naşteri suspecte,

Şi intru-n travaliu pentr-o idee,

Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,

Pierdute într-un spital, pe-o alee.

În mâini şi picioare port cuie bătute,

Dar nu îmi găsesc încă cruce,

Înaltul prelat cu idei preconcepute,

Anateme şi prescuri îmi aduce.

S-a lepădat şi universul de mine,

Foiala îmi intră ca o boală în trup,

Încep să cânt câteva imnuri creştine,

Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.

Mii de sihaştri se roagă în cor,

Chilii şi bordeie s-au luminat,

Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,

Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?

Nu mai suflă vântu-n pânze,

Ci vâslesc mereu din greu,

Toamna dorm pe pat de frunze,

Învelit în curcubeu.

Norul umbră nu-mi mai face,

În răcoare mă visez,

Stau ca puiul în găoace,

Și aștept să eclozez.

În văzduhuri uliul țipă,

Se rotește vreme lungă,

Viața mi-o adun în pripă,

Moartea trebuie s-ajungă.

Se bat cuiele-n sicriu,

Numai ploaia mă mai plânge,

S-a făcut așa târziu...

Vântul suflă iar în pânze.

Irigaţi Sahara sufletului meu,

Plantaţi copaci şi daţi speranţă,

Umbrit voi încerca mereu,

S-aspir din nou la viaţă,

Dar irigaţi Sahara sufletului meu.

Precum copiii faceţi castele,

Din acest blestemat nisip,

Închideţi-mă în turnurile cele,

În care speranţele se înfirip,

Dar faceţi castele …

 Irigaţi Sahara sufletului meu,

 Râuri să fie fericiri şi iubire,

Altfel ofrandă voi fi pentru zeu,

Iar pentru mine doar amăgire,

Irigaţi Sahara sufletului meu.

Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte,

Veniţi feţe acoperite, că-i bucurie,

S-a dus emirul, e ostenit, nu mai poate,

Trecut-a cea fost şi n-o să mai fie,

Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte.