Nocturnă albă
Vântul mi-a aruncat pe umăr tăcerea,
Sufletul meu mușcă rapace din lună,
Galben se scurge din cer precum mierea,
Sub urletul lunii noaptea sinistru răsună.
Apa înspumată nu știe durerea, doar curge...
Marginea podului trosnește sub valuri,
Luna rănită, sub pod se ascunde și plânge,
Întunericul nopții strâns se ține de maluri.
Trec somnambulii cu priviri încruntate,
Privesc înspre apă pregătindu-și căderea,
Lunaticul suflet e dus în aval să înoate,
Pe sub pod mi se scurge grabnic vederea.
Vântul a stat. De pe umăr îmi cade tăcerea,
Orbecăi sub pod prin galben ca mierea,
Cu noaptea în cap și în brațe cu luna,
Tratez somnabulii care mișună întruna.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Doi golâmbi
Poem: A Z
Ziua în care se publica una dintre cele mai celebre cărţi din istorie
Poem: "Unforgettable" în turcă
Poem: Tăcere şi ecou
poezii.online sustine initiativa #stauacasa
Poem: Insomnie
Poem: La ieșirea dintr-un tunel
10 cărţi pe care oricine ar trebui să le citească măcar o dată în viaţă