1  

Psalmi - X - Oprește renunțarea din mine

 

Doamne,

nu mai știu cum să merg

fără să cad.

Pașii mei nu se mai fac din curaj,

ci din obișnuință,

Și inima mea nu mai cere izbândă,

ci liniște.

Oricare ar fi prețul ei.

 

Mă bântuie o renunțare tăcută,

ca o boală lentă

care nu doare,

dar stinge.

 

Doamne,

nu vreau să renunț,

dar parcă deja o fac

în gând, în rugăciune, în vis.

Îmi privesc crucea

și n-o mai simt ca pe o chemare,

ci ca pe o greutate străină

pe care o port fără viață.

 

Tu, care ai spus: „Să nu se tulbure inima voastră”,

vină și tulbură-mi deznădejdea!

Oprește renunțarea din mine

ca pe o apă care vrea să mă înece

fără valuri,

fără zgomot,

fără glorie.

 

Nu vreau să Te părăsesc, Doamne,

chiar dacă uneori simt

că Te-ai ascuns.

 

În adâncul ființei mele

încă mai este o scânteie —

poate nu de curaj,

dar de dor.

 

Folosește-o.

Suflă peste ea

cu Duhul Tău,

și fă din mine iarăși un om care crede

că lupta merită,

că rana nu e în zadar,

că renunțarea nu e chemarea mea.

 

Oprește-mă, Doamne,

să nu plec

de sub crucea

ce-o port pe umeri.

Oprește-mă, Doamne!

 

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Ștefan Hristian Trofin poezii.online Psalmi - X - Oprește renunțarea din mine

Date of posting: 24 июня

Views: 44

Log in and comment!

Poems in the same category

Salutul

Bună ziua! 

Sunt ignorată 

Dispare zâmbetul,

de pe față.

La revedere.

 

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 15.11.2024

More ...

Gândurile Domnului despre tine

În palma Lui e scris numele tău,

Sub stelele nopții, sub raze de rău,

Te știe din zori, dinainte de timp,

Ești parte din planul Lui cel mai sublim.

 

În ochii Lui, ești floare de dor,

Lumina ce crește pe-al vieții ogor,

Când norii se strâng și vântul te-nfrânge,

El suflă speranță, El rana îți strânge.

 

Nu ești uitat, nici clipă, nici ceas,

El te veghează la fiecare pas,

Și-atunci când te pierzi pe cărări fără drum,

El vine în urmă, te cheamă oricum.

 

Te vede curat, te vede întreg,

Te vede așa cum tu nici nu înțelegi,

Ești visul Lui viu, ești cântec și har,

Iubirea ce-și are în ceruri altar.

 

Așadar, nu te teme, nici plânsul, nici vântul,

Căci Domnul cunoaște și pasul, și gândul,

Și-n tot ce-ai să fii, și-n tot ce-ai să ai,

E gândul Lui sfânt – acasă, în Rai.

More ...

Timp

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

 

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

 

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

 

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

 

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

 

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

 

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

 

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

 

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

More ...

Mai lasă

Mai lasă frunzelor copacii 

Mai lasă mării apa ei

Și cerului albastru norii

...mai lasă!

 

Mai lasă râurilor pești

Mai lasă păsărilor cuiburi

Ce-a cântecului glas îl ofileşti

...mai lasă!

 

Mai lasă sufletului taina

Mai dă copiilor răgaz 

Și minții obosite tihna

...mai lasă!

 

Mai lasă roua ierbii verzi

Și muntelui mai lasă-i stânca

Mai dă pământului livezi

...mai lasă!

 

Mai lasă limba ce o ai

Mai las-o să grăiască 

Dar nu în negru mucegai

...mai lasă!

 

Mai lasă orei timpul ei

Și zilei toată noaptea 

Mai lasă pupăza în tei

...mai lasă! 

 

Mai lasă cărții filele

Mai lasă ploii stropi

Mai stai puțin, oprește-te 

...mai lasă!

 

Mai lasă toate câte-or fi

Și dă-le veșnicie 

Mai lasă-te ca să mai fii

...mai lasă!

 

Marius Ene, Polonia, 11.12.2024

More ...

Spre-al casei pridvor…

 

Mă uit în oglindă și-adesea tresar,

Îmi văd ochii stinși ca un vechi felinar,

Și caut scânteie în ruguri și aștri,

S-aprindă din nou ai mei iriși albaștri.

 

Mă simt un Cioran exilat în mansardă,

Cu-n dor de Sibiu gata să-l ardă,

Cu vraful de cărți ce-mi doarme pe piept,

Clopotul turlei, îl doresc, și-l aștept.

 

Mă simt un Brâncuși la Paris evadat,

De țară și amici alungat și trădat,

Cu piatra în os și lemnul în sânge,

Dalta în mână mi se vaită și plânge.

 

Și vai, sunt bătrân, și adesea pierdut,

Sub bărbie vioara îmi doinește tăcut,

Pe Champs-Elysees cu pas românesc,

La fel ca Enescu lăcrimând pribegesc.

 

Și vatra-i aprinsă, oriunde-aș pleca,

Ea arde în mine, mă cheamă, mă vrea,

Căci sufletul meu, e nesfârșitul izvor,

Ce curge alene spre-al casei pridvor.

More ...

the girl you haven't seen

As vrea sa mai scriu doua cuvinte

Da cam trist afara azi 

Si inima bate încet și cuminte

De parca din cer ca în vis cazi

N-as zice ca-i vesel în casa

Fiindcă toți deja s-au culcat

Dar totuși ca mâța pe masa 

Visele mele au plecat .

Si ce vrei ,dacă astăzi m-o apucat

De picioare Dorul 

Sa fiu poet incurcat 

Si de aripi ma cuprinde zborul ...

Iar cel ce sufera-creerul,

Nu ma întreabă nimic 

Iși face el lucrul ca greierul 

Si ma primeste de inamic.

Știu, nu sunt cea mai fericita 

Dar sunt în adânc iubita 

De sine, de ei și de ...cine?...

A ,stai ,ca Dorul vine

Ajunge pe azi atât debilizm 

Îmi pare rău de tine 

Ca vei citi fără mine  

Prostii tapate pe hârtie 🤫🫣

 

de Alexandra

More ...

Other poems by the author

Psalmi - LXVI - Așteptarea lui Dumnezeu

 

Te-am chemat, Doamne,

și nu ai răspuns în graba mea.

Am strigat către cer

și mi s-a părut că doar vântul îmi răspunde.

 

Am urlat cu buzele sângerânde,

și nimeni nu m-a auzit.

Mi-am întins mâna în întuneric

și doar tăcerea mi-a răspuns.

 

Dar n-am plecat.

Am rămas acolo, cu fruntea lipită de pământ,

cu sufletul aprins de dor,

ca o candelă ce nu se stinge în întuneric.

 

Timpul a trecut,

dar nu mi-am pierdut credința,

ci am învățat că Tu vii

nu când inima vrea,

ci când inima e pregătită.

 

Mi-ai vorbit într-un gând,

mi-ai șoptit printr-o lacrimă caldă,

și Te-am simțit mai viu

decât în mii de cuvinte rostite.

 

Doamne,

nu-mi da răspunsuri grabnice,

ci dă-mi răbdarea care sfințește așteptarea,

și o clipă din veșnicia Ta —

și o liniște care să mă odihnească

în Tine.

More ...

Psalmi - III - Fuga de pe cruce

 

Am fost pe cruce, Doamne,

cu durerile mele, cu vinovăția mea,

cu tot ce nu am spus și tot ce am greșit.

Te-am privit o clipă,

și am simțit în mine o arsură sfântă.

Dar m-am temut.

 

M-am temut de goliciunea adevărului,

de rușinea răstignirii,

de moartea eului meu.

Și am fugit.

 

Am lăsat crucea să cadă în țărână,

ca și cum n-ar fi fost darul Tău.

Am alergat înapoi în mulțime,

ascuns printre cei ce nu Te cunosc.

Dar nici acolo n-am găsit pace.

Pentru că în inima mea,

crucea nu înceta să sângereze.

 

Doamne,

nu Ți-ai întors fața de la mine,

deși eu mi-am întors spatele de la jertfă.

Nu mi-ai închis cerul,

deși eu am închis ochii.

 

Întoarce-mă, Doamne,

nu la slavă, ci la cruce.

Nu la laudă, ci la suferința curățitoare.

Nu la biruință ieftină,

ci la rănile care sfințesc.

 

Fă-mă vrednic să rămân pe cruce

până ce Tu spui „S-a sfârșit”,

nu până când obosește voința mea.

 

Iar dacă voi fugi din nou,

aleargă după mine cu blândețea Ta —

și leagă-mă, Doamne, nu cu forță,

ci cu dragoste.

More ...

Psalmi - LXIII - Mi-ai dat talanți și i-am risipit

 

Mi-ai dat, Doamne,

nu puțin, ci cu mână largă.

Dar eu am plecat cu bogăția

și-am cumpărat zgomot, uitare,

încântări care nu țin de foame.

 

Mi-ai dat har,

și eu l-am călcat cu pași grăbiți,

căutând slavă printre ruine.

 

Mi-ai dat darul cuvântului —

și-am tăcut unde trebuia să vindec.

Mi-ai dat iubire —

și-am ales orgoliul.

 

Mi-ai încredințat o comoară —

și-am vândut-o ieftin,

pentru o clipă de mândrie,

pentru un drum mai scurt,

pentru mine.

 

Iar acum stau gol,

cu mâinile pline de nimic,

și Te privesc, rușinat,

fără scuze, fără promisiuni.

 

Doamne, nu-ți cer să-mi mai dai.

Îți cer să mă iei înapoi.

Ca un slujitor, ca o umbră,

ca un dor care nu mai vrea nimic

decât să fie iertat.

 

Nu mă iubi pentru ce-am făcut,

căci am pierdut tot.

Iubește-mă pentru că sunt fiul Tău

și plâng.

 

More ...

Psalmi - XXXIX - Jertfa inimii

 

Nu pâinea mea, Doamne,

ci inima mea ți-o dau.

Nu ca dar,

ci ca datorie a ființei

care a înțeles că iubirea

nu cere, ci arde.

 

Am ținut-o ascunsă mult,

împărțind-o între vise și frică,

între oameni și umbre,

până ce n-a mai rămas nimic

din chipul Tău în ea.

 

Atunci am înțeles:

că jertfa nu e moarte,

ci întoarcere.

Că inima nu se rupe pentru a fi pierdută,

ci pentru a deveni altar.

 

Iată-mă, Doamne —

fără cuvinte de laudă,

fără merite,

fără scuze.

Doar cu o inimă arsă de lume

și gata să ardă pentru Tine.

 

Primește-mi cenușa

ca început de tăcere sfântă

și fă din rana mea

o rugăciune care nu se mai stinge.

 

More ...

Psalmi - XXII - Iertarea pentru dușmani

 

Iartă-mi dușmanii, Doamne,

pentru că sunt în mine.

Căci nu doar în ceilalți se află ura,

ci și în inima mea,

acolo unde nu am loc pentru Tine.

 

Iartă-mi dușmanii, Doamne,

care mă rănesc fără cuvinte,

și pe cei care mă rănesc cu tăcerea lor.

Pe cei care mă insultă,

pe cei care mă înfruntă,

pe cei care mă uită ca și cum n-aș fi.

 

Mă doare că nu pot să iubesc,

că mă frâng în fața răului lor

și în fața răului din mine.

Dă-mi iertarea care se naște dintr-o tăcere adâncă,

dintr-o iubire ce nu așteaptă răsplată.

 

Te rog, nu mă lăsa să fiu prizonierul urii,

ci lasă-mă să fiu asemenea Ție,

care știi să ierți și să iubești

chiar pe cei ce Te-au răstignit.

 

Îți dau inima mea, Doamne,

ca pe un dar al iertării,

să o cureți de tot ce-i străin

de iubirea Ta.

More ...

Psalmi - XXXVI - Dezintegrarea din viață

 

Doamne,

nu mor, dar nu mai trăiesc.

Nu cad, dar mă destram.

Par viu, dar în mine

fiecare clipă îmi desface un fir

din țesătura ființei.

 

Nu mai sunt om întreg,

ci numai cioburi de gesturi,

resturi de dorințe,

o memorie spartă

în care nu se mai oglindește nimic.

 

Mă pierd în detalii,

uit cine sunt,

și nici Tu nu mai ești

un nume limpede în inima mea.

Nu Te-am alungat, Doamne,

dar m-am destrămat

până ce nu mai am loc

nici măcar pentru Tine.

 

Îmi simt trupul întreg,

dar sufletul e o ruină

pe care nici vântul nu o mai atinge.

Mi-am pierdut coerența de a fi,

vocea interioară,

țelul.

 

Doamne,

adună-mă din pulberea conștiinței mele.

Pune-mi înapoi gândurile

ca pe niște oase în ordine.

Suflă peste mine,

nu viață nouă,

ci unitate.

Să fiu iarăși întreg,

chiar dacă rănit.

 

Tu m-ai țesut odată cu mâini dumnezeiești —

Țese-mă iar,

din firele care mi-au mai rămas.

Nu cer să fiu cum am fost,

ci doar să fiu din nou.

 

Să nu mă destram sub privirea Ta,

ci să mă regăsesc în ea.

 

Dezintegrarea din viață

e iadul în care nu se urlă,

ci se tace.

Dar Tu ești Dumnezeul

care știe să vorbească în tăceri.

 

Vorbește, Doamne,

și strânge-mi ființa la loc

în jurul numelui Tău.

More ...