Nu!

Sunt momente profunde,
Doar cu ochii închiși fecunde,
Sub pleoape deduse,
Recoltate și aduse
Ca viitoare șisturi
De crâmpeie și piscuri.
 
De ce să fie muntele munte
Și fruntea să fie frunte,
Când le-aș putea ști întrețesute
Pe coama muntelui-frunte?
 
Aș vrea să luminez freatica și drumu-i
Pe sub cortex, dar din izvor dudui,
Căci ceva, în mine, repetat, mereu: “Nu!”

Category: Diverse poems

All author's poems: Rarés Girea poezii.online Nu!

Date of posting: 20 января

Views: 30

Log in and comment!

Poems in the same category

Undeva era o lume

Undeva era o lume mare,
Poate chiar încântătoare,
Miraculoasă, din întâmplare,
Inexplicită, soră de candoare.
 
Undeva era un râu de note,
Note muzicale, stridente, forte,
Neînțelese, grămădite, încodrate,
Repezite în ape, duse poate.
 
Undeva bătea un vânt domol,
Peste un colos cu capul gol,
Îmbrăcat în păsări, stol cu stol,
O rocă meditativă, parol.
 
Undeva era un codru mic,
Ce privea cerul printr-un colnic,
Un ochi verzui, loc de natură fonic,
Un nucleu de energie tonic.
 
Undeva era zi și noapte,
O scenă de viață și de moarte,
De vociferări și șoapte,
Nemărginiri comasate.
 
Undeva ardea un foc,
Pâlpâind cu șoc, cu șoc,
Floare roșie, ce, fără echivoc,
Crește din țărână vie ca prin joc.
 
Undeva era un tărâm peren, socot,
După cicluri de potop, de tot,
Chiar și din altoiul unui smoc,
Lumea va crește din nou la loc.
 

 

More ...

Estompat

În parcurile citadine
Acustica saxofoanelor pălește,
În tabla alămurilor lovește
Colosul de acorduri pseudocaline.
 
Mările de rugină se alină
De vârtejuri prinse-n valsuri,
Pe ritmuri de contrabasuri,
Arcușurile în veci suspină.
 
Epave ruginesc, și arbuști printre ele,
Simfonic, balada râului de fier
Se răsfrânge pe potecile care cer
Enigma resimțită în vânt și vele.
 
Pavajele sunt toate o albie,
Matca aluviunilor de tempera,
Ce caută în nuanțe a mai tempera
Notele de rugină ce-n vânt adie.
 
Și ploaia parcă mereu vine
Cu sunet de motoare infernale,
Banale sunt zilele și formale
În parcurile citadine.
More ...

Început decsfârșit

Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.

Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.

De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.

Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
 

More ...

Rana

Golgota, tabloul poveștilor sângeroase...
Nu mai au vreun nume acum, cale să spună...
Clopotele bat în biserici. Se mai adună
Care mai de care afonii să pupe oase,
Rămășițe, ciolan îmbâlsămat pentru mase.
 
Marea, în clocot, îmbrăcată este în spumă
Pentru sărbătoare, în săruri cu chip de brumă.
Oamenii... cu capul lor dus tot pe lună, în case...
Nimic din ce a fost însemnătate mai are,
Zace crucea aurită la gât de ageamiu,
 
Cu amintirea Sa pe veci pierdută în zare...
Isus, Mesia lor, încă mai doarme în sicriu...
Capul la icoana Ta îmi stă, Mântuitoare!...
Rănile-Ți, adânci... Lacrimile, tot mai amare...
More ...

Ceata de roșiori

Un elodion se scurgea pe cărare,
Și-au plecat, laolaltă,-n nepăsare,
Învrăjbiți și nemăsurabil de mici,
Într-o mare vâlvă, zgomotoși pitici.
 
Împreună, ridicoli erau ei toți,
Cocoțați pe lemnoși căluți cu roți,
Cu căpătâiurile fiindu-le umbrite,
Și biciurile răscolite de termite.
 
Îndrugau sonor, cuprinși de exaltare,
Mânau, însă nu se aflau puși călare;
Se împroșcau reciproc cu glod pe buze,
Rătăcind prin codri și poiene difuze.
 
Călcâiele și le lucrau drept scărițe,
Zburdau, cu sori lucindu-le-n gropițe,
Străluci’ le erau ochii miraculoși,
Erau veseli, aprigi, rotofei și frumoși.
 
Pe unde-i întâlneau, dezrădăcinau bureții,
Cu care se puneau să-și lustruiască epoleții;
Și cântau la ierburi smaraldii și alungite
Balade, balade de mult uitate, preaslăvite.
 
Uneori, se mai dezbinau în cortulețe,
Fără uniforme, ‘brăcați în portulețe,
Și se reuneau în momente de gâlceavă,
La luptă cu vrăjmași, pe-o tonalitate gravă.
 
Se tăvăleau întru suflet de încăierare,
Cu trestiile aurite ridicate-n soare,
De se eleva colb în asupritoarele coroane,
Iar huma sărea, tot sălta în poligoane.
 
Și infanteria zbârnâia din pistoale,
Proiecta, din praștii, pietricele ovale;
Trâmbițașii se prindeau a țipa zeflemitor
Dușmanilor fugind răsfirați pe ogor.
 
Liniștea se așterne dintr-odată,
Peste gâfâieli și sudori lăsată:
Bătălia a ajuns la bun sfârșit.
Piticoții au ațipit, bieții au adormit.
 
Pe moșie, de la geamul decorat,
Un conaș plăpând, cu părul aranjat,
Cu firul blond și lins pe spate,
Le privise pe acestea toate.
 
Ochii săi albaștri, două oaze mititele,
Calme și profunde, cu prighetori în ele;
Cocoțat pe o arămie comodă mare,
Recită-n gând și privește-n depărtare.
 
Pantofiorii, lăcuiți, pantofiori cu toc,
Batistele fine, în buzunărel, la loc,
Într-un costum cu o tentă de tăciune,
Și catarama, sclipitoare, cu accente brune.
 
În cămăruța de domn, cu haina-i aflată-n ton,
Se înalță, impunătoare, mobila de mahon;
Pe biroul său, împânzit ochi cu hârtii,
Adunate îi stau cuvintele mii, mii.
 
Picuri de cerneală, din condei,
Îi sau podelei strat de polei;
Lângă un scăunel de abanos,
Un clavecin gravat minuțios.
 
Era inocent întru tot și toate,
Stătea drept, cu mâinile la spate,
O postură demnă de invidiat
Avea mezinul, domnișorul învățat.
 
De la oblon, glia pare departe,
Peste lumi, oceane, emirate,
Imposibil de-a o străpunge,
În pălmuțe a o strânge.
 
Aici, în cubulețul de cărămidă,
Edulcorat de-un soare-ntr-o firidă,
Unde orișice parcă pare a-l constrânge,
Zările cu ochii încearcă a le ajunge.
 
More ...

Macii

Infloriti pe deal sunt macii,
Si soptesc pe la chindii,
El mai trage cu urechea,
Si compune melancolic,
Poezii.

Obositi cu traista-n spate,
Vine lumea  de la sapa,
Povestind in drum spre casa,
Vre-o istorie hazlie,
Si ciudata.

Poezii despre iubire,
El a scris atit de multe,
Nestiind cum e vreodata,
Cineva sa i-le asculte...

Si acolo unde macii,
Se soptesc pe la chindii,
Sta un tinar melancolic,
Si compune toata ziua
Poezii..

More ...