Spre abis…
Nerodnicia mea e cruntă,
Sunt un nevrednic maestru,
Idei în convulsii m-abundă,
Gândul îmi e sub sechestru.
Nervul mi-l înmoi în cafele,
Mestec un titlu de carte,
Ochii sunt duși printre stele,
Țigara-mi miroase a moarte.
Pe o filă cuvinte triste aștern,
Sunt cioburi de minte nebună,
În bezna lăsată, m-apropii matern,
De raza gălbuie avortată de lună.
Strivit între doruri și umbre,
Mă întreb dacă totu-i pierdut,
Căci clipele trec fără urme,
Și mă simt ca un prunc ne născut.
Din scrum se ridică tăcerea,
Un șarpe ce mușcă tavanul,
În minte îmi cade vederea,
Văd duhul cum botează Iordanul.
Pe hârtie îmi picură vina,
O lacrimă din ochiul închis,
Fugind, îmi ucid rădăcina,
Și mă-ndrept resemnat spre abis.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 17 декабря 2024
Added in favorites: 1
Views: 207
Poems in the same category
Dragă jurnalule
Dragă jurnalule,
A mai trecut o zi,
Din acest vis nu mă pot trezi,
E ca un coșmar din care nu pot ieși,
În această viață în care nu pot iubi.
Ce e iubirea față de semeni?
Ce iubirea când durere ademeni?
Nu știu să iubesc,
Nu știu să trăiesc.
Încă o zi și încep să șovăiesc.
Încă o zi,
Încă o zi, iar de păcatele mele mă voi căii.
Corabie în turcă
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Gemi
Sevgili gemi, sonsuz gibi görünen okyanusta yüzüyorsun,
Bu sefer yine hangi kıtalara gideceksiniz?
Bir sonraki varış noktanızda sizi neler bekliyor?
Gemi, gemi...
Yelken açmayı bu kadar sevdiğini neden bana söylemedin?
Neden beni uyarmadın?
Neden sana sırtımı dönüp bir anlığına limanı terk ettin?
Bende bıraktığın boşluğa nasıl alışabilirim?
Nasıl dolduracağım?
Gemi, gemi...
Bir serçe kadar hafiftin,
Umarım gittiğin yerden daha mutlu dönersin
Gitmen gerektiğini anladım
İşte böyle hissettin
Sen de öyle düşündün.
Seni ahşaptan, dümenden, güverteden çok iyi inşa etmiştik.
Birkaç yelken sayfasından,
Çapanı bile bağladım,
Senin için kolay olmayacağını biliyorum.
Okyanusun kaprisleri var,
Ne bekleyeceğini bilmiyorsun
Tedirginleştiğinde ve sizi her yöne sarstığında,
Sizi yalnızca kendisine daha ulaşılabilir olan rotalara götürür,
Senin için zor olduğunda, suyun üstünde kalmanın hiçbir yolu olmadığını hissettiğinde,
Lütfen aşağıya bakın, bağlı çapayı görün,
Düşünün ki uzaktan, binlerce kilometre uzaktan bile,
Seni gözetliyorum, kalbimdesin
Artık sana göstermek için yakınımda değilsin,
Gerçekten, bağlantımızın ne kadar anlamlı olduğu,
(Tartışmacı bir tonda)
İyi hisset, bırak gitsin, seni kimin yaptığını unut,
İki hafta içinde yaklaşamadık bile.
Eğer öyle düşünüyorsanız bu sizin tercihiniz...
Sadece seni önemsediğimi bil, bu yüzden seni bu kadar iyi inşa ettim.
Son bir teşvik olarak size şunu söylüyorum: "Okyanusu geçerken karşılaşacağınız fırtınalar sizi korkutmasın. Unutmayın ki fırtınanın ardından güzel havalar gelir."
Gemi:,,Ne yapardın? Rio de Janeiro'da bir gün kalmama izin verilmiyor mu? Sadece bir gün, tek istediğim bu, sonra sana geri döneceğim, söz veriyorum!"
Sfârşit …
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete…
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Soarele aruncă lumini negre,
Natura supraveţuieşte prin perfuzii,
Apa a devenit sânge iar sângele venin,
Animalele au devenit oameni,
Iar oamenii animale…
Urlă oamenii, urlă sinistru,
Animalele tac.
Pământul fuge după Marte,
Marte se ascunde după Venus …
Nimeni nu mai vrea să ştie de Pământ.
Oare ce se întâmplă pe Pământ?
E urât, e urât…
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Cad rânduri de viaţă,
Mor fulgere, se mistuie ape,
Plâng demoni, chiuie îngeri …
Florile muşcă din buruieni,
Oamenii muşcă din oameni,
Sfinţii savurează spectacolul fără emoţii.
Nu se mai respectă nimic,
Îşi bat joc de noi …
Ne batem joc de noi.
Să iasă cineva să facă ordine …
Hei, Stalin nu încerci?
Tu, Hitler, unde fugi?
Nu mai avem conducători adevăraţi,
La toţi le este frică …
Ne simţim mai bine în această frică.
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Pământul geme, haosul urlă,
Păcat că nu mai sunt cei care tac.
Politica doare
Ce-a ajuns țara acum ?
Ajungi să spui,tot e minciună,
Minciună-i vorba ce-o arunci
Spunând că viața-i mai bună.
Mai bună viața pentru cine?
Ce-a fost sătac ,sărac rămâne
Căci leafa ta doi bani nu face,
Te mustră soața apoi tace.
Și vezi vitrinele încărcate
Găsești în ele tot ce vrei
Dar prețurile nu-s de noi
Copii flămânzi ,flămânzi și goi.
Sunt mulți ca mine,vai de ei
Muncim din greu ,dar nu avem lei
Leii noștri n-au valoare
S-au dus schimbați peste hotare.
Voi,ce azi cârmuiți țara
Pe unde vă petreceți vara?
De unde atâtea milioane?
Le-ați primit comisioane?
Ploaia sufletului
Noapte întunecată
Ploaie deșartă
O silueta se distinge
Dar ușor, ușor se stinge
Și o privesc neîncetat
Lăcrimez înspăimântat
Cine e, ce o fi și asta
Poate iubirea, poate moartea
Nu mi dau seama, nu disting
Durerea n suflet mi o aprind
Nici nu știu care i mai buna
Ma sting ușor, privesc la luna
Caut un răspuns
Ma tem de un surâs
Îmi trage sufletul din mine
Și rămân căzând pe vine
O durere ma lovește
Ploaia rece ma trezește
Și s iar singur undeva
Fără silueta mea
Liceu de George Bacovia în suedeză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Gymnasiet
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom -
Pedantlärare
Och tuffa tentor...
Och idag får du mig att rysa
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom! –
Gymnasiet, - kyrkogård
Med långa korridorer –
Idag är jag inte längre jag
Och jag gör ont...
Jag vill inte ha något längre -
Gymnasiet, - kyrkogård
Med långa korridorer... –
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom -
Du gav mig till världen
I de tunga vågorna,
Så blasé...
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom!
Dragă jurnalule
Dragă jurnalule,
A mai trecut o zi,
Din acest vis nu mă pot trezi,
E ca un coșmar din care nu pot ieși,
În această viață în care nu pot iubi.
Ce e iubirea față de semeni?
Ce iubirea când durere ademeni?
Nu știu să iubesc,
Nu știu să trăiesc.
Încă o zi și încep să șovăiesc.
Încă o zi,
Încă o zi, iar de păcatele mele mă voi căii.
Corabie în turcă
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Gemi
Sevgili gemi, sonsuz gibi görünen okyanusta yüzüyorsun,
Bu sefer yine hangi kıtalara gideceksiniz?
Bir sonraki varış noktanızda sizi neler bekliyor?
Gemi, gemi...
Yelken açmayı bu kadar sevdiğini neden bana söylemedin?
Neden beni uyarmadın?
Neden sana sırtımı dönüp bir anlığına limanı terk ettin?
Bende bıraktığın boşluğa nasıl alışabilirim?
Nasıl dolduracağım?
Gemi, gemi...
Bir serçe kadar hafiftin,
Umarım gittiğin yerden daha mutlu dönersin
Gitmen gerektiğini anladım
İşte böyle hissettin
Sen de öyle düşündün.
Seni ahşaptan, dümenden, güverteden çok iyi inşa etmiştik.
Birkaç yelken sayfasından,
Çapanı bile bağladım,
Senin için kolay olmayacağını biliyorum.
Okyanusun kaprisleri var,
Ne bekleyeceğini bilmiyorsun
Tedirginleştiğinde ve sizi her yöne sarstığında,
Sizi yalnızca kendisine daha ulaşılabilir olan rotalara götürür,
Senin için zor olduğunda, suyun üstünde kalmanın hiçbir yolu olmadığını hissettiğinde,
Lütfen aşağıya bakın, bağlı çapayı görün,
Düşünün ki uzaktan, binlerce kilometre uzaktan bile,
Seni gözetliyorum, kalbimdesin
Artık sana göstermek için yakınımda değilsin,
Gerçekten, bağlantımızın ne kadar anlamlı olduğu,
(Tartışmacı bir tonda)
İyi hisset, bırak gitsin, seni kimin yaptığını unut,
İki hafta içinde yaklaşamadık bile.
Eğer öyle düşünüyorsanız bu sizin tercihiniz...
Sadece seni önemsediğimi bil, bu yüzden seni bu kadar iyi inşa ettim.
Son bir teşvik olarak size şunu söylüyorum: "Okyanusu geçerken karşılaşacağınız fırtınalar sizi korkutmasın. Unutmayın ki fırtınanın ardından güzel havalar gelir."
Gemi:,,Ne yapardın? Rio de Janeiro'da bir gün kalmama izin verilmiyor mu? Sadece bir gün, tek istediğim bu, sonra sana geri döneceğim, söz veriyorum!"
Sfârşit …
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete…
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Soarele aruncă lumini negre,
Natura supraveţuieşte prin perfuzii,
Apa a devenit sânge iar sângele venin,
Animalele au devenit oameni,
Iar oamenii animale…
Urlă oamenii, urlă sinistru,
Animalele tac.
Pământul fuge după Marte,
Marte se ascunde după Venus …
Nimeni nu mai vrea să ştie de Pământ.
Oare ce se întâmplă pe Pământ?
E urât, e urât…
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Cad rânduri de viaţă,
Mor fulgere, se mistuie ape,
Plâng demoni, chiuie îngeri …
Florile muşcă din buruieni,
Oamenii muşcă din oameni,
Sfinţii savurează spectacolul fără emoţii.
Nu se mai respectă nimic,
Îşi bat joc de noi …
Ne batem joc de noi.
Să iasă cineva să facă ordine …
Hei, Stalin nu încerci?
Tu, Hitler, unde fugi?
Nu mai avem conducători adevăraţi,
La toţi le este frică …
Ne simţim mai bine în această frică.
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Pământul geme, haosul urlă,
Păcat că nu mai sunt cei care tac.
Politica doare
Ce-a ajuns țara acum ?
Ajungi să spui,tot e minciună,
Minciună-i vorba ce-o arunci
Spunând că viața-i mai bună.
Mai bună viața pentru cine?
Ce-a fost sătac ,sărac rămâne
Căci leafa ta doi bani nu face,
Te mustră soața apoi tace.
Și vezi vitrinele încărcate
Găsești în ele tot ce vrei
Dar prețurile nu-s de noi
Copii flămânzi ,flămânzi și goi.
Sunt mulți ca mine,vai de ei
Muncim din greu ,dar nu avem lei
Leii noștri n-au valoare
S-au dus schimbați peste hotare.
Voi,ce azi cârmuiți țara
Pe unde vă petreceți vara?
De unde atâtea milioane?
Le-ați primit comisioane?
Ploaia sufletului
Noapte întunecată
Ploaie deșartă
O silueta se distinge
Dar ușor, ușor se stinge
Și o privesc neîncetat
Lăcrimez înspăimântat
Cine e, ce o fi și asta
Poate iubirea, poate moartea
Nu mi dau seama, nu disting
Durerea n suflet mi o aprind
Nici nu știu care i mai buna
Ma sting ușor, privesc la luna
Caut un răspuns
Ma tem de un surâs
Îmi trage sufletul din mine
Și rămân căzând pe vine
O durere ma lovește
Ploaia rece ma trezește
Și s iar singur undeva
Fără silueta mea
Liceu de George Bacovia în suedeză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Gymnasiet
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom -
Pedantlärare
Och tuffa tentor...
Och idag får du mig att rysa
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom! –
Gymnasiet, - kyrkogård
Med långa korridorer –
Idag är jag inte längre jag
Och jag gör ont...
Jag vill inte ha något längre -
Gymnasiet, - kyrkogård
Med långa korridorer... –
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom -
Du gav mig till världen
I de tunga vågorna,
Så blasé...
Gymnasiet, - kyrkogård
Av min ungdom!
Other poems by the author
Cântecul tău...
Se pierde-un gând,
Ca frunza-n vânt,
Spre zări uitate,
Dar cui să-i spui,
Când pașii lui,
Sunt pași de moarte?
Și-n ceas târziu,
Pierdut, pustiu,
Mă-ntorc în mine,
Dar ce folos,
Când tot ce-a fost,
Nu-mi aparține...
Frânturi de dor,
Din visul lor,
Se sting, tăcute,
Pe drumul scris,
De-un glas ucis,
În lumi pierdute...
Tăcut, mă-nchin,
Străin, străin,
Privind spre stele,
Dar ce folos,
Căci chip frumos
Nu-i lângă ele...
Și-n noaptea grea,
Ca umbra mea,
Mă sting, departe,
Cu pas lejer,
Cu-n gând stingher,
Și-o veche carte...
E vânt uscat,
Și iarăși cad,
Din umbre șoapte.
Oare ce sunt,
Un dor mărunt,
Or iz de moarte?
Dar a rămas,
În vântul ars,
Urma iubirii,
Ca vechi ecou,
Cu sunet nou,
Pe-altarul firii.
Și-n noaptea grea,
Fără o stea,
Pierdut prin mine,
Eu mă destram,
Dar tot mai am,
Un dor de tine...
Cum să te smulg…
Cum să te smulg din mine, când în carne,
Ai încolțit ca dorul din pustie?
Ești scrisă-n mii de pagini subterane,
Ce izbucnesc în cânt și poezie.
Și dacă-mi tai adânc din piept răbdarea,
Te voi găsi zvâcnind, mereu, în rană,
Căci tu-mi ești umbra, sângele, chemarea,
Și focul ce mă arde de sub haină.
Te port ca pe-un blestem de frumusețe,
Ca pe un cântec vechi, de neuitat,
Cu trupu-încimentat etern în tinerețe,
Ești înger, demon… Slavă și păcat.
În tine-mi cresc și vântul, și furtuna,
Și liniștea ce-mi cade peste pleoape,
Cu tine pot îmbrățișa chiar luna,
Și pot împarte zorii, în rouă și în ape.
Mi-e teamă să te strig, căci te-ai ascunde,
Ori te-ai preface a florilor tulpină,
Și-n drumul meu, ce duce orișiunde,
Aievea înflorești din rană și lumină.
Aș vrea să fug, dar pașii mă refuză,
Căci tu ești calea, eu sunt rătăcirea,
Și-n pieptul meu, în inima confuză,
Ai răsădit speranța și iubirea…
Grădina Maicii Domnului
Măicuța mea, a ta grădină,
Ce ai ales-o dintre toate,
E astăzi fără de lumină,
Și-i plină de urât și de păcate.
Măicuța mea, fecioară sfântă,
Grădina ta cu har și bunătate,
Creștinătatea astăzi înspăimântă,
Căci florile sunt ofilite și uscate.
A năpădit în inimi buruianul,
Iar volbura ajunge pân la cer,
Icoana lor este acuma banul,
Și toți se-nchină doar la vistier.
Măicuța mea, a ta grădină,
E plină de scaiete și de pir,
Iar grădinarul e și el de vină,
C-a predicat cuvântul ca un zbir.
În casa ta, bisericuța sfântă,
Costrei și volbură se aștern,
Iar din amvon nu se mai cântă,
Ci se citesc decrete de guvern.
Tu varsă lacrimi, Maica mea...
S-o uzi cu mir și har divin,
Să înflorească pururea în ea,
Doar prunci cu suflet de creștin,
Să taie buruiana-n carne vie
Iar în altarele cu spini și mărăcini,
Lumina sfântă să o reînvie,
Smulgându-i chiar din rădăcini.
Nu...
Din vârfuri de munte mă cheamă tăcerea,
Nu duhul, ci vântul îmi cântă durerea,
Și-n urme pierdute sub cerul cărunt,
Pământul îmi strigă pasul mărunt.
Sub tălpi se destramă o iarnă târzie,
Nu timpul, ci soarta, viața mi-o scrie,
Și-n clipa ce-ngheață în pumn uneori,
E îndeajuns să trăiești și să mori.
Din piept se desprinde o umbră, o șoaptă,
Nu teamă, ci neîncrederea ce stă și așteaptă,
Și-n drumuri pierdute, sub ploaia nebună,
Aievea mă plimb cu toate zilele-n mână.
Sub pleoape am umbre de vise străine,
Nu pasul, ci dorul mă duce spre tine,
Iar viața mă-îmbie cu șoapte mieroase,
Când totul în jur a minciună miroase.
Se frânge-n lumină un cântec târziu,
Nu moartea, ci ruga mă duce-n pustiu,
Iar pașii lăsați peste dâre de scrum,
E urma ce duce spre ultimul drum.
Printre poeți
Printre poeţi la crâşma fără mese,
Homer ne toarnă-n halbe vise,
Ţinându-ne condeiele în lese,
Plecăm cu el în Odisea lui Ulise.
O muză lângă noi dansa tușind,
Venise din Siberia lui Pușkin,
Şi ne înecam în sânii ei de argint,
Ca într-un purgatoriu fără chin.
Azi crâșma au închis-o analfabeţii,
Şi undeva pe-un raft Homer cerșește,
Poetul plânge în pustiul vieţii,
Doar muza, dansează şi tuşeşte.
Viețile-s deșarte…
Am adormit în zborul către tine,
Și-acum mie rău de atâta bine,
Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte.
Gândesc acum ce mult am mai iubit,
Și brusc din zboru-mi m-am oprit,
Căci și iubirea are un fel de moarte,
Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!
Prea mult cu ochii cufundați în carte,
Deodată m-am trezit că ești departe,
Și soarta manifeste peste tot împarte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte,
Iar fiecare arde-n propriul univers,
Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.
Cântecul tău...
Se pierde-un gând,
Ca frunza-n vânt,
Spre zări uitate,
Dar cui să-i spui,
Când pașii lui,
Sunt pași de moarte?
Și-n ceas târziu,
Pierdut, pustiu,
Mă-ntorc în mine,
Dar ce folos,
Când tot ce-a fost,
Nu-mi aparține...
Frânturi de dor,
Din visul lor,
Se sting, tăcute,
Pe drumul scris,
De-un glas ucis,
În lumi pierdute...
Tăcut, mă-nchin,
Străin, străin,
Privind spre stele,
Dar ce folos,
Căci chip frumos
Nu-i lângă ele...
Și-n noaptea grea,
Ca umbra mea,
Mă sting, departe,
Cu pas lejer,
Cu-n gând stingher,
Și-o veche carte...
E vânt uscat,
Și iarăși cad,
Din umbre șoapte.
Oare ce sunt,
Un dor mărunt,
Or iz de moarte?
Dar a rămas,
În vântul ars,
Urma iubirii,
Ca vechi ecou,
Cu sunet nou,
Pe-altarul firii.
Și-n noaptea grea,
Fără o stea,
Pierdut prin mine,
Eu mă destram,
Dar tot mai am,
Un dor de tine...
Cum să te smulg…
Cum să te smulg din mine, când în carne,
Ai încolțit ca dorul din pustie?
Ești scrisă-n mii de pagini subterane,
Ce izbucnesc în cânt și poezie.
Și dacă-mi tai adânc din piept răbdarea,
Te voi găsi zvâcnind, mereu, în rană,
Căci tu-mi ești umbra, sângele, chemarea,
Și focul ce mă arde de sub haină.
Te port ca pe-un blestem de frumusețe,
Ca pe un cântec vechi, de neuitat,
Cu trupu-încimentat etern în tinerețe,
Ești înger, demon… Slavă și păcat.
În tine-mi cresc și vântul, și furtuna,
Și liniștea ce-mi cade peste pleoape,
Cu tine pot îmbrățișa chiar luna,
Și pot împarte zorii, în rouă și în ape.
Mi-e teamă să te strig, căci te-ai ascunde,
Ori te-ai preface a florilor tulpină,
Și-n drumul meu, ce duce orișiunde,
Aievea înflorești din rană și lumină.
Aș vrea să fug, dar pașii mă refuză,
Căci tu ești calea, eu sunt rătăcirea,
Și-n pieptul meu, în inima confuză,
Ai răsădit speranța și iubirea…
Grădina Maicii Domnului
Măicuța mea, a ta grădină,
Ce ai ales-o dintre toate,
E astăzi fără de lumină,
Și-i plină de urât și de păcate.
Măicuța mea, fecioară sfântă,
Grădina ta cu har și bunătate,
Creștinătatea astăzi înspăimântă,
Căci florile sunt ofilite și uscate.
A năpădit în inimi buruianul,
Iar volbura ajunge pân la cer,
Icoana lor este acuma banul,
Și toți se-nchină doar la vistier.
Măicuța mea, a ta grădină,
E plină de scaiete și de pir,
Iar grădinarul e și el de vină,
C-a predicat cuvântul ca un zbir.
În casa ta, bisericuța sfântă,
Costrei și volbură se aștern,
Iar din amvon nu se mai cântă,
Ci se citesc decrete de guvern.
Tu varsă lacrimi, Maica mea...
S-o uzi cu mir și har divin,
Să înflorească pururea în ea,
Doar prunci cu suflet de creștin,
Să taie buruiana-n carne vie
Iar în altarele cu spini și mărăcini,
Lumina sfântă să o reînvie,
Smulgându-i chiar din rădăcini.
Nu...
Din vârfuri de munte mă cheamă tăcerea,
Nu duhul, ci vântul îmi cântă durerea,
Și-n urme pierdute sub cerul cărunt,
Pământul îmi strigă pasul mărunt.
Sub tălpi se destramă o iarnă târzie,
Nu timpul, ci soarta, viața mi-o scrie,
Și-n clipa ce-ngheață în pumn uneori,
E îndeajuns să trăiești și să mori.
Din piept se desprinde o umbră, o șoaptă,
Nu teamă, ci neîncrederea ce stă și așteaptă,
Și-n drumuri pierdute, sub ploaia nebună,
Aievea mă plimb cu toate zilele-n mână.
Sub pleoape am umbre de vise străine,
Nu pasul, ci dorul mă duce spre tine,
Iar viața mă-îmbie cu șoapte mieroase,
Când totul în jur a minciună miroase.
Se frânge-n lumină un cântec târziu,
Nu moartea, ci ruga mă duce-n pustiu,
Iar pașii lăsați peste dâre de scrum,
E urma ce duce spre ultimul drum.
Printre poeți
Printre poeţi la crâşma fără mese,
Homer ne toarnă-n halbe vise,
Ţinându-ne condeiele în lese,
Plecăm cu el în Odisea lui Ulise.
O muză lângă noi dansa tușind,
Venise din Siberia lui Pușkin,
Şi ne înecam în sânii ei de argint,
Ca într-un purgatoriu fără chin.
Azi crâșma au închis-o analfabeţii,
Şi undeva pe-un raft Homer cerșește,
Poetul plânge în pustiul vieţii,
Doar muza, dansează şi tuşeşte.
Viețile-s deșarte…
Am adormit în zborul către tine,
Și-acum mie rău de atâta bine,
Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte.
Gândesc acum ce mult am mai iubit,
Și brusc din zboru-mi m-am oprit,
Căci și iubirea are un fel de moarte,
Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!
Prea mult cu ochii cufundați în carte,
Deodată m-am trezit că ești departe,
Și soarta manifeste peste tot împarte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte,
Iar fiecare arde-n propriul univers,
Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.