Într-o zi m-am mutat la tine

Am venit într-o zi la tine, eram entuziasmată

Tu m-ai invitat la o cafea fierbinte, s-o bem toată

Și n-am putut să te refuz că de mult așteptam asta

Și am venit și am stat și ne-am tot privit

 

Când am plecat nu știam dacă am să mai vin

Așa că, a doua oară mi-am uitat șoseta sub patul tău

Am vrut doar o garanție, că mă vei chema din nou

Și m-ai sunat să vin, să-mi i-au șoseta înapoi

 

Iar eu am venit și mi-am luat-o n-am să mint,

Dar sunt puțin cam amețită, știi ce zic

Și în grabă când am dat să plec mi-a căzut elasticul din păr

Și am știut că mă vei chema iar la o cafea cu un praf de zahăr

 

De data asta când am venit, mi-am adus și o fustă

Și o cămașă albă, și parfumul ce încă persistă

Ne-am zâmbit am stat și m-am mutat la tine

Acum îți bei cafea caldă doar cu mine

 

Dar n-a trecut mult, pentru mine prea puțin

Și-a trebuit să plec într-o zi  la mine acasă

Am plecat dar n-am știut că n-am să mai vin

Dar am lăsat, să-ți amintești de mine, cafeaua ta pe masă


Category: Love poems

All author's poems: Preda Loredana Gabriela poezii.online Într-o zi m-am mutat la tine

Date of posting: 22 октября 2025

Added in favorites: 7

Comments: 3

Timp de citire: ~3 min.

Views: 841

Log in and comment!

Comments 3

author Victoria

Victoria

o poezie frumoasa, simpla

Other poems by the author

Dulce confesiune

Mă compătimesc pentru durerea ce-o port în piept,

Oare când armura grea o dau pe-ntreg

Când voi simți că sunt în viață, ca sunt un întreg?

Poate într-o zi… dacă scap, dacă trec.

 

Nu știu dacă-am fost cândva fericită,

Doar am jucat rolul fericiri , mințind amăgită.

De nu m-aș mai simți singură-n locurile pline,

Să pot să adorm în liniște, nu doar în zgomotul ce-l port în mine.

 

Simt cum mă sufoc în aerul tăcut,

De parcă nimeni n-a fost aici, nimeni n-a trecut.

Mă-nec în adevăruri pe care le-ascund,

De cuvinte ce îmi e frică să le spun.

 

E al naibii de greu să tot încerc să mă ascund,

Mi-e teamă de slăbiciunea care-i ca un gând

Îmi șterg lacrimile înghețate cu mâna mea,

Zâmbesc fals, de parcă nimic nu mă durea

 

Aș vrea să urlu cât de mult mă frâng,

Dar vina îmi rupe fiecare plămân.

Aș vrea să strig cât de adânc mă taie,

Și cum rănile mi se vindecă doar când ploaie

 

Port aceeași mască prostească mereu,

Să simt că trăiesc… e un drum mult prea greu.

Egoistă aș zice, să-mi doresc ceva al meu,

N-am stiut niciodată ce m-ar face fericită, ce clișeu…

More ...

Pentru tine

Am rupt din mine fericire să-ți fac ție lumină

Ți-am dat și ce n-ai fii cerut, ți-am dat un drum

Dar pe el în urmă tu ai lăsat mult praf și vină

Ai aprins un foc arzând iubirea lăsând doar scrum

 

Ți-am fost mierea ce-ți curgea prin vene

Ai fost ca un dar, și-ai fost blestem

Iar azi îmi scriu cu sânge rece doar poeme

Strigând în tăcere durerea de care mă tem

 

Tu să știi nici n-ai fii existat acum

Dacă-n mintea mea nu te-aș fii inventat

Și nici n-ar fii rămas doar un loc nebun

Nici drumul scris de până atunci, dezorientat

 

Dacă ai să alegi să te-ntorci vreodată

Să vrei să-mi ceri ce tu singur ai distrus

N-am să ți mai ofer ca altădată

Căci ale tale cuvinte m-au durut nespus

 

Mă-necam în propriile lacrimi din cauza ta,

Nu te mai caut îmi ești doar o umbră

Când noaptea se prăbușește grea,

Și rana mea tăcută tot mai adânc se-afundă.

More ...

Casa de păpuși

 

Am ochi de sticlă care se sparg în cioburi

Și un zâmbet pictat cu lame stoluri

Purtând o rochie roz, ruptă franjuri

Pe obraji lacrimi căzând din nimicuri

 

Stai acolo mă privești ca pe-o jucărie

Dar țip că sunt vie, dar crezi că-i doar o porcărie

Mă ridic și-ți îndrept mâna care trosnește în gol

Tu îmi spui că joc doar un simplu rol

 

Mă tragi de mâini și de picioare

Și-mi legi mâinile-n noduri grele apoi speri să zboare

Îmi coși gura cu ață îmbibată-n sare

Apoi te-ntrebi de ce-i liniște apăsătoare

 

În camera asta e totul roz și frumos

Numai din tine curge un sânge ciumos

Îmi pieptăni părul cu perii din sârmă ruginită

Stau cum vrei tu, înțepenită

 

Mă forțezi să-ți zâmbesc deși știi că doare

Și-mi spui că iubirea cere răbdare

Iar când încerc să fug, mă lovesc de uși închise

Tu doar rănile mi le-ai ținut deschise

 

În loc de ochi mi-ai pune nasturi negrii

Și mai apoi m-ai arunca în josul scării

Sunt păpușa ta, acum nu pot pleca

În casa de păpuși mă vei păstra.

More ...

Ea

 

Îmi e dor de iubirea ei pe sufletul meu

Parca tot ce simt acum e un clișeu

Ea era acolo mereu

Pentru mine ca un trofeu

 

Poate n am apreciat destul

Și mi-a pasat doar ce spun restul

Acum, când nu mai e aici

Nu mai văd nimic decât inamici

 

In jurul meu , totul era despre ea

Și parca lumea a devenit rea

De când a plecat , nu știu

Nu mai pot nici sa scriu

 

Parcă cuvintele mele au amuțit

Limba mi-a fost tăiată cu un cuțit

As da orice sa se întoarcă înapoi

Și sa pot iubi pentru ea mai apoi

More ...

Dansul păpușarului

Cortina-i grea iar luminile ard

Fețele-s pictate în culori cu fard

Scena-i plină de copii ce plâng

Firele prinse de carne îi strâng

 

Dansează unison de parcă sunt toți numai unul  Încheieturile rupte, de durere își strâng pumnul

Păpușarul le cântă frumos iar ei dansează

În durere și suspine neștiind ce urmează

 

Îi trage de șnururi cu mănușile murdare

Le frânge gândul dulce, nu-i lasă să zboare

Plouă tare-n sală, cade suflet și trup

Iar în spatele sumbrei cortine simt că erup

 

Mă înțeapă subit de-un cârlig mai dur

Acum pe scena sângerie lor mă alătur

Mă ridică de jos dar picioarele-mi sunt plute

De sus spre tălpi se scurg păcatele făcute

 

Publicul rânjește, nu-i nici unu fără de iertare

Iar măștile se schimbă după prima purtare

Ochii le sunt grii, fumul blurândule fețele

Teatrul se-ncheie lasand doar sufletele

More ...

Să mă săruți fără să doară

 

Să mă săruți dulce, fără să doară

Să nu mă mai lași ca ultima oară

Să nu mă lași cu ochii-n ploaie

Să nu mă lași în lacrimi șiroaie

 

Să mă săruți cu-n dor curat

Să nu-mi lași a meu suflet fisurat

Să nu-mi promiți ceva ce n-ai să faci

Iar cu iubirea să nu mi te prefaci,

 

Căci viața ne trece, și doare rău

Când eu te chem, iar tu nu ești al meu

De-ar fi iubirea cum el îmi povestea

Aș fi iubit mai mult, dar doare dragostea…

 

Să vii să mă săruți cu foc cu al tău dor

Să nu mă faci să simt doar un sentiment de gol,

A mea inima ar vrea doar alinare

Nu să rămână iarăși în nepăsare.

More ...

Poems in the same category

Târziu

Târziu înțeleg, dar prea greu să rostesc,

Ce-a fost adevăr și ce-a fost nefiresc.

Cuvintele toate rămân suspendate,

În spații pierdute de timp și de fapte.

 

Atât de târziu, încât n-are rost

Să spun ce-am ascuns și ce-am adăpost.

Un ceas fără glas a trecut în tăcere,

Lăsând doar priviri pierdute-n durere.

 

Întrebări fără răspuns, regrete-n declin,

Când inima-i gata, trecutul e strin.

Cine-a fost vinovat? Cine-a vrut să înțeleagă?

Târziul răspunde: „E doar o etapă.”

 

Prea târziu să repar, dar destul să învăț,

Din pașii greșiți, din focul ce-ngheț.

Începuturi mă-ndrumă din umbre spre zare,

Și las un ecou în lumea-n schimbare.

 

 

 

More ...

Când doar ai tăcut... si m-ai lăsat să te uit

Să scriu din inimă un dor

Să scriu cu sufletul o implinire

Doar scriind usor, mai pot să zbor

În vremurile astea, trăite cu nebunie.

 

Să pun in versuri ce inima imi vrea

Să plâng, să râd doar eu cu ea

C-a tot iubit și mai iubește 

... o vreme a iubit... orbește...

 

Scriu și mă ascult pe mine

Și ce tot scriu, nu mai contează!

Cred încă în acel "va fi bine!"

În vremurile astea fără de speranță.

 

Scriu si când sufletul mă doare

Și nu-i așa la întâmplare...

Aleg să pun un gând curat

Da știu... sună puțin ciudat...

 

Mă scriu... cum pot, cum sunt

Dintr-o poveste rămasă la trecut 

Scriu amintiri și mă declar mulțumită 

În vremurile când lumea să uite, e grăbită!

.................................................................

Am rămas să scriu dintr-un vis neîmplinit 

Când doar ai tăcut...si m-ai lăsat să te uit!

 

 

More ...

Iacrimi de iubire

si-mi curg lacrimi pe fata

si nu le pot opri

am inima ranita

ranita foarte rau

iubirea doare tare

dar doare si mai rau

cand stii ca nu o poti opri

durerea o vei intelege

doar cand o vei trai

impotriva iubiri gloantele nau rost

iubirea doare mai tare ca orice glot

More ...

Mi-e dor

Mi-e dor de marea ce îmi vindecă sufletul

Mi-e dor de soarele ce îmi aduce zâmbetul

Mi-e dor de nisipul fin ce mă calmează 

Și de briza care mă îmbrățișează. 

 

Mi-e dor de diminețile cu parfum de uitare 

Mi-e dor să visez la întinse hotare

Mi-e dor să plutesc pe un val în larg 

Mi-e dor să simt cum mă cuprinzi cu drag... 

More ...

As vrea sa plec

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

 

            

More ...

Altfel

alte viziuni, aceleași speranțe,

un alt viitor se-apropie-n cale,

te crezi doar a mea, dar nu ne lipim,

viziunilor tale lipsind tot un chin.

nu mai suntem la fel,

ele ne separ,

gândurile noastre pe văi diferite o iau.

te vreau, dar nu te mai am,

viziunile ne separ,

visuri mărețe ne-mpart.

gânduri diferite,

noi asta avem,

ne despartim mai des,

alt viitor vedem in succes.

ani risipiți, secrete pierdute,

eu nu le mai cred,

noi ne-am pierdut de mult

in tot acel neant.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍