Într-o zi m-am mutat la tine

I pity myself for the pain I bear,

I ask when I’ll drop this armor I wear.

When will I feel safe, alive?

Maybe one day… if I fucking survive

I’m not sure I’ve ever been glad,

I only pretended, lied to the sad

I feel alone in a crowded place,

I fall asleep to noise’s embrace…

I cannot rest in silent air,

It feels like no one’s ever there

I choke on truths I cannot show,

Afraid of letting someone know…

It’s so fucking hard to speak of what I hide,

I fear my weakness deep inside

I wipe my tears with my own hand,

I fake a smile I’ve learned to stand.

I fucking want to scream how much I break,

Yet guilt consumes each breath I take

I want to scream how deep it cuts,

But guilt keeps sealing my stupid mouth shut

I wear my fucking stupid mask,

To feel alive it’s just an endless task…

Selfish, I think, to want my own way,

I never knew what could make me stay.

Simt cum mi se usucă întreg corpul

Cum mi se răcește sângele în vene

Cum mă învăluie un întuneric și îmi pierd scopul

Cum joacă gânduri negre în tot felul de scene

Și aș tipa până aș răgușii, dar prefer să mă sufoc

Că de-aș vorbii n-ar înțelege nimeni ce parafrazez

Ar zice că-s nebună, psihopată, să-mi dau foc

Că doar eu pot durerea să-mi poetizez

Și îl simt iar, sentimentul de gol în piept

Cum mi-e sufletul străpuns de-un baltag, încet

Cum întunericul e al inimii adept

Iar tot ce aș mai putea rostii-i un scâncet de îngheț

Alerg și-ncerc să fug din iadul ăsta

Dar nu cunosc nimic altceva în afară de el

Și mă-ntorc la ce mi-e “acasă” căci altundeva n-aș rezista

Iar în capul meu răsună același cântec “ vesel ”…

Și mă asurzește, mă rănește, zdrobește oasele din mine

Sunt doar un sac de lacrimi, frustrare… acumulare

Lupta sângerie dintre suflet și gândire n-o să se termine

Până nu-mi opresc eu sângele din circulare

Doar cadru mă mai ține

Mâinile-ncleștate, asta îmi aparține

Ploaie, se scurge din mine tot

Biletul spre sfârșit, un zgomot

Căci o să plec curând

Amintiri privind zărind

Grăbește-te, dacă-ai vrea să mă vezi

Dar tu nu-n cerca să mă salvezi

Nu spun când …sau cum

N-ai prea vrea să ști oricum

Trupul mie de piatră, cad în jos

Dar sufletu’ -i sticlos

Ceaiul nu mă vindecă, mă simt tot mai ratată.

Sunt fumată și-obosită, o speranță executată

Când inima mă rupe, pe cine să dau vina pentru rănile amare?

Unde-s avetizările de vătămare?

Fără instrucțiuni, fără scăpare, nu știu ce să aleg

Iubirea nu-i ceva ce trebuie să înțeleg

Iubirea este doar o promisiune care mă distruge și mă frânge

Doar o doză din ea mă constrânge

Iubirea-i ca o țigară, te omoară cu-ncetul

Rămân în mână doar cu pachetul

Ști că nu-ți face bine , dar mai vrei din ea măcar puțin

După atât timp ce rost are să mă mai abțin

Tot ce mi-aș fi dorit nu e ce-ai fi crezut

Aș fi vrut să mă ridici când am căzut

Ți-am întins mâna s-o apuci, greșeala mea…

De în ochi te-aș fi privit , de-ar fi fost lacrimi amare

Dulce dragoste scrisă între două inimi pare

De teamă să mi te duci ar cădea și un soare

Ca stelele stinse printre gânduri și fețe pale

De atâta dor focul să nu te ardă

Căci pentru tine mi-aș fi rupt din suflet

De răni ai ști că inima nu iartă

Sărutul nostru mare în apus de violet

De ar fi să te iubesc o fac până la moarte

Mi-aș tăia aripi , mi-aș fi strivit și vise

De n-ar fi fost viața să ne desparte

Acolo unde inimile , una în alta se lovise

Iar când plouă să ști, îs a mele lacrimi ude

Ca să fii fericit , tre’ să ștergi din amintiri

În genunchi căzută în ecouri surde

Târându-ți numele prin mănăstiri

Căci dacă sufletele noastre se potrivesc

Chiar de ar fi de tot acoperit

Un loc acolo de-ar fi am să-l găsesc

Unde iubirea noastră încă n-a murit.

Îmi e dor de iubirea ei pe sufletul meu

Parca tot ce simt acum e un clișeu

Ea era acolo mereu

Pentru mine ca un trofeu

Poate n am apreciat destul

Și mi-a pasat doar ce spun restul

Acum, când nu mai e aici

Nu mai văd nimic decât inamici

In jurul meu , totul era despre ea

Și parca lumea a devenit rea

De când a plecat , nu știu

Nu mai pot nici sa scriu

Parcă cuvintele mele au amuțit

Limba mi-a fost tăiată cu un cuțit

As da orice sa se întoarcă înapoi

Și sa pot iubi pentru ea mai apoi

Pășind nisipul răscolit curbează timpul

Ascunsă-n  valuri piere urma rătăcit

Zburând sonor între tăceri șoptește vântul

Promite viselor hotarul risipit

 Plutind incert vâslesc spre urma de lumină

Seducător mi-aprinde focul ascuțit

Împinge-n inimă fixându-și rădăcină

Se-ntinde-n gânduri adevărul născocit

Foșnește apa lunecând de pe retină

Asurzitor curgând amarul infinit

Udând absențele ard pete de rugină

Seacând privirile calvarul e cumplit

Umbra luminii ferecate mă deprimă

Căzând spre nori trecutul piere istovit

Prezentul umblă-mpiedicat într-o rutină

Aruncă zilele rănite-n asfințit

Durerea pare o condiție stabilă

Desprins complet de relitate sunt gonit

Plătesc simțirile de om în crantină

Pedeapsa celor ce iubesc nefericit

Noi ne cunoaștem de ceva vreme,

Întenționat am folosit un dicționar, colorat,

Chiar, sunt curioasă în ce dosar m-ai clasat?

Nu -ți pun nici-un fel de condiții, nu te teme.

Fac parte din lumea de azi, pe care o cunosc,

Vreau să am o relație în care să mă simt bine,

Cu tine alături să încercăm, recunosc

Nu fug de dragoste dar văd că nu vine.

Amândoi am avut câte o relație, dar nu a rezistat,

Noaptea la concerte, mereu la distracții, s-a terminnat.

E timpul să ne ocupăm de o casă, să avec copii,

Să ai de ce să te bucuri, când acasă vii.

Te-ai pregătit pentru lupta care o să vină ?

Să facem așa cum zici tu că poate fi bine

Căsniciile, se fac și se desfac azi foarte ușor,

Dar cred că de burlăcie, nu-o să-mi fie foarte dor

De ochii negri îmi este dor

Și de a ta privire caldă,

Te-aș duce dincolo de nor

Ca nimeni să nu ne vadă

Pământul l-aș lăsa cu lumea

Și înapoi deloc nu m-aș uita,

Acolo sus să ne trăim iubirea

Plutind pe nor, fără a gravita

Ziua ne-om încălzi la soare

Iar noaptea cu luna voi vorbi,

Ne vom ruga la steaua căzătoare

Sus să ramână, fără a coborî

Voi scrie și trimite o scrisoare

Pe pământeni să-i prevenim,

Că peste tot sunt forțe militare

Ce nu ne lasă-n pace să trăim

Și mail-uri voi trimite lumii

Cu tot ce văd în țara noastră,

Pădurea, râul cu delta dunării

Și marea neagră cu apa ei albastră

Și mai de sus aș cere aprobare

O scară să înalț până la nori,

Pe ea să urce, să coboare fiecare

Și să uităm că suntem muritori

.....................................

Dar cum și noru-i trecător

Și-i greu să urci la el pe scară,

Eu voi rămâne jos și-n viitor

Îndrăgostit de ochii negri..

într-o seară!

Dragul meu, am fost împreună o viață,

Poate, nu a curs lapte și miere,

Dar am avut un umăr să plâng la durere

Și adesea să mă scoată din ceață.

Poate, am fost și cam cârcotașă uneori,

Dar tu ești loial, ca un soare în zori,

Ocolești cearta, nu are ce -căuta în casă-

Nu-ți place să te așezi supărat la masă.

Vreau, să ajungem amândoi la sfârșit,

Însă, îmi pari-uneori, tare obosit,

Îți spun, măcar să nu rămân cu regret

Te iubesc, te respect, nu mai e un secret.

t

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Tunnemme toisemme silmästä

kuinka monta ohikiitävää hetkeä

koskaan heidän tiellään

he eivät pysähtyneet

turvallista ja nopeaa kävelyä

Tunnemme toisemme silmästä

vain silmät hiljaa

he sanoivat niin monta kertaa

kaiken he halusivat

kun he kohtasivat valonsa...

Ei edes vahingossa

En sanonut sanaakaan

Niin monissa kokouksissa,

tämä tuijottava peli

se viihdytti meitä molempia.

Tunnemme toisemme silmästä

mutta se on aina ilo

muisto säilytettäväksi

ja tarkista

silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan

tavataan aamulla

ja kun  lunta ja kun 

autossa 179.

Tunnemme toisemme silmästä...

Ja niin!

Tunnemme toisemme silmästä

kuinka monta ohikiitävää hetkeä

emme koskaan pysähtyneet heidän matkallaan

turvallista ja nopeaa kävelyä

Tunnemme toisemme silmästä

vain silmät hiljaa

he sanoivat niin monta kertaa

kaiken he halusivat

kun he kohtasivat valonsa...

Ei edes vahingossa

En sanonut sanaakaan

Niin monissa kokouksissa,

tämä tuijottava peli

se viihdytti meitä molempia.

Tunnemme toisemme silmästä

mutta se on aina ilo

muisto säilytettäväksi

ja tarkista

silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan

tavataan aamulla

ja kun  lunta ja kun 

autossa 179.

Tunnemme toisemme silmästä...

Ja niin!

Eu te iubesc si te voi iubi mereu,

Precum Dumnezeu iubeste, pe credinciosul sau.

Dar cind acela-l izgoneste din inima si suflet...

Pe fata Lui apare-o lacrima si-un cuget

Astfel eu iubindut-te pe tine,

De ce ma lasi mereu, iubito tu pe mine?!

Eu pling si alerg din urma ta,

Iar tu-n raspuns m-alungi la casa mea.

Si-apoi imi zici ca-s cea mai importanta persoana din viata ta,

Si-atunci la ce bun oare,ma tot alungi din ea?

Eu stiu ca ma iubesti si te iubesc si eu ...

Eu pentru totdeauna,iar tu macar mereu.