Într-o zi m-am mutat la tine

Ne-am întâlni așa cum s-a întâlnit cerul cu marea

Timpul parcă s-a oprit în loc să ne asculte chemarea

Eu eram luna plină iar tu stelele în jurul meu

A noastre chipuri aveau să-și zâmbească mereu

Când treceai pe lângă mine, totul amuțea

Când ochii se priveau inima-mi înflorea

Nopțile aveau alt gust iar zilele culoare

Iar dragostea fierbea cu a ta ardoare

Încă simt a ta atingere ușoară pe trupul meu

Cum mă privești frumos cu ai tăi ochi, ești tu

Motociclistul care mi-a rămas în inimă mereu

Al tău sărut dulce pe piele ca un tatto

Sub a ta cască îți vedeam zâmbetul frumos

Privirea ta caldă mă topea iar restul era doar de fundal

Tu erai lumea mea dintr-un întreg cosmos

Ne țineam de mână sub felinarul rece stradal

Prima dată când am simțit iubire, era doar el

Motociclistul care a rămas în inima mea

Mi-a arătat cum iubirea poate fi și altfel

Și poate într-o zi într-o altă viață ne vom revedea

Around the start of two thousand four,

A fragile girl, so young, unsure,

Almost eighteen, yet far away,

In white she stood, on wedding day.

Her “chosen one” was running late,

As always — maybe it was fate.

She knew, deep down, it’s all a mess,

But life had left her no redress.

She bore a child, she had no choice,

The world ignored her trembling voice.

Poor Iuly fell through hell’s cruel gate,

Beside a man who’d only hate.

He’d pull her hair, he’d make her bleed,

He crushed her bones with wicked greed.

The child was born, though love was gone,

Her tears kept falling, on and on.

She dreamed to run, to flee one night,

To take her child and seek the light.

But each attempt would end in pain,

With broken ribs and tears again.

For twenty years she lived in fear,

Depression whispering in her ear.

Through therapy, she tried to mend,

But pain refused to ever end.

One day, when darkness filled her head,

When every dream and hope was dead,

She walked onto the bridge so high,

And whispered soft, her last goodbye.

Beneath the green bridge’s embrace,

She sank away without a trace.

The river took her pain away,

And silence claimed her soul that day.

Să mă săruți dulce, fără să doară

Să nu mă mai lași ca ultima oară

Să nu mă lași cu ochii-n ploaie

Să nu mă lași în lacrimi șiroaie

Să mă săruți cu-n dor curat

Să nu-mi lași a meu suflet fisurat

Să nu-mi promiți ceva ce n-ai să faci

Iar cu iubirea să nu mi te prefaci,

Căci viața ne trece, și doare rău

Când eu te chem, iar tu nu ești al meu

De-ar fi iubirea cum el îmi povestea

Aș fi iubit mai mult, dar doare dragostea…

Să vii să mă săruți cu foc cu al tău dor

Să nu mă faci să simt doar un sentiment de gol,

A mea inima ar vrea doar alinare

Nu să rămână iarăși în nepăsare.

Visam că acasă este casa mea

Și că voi fii în cerul al nouălea

Visam că totul e bine și sunt fericită

Că n-am să plâng mereu în viața asta nenorocită

Visam că totul e roz așa cum îmi doream

Și că-n loc să mă ofilesc în casa mea, înfloream

Visam că familia mea îi familie

Nu că vor fi doar țipete și melancolie

Visam că tatăl meu mă iubește

Nu că ridică pumnul și mă izbește

Visam că trăim în casa mea în liniște

Și că tot greul ne unește

Visam că sunt înțeleasă și iubită

Nu că voi sta în genunchi cu inima zdrobită

Dar totul e doar un vis nerealist

Că toti sunt egoiști și e atât de trist

Visez că poate cândva o să am casa mea

Și voi fi fericită în ea

Visez cum bărbatul pe care-l iubesc mă iubește

Și liniștea din casa mea nu mai lipsește

Visez că totul nu-i doar un vis neîmplinit

Că-n casa noastră fericiți am devenit

Al meu iubit, acum mai puțin al meu

În lipsa ta tare mi-e de greu

Al meu D, te-am iubit așa de tare

Eu o floare iar tu dragule al meu soare

De viața nu ne-ar fii separat vreodată

Împreună cu tine aș murii, și nu doar odată

Timpul înapoi de l-aș putea întoarce

Te-aș fii ales căci inima tot pe tine te place

Al meu D, cât încerc să te mai uit

Dar cum aș putea uita iubirea ce mi-ai dăruit?

Nopțile-mi sunt pline de visele cu tine

Iar zilele de dor sunt tot mai puține

De gânduri multe sufletu-mi apasă

Ochii mei pe ai tăi să-i uite nu-i lasă

Iar la inimă mi-am pus un lacăt greu

Dar cheia e doar la tine dragul meu

Aș vrea să știi cât de tare încă te iubesc

Cum m-ai făcut tu să zâmbesc

N-a reușit nimeni, oricât aș căuta

Sub cerul înstelat iarăși de m-ai săruta

Aș uita tot amarul din viața mea

Că sunt a ta să știe toată lumea

Al meu D, aș vrea să știi, că de tine mi-e dor

Să te strâng în brațe seara pe motor

Să mă ții în brațe, să-mi spui cât mă iubești

Și cu dragoste să mă privești

Ochii tăi căprui să se îmbie cu ochii mei verzi

Și-n brațele mele stângace să te pierzi

Dar totu-i doar un vis de neatins

Iar focul de iubire e aproape stins

Căci timpul ne desparte tot mai departe

Dar al meu D, rămâi în inima mea până la moarte

O ultimă clipă îmi doresc

Să mai simt bătăile inimi tale

Doar puțin în ochi să te mai privesc

Întinsă pe un pat de petale

Pentru încă o zi să te vezi prin ochii mei

Mai vreau un ultim sărut

Mai vreau să-mi spui măcar odată că mă vrei

De-ar mai fi o clipă de început

O ultimă clipă să-ți pun zâmbetul pe buze

Să mă mai iubești măcar puțin încă odată

Promit să nu-i las să ne acuze

O clipă acum nu altădată

Nopțile întregi mi-s pline

Mai vreau o ultimă clipă o ultimă dată

Doar cu amintirile cu tine

Iubire să nu te mai las niciodată

O ultimă clipă să-ți spun că îmi e dor

Doar o noapte aș mai vrea

În brațele tale să mai simt puțin fior

Dragostea să nu fi fost un trandafir ce pierea

Te-am îngropat în suflet,
Dar primăverile nu-ți cunosc mormântul.
Ai fost, ai plecat, ai ars în tăcere,
Eu doar am rămas, cenușă sub vremuri grele.

Și uneori în nopți târzii am gânduri negândite

Ce-mi izvorăsc din amintiri pierdute, netraite .

Mai am gânduri secrete ce ie păstrez in taină

Le port cu-atata grijă..n-aș vrea să îmi dispară.

Şi am in gând cuvinte ce nu le-am zis sau scris

Rămân întipărite-n taïna sfântă a nopților de vis,

Și am trăiri si sentimente ce mi se plimba hai-hui

Dar sunt toate ale mele și nu-s de spus oricui.

Si-mi iese-n noaptea neagră timid cate-o amintire

Ce-mi sta pitita-n coltul din sertarul cu iubire.

Si-ncep a-mi curge lacrimi ce tot de luni le strâng

Din neputinta sufletului când îmi apari în gând.

Și mă încearcă un dor ce-I port de când te știu

Din nopțile când ne vorbeam de toate până târziu,

Și mi se naste-n suflet o umbra de speranță

Că intr-o zi vei reveni să te mai strâng in brate .

Asta mi-s eu cred în destin..îin probabilitate

Și tot ce am trăit nu am cum să ignor.

Căci mi-esti aproape chiar de îmi ești departe

Și cred, că totuși, noi nu ne-am întâÏnit întâmplător.

Soarele-i  ascuns în nori

Valuri de parfum  în flori,

După ploaia -n miez  de noapte,

Mii de flori vorbesc în șoapte.

Zorii bat ușor în geam

Păsării ciripesc în  ram

Pale reci trec prin perdele

În răcoarea de afară

Sorb cafeaua mea amară.

Ochii umezi îmi zâmbesc

Fericită că trăiesc.

.

Și visul lui curgea

în mintea ei precum

un izvor transformat

într-un pârâu,

transformat într-un lac

în valea adâncă,

un lac înconjurat de

flori albastre de nu-mă-uita.

Și în visul lui nu erau dragoni,

nici șerpi,

visul lui era un vis de iubire,

o rostogolire în eternitate.

Și el era un munte,

și ea era o vale,

si ei erau destinati

să nu se întâlnească niciodată,

ci doar să se iubească,

si mai ales la apus,

dar și după apus,

atunci când visau același vis,

deoarece ei nu se cunosteau

cu adevarat,

si nu visau ca să se prăbușească,

ci doar ca să păstreze cerul în siguranță.

Poezie de Marieta Maglas

Eu te-am iubit și n-ai știut

Cât pot să sufăr pentru tine,

Aș fi vrut să nu mă fi mințit

Când îmi spuneai că ții la mine

Veneam la întâlniri cu tine

Cu inima pulsând nebună,

Chiar dacă-n jur era senin

În trupul meu era furtună

Buchetul îl alegeam cu grijă

Să-ți placă florile aduse,

Poate de mine ți-or aminti

Când în vază vor fi puse

Iar săptămâna părea o lună

Și greu se scurgea timpul,

Până să mă-ntâlnesc cu tine

Să te ating și să-ți văd chipul

Credeam că și tu simți la fel

Și ești nerăbdătoare să mă vezi,

Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel

Iar tu zâmbind iubirea o mimezi

Mult timp a trebuit să treacă,

Să înțeleg că inima ți-e dată,

Către colegul meu din liceu

Cu care te vedeai și măritată

Acum este târziu pentru regrete

Și poate nici n-a fost multă iubire,

Astăzi lângă soție sunt omul fericit

Și viața-mi este o mare împlinire!

Când femeia-n chinuri grele

Dă naștere printre urlete unui bebe...

Ea se gândește - apoi la ce e viața

Și de ce Dumnezeu își împovărează   creația?

Mama trece prin depresie...

Nu știe care-i calea spre conversie...

Nu știe de ce această luptă cu sine

Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?

Nu înțelege care-i sensul vieții..., 

De ce totul este - atât de monoton,

De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...

Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!

Atunci..., în toiul nopții, 

Îngrijorată, indecisă și stresată

Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață, 

Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...? 

Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale, 

Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale 

pe un magnetofon..., 

La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare 

Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon , 

la sfârșit de cale.