Cât de cât!

Omul, un bărbat trecut de cincizeci de ani, cu o fizionomie comună, îmbrăcat modest, suferind, probabil, de Parkinson, după tremurul membrelor şi al capului, se opri lângă maşina mea cu mâna întinsă în timp ce coboram.

     - Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!

     Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.

     -  Ce să-ţi dau, omule?

     -  Ce vă lasă inima, bunule domn!

     -  Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!

     -  Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !

     Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.

     -  Poate vrei altceva?

     -  Orice, domnule! Cât de cât!

     - Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!

     - Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!

     Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.

     - Sper că nu-l vrei tot?

     - Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!

     Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.

     - Vrei şi câteva mere?

     -  Da, domnule! Cât de cât!

     - Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!

     Omul îşi lasă privirea în jos.

     - Aş pofti, domnule! Cât de cât!

     Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.

     - Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?

     Ridic din umeri destul de încurcat.

     - Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!


Category: Love poems

All author's poems: aurel_contu poezii.online Cât de cât!

Date of posting: 22 ноября 2018

Timp de citire: ~3 min.

Views: 2318

Log in and comment!

Other poems by the author

Neclintire

țărâna prin care-ai călcat s-a-ntărit ca un cadavru

 

locul de-acolo e mort

 

nici firul de iarbă nu mai răzbește prin crusta aceea violacee

spre negru

a pământului

așezată ca o platoșă la capul soldatului necunoscut

nici oamenii nu mai trec

copacii și-au asmuțit și ei crengile uscate spre cer

precum niște morți îngopați în picioare

calotele glaciare dinăuntru-mi

alunecă-ncet-încet  înspre maluri

aud pașii albi ai iernii arctice călcând peste nisipurile portocalii ale sufletului

aripile bufnițelor rașchetând norii

deșertul timpului se contopește cu linia orizontului infinit

țurțuri imenși îmi atârnă de inimă

așteptând…

More ...

Caleidoscop

ziua

 

râul acesta cu izvoarele-n noapte

 

e  ca un Gange copleșit de fecale și urină

adună  în el toate mizeriile vieții noastre

de la deșeuri  toxice

la mormanele de gunoi din plastic și aluminiu 

pet-uri

doze de bere și Coca Cola

dopuri 

chiștoace

seringi și tacâmuri de unică folosință

plutind în derivă

insule din cutii de carton cu mirosuri de pește și lapte stricat

o scursură dizgrațioasă e curgerea zilei

prin vieților noastre

măsurabile în dejecții

și alogaritmi de consum

derivați din alimentele modificate genetic

suntem necrofagi

bacterii dependente de transpirație

care produc reziduuri fetide

cu iz de putregai

și cadavru

trăim pe o bombă de foc și orduri terțiare

într-o groapă de gunoi a Căii Lacteee….

More ...

Cotidian

sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine

 

muriseră demult

 

la scurt timp după naștere

nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept

să scoată un țipăt

și-n locul lor s-a așezat liniștea

confortul cotidian

amiba Naegleria fowleri

care devorează nevăzută de nimeni

ca pe o bucată de brânză

creierul

.

e zvârcolirea dramatică a gândului

.

lepădarea apostoliror de Christos

.

neîncrederea

.

lipsa de orizont al culegătorului de smaralde

oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole

și egoismul femeilor sterpe

nu arunci cu piatra în eroul căzut

s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine

întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi

mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor  moarte

(paradoxal!)

.

definiția cărnii

face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei

în care colcăie toate mizeriile lumii

omul

de departe

ilustrează perfect mizeria infinită a speciei

viața

boala incurabilă a umanității

purtând la vedere stigmatul tragic al morții

.

prezentul

un rânjet…

More ...

Parabolă

lucrurile sunt mai complicate decât crezi

în adâncurile întunecate ale ființei

nu poți scoate apă din fântâna arteziană

a inimii

sau desena pe o coală de hârtie

chipul seducător al dragostei

dragostea n-are chip

e ca vântul acela călduț de primăvară

care bate o dată pe an

și-ndoaie copacii până la pământ

le rupe crengile

le împrăștiile frunzele și păsările

lăsându- i în urmă descumpăniți

despuiați

descărnați

cu viața pe margine

nu e numai chimie organică

cum spun învățații

chimia apare mai târziu

există ceva ancestral care ne trăiește pe ascuns

ca vâscul de sub coaja de plop

sau ciuperca agățată cu dinții de algă

inima mea n-a tresărit decât atunci când

nu mai era nimic de făcut

chimia

da

a înfăptuit restul

de aceea îți spuneam mai înainte

cu inima îndoită

că lucrurile sunt mai complicate decât crezi

în adâncurile întunecate ale ființei…

More ...

Fake news

imaginea  lumii revărsându-se peste ochii noștri  

 

din ecranele televizoarelor

 

din sticla ferestrelor

sau din ochiul de ciclop al Internetului

îmi apare ca o încercare de mani***cenzure***re a ochiului

asupra minții

.

o iluzie fabricată din cioburile risipite ale realității

până la urmă

.

un film science fiction fără sfârșit

cu milioane și miliarde de episoade

.

nimic coerent însă

.

cel mult

o simplă îngrămădire de imagini

reprezentând cam aceleași locuri

cam aceleași lucruri

cam aceeași oameni

.

adevărata lume e alta

câteva palme de pământ

 câteva fețe cunoscute

.

le poți număra pe degete

.

o viață versatilă

ca o bielă-manivelă la motorul cu aburi

împărțită între un supermarket

un loc de muncă

.

și

poate

un strop de dragoste

.

de neînțeles

.

o lume surprinsă în selfie-uri

frivole

despre cum suntem sau am vrea să fim

.

fără nicio  speranță

până la greață…

More ...

De ce are nevoie un bărbat

Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei, marea iubire de altădată înseamnă să faci dragoste!)
mai are nevoie de un cal pentru a merge la luptă cu toate morile de vânt ale dimineților
și dacă este posibil, dar nu neapărat obligatoriu, de  un loc de muncă
un cont bancar, fără limită de credit
loțiuni de bărbierit (after shave), pentru a scăpa de muștele agresive,
și nu în ultimul rând, de un pieptene
nu este deloc ușor să fii bărbat în zilele noastre
(întotdeauna a fost dificil!)
dar acum s-a ajuns la ultima limită
am devenit sclavii unor reflexe inconștiente

a unor obsesii

restrânse la bani și femei, pe scurt
un bărbat are întotdeauna nevoie și de puțină mângâiere
iar în final, ca tot omul, de un loc în spatele bisericii...

More ...

Poems in the same category

DE DORUL TĂU

    De dorul tău inima mi s-a frânt,
    În zori de zi rămas fără cuvânt,
    Nu mai există-n mine rai sau iad,
    Spre care să zbor, spre care să cad...
    
    Căci de urăști, porți iadu-ntreg cu tine,
    Iar de iubești, așa cum se cuvine,
    Întregul rai ți se deschide-n sărbătoare,
    Străluminat de stele, lună și de soare…

More ...

Suflet slab între oameni răi

Am uitat cum e să râzi
Căci așa mi-a fost soarta
Suflet slab între oameni răi
Nu mi-am mai găsit viața.

Încă o dată mi-au dovedit
De ce sunt în stare,
Ce ți-ar face orice om
Pentru o bucată de mâncare.

Ce ar face orice om
Să fie el mai sus ca tine,
Din picioare te-ar doborî
Să nu-i pese ce-ți convine.

More ...

Solul

 

Iar dacă uiți cât te iubesc

Îți voi trimite sol un porumbel

Cu un bilet prins de-al său gingaș și firav picior

Bilet de-amor de mână scris

Și parfumat cu mir sfințit,

Ce-ți va aminti de-a mea iubire ce ți-o port !

(3 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

More ...

Gânduri în poezie

O poezie ce n-o să ti-o trimit de data asta

Nu vreau să-ți tulbur liniștea, nici viața 

Ai trecut peste, din ultima zi când mi-ai vorbit 

Și eu în felul meu... doar că mult mai târziu.

 

Dar în unele nopți în gând îmi vii tot tu

Nu cu întrebări și nici cu dor nebun

Mai degrabă ca o blândețe ce doare frumos

Ca un răspuns la toate câte nu se spun.

 

Te mai visez uneori, așa... fără motiv,

Te văd în vis fix cum te-am cunoscut

Râzând, cu ochii mari ațintiți spre mine

Ce mă certau si dragă le eram în același timp.

 

Și-n zori mă trezesc cu o liniște grea

C-am fost cu sufletul toată a ta

Și-am tot sperat să incheiem povestea

Frumos... dar a fost doar iluzia mea...

 

Azi aș fi vrut să-ți spun că sunt bine

Toate au prins nuanțe mai clare. 

Să pot să-ți scriu... să te întreb ce faci

Să-ți spun că mi-ai fost drag... între două pahare.

 

Dar n-o să-ți scriu... n-o să-ți trimit

Doar las aici un gând în versuri scris

Poate-ntr-o zi vei simți că mă gândesc la tine

Cu drag, liniște, iubire tăcută...cu sufletul din mine.

 

Și dacă n-o să simți nimic, nu-i bai!

Eu am simțit și simt pentru-amândoi

Mult timp de-al meu suflet a fost, vai!

Când tot am sperat finalul la un vin în doi.

 

 

 

More ...

Nu mă întrebaţi, vă rog!

Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,

De unde aş putea să ştiu,

Nu ne-am văzut de-atâta timp

De-atunci s-a tot scurs nisip...

 

Fie-vă milă de inima mea,

Ea când aude de el încă vibrează,

Întrebaţi-mă mai bine de altceva,

De orice, dar nu de durerea mea.

 

Întrebaţi-mă de timpul de afară

De cum mă simt, de orice,

Despre mama să vorbim niţel

Numai nu mă întrebaţi de el.

 

Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,

Recunoscătoare am să vă fiu!

Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic

Lăsaţi-mă să mă ridic.

 

Să îmi revin, e încă greu...

Nu mă întrebaţi ce face el

Întrebaţi-mă despre orice

Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!

 

 

More ...

Într-o...seară!

Ți-am pus pe buze bob de rouă

Cules pe dimineață din petale,

Pe care vreau să-l sorb, diseară

Când pași vom face-n doi, agale. 

 

Știm amândoi de locul minunat

Unde-ntr-o seară, ne-am întâlnit,

Și când pentru întâia oară-n viață

Al tău sărut să-l fur...am îndrăznit. 

 

Mult îmi doresc să ne-amintim

De clipa când m-am îndrăgostit,

Și-am început...atunci povestea

De dragoste, de Cupidon...vrăjit. 

 

Și aș mai vrea aici, ceva să-ți spun

Acum când anii...ne-au încărunțit,

Că te iubesc, la fel...ca-n prima zi

Și pe pământ, sunt omul... împlinit. 

 

Și-apoi să ne plimbăm iubita mea

Îmbrățișați, uitând de vreo durere,

Să ne șoptim... cuvinte de iubire

Și inimii să-i dăm...tot ce ne cere. 

 

Așa, că te invit, pe seară, pe aleea

Unde ne-așteaptă multe amintiri,

Să ne-așezăm pe banca...tinereții

Simbol în timp și martorul...marii iubiri!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍