Cât de cât!
Omul, un bărbat trecut de cincizeci de ani, cu o fizionomie comună, îmbrăcat modest, suferind, probabil, de Parkinson, după tremurul membrelor şi al capului, se opri lângă maşina mea cu mâna întinsă în timp ce coboram.- Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!
Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.
- Ce să-ţi dau, omule?
- Ce vă lasă inima, bunule domn!
- Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!
- Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !
Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.
- Poate vrei altceva?
- Orice, domnule! Cât de cât!
- Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!
- Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!
Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.
- Sper că nu-l vrei tot?
- Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!
Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.
- Vrei şi câteva mere?
- Da, domnule! Cât de cât!
- Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!
Omul îşi lasă privirea în jos.
- Aş pofti, domnule! Cât de cât!
Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.
- Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?
Ridic din umeri destul de încurcat.
- Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: aurel_contu
Дата публикации: 22 ноября 2018
Просмотры: 1749
Стихи из этой категории
Ce-ar fi
De ar cădea o frunză vie-n palma ta
Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?
De ar cădea un fulg pribeag în urma ta
Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?
De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta
Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?
De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta
Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?
De-ar fi durere nesfârșită-n calea ta
Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?
De-ar fi lumină strălucind în urma ta
Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?
Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea
Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta
Ce-ar fi dacă un suflet ai salva
Ce-ar fi de-aș fi lumină-n viața ta
De ce nu
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine,
Ori săptămâna viitoare
Sau într-o zi de sărbătoare,
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
Te-ai întrebat care iubire doare?
Să fie cea care moare
Nenăscută fiind?
De ce ți-ar păsa de dragostea mea?
Tu neiubindu-mă
Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,
Așa cum tu n-ai putut,
Sau neiubindu-mă!
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine
Ori săptămâna viitoare,
Sau într-o zi de sărbătoare ..
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mileage Viewership
Might dreams dance on walls, in halls of reverie,
I found the magic of a sweet tune, your referee,
Lay the presence of silent columns, thy call melody,
End-like ancient glorious war songs, I oath heraldry.
Nameless kind gestures, that the finger guide,
Aboard your portet of emotions, I observe anode,
Velvet sheets of yours, born in purple like byzantine,
Idyllic words about their flight, like old royal divine.
Endless stories I'll tell, there legacy to conserve.
Running waves of the red sea, your misty cursive,
Unison they shall sing, sagas of your light exclusive
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Amintiri cu tine
Tin minte cum mi-ai spus..."mă fascinezi!"
Când un clip cântând la chitară ți-am trimis
Țin minte cum vinul... degetele mi le plimba pe corzi,
Azi cand ating chitara, doar plânge, de dorul vinului promis...
Țin minte totul... sunt ale mele dulci amintiri
Presărate cu cele mai pure și fine simțiri
Amintiri ce nasc dor... de tine neînțeles
Dor ce mă face... speranțe să nutresc...
Țin minte ... cum vinul în pahar imi plutea
Ca un cântec ce nu se voia sfârșit
Stelele și luna în noapte părul imi mângâiau
Și mă purtau pe aripi de dor in al viselor labirint...
te iubesc
Te iubesc enorm,
chiar și fără nopti de amor.
cand nu te simți bine,
amintește ți ca eu cred in tine.
Ochii tai strălucesc,
mai puternic ca orice cer ceresc.
Intr o noapte de luna plină,
tu ești a mea lumina.
Ai observat ca am defecte,
dar tu ma iubești și cu aceste aspecte.
Iti multumesc ca ma iubești,
si ma bucur ca ma primesti,
undeva prin inima ta,
Deoarece ma faci sa ma simt ca și luna.
Strălucitoare,și doar una singura,
ma faci sa ma simt ca o copila.
Mica,pot spune,
de abia aștept sa creștem prin lume.
Si la apus de seara,
Sa privim cum soarele răsare.
Cu inima pătată de iubire,
esti deja a mea fantezie.
Ce Dumnezeu uneste, nimeni nu desparte
De cand te-am intalnit eu pur si simplu m-am gandit
Cum ar fi din eu si tu, sa devina un noi
Cum am trece amandoi de mana prin razboi
Cum vom invinge ce-i rau
Doar ca pe tine sa stii oricum ar fi nu vrea sa te pierd
Esti intregul ce de mult il astept
Si o sa lupt pentru ca esti tot ce imi doresc
Vreau sa-ti ofer fericirea ce o meriti
Ce-ar fi
De ar cădea o frunză vie-n palma ta
Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?
De ar cădea un fulg pribeag în urma ta
Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?
De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta
Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?
De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta
Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?
De-ar fi durere nesfârșită-n calea ta
Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?
De-ar fi lumină strălucind în urma ta
Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?
Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea
Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta
Ce-ar fi dacă un suflet ai salva
Ce-ar fi de-aș fi lumină-n viața ta
De ce nu
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine,
Ori săptămâna viitoare
Sau într-o zi de sărbătoare,
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
Te-ai întrebat care iubire doare?
Să fie cea care moare
Nenăscută fiind?
De ce ți-ar păsa de dragostea mea?
Tu neiubindu-mă
Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,
Așa cum tu n-ai putut,
Sau neiubindu-mă!
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine
Ori săptămâna viitoare,
Sau într-o zi de sărbătoare ..
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mileage Viewership
Might dreams dance on walls, in halls of reverie,
I found the magic of a sweet tune, your referee,
Lay the presence of silent columns, thy call melody,
End-like ancient glorious war songs, I oath heraldry.
Nameless kind gestures, that the finger guide,
Aboard your portet of emotions, I observe anode,
Velvet sheets of yours, born in purple like byzantine,
Idyllic words about their flight, like old royal divine.
Endless stories I'll tell, there legacy to conserve.
Running waves of the red sea, your misty cursive,
Unison they shall sing, sagas of your light exclusive
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Amintiri cu tine
Tin minte cum mi-ai spus..."mă fascinezi!"
Când un clip cântând la chitară ți-am trimis
Țin minte cum vinul... degetele mi le plimba pe corzi,
Azi cand ating chitara, doar plânge, de dorul vinului promis...
Țin minte totul... sunt ale mele dulci amintiri
Presărate cu cele mai pure și fine simțiri
Amintiri ce nasc dor... de tine neînțeles
Dor ce mă face... speranțe să nutresc...
Țin minte ... cum vinul în pahar imi plutea
Ca un cântec ce nu se voia sfârșit
Stelele și luna în noapte părul imi mângâiau
Și mă purtau pe aripi de dor in al viselor labirint...
te iubesc
Te iubesc enorm,
chiar și fără nopti de amor.
cand nu te simți bine,
amintește ți ca eu cred in tine.
Ochii tai strălucesc,
mai puternic ca orice cer ceresc.
Intr o noapte de luna plină,
tu ești a mea lumina.
Ai observat ca am defecte,
dar tu ma iubești și cu aceste aspecte.
Iti multumesc ca ma iubești,
si ma bucur ca ma primesti,
undeva prin inima ta,
Deoarece ma faci sa ma simt ca și luna.
Strălucitoare,și doar una singura,
ma faci sa ma simt ca o copila.
Mica,pot spune,
de abia aștept sa creștem prin lume.
Si la apus de seara,
Sa privim cum soarele răsare.
Cu inima pătată de iubire,
esti deja a mea fantezie.
Ce Dumnezeu uneste, nimeni nu desparte
De cand te-am intalnit eu pur si simplu m-am gandit
Cum ar fi din eu si tu, sa devina un noi
Cum am trece amandoi de mana prin razboi
Cum vom invinge ce-i rau
Doar ca pe tine sa stii oricum ar fi nu vrea sa te pierd
Esti intregul ce de mult il astept
Si o sa lupt pentru ca esti tot ce imi doresc
Vreau sa-ti ofer fericirea ce o meriti
Другие стихотворения автора
Nebulozități
toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți
e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani
și e mai mic decât mine
nu știu cum s-a întâmplat
el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani
iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul
eu am mai umblu cu capul prin nori
dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul
pesemne că și-a băgat coada între noi timpul
altfel nu-mi explic
i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri
o „pasăre muscă”
( pe etichetă scria Archilochus colubris
cum îi plăcea lui!)
toata viața a omorât păsări
încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției
i se trăgea de la prima lecție de anatomie
acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului
știe aproape totul despre păsări
mănâncă păsări la micul dejun
iar în amurg trage cu praștia după grauri
.
nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta
rotundă:
„la mulți ani”
ar semăna cu o glumă proastă
„ gata!”
nici atât
ar putea crede că-i doresc moartea…
Nirvana
nu cred c-aș mai putea trăi altă viață
pe lângă aceasta
mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta
de exemplu
m-aș rătăci aproape sigur prin tine
aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău
m-aș pierde printre aisbergurile inimii
nici măcar n-aș încerca să-ți calc prin fața gândului
de teama stihiilor carnivore ale minții
a monștrilor adormiți
nu știi niciodată ce entități în stare vegetativă poți trezi
lupii hămesiți ai dragostei de pildă
meduzele otrăvitoare ale urii
bancurile terifiante de piranha
ucigașii speranței
în viața mea nu mai există asemenea pericole
iminente
încă mai pot trăi liniștit la umbra palmierilor nemuritori ai resemnării
resuscitându-mi amintirile încremenite în timp
mângâindu-mi creaturile inconștientului
afectate iremediabil de Alzheimer
nu mai am prea multe conexiuni cu propria-mi viață
ce-i drept
iar alte conexiuni din afară
cu alte vieți
par imposibile
devin pe zi ce trece din ce în ce mai senin și mai albastru…
Ars poetica
Cineva comparase poezia inimii cu o femeie grațioasă
era de fapt o forțare a metaforei
prin sobrietatea solemnă și persusivă a cuvântului
pentru că nicio poezie nu pornește din inimă
și nu se aseamănă cu nimic cunoscut
o tornadă nu se formează niciodată într-un pahar cu apă
și nu are grad de comparație
nu
poezia, la fel, țâșnește din adâncurile misterioase ale minții
ca un vârtej de simțire pe o axă verticală a gândului
sau ca o ciocnire între fisurile continentale ale acestuia
cu degajare de făcări
lăsând în urmă toate cadavrele sfârtecate ale alter-ego-ului
undeva, printre norii întunecați ai inconștientului, strălucesc ochii de cristal ai femeii
care dau frâu liber metaforei:
o floare în păr, două picături de rouă în urechi
atât de râvnitul Triunghi de Aur al Bermudelor de pe țărmurile Atlantidei
( identic cu numele unei femei!)
unde dispar cele mai frumoase vise ale nopții
.
și așa, din cenușa lor, renaște mereu ... poezia.
Rezonanțe
în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine
cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,
mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul
cu o seară-nainte,
Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui urs ,
Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,
Ursele,
Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,
bunicul nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,
el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,
Hyadele în forma de V,care se văd în lunile ploiase de noiemmbrie
și mai, Ploioasele,
mai puține decât cloșca și puii bunicului,
Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,
aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat strălucitor,
Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,
Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,
Soarta, celălalt triunghi, al iernii,
Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,
bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,
Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,
Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,
dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda
unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână
dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…
Contemplație
o lumânare aprinsă
seamănă cu o femeie îndrăgostită
degetele olarului decupează cruci în argila nearsă
să facă drum luminii către inimi
pâlpâirea flăcării dinăuntru
trezește la viață spiritele adormite
apropie sufletele înghețate de frigul năzuros al zilelor
și al nopților
configurează personaje împinse la limită
ca în Galeriile Saatchi Art
ceara gălbuie se scurge pe-alături
și se-ntărește în forme bizare în oala de lut
doar flacăra tremură docil și ireal umbrele
tavanele
pereții
fără să-i pese de gerul de-afară
care adună toate florile de gheață ale iernii
în ferestre
de curgerea abstractă a timpului
în urma căruia aud din nou ropotul copitelor inorogului
încălecat de aceeași femeie îmbrăcată sumar
într-o rochie roșie
călare
la fel cum se întâmplase și mai înainte
tot în Decembrie
când rămăsesem însingurat înăuntru-mi
spânzurat de inimă
în propria-mi deznădejde
chiar acolo
dedesuptul candelei
în care abia mai licărea un strop de lumină
ca o speranță…
Mirări
să vezi două pietre sărutându-se
îţi dă de gândit
cineva spunea că eternitatea
este o noţiune abstractă
Brâncuşi a surprins-o
într-un sărut
altcineva spunea la fel despre suflet
greşit
sărutul e chiar sufletul
răstignit
la Stonehenge pietrele
şi-au înghiţit sufletele
n-au mai rămas decât niște capete uriașe
fără inimi
sărutul lui Iuda nu mai stârnește patimi
nu mai surpinde
pare o îmbrățișare nefirească
dintre o piatră și o inimă
da
le spusese Isus
„unul din voi mă va vinde!”
Nebulozități
toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți
e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani
și e mai mic decât mine
nu știu cum s-a întâmplat
el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani
iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul
eu am mai umblu cu capul prin nori
dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul
pesemne că și-a băgat coada între noi timpul
altfel nu-mi explic
i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri
o „pasăre muscă”
( pe etichetă scria Archilochus colubris
cum îi plăcea lui!)
toata viața a omorât păsări
încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției
i se trăgea de la prima lecție de anatomie
acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului
știe aproape totul despre păsări
mănâncă păsări la micul dejun
iar în amurg trage cu praștia după grauri
.
nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta
rotundă:
„la mulți ani”
ar semăna cu o glumă proastă
„ gata!”
nici atât
ar putea crede că-i doresc moartea…
Nirvana
nu cred c-aș mai putea trăi altă viață
pe lângă aceasta
mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta
de exemplu
m-aș rătăci aproape sigur prin tine
aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău
m-aș pierde printre aisbergurile inimii
nici măcar n-aș încerca să-ți calc prin fața gândului
de teama stihiilor carnivore ale minții
a monștrilor adormiți
nu știi niciodată ce entități în stare vegetativă poți trezi
lupii hămesiți ai dragostei de pildă
meduzele otrăvitoare ale urii
bancurile terifiante de piranha
ucigașii speranței
în viața mea nu mai există asemenea pericole
iminente
încă mai pot trăi liniștit la umbra palmierilor nemuritori ai resemnării
resuscitându-mi amintirile încremenite în timp
mângâindu-mi creaturile inconștientului
afectate iremediabil de Alzheimer
nu mai am prea multe conexiuni cu propria-mi viață
ce-i drept
iar alte conexiuni din afară
cu alte vieți
par imposibile
devin pe zi ce trece din ce în ce mai senin și mai albastru…
Ars poetica
Cineva comparase poezia inimii cu o femeie grațioasă
era de fapt o forțare a metaforei
prin sobrietatea solemnă și persusivă a cuvântului
pentru că nicio poezie nu pornește din inimă
și nu se aseamănă cu nimic cunoscut
o tornadă nu se formează niciodată într-un pahar cu apă
și nu are grad de comparație
nu
poezia, la fel, țâșnește din adâncurile misterioase ale minții
ca un vârtej de simțire pe o axă verticală a gândului
sau ca o ciocnire între fisurile continentale ale acestuia
cu degajare de făcări
lăsând în urmă toate cadavrele sfârtecate ale alter-ego-ului
undeva, printre norii întunecați ai inconștientului, strălucesc ochii de cristal ai femeii
care dau frâu liber metaforei:
o floare în păr, două picături de rouă în urechi
atât de râvnitul Triunghi de Aur al Bermudelor de pe țărmurile Atlantidei
( identic cu numele unei femei!)
unde dispar cele mai frumoase vise ale nopții
.
și așa, din cenușa lor, renaște mereu ... poezia.
Rezonanțe
în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine
cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,
mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul
cu o seară-nainte,
Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui urs ,
Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,
Ursele,
Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,
bunicul nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,
el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,
Hyadele în forma de V,care se văd în lunile ploiase de noiemmbrie
și mai, Ploioasele,
mai puține decât cloșca și puii bunicului,
Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,
aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat strălucitor,
Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,
Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,
Soarta, celălalt triunghi, al iernii,
Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,
bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,
Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,
Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,
dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda
unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână
dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…
Contemplație
o lumânare aprinsă
seamănă cu o femeie îndrăgostită
degetele olarului decupează cruci în argila nearsă
să facă drum luminii către inimi
pâlpâirea flăcării dinăuntru
trezește la viață spiritele adormite
apropie sufletele înghețate de frigul năzuros al zilelor
și al nopților
configurează personaje împinse la limită
ca în Galeriile Saatchi Art
ceara gălbuie se scurge pe-alături
și se-ntărește în forme bizare în oala de lut
doar flacăra tremură docil și ireal umbrele
tavanele
pereții
fără să-i pese de gerul de-afară
care adună toate florile de gheață ale iernii
în ferestre
de curgerea abstractă a timpului
în urma căruia aud din nou ropotul copitelor inorogului
încălecat de aceeași femeie îmbrăcată sumar
într-o rochie roșie
călare
la fel cum se întâmplase și mai înainte
tot în Decembrie
când rămăsesem însingurat înăuntru-mi
spânzurat de inimă
în propria-mi deznădejde
chiar acolo
dedesuptul candelei
în care abia mai licărea un strop de lumină
ca o speranță…
Mirări
să vezi două pietre sărutându-se
îţi dă de gândit
cineva spunea că eternitatea
este o noţiune abstractă
Brâncuşi a surprins-o
într-un sărut
altcineva spunea la fel despre suflet
greşit
sărutul e chiar sufletul
răstignit
la Stonehenge pietrele
şi-au înghiţit sufletele
n-au mai rămas decât niște capete uriașe
fără inimi
sărutul lui Iuda nu mai stârnește patimi
nu mai surpinde
pare o îmbrățișare nefirească
dintre o piatră și o inimă
da
le spusese Isus
„unul din voi mă va vinde!”