tămâioase cu poetul Ghiorghios Seferis/5

aripile de lepidopteră

ale-apusului

mângâie orice suflare.

cetatea-și poartă dorul

prin fiorduri

turnul geamiei vibrează,

ca o coardă de liră

atinsă de-o cadâna.

pleoapele cad grele de rutina zilei;

iar șarpele glycon,

asemenea unei sculpturi din fibre de oțel,

cuantice,

dispare-n

tumultul autostrăzilor supraetajate.

uneori,

mă las purtat

de mreaja unei sirene....

în balansul zilei,

coborâm sau

urcăm?

vârfurile obeliscurilor-

sub greutatea orelor trăite aiurea,

se sfărâmă.

bucăți din tencuiala orologiilor

acoperă lâncezeala.

și-n acest răstimp al surghiunului am simțit vlăguirea ochilor....

câmpul

plin de mușețel înflorit-

ca o aducere aminte

de prima-mbrățișare

plutind

pe undele unui vechi cântec

buruiana de leac...

tuse seacă de toamnă ,

copacii-de pe autostrada suspendată

a disperării,

duc dorul

păsărilor călătoare.

%

suspine-

la clarinet si vioară,

îmbracă

intr-un mănunchi  de dalii

axa lumii.

luate-s de vânt,

ca într- un dans de inițiere,

brândușe și  frunze....

÷

dincolo de prag,

întotdeauna

vezi

că trădătorul e

lângă tine.

mass-media,

noua zeitate a zilelor noastre,

anulează toate regulile de bun-simț

ale meciului,

alienând și anesteziind spectatorul-

devenind

o

 oglindă concavă de reprezentare

a adevărului schilodit.

Suferinzi, murim toți
Milă seacă, trecătoare
Condamnați, de inimi hoți
Plutind, o infinită mare

Valuri cugetă-nsetate
Tulburi ape, se încheagă
Și-nauntru înghețate
Singuri stropi, în apă neagră

Mințind, căci e onest
Simțind, căci suntem orbi
Sub formă de protest
Și rămânem totuși robi

Să te naști, sicriu fiind
Cu tristeți în inimi brute
Plângi cu trup, zâmbind
Cu ale noastre fețe, mute

Să-ți strângi iadul între mâini
Să-l privești ca pe un dor
Și să poți să nu te mânii
Când îi strigi un ajutor

Incleștând din dinți rubini
Sângerânzi de carne crudă
Sa-ți simt buzele străine
Să-ți simt silueta nudă

Al meu cimitir de zile
Îngropate-adânc credințe
De-ale vieții, legi fragile
Ce zdrobesc sărmane ființe

        Un pahar cu vin și linistea pe care o aduce după o zi lungă. Sunt seri în care nu vrei explicații nu vrei răspunsuri... vrei doar un moment pentru tine, să-ţi aduni gândurile si să respiri mai usor. 

        Dorul vine si pleacă, ca orice stare,iar noi învătăm să trăim cu el fără să-I mai punem la suflet atât de mult.

........................................................

         Un pahar cu vin, o poezie si un pic de dor... nu ca să uit, ci doar ca să mă bucur de clipă, exact asa cum era...

PAHARUL DE LINIȘTE 

Nu torn în pahar uitarea ce minte,

Nici gustul amar al vreunui eșec,

Ci liniștea oarbă, dincolo de cuvinte,

Prin care toți pașii zilei se trec.

E-o tihnă târzie, o poartă închisă,

Când lumea de-afară se cere uitată,

Iar dorul e doar o lumină aprinsă

Ce nu mai arde, ci stă așezată.

Îmi torn în pahar în ceasul târziu,

Căci multe vise au murit prea ușor,

Păstrând capul sus și spiritul viu,

Sorb din el liniște... după atâta dor.

Așa, fără zbucium, cu gândul curat,

Îmi beau clipa scurtă, cu tot ce-a adus,

Păstrând ce e nobil, lăsând ce-a plecat,

Cu ochii spre mâine și sufletul sus.

Și-n acest pahar de liniște deplină,

Nu caut minuni și nici lumi de cristal,

Ci forța de-a fi propria-mi lumină

În fața vieții, ca un gest triumfal.

..............................................................................  

Fiecare poveste are nevoie de un punct iar fiecare călătorie de un port în care să ancoreze definitiv. 

Cu aceste versuri, umplu astăzi "Paharul de poezie"...

Nu plec din lipsă de cuvinte, ci pentru că am lăsat în acest "pahar" tot ce aveam de spus.... cand nu era nimeni să mă asculte.

Poezia a fost modul meu de a respira, de a înțelege dorul, durerea și de a-mi găsi lumina, dar simt că am ajuns la acea tăcere plină, care nu mai are nevoie de rime.

Vă multumesc că mi-ați fost complici în această incursiune. Las versurile în urmă, ca o urmă de pași pe nisip, în timp ce eu aleg să trăiesc, pur și simplu, dincolo de cuvinte. Rămân cu sufletu sus și cu liniștea deplină.

Închei acest drum cu o reverență în fața voastră, cei care ați fost martorii tăcuți și buni ai parcursului versurilor mele și transformării mele. 

Plouă de secole-n orasul pustiu, 

O ploaie de smoală, grea, monotonă

Suntem captivi într-un sicriu de aramă,

Sub cerul ce pare o rece coroană.

Aud cum se sfărâmă frunzele-n noroi 

Un sunet de oase, un fosnet barbar

 În casele mute, doar umbre de noi, 

Trăim un sfârsit fără niciun altar.

E ploaie de plumb peste parcul cel gol,

lar plânsul fântânii e-un vaiet prelung 

S-a stins orice urmă de aur sau sol, 

Și brațele mele spre nicăieri nu ajung.

E-o toamnă eternă... un delir cromatic,

Doar negru și gri pe geamul murdar,

Inima bate un ritm astmatic, 

In acest imens si ud, zadarnic calvar.

Vin negru, rece, de formol,

Într-un potir de plumb desert

Îmi beau infernul si mă iert

Căzut în cel mai adânc gol.

O înghititură de pământ

Tăcere arsă-n gâtul sec

Sunt doar o umbră care trec,

Fără destin si fără vânt.

Atât. Un gust de fier si scrum.

Si-o liniste de mormânt... acum.

Carnea se desface-n mii de viermi

Sub vinul negru-n care dormi.

Sunt astăzi un naufragiu de tăcere,

În care amintirea-ți mușcă din pereți,

Iar trupul meu, o veche mănăstire,

Își plânge sfinții desenați pe morți.

Nisipul greu al orelor ce vin

Îmi umple gura cu un gust de zgură,

Sunt un potir sculptat în mărăcini,

Din care moartea soarbe cu măsură.

Și nu mai sunt decât un rest de umbră

Ce rătăcește drumul spre apus,

O rană neînchisă, rece, sumbră,

În care chipul tău s-a scurs și s-a distrus.

Trebuia să fiu băiat
Dar n-a fost să fie
Cel mai mare răzgâiat
Despre mine să se scrie

Să aduc onoare
Să țin linia tare
S-o fac cât mai mare
Să fiu al neamului splendoare

Dar a fost să fiu fată
De asta neiertată
De multe ori uitată
De lumea toată, toată

Am adus dezamăgire
Multă rău tatălui meu
Dintre frați, ăl mare
N-are și el un leu

Și nu vrea să știe
Că fata lui
Face cât o mie
Din fii neamului

Așa că duc povara
Parcă de strămoși lăsată
Și scriu la toată țara
Că aici răzbește o fată.