Autorul T.A.D.

Pași nevăzuți
străbat clipa mută –
ecoul rămâne.

Liniștea plouă
peste gândul pierdut –
timpul adoarme.

Un fir de lumină
între două abisuri –
și totuși zâmbim.

E ultima oară când plâng,

Nici melodiile lui Roxen nu le mai simt

Ți-aș spune că te mai vreau dar mint

Dar totuși încă te am în gând.

Poate am vărsat o lacrimă

Pe “Zburătorul” de la Emma

Poate îți mai scriu poezii de avangardă

Dar și asa… e ultima.

E ultima oară când mă auzi cântând

Cu toată puterea “Stay” ,Rihanna

Căci nu mai simt să râmâi , cerând

Să-mi mai dai o dată toamna.

Te-ai întrebat vreodată cum se construiește un dor?

Din ce fibre invizibile se țese un suflet,

Cum fiecare absență devine mortar,

Iar amintirile – cărămizi din lut ars,

Aruncate la întâmplare într-un labirint?

Eu te-am zidit pe tine în mine.

Ai devenit coloana vertebrală a cerului meu,

O catedrală de sunete mute

Unde rugăciunile sunt doar șoapte

Pe care le murmur când toți își întorc privirea.

Dar iubirea asta nu e un templu.

E un pod suspendat,

Fragil, arcuit peste haos.

Lemn putred de regrete,

Lanțuri din tăceri ruginite,

Un pod pe care merg desculță

Căutându-te.

Mâinile tale erau arhitecți.

Cu ele ai modelat o lume,

Dar ai lăsat zidurile nefinisate,

Ferestrele deschise către un nicăieri,

Și m-ai lăsat să privesc,

De pe marginea golului,

Cum pleci.

Acum stau pe dărâmături,

Reconstruind fiecare clipă.

Pereți din dorințe,

Acoperiș din promisiuni frânte,

Și o poartă prin care tu n-ai să treci.

Te-ai întrebat vreodată cum se demolează un dor?

Eu nu știu.

Dar fiecare piatră pe care o ating

Mă lovește din nou

Cu absența ta.

Ca-n liceu să te iubesc 

O dragoste inocentă

Prematur, te sfătuiesc 

Cine iubește ,uită

Aprecierea ta ți-o port

Niciodată nu vom fi,

Gândesc la tine noapte,zi,

Nefericire-i peste tot

In dreapta mea de te aș avea

Cu tine voi birui 

Realitate tristă ,cruntă ,

Niciodată nu vom fi

Într-un vis mi-ai fost alături 

Singurătate alungai

Împlinire sufletească,

Alinare aduceai

Visul se topește 

Cu perna-n brațe mă trezesc 

Fericirea-mi dispare

Gândind la tine,putrezesc 

Dar într-o zi aleasă

Înainte de plecare

Am să-ți las o scrisoare 

Să-ți spun cât te iubesc

Детский стон, эхом по дому,

Не плачь и не крик, молчаливое эхо.

Они и не знали что может быть по другому,

и к счастью дорога закрыта железною вехой.

и мать и отец, молчали вздымая руки,

Уничтожая детские годы.

Причиняя детишкам, адские муки,

Лишая их детства, любви и свободы.

Они уже давно не теряют слёзы,

и уже давно не просят пощады.

их поглотили детские грёзы,

Скоро погаснут их боли лампады.

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Från luften sållar den fruktansvärda vintern snömolnen,

Långa resande trojaner samlade i en hög på himlen;

Flingor flyger, svävar i luften som en svärm av vita fjärilar,

Sprider frossa på landets bleka axlar.

Det snöar på dagen, det snöar på natten, det snöar igen på morgonen!

Med en silverkedja klär sig de stolta landet;

Den runda, bleka solen förutses bland molnen

Som en dröm om ungdomar bland de gångna åren.

--- R ---

Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,

Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,

Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,

Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.

--- 2 ---

Men snön slutar, molnen flyr, den önskade solen

Det lyser och skingra havet av snö.

Här är en lätt släde som går över dalarna...

Det klirrade av skallror i den glada luften.

--- R ---

Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,

Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,

Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,

Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.