Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 12 aprilie
Vizualizări: 56
Poezii din aceiaşi categorie
Război din pace
Nedumerit privindu-ți chipul
Din vid scăpare nu aveam
În minte îmi juca doar gândul
"De-aici ieşire nu mai am"
Sărac privindu-mi ochii tu "nemo" îmi spuneai Spuneai fără cuvinte
Te subânțelegeai
Certându-mă fregvent cu mine război din pace am făcut,război ce no să se termine,război ce nu sa mai sfârșit.
-Fii mai puternic Dar tot odată nu fi dur
Tu de iubire nu ești vrednic Eu iubitorii nu-i îndur
Dar tu iubește mă Cum nu ai mai iubit!
lubit vei fi de nimeni Căci din războaie n-ai ieșit
-Învingător de o să ieși,sămi spui
-De ce!?să mă iubeşti!? lubirea ta nu trebuiește nimănui!
lubit voi fi,dar tu iubită nu mai iești
Pentru-a fi iubită,fără motive să iubești!!!
Mort.
E negru, e negru totul împrejur,
Mă laşi să mor iubito?
Ce mult am vrut să strig, să’njur,
Însă nu m-ai auzit. Tu, nesimtito…
E negru, e negru totul împrejur,
Şi simt miros de plop…
Ce mult am vrut să strig, săn’jur…
Să tai, să rup, să’ngrop…
E negru, e negru totul imprejur,
E frig, e foarte frig iubito,
Ce mult am vrut să strig săn’jur…
Însă tu vorba-mi, nu ai auzito.
E negru e iaraşi negru totul împrejur,
Din ce in ce mai tare,
Eu iaraşi vreau să strig săn’jur
Cu ultima suflare.
Octombrie roșu
Mi-ai rămas poveste de toamnă
in nuante de roșu intens
De-ai vrea încă o toamnă
Sfârșitului să ii dam sens..
Sa bem un roșu vin diseară
O-mbratişare caldă să îmi dai
Să nu simțim cum timpul zboară
O clipă să mai fim cum eram...
Să simți un colt de dor
într-un pahar stingher,
Să te învăluie ușor
Să nu-mi mai fii doar efemer.
Să-ţi pui halatul alb pe tine
Să te prefaci că nu contează,
Să te apropii atent de mine
Să nu vărs vinu| roșu ce pătează.
Iluzi...totul se schimbă-n gri
..Cum as fi putut să stiu,
Că tu și vinul veți fi motivul
Durerii mele de mai tarziu...
Pas secund
La urma urmei, nu-mi mai pasă mult,
că ieri ai fost iar umbra de-altădată,
doar un actor pe scena unui cult,
jucând un om în pielea lui uitată.
Te simt pierdut, stingher în vântul surd,
prin nopți pustii și zile fără nume,
ești doar un vis al unui orb, absurd,
un chip pierdut în hăuri fără nume.
Și te înalți ca fumul risipit,
un dor fără ecou, pierdut în mine,
o urmă veche, vagă, de iubit,
ce nici tăcerea n-o mai poate ține.
Trăim în vremi bufonice, căci iată,
se dă regatul tot pentru un cal
și căutăm în umbra altora ce-n noi,
s-a stins pe veci ca într-un dans fatal.
În golul tău, nimic n-a mai rămas,
doar liniștea ce mușcă din hotare,
ești clipa de-ntre ieri și azi,
un pas…
ce cade fără umbră pe cărare.
Și-așa te duci, ca ziua ce apune,
departe, într-un veac nedefinit,
azi un străin ce n-are dor or’ nume
doar amintirea unui timp
neprețuit.
M.L.R, 27.10.2024
Aș...
În palme-aș lua o bucată de cer
să afle și norii al nostru mister,
eternul sălbatic din zări să-l supun
cu vise-ncărcate-n ghiulele de tun.
Din stele mi-aș țese o noapte-n pridvor
să simtă și ele că omul e dor
ce moare și-nvie ca astrul din zori,
hoinar fără voie prin mii de alți sori.
Din ploaie mi-aș umple cu lacrimi un gând
în mine furtuna să tune râzând,
cu fulgere-n ochi înspre lume să curg
iubiri să aprind când iubirea-i amurg.
Doar părul l-aș ține departe de ierni,
cu albul zăpezii nu vreau să îl cerni,
căci albul mi-l lasă chiar timpul hulpav
ce tare aș vrea să mai cadă bolnav.
În suflet de-aș prinde o clipă pe veci
eu trupul ca haină ți-aș da să-l petreci
prin veacuri lăsate să-mi fie răgaz
în somnul ce nu știm de are zăgaz.
În palme de-aș ține-o bucată de cer
aș fi trubadurul născut din mister,
alese trăiri înspre zări să supun,
iubire să-ntorc peste glasuri de tun.
Amintiri
Mi-aduc aminte deseori:
Când te-am văzut întâia oară,
Mai simt și astăzi dulci fiori
Ca și atunci...odinioară.
Dup-a ta îmbrățișare
După dulcele-ți sărut
Eu tânjesc cu-nfiorare
Chiar și azi ca la-nceput.
Mi-aduc aminte...iar și iar:
De ce n-a fost cum ne doream
De ce-au trecut ani-n zadar
Când eu de dorul tău tânjeam?
Scumpei mele soții Valeria, 17 Ianuarie 2023, ora 06:36
Război din pace
Nedumerit privindu-ți chipul
Din vid scăpare nu aveam
În minte îmi juca doar gândul
"De-aici ieşire nu mai am"
Sărac privindu-mi ochii tu "nemo" îmi spuneai Spuneai fără cuvinte
Te subânțelegeai
Certându-mă fregvent cu mine război din pace am făcut,război ce no să se termine,război ce nu sa mai sfârșit.
-Fii mai puternic Dar tot odată nu fi dur
Tu de iubire nu ești vrednic Eu iubitorii nu-i îndur
Dar tu iubește mă Cum nu ai mai iubit!
lubit vei fi de nimeni Căci din războaie n-ai ieșit
-Învingător de o să ieși,sămi spui
-De ce!?să mă iubeşti!? lubirea ta nu trebuiește nimănui!
lubit voi fi,dar tu iubită nu mai iești
Pentru-a fi iubită,fără motive să iubești!!!
Mort.
E negru, e negru totul împrejur,
Mă laşi să mor iubito?
Ce mult am vrut să strig, să’njur,
Însă nu m-ai auzit. Tu, nesimtito…
E negru, e negru totul împrejur,
Şi simt miros de plop…
Ce mult am vrut să strig, săn’jur…
Să tai, să rup, să’ngrop…
E negru, e negru totul imprejur,
E frig, e foarte frig iubito,
Ce mult am vrut să strig săn’jur…
Însă tu vorba-mi, nu ai auzito.
E negru e iaraşi negru totul împrejur,
Din ce in ce mai tare,
Eu iaraşi vreau să strig săn’jur
Cu ultima suflare.
Octombrie roșu
Mi-ai rămas poveste de toamnă
in nuante de roșu intens
De-ai vrea încă o toamnă
Sfârșitului să ii dam sens..
Sa bem un roșu vin diseară
O-mbratişare caldă să îmi dai
Să nu simțim cum timpul zboară
O clipă să mai fim cum eram...
Să simți un colt de dor
într-un pahar stingher,
Să te învăluie ușor
Să nu-mi mai fii doar efemer.
Să-ţi pui halatul alb pe tine
Să te prefaci că nu contează,
Să te apropii atent de mine
Să nu vărs vinu| roșu ce pătează.
Iluzi...totul se schimbă-n gri
..Cum as fi putut să stiu,
Că tu și vinul veți fi motivul
Durerii mele de mai tarziu...
Pas secund
La urma urmei, nu-mi mai pasă mult,
că ieri ai fost iar umbra de-altădată,
doar un actor pe scena unui cult,
jucând un om în pielea lui uitată.
Te simt pierdut, stingher în vântul surd,
prin nopți pustii și zile fără nume,
ești doar un vis al unui orb, absurd,
un chip pierdut în hăuri fără nume.
Și te înalți ca fumul risipit,
un dor fără ecou, pierdut în mine,
o urmă veche, vagă, de iubit,
ce nici tăcerea n-o mai poate ține.
Trăim în vremi bufonice, căci iată,
se dă regatul tot pentru un cal
și căutăm în umbra altora ce-n noi,
s-a stins pe veci ca într-un dans fatal.
În golul tău, nimic n-a mai rămas,
doar liniștea ce mușcă din hotare,
ești clipa de-ntre ieri și azi,
un pas…
ce cade fără umbră pe cărare.
Și-așa te duci, ca ziua ce apune,
departe, într-un veac nedefinit,
azi un străin ce n-are dor or’ nume
doar amintirea unui timp
neprețuit.
M.L.R, 27.10.2024
Aș...
În palme-aș lua o bucată de cer
să afle și norii al nostru mister,
eternul sălbatic din zări să-l supun
cu vise-ncărcate-n ghiulele de tun.
Din stele mi-aș țese o noapte-n pridvor
să simtă și ele că omul e dor
ce moare și-nvie ca astrul din zori,
hoinar fără voie prin mii de alți sori.
Din ploaie mi-aș umple cu lacrimi un gând
în mine furtuna să tune râzând,
cu fulgere-n ochi înspre lume să curg
iubiri să aprind când iubirea-i amurg.
Doar părul l-aș ține departe de ierni,
cu albul zăpezii nu vreau să îl cerni,
căci albul mi-l lasă chiar timpul hulpav
ce tare aș vrea să mai cadă bolnav.
În suflet de-aș prinde o clipă pe veci
eu trupul ca haină ți-aș da să-l petreci
prin veacuri lăsate să-mi fie răgaz
în somnul ce nu știm de are zăgaz.
În palme de-aș ține-o bucată de cer
aș fi trubadurul născut din mister,
alese trăiri înspre zări să supun,
iubire să-ntorc peste glasuri de tun.
Amintiri
Mi-aduc aminte deseori:
Când te-am văzut întâia oară,
Mai simt și astăzi dulci fiori
Ca și atunci...odinioară.
Dup-a ta îmbrățișare
După dulcele-ți sărut
Eu tânjesc cu-nfiorare
Chiar și azi ca la-nceput.
Mi-aduc aminte...iar și iar:
De ce n-a fost cum ne doream
De ce-au trecut ani-n zadar
Când eu de dorul tău tânjeam?
Scumpei mele soții Valeria, 17 Ianuarie 2023, ora 06:36
Alte poezii ale autorului
HAITA
Pe întiderea albă , stăpână
Un râtâcit disperat se închină.
Cârarea,poteca-i ascunsâ,
Pașii se ascund adânc în omăt!
Viscolul țipă se zbate
Învâluie tiranic ,omu din spate
Hoțește poposește-n brădet
Răsfoind frunzele moarte.
Balaur de aer flămând
Înșfoacă pustiul gemând...
Se joacă î n cruda lui tiranie
Cu un biet călător rătăcit.
Cu săgeți îi sfâșie fața
Speranța-i mai subțire ca ața.
Pustiul e atât de aptoape
Nămeții aici vor să-l îngroape.
Grâbește sărmanul să ajungă
În satul lui aproape de luncă
Viscolul i se așează în față
Inima-i de teamă îngheață....
În zare pe urma-i fugară
Râsună urlet de fiară
Ecoul îl poartă ,îl înmiiește
De groază în piept inima se oprește.
Pe albul zăpezii de om neumblată
Crivățul,vântul a uitat să mai bată!
Un semn de întrebare se întinde în zare
L-a văzut Domnul din cer oare?....
Haita de lupi e tot mai aproape
Ochiul lacrima-și soarbe...
E clipa în care în salt către moarte
Mintea aleargă gânduri deșarte...
Cu ochii închiși
Așteprându-și sfârșitul...
Fiara-i stârnită de sânge
Cu fulgi grei de nea cerul plânge
ACEASTĂ MINUNE
Ce mic î-mi pare pământul ...
Din răsărit până in vest ,
Doar îl cutreeri cu gândul .
Din văzduh îi văd apa și munții ,
Păduri întinse si câmpii mănoase ,
Enorme orașe și sate .
Omul e stăpân peste toate ...
Cu mintea îl duce ... și poate ,
Vrea în univers să înoate ..
Pământul pore prea mic ,
Cu arme nimicitoare
Această minune va dispare ? .
DOAMNE IARTĂ-L
Pare trist ,așa si este se mai stinge o poveste,
E povestea unui Om suflet vrednic,rodnic pom,
Ce-l ce-a fost cu ani în urmă
Demn conducător de turmă.
O spun alții, spun și eu
Un Om a lui Dumnezeu
Astăzi Om ca dânsul nu-i
Lasă în suflete loc gol.
Doamne iartă-l ,ia-l la tine
C-a făcut mult bine în lume.
Să-ți fie somnul ușor
Domnule director Titus Savin.
U N PRIETEN
Când ești ,sau te simți pierdut
Nu - ți srica ziua plângând ,
Că n-ai rude ,că n-ai prieteni,
Că te auzi ,singur vorbind.
Un prieten devotat poate fi un cățeluș
Unul viu, nu cel de pluș
Un companion grozav .
Te salută din codiță ,
Te măngâie cu lăbuța ,
E pe post de sonerie....
Și câte alte nu știe ...
Câte acestea vi le spun
Le-am trăit cu adevărat !.
Nu mai sunt înstrăinat .
Am un prieten mititel ,
Și mi-e tare drag de el ,
Știe când îmi fac cafeaua ,
Și o beau ,stând lângă geam
Lui îi dau o gustărică
Ne înțelegem din privire
Amândoi acum știm bine
Cum e ,când ai un prieten
Lângă tine!...
DEPRESIE
Deși afară-i cald
Și un soare blând străluce
Lunca-i înverziră
Și merii înfloriți,
În câmp plugarii ară,
Și în vii se taie vița,
Pe drumul înserări
Mai scârție căruța,
E viață pretutindeni,
Eu nu le pot vedea
Ascunse-s parcă
De-o jalnică perdea.
Tată fii nemuritor!...
Tatăl meu iubitor și drag
Demult n-am mai vorbit cu tine
Tu ești o umbră ,dar a mea
Tu ești copacul ,eu ramul tău
Tu ești cel pe care-l știu
De unde vii ,din care grai
Și acolo unde te-ai oprit
Când pe Ileana ai întânlit
Neamul tău a tot crescut
Ramuri noi cu suflet viu
Ai fost lumină ,ai fost stea
Un trecător pe acest pământ
Ai fost ,încă suntem noi
După noi rămâne doar istorie
Cine o scrie ?
Cine o mai citește ?
E istoria neamului nostru
A Moldovei !...
HAITA
Pe întiderea albă , stăpână
Un râtâcit disperat se închină.
Cârarea,poteca-i ascunsâ,
Pașii se ascund adânc în omăt!
Viscolul țipă se zbate
Învâluie tiranic ,omu din spate
Hoțește poposește-n brădet
Răsfoind frunzele moarte.
Balaur de aer flămând
Înșfoacă pustiul gemând...
Se joacă î n cruda lui tiranie
Cu un biet călător rătăcit.
Cu săgeți îi sfâșie fața
Speranța-i mai subțire ca ața.
Pustiul e atât de aptoape
Nămeții aici vor să-l îngroape.
Grâbește sărmanul să ajungă
În satul lui aproape de luncă
Viscolul i se așează în față
Inima-i de teamă îngheață....
În zare pe urma-i fugară
Râsună urlet de fiară
Ecoul îl poartă ,îl înmiiește
De groază în piept inima se oprește.
Pe albul zăpezii de om neumblată
Crivățul,vântul a uitat să mai bată!
Un semn de întrebare se întinde în zare
L-a văzut Domnul din cer oare?....
Haita de lupi e tot mai aproape
Ochiul lacrima-și soarbe...
E clipa în care în salt către moarte
Mintea aleargă gânduri deșarte...
Cu ochii închiși
Așteprându-și sfârșitul...
Fiara-i stârnită de sânge
Cu fulgi grei de nea cerul plânge
ACEASTĂ MINUNE
Ce mic î-mi pare pământul ...
Din răsărit până in vest ,
Doar îl cutreeri cu gândul .
Din văzduh îi văd apa și munții ,
Păduri întinse si câmpii mănoase ,
Enorme orașe și sate .
Omul e stăpân peste toate ...
Cu mintea îl duce ... și poate ,
Vrea în univers să înoate ..
Pământul pore prea mic ,
Cu arme nimicitoare
Această minune va dispare ? .
DOAMNE IARTĂ-L
Pare trist ,așa si este se mai stinge o poveste,
E povestea unui Om suflet vrednic,rodnic pom,
Ce-l ce-a fost cu ani în urmă
Demn conducător de turmă.
O spun alții, spun și eu
Un Om a lui Dumnezeu
Astăzi Om ca dânsul nu-i
Lasă în suflete loc gol.
Doamne iartă-l ,ia-l la tine
C-a făcut mult bine în lume.
Să-ți fie somnul ușor
Domnule director Titus Savin.
U N PRIETEN
Când ești ,sau te simți pierdut
Nu - ți srica ziua plângând ,
Că n-ai rude ,că n-ai prieteni,
Că te auzi ,singur vorbind.
Un prieten devotat poate fi un cățeluș
Unul viu, nu cel de pluș
Un companion grozav .
Te salută din codiță ,
Te măngâie cu lăbuța ,
E pe post de sonerie....
Și câte alte nu știe ...
Câte acestea vi le spun
Le-am trăit cu adevărat !.
Nu mai sunt înstrăinat .
Am un prieten mititel ,
Și mi-e tare drag de el ,
Știe când îmi fac cafeaua ,
Și o beau ,stând lângă geam
Lui îi dau o gustărică
Ne înțelegem din privire
Amândoi acum știm bine
Cum e ,când ai un prieten
Lângă tine!...
DEPRESIE
Deși afară-i cald
Și un soare blând străluce
Lunca-i înverziră
Și merii înfloriți,
În câmp plugarii ară,
Și în vii se taie vița,
Pe drumul înserări
Mai scârție căruța,
E viață pretutindeni,
Eu nu le pot vedea
Ascunse-s parcă
De-o jalnică perdea.
Tată fii nemuritor!...
Tatăl meu iubitor și drag
Demult n-am mai vorbit cu tine
Tu ești o umbră ,dar a mea
Tu ești copacul ,eu ramul tău
Tu ești cel pe care-l știu
De unde vii ,din care grai
Și acolo unde te-ai oprit
Când pe Ileana ai întânlit
Neamul tău a tot crescut
Ramuri noi cu suflet viu
Ai fost lumină ,ai fost stea
Un trecător pe acest pământ
Ai fost ,încă suntem noi
După noi rămâne doar istorie
Cine o scrie ?
Cine o mai citește ?
E istoria neamului nostru
A Moldovei !...