Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 23 aprilie
Vizualizări: 174
Poezii din aceiaşi categorie
DE-AŞ FI LĂSAT...
De-aş fi lăsat în umbra mea
Lumina-n colţ de frântă stea
Să tremure la geamul tău
Un ciob tăiat din glasul meu...
De-aş fi lăsat ca luna nouă
Să-ţi şadă-n cale bob de rouă
Răcoritoare urmă-albastră
Pervaz la sufletu-mi fereastră…
De-aş fi lăsat ca drumul meu
Să curgă lin ca dansul unui zmeu
Aş fi ştiut că zarea aurie
A făurit din lacrimi, perla vie...
De-aş fi ştiut că-n spinul frunţii mele
Adastă cerul adâncit de stele
M-aş fi rugat ca-n ceasul dimineţii
Să-mi cânte în surdină somnul vieţii...
De-aş fi lăsat crucea să-mi ţin
Apus de soare roşu şi senin
Îngenunchiat în rănile adânci
Ca valul risipit în albe stânci...
De-aş fi lăsat să mor o clipă
Să-mi fie gândul vârf de-aripă
Să zbor înalt şi să cobor Strivit în umbră de cocor...
Îngerii de gheață
Îngeri sunt, veniți din cer,
Aduși de aripi comandate;
Când un om simte dureri,
De îndată-s puși pe fapte.
Albul lor nu-i orbitor,
Dar e luminos și sfânt;
Glasul lor nu-i grăitor,
Ci transmite al lor gând.
Calea prin Labirint
Viața e un greu Labirint
Iar printre nenumărate fundături
Căutăm neâncetat ieșiri
Prin probleme pășim lent.
Viața oamenilor aparent diferită
Dar e același Labirint de alegeri
Care defapt nu te duc nicăieri...
Capcană deasupra simturilor, e spirituală.
E o iluzie că ești liber
Doar pare că înaintezi
Dacă o clipă te-ai gândi sincer
Ai vedea...că te-nvârți in cercuri.
Când ne comparăm viața cu alții
Riscăm să devenim pierduți
În Labirintul dezamăgirii
Cădem victimele Întristării.
Dar rămâne întrebarea
Cum ai putea să-ți găsesti calea?
Prin Labirintul amețitor
Când ești la capătul puterilor.
Urmările Labirintului sunt moartea spirituală
Dar căutarea ta tot continuă
Nimic parcă nu te satură
Te roade foamea imaterială.
Adevărul este cheia Labirintului
Broasca-i dragostea față de alții
Și toate Labirintele se vor prăbuși
Liber vezi lumea cu alți ochi.
Urmarea Mioriței: Moldovan
Dar mioara cea laie
Se duce vioaie
Prin negrul zăvoi
La țarcul de oi
La cânii mai mari
Cei aprigi și tari
Pă-l crunt mi-l ochește
Și bravă rostește:
- Dulăule dragă
Diseară nu-i șagă
Că al nostru stăpân
E la capăt de drum
Că la apus de soare
Vor să ni-l omoare
Ciobanul vrâncean
Și cu cel ungurean
Chiar după păscut
Că e mai avut.
Râvnesc și urzesc
Un gând nebunesc
Vor viața să-i curme
Să ne lege în turme
Și după amurg
Să ne vândă în târg.
- Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
Dar ce-a zis stăpânul,
Al nostru, românul?
- E cam șovăielnic
Și își scrie pomelnic
Ceva cu o nuntă
Și-o mamă căruntă
E doar istovit
Fără vlagă, sleit
Tu dă-te încoace
Să-i rupi de cojoace
Să-i joci în picioare
Să-i muști unde-i doare
Ești cel mai frățesc
Și mai bărbătesc,
Dar scarmănă-i bine
În seara ce vine
Că iarba-i de miei
Și dulăul de ei
Gonește-i la vale
Să ne piară din cale
Uitați să ne fie
Să se ducă-n pustie!
Și dulăul plecă
Și mi-i încăieră
În dosul stânii
Laolaltă cu cânii
Și-i scărmănă tare
De cerură iertare
Pe câmp alergând,
Din ochi lăcrimând.
Iar cel moldovan
Rămas ortoman
Își găsi un loc
Și făcu un foc
Sus în țara ielelor
Unde-i iarba fiarelor
Regina albinelor
Și ursitul zânelor.
Din desagă a scos
Un fluier frumos
Fluieraș de fag
Și zise cu drag
Un cântec de crai
Pe-o gură de rai.
Moldovan
de Vali Brașoveanu
1 mai 2023
Când noaptea nu se mai trezește
Când noaptea nu se mai trezește
Nici zilele nu mai adorm,
Ceva din umbră mă pândește
Și mă coboară-n alt decor
Din vis, dincolo de ferestre
Umbre de vănt se năpustesc
Și uit să mai închid lumina
Mi-e frică să nu îi retrăiesc
Din vis, dincolo de ferestre
Mă prind, mă țin captiv în somn
Vor să mă sfâșie și-mi este
Atât de neclar scopul lor
Prin coaste mă străbat fiorii
Și încerc ochii să-i deschid,
Dar clipa dintre vis și viață
E o secundă fără timp
Mereu m-am întrebat de visul
E însăși lumea de apoi
Mă simt de parcă mi-am pierdut și scrisul
Și încă mai am două foi..
O dată mi-au ieșit din spate
Gândindu-mă că scap de ei
Trezindu-mă cu niște șoapte
Și am țipat, că erau ei
Cândva m-au apucat de mână
Să nu îmi termin crucea de făcut
Și am simțit atâta ură
Cât nu există pe pământ
Deși-am avut și alte vise
Decât astea s-au repetat
Și-acum ajung să fie scrise
Doar pentru cine i-a visat
A luat și forme diferite
Spunându-mi că e Dumnezeu
Un fel de demon ce te minte
Deși se dă de gol mereu
O dată o bătrână știrbă
Bătând la ușă să-i deschid
Avea o lumânare-n mână
Spunându-mi ce pot să câștig
Unele vise nu par vise
Și te trezești doar cu mister
Acea bătrână ce venise
Îmi zise și fără să-i cer
''Aceasta-i lumânarea
Pe care vreau să ți-o ofer''
Curios încă de la cădere
Am căutat să dau de-un semn
Oferta vine cu durere
Și ce-mi lipsea, cu un blestem
Dar n-am aprins-o niciodată
Indiferent ce conținea
Mai știu c-am comandat o dată
Și am primit și altceva
O fâșie de catifea
Pe care-o poartă cei pierduți
Și-acolo bine, lângă ea
Un contract pentru noi recruți
Cu patru pacturi, se cerea
Decât o semnătura-n vag
Dar cine și ce câștiga?
Dacă pierdea tot ce-i mai drag?
Când vezi așa ceva, nu poți
Măcar în glumă să semnezi
Am rupt hârtia în bucăți
Fără nevoie de dovezi
Iar într-un vis mai vechi era
Un călău care așeza
Oameni pe rând și îi tăia
Și eu simțeam că voi urma
Atunci am încercat să fug
În vise nu există timp
Și-n loc de-o scară, de alt rând
Era pavat tot cu un zid
Cred că există un sentiment
Atunci când moare cineva
Și poți ghici printr-un efect
Că parcă ar mai fi ceva
Mereu am vrut să văd, să știu
Și să fiu sigur de ce e
Ca să nu fie prea târziu
Să nu pot să mă-întreb nici ''de ce?''
Să nu te temi în fața vieții
Cât mai auzi pe cineva
Să nu te temi în fața morții
De nu auzi pe nimenea
Chiar dacă nu ar fi ceva
Și sinele nu ți-ai mai știi
Și chiar dacă n-ar exista,
Până la urmă tot ar fi
Chiar și când frigul i-a cuprins
Și nu știau să facă foc
O flacără tot s-a aprins
Și după ce s-a stins la loc
Și dacă soare n-am avea
Nu pot să cred că am muri
Fiindcă ne ține altceva
În viața-n care suntem vii
Să ai curajul neînfrant,
Și chiar dacă nu mai trăiești
Să nu te sperii, orice gând
Și orice ființă întâlnești
E, poate-o parte din ce sunt
Ai tăi, o parte din ce ești
Că poate suntem mult mai mult
Decât tot ce poți să gândești
In mone
În mine e și noapte, e și zi,
În mine e și soare , și furtuna,
Iubesc viata,gândul de a fi,
Iubesc și pacea-eterna, de pe urma...
Și totuși, umbra morții ma-nfioara,
Atât de neagra și atât de grea,
M-agat de raza freamătului vieții,
Și sper sa vina dimineața,iară,
Dar noapte, când privesc o stinsă stea,
Aud glasul veșniciei bătând la poarta mea,
Precum un clopot in amurg,
Precum un vânt după lăsarea ceții..
DE-AŞ FI LĂSAT...
De-aş fi lăsat în umbra mea
Lumina-n colţ de frântă stea
Să tremure la geamul tău
Un ciob tăiat din glasul meu...
De-aş fi lăsat ca luna nouă
Să-ţi şadă-n cale bob de rouă
Răcoritoare urmă-albastră
Pervaz la sufletu-mi fereastră…
De-aş fi lăsat ca drumul meu
Să curgă lin ca dansul unui zmeu
Aş fi ştiut că zarea aurie
A făurit din lacrimi, perla vie...
De-aş fi ştiut că-n spinul frunţii mele
Adastă cerul adâncit de stele
M-aş fi rugat ca-n ceasul dimineţii
Să-mi cânte în surdină somnul vieţii...
De-aş fi lăsat crucea să-mi ţin
Apus de soare roşu şi senin
Îngenunchiat în rănile adânci
Ca valul risipit în albe stânci...
De-aş fi lăsat să mor o clipă
Să-mi fie gândul vârf de-aripă
Să zbor înalt şi să cobor Strivit în umbră de cocor...
Îngerii de gheață
Îngeri sunt, veniți din cer,
Aduși de aripi comandate;
Când un om simte dureri,
De îndată-s puși pe fapte.
Albul lor nu-i orbitor,
Dar e luminos și sfânt;
Glasul lor nu-i grăitor,
Ci transmite al lor gând.
Calea prin Labirint
Viața e un greu Labirint
Iar printre nenumărate fundături
Căutăm neâncetat ieșiri
Prin probleme pășim lent.
Viața oamenilor aparent diferită
Dar e același Labirint de alegeri
Care defapt nu te duc nicăieri...
Capcană deasupra simturilor, e spirituală.
E o iluzie că ești liber
Doar pare că înaintezi
Dacă o clipă te-ai gândi sincer
Ai vedea...că te-nvârți in cercuri.
Când ne comparăm viața cu alții
Riscăm să devenim pierduți
În Labirintul dezamăgirii
Cădem victimele Întristării.
Dar rămâne întrebarea
Cum ai putea să-ți găsesti calea?
Prin Labirintul amețitor
Când ești la capătul puterilor.
Urmările Labirintului sunt moartea spirituală
Dar căutarea ta tot continuă
Nimic parcă nu te satură
Te roade foamea imaterială.
Adevărul este cheia Labirintului
Broasca-i dragostea față de alții
Și toate Labirintele se vor prăbuși
Liber vezi lumea cu alți ochi.
Urmarea Mioriței: Moldovan
Dar mioara cea laie
Se duce vioaie
Prin negrul zăvoi
La țarcul de oi
La cânii mai mari
Cei aprigi și tari
Pă-l crunt mi-l ochește
Și bravă rostește:
- Dulăule dragă
Diseară nu-i șagă
Că al nostru stăpân
E la capăt de drum
Că la apus de soare
Vor să ni-l omoare
Ciobanul vrâncean
Și cu cel ungurean
Chiar după păscut
Că e mai avut.
Râvnesc și urzesc
Un gând nebunesc
Vor viața să-i curme
Să ne lege în turme
Și după amurg
Să ne vândă în târg.
- Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
Dar ce-a zis stăpânul,
Al nostru, românul?
- E cam șovăielnic
Și își scrie pomelnic
Ceva cu o nuntă
Și-o mamă căruntă
E doar istovit
Fără vlagă, sleit
Tu dă-te încoace
Să-i rupi de cojoace
Să-i joci în picioare
Să-i muști unde-i doare
Ești cel mai frățesc
Și mai bărbătesc,
Dar scarmănă-i bine
În seara ce vine
Că iarba-i de miei
Și dulăul de ei
Gonește-i la vale
Să ne piară din cale
Uitați să ne fie
Să se ducă-n pustie!
Și dulăul plecă
Și mi-i încăieră
În dosul stânii
Laolaltă cu cânii
Și-i scărmănă tare
De cerură iertare
Pe câmp alergând,
Din ochi lăcrimând.
Iar cel moldovan
Rămas ortoman
Își găsi un loc
Și făcu un foc
Sus în țara ielelor
Unde-i iarba fiarelor
Regina albinelor
Și ursitul zânelor.
Din desagă a scos
Un fluier frumos
Fluieraș de fag
Și zise cu drag
Un cântec de crai
Pe-o gură de rai.
Moldovan
de Vali Brașoveanu
1 mai 2023
Când noaptea nu se mai trezește
Când noaptea nu se mai trezește
Nici zilele nu mai adorm,
Ceva din umbră mă pândește
Și mă coboară-n alt decor
Din vis, dincolo de ferestre
Umbre de vănt se năpustesc
Și uit să mai închid lumina
Mi-e frică să nu îi retrăiesc
Din vis, dincolo de ferestre
Mă prind, mă țin captiv în somn
Vor să mă sfâșie și-mi este
Atât de neclar scopul lor
Prin coaste mă străbat fiorii
Și încerc ochii să-i deschid,
Dar clipa dintre vis și viață
E o secundă fără timp
Mereu m-am întrebat de visul
E însăși lumea de apoi
Mă simt de parcă mi-am pierdut și scrisul
Și încă mai am două foi..
O dată mi-au ieșit din spate
Gândindu-mă că scap de ei
Trezindu-mă cu niște șoapte
Și am țipat, că erau ei
Cândva m-au apucat de mână
Să nu îmi termin crucea de făcut
Și am simțit atâta ură
Cât nu există pe pământ
Deși-am avut și alte vise
Decât astea s-au repetat
Și-acum ajung să fie scrise
Doar pentru cine i-a visat
A luat și forme diferite
Spunându-mi că e Dumnezeu
Un fel de demon ce te minte
Deși se dă de gol mereu
O dată o bătrână știrbă
Bătând la ușă să-i deschid
Avea o lumânare-n mână
Spunându-mi ce pot să câștig
Unele vise nu par vise
Și te trezești doar cu mister
Acea bătrână ce venise
Îmi zise și fără să-i cer
''Aceasta-i lumânarea
Pe care vreau să ți-o ofer''
Curios încă de la cădere
Am căutat să dau de-un semn
Oferta vine cu durere
Și ce-mi lipsea, cu un blestem
Dar n-am aprins-o niciodată
Indiferent ce conținea
Mai știu c-am comandat o dată
Și am primit și altceva
O fâșie de catifea
Pe care-o poartă cei pierduți
Și-acolo bine, lângă ea
Un contract pentru noi recruți
Cu patru pacturi, se cerea
Decât o semnătura-n vag
Dar cine și ce câștiga?
Dacă pierdea tot ce-i mai drag?
Când vezi așa ceva, nu poți
Măcar în glumă să semnezi
Am rupt hârtia în bucăți
Fără nevoie de dovezi
Iar într-un vis mai vechi era
Un călău care așeza
Oameni pe rând și îi tăia
Și eu simțeam că voi urma
Atunci am încercat să fug
În vise nu există timp
Și-n loc de-o scară, de alt rând
Era pavat tot cu un zid
Cred că există un sentiment
Atunci când moare cineva
Și poți ghici printr-un efect
Că parcă ar mai fi ceva
Mereu am vrut să văd, să știu
Și să fiu sigur de ce e
Ca să nu fie prea târziu
Să nu pot să mă-întreb nici ''de ce?''
Să nu te temi în fața vieții
Cât mai auzi pe cineva
Să nu te temi în fața morții
De nu auzi pe nimenea
Chiar dacă nu ar fi ceva
Și sinele nu ți-ai mai știi
Și chiar dacă n-ar exista,
Până la urmă tot ar fi
Chiar și când frigul i-a cuprins
Și nu știau să facă foc
O flacără tot s-a aprins
Și după ce s-a stins la loc
Și dacă soare n-am avea
Nu pot să cred că am muri
Fiindcă ne ține altceva
În viața-n care suntem vii
Să ai curajul neînfrant,
Și chiar dacă nu mai trăiești
Să nu te sperii, orice gând
Și orice ființă întâlnești
E, poate-o parte din ce sunt
Ai tăi, o parte din ce ești
Că poate suntem mult mai mult
Decât tot ce poți să gândești
In mone
În mine e și noapte, e și zi,
În mine e și soare , și furtuna,
Iubesc viata,gândul de a fi,
Iubesc și pacea-eterna, de pe urma...
Și totuși, umbra morții ma-nfioara,
Atât de neagra și atât de grea,
M-agat de raza freamătului vieții,
Și sper sa vina dimineața,iară,
Dar noapte, când privesc o stinsă stea,
Aud glasul veșniciei bătând la poarta mea,
Precum un clopot in amurg,
Precum un vânt după lăsarea ceții..
Alte poezii ale autorului
OMUL CE-I?
U n gând îmi muncește mintea fragilă,
Îmi pune întebări, n-am un răspuns ,
Îmi dă răgaz o vreme ,
Apoi din nou întrebarea
Mai mult un ultimatum răstit :
Spune-mi de știi : ce-i omul ?
OM SAU FIARĂ ?
E ,o întrebare la care toți ,
Toți vrem un RĂSPUNS!...
NEVOIA IUBIRII
Drapată în mantie neagră
Răpusă de raza luminii
Umbrită de norii din zare
Martor pe marea albastră,
Bogată-n speranțe și vise
Umană cu torțe aprinse
Nevoia iubirii mă cheamă.
BEAU O CUPĂ AMARĂ !
O lacrimă se zbate pe genele grele,
Beau cupa amară până la fund ,
Amară-i dar îmi pare
Că are gustul de miere
Fiincă nu mai simt
Nici o durere!...
CÂNTĂ CUCUL
Știri venite către seară,
Iz de nouă primăvară
Naște cercuri colorate
Tipărite ca într-o carte.
Flueră pala de vânt
Eveniment trecător
Raza scântee în soare
Ici și colo flori apare.
Cântă cucul într-o vâlcea
Imortalizată-i clipa.
Totu-i feriee,minunat
Acord fin în cer înalt.
MAGIA IUBIRII
Doar o dată întâmplător ,
Ne-am întânlit privirea
Și de atunci , din clipa aceia ,
Am cunoscut iubirea .
În câți ochi m-am oglindit ,
Cu trecerea prin vreme ,
Nici o privire na știut
Ca tine să mă cheme .
În ochii tăi am deslușit ,
Pentru întâia oară ,
Ce e fiorul dorului ,
Când trupul se înfioară ?
Și dor mi-a fost de-atunci ,
De ochii tăi negri , adânci ,
Și tu ai înțeles izvorul
Dorințelor din ochii mei ...
Mi-ai aprins în suflet
Atâta vâlvătaie ...
Credeam că , dacă ai să pleci ,
De dor , eu am să mor ...
Trebuie să recunosc cât sunt de fericit ,
Că-ci te iubesc - AUZI FEMEIE ? -
Și văd că sunt iubit ...
Și ce va fi la urmă ?
Și mă gândesc când sunt nebun ...
Iubirea de ne moare ,
Ce vom face noi , cu viața noastră ,
Vom mai trăi noi oare ?
Hai să ne păstrăm iubirea ,
S-o ascundem , la nevoie ,
Căci tu esti , pentru mine tot ;
Altar , și mamă și femeie .
Sunt iubiri de multe feluri
Mulți se laudă cu ea ,
Iubirea noastră a fost una ,
Cu alta nu pot compara .
Amintiri -copilării .
Am vrut să adun odată
Cât în brațe să încapă
De pe boltă multe stele
Visele aă-mi țes din ele .
Vis de dor ,de bucurie
Să le țes pe alba-mi ie .
Vreau să-mi uit zilele grele
Zile fără bucurii ...
Amintirii-copilării ...
OMUL CE-I?
U n gând îmi muncește mintea fragilă,
Îmi pune întebări, n-am un răspuns ,
Îmi dă răgaz o vreme ,
Apoi din nou întrebarea
Mai mult un ultimatum răstit :
Spune-mi de știi : ce-i omul ?
OM SAU FIARĂ ?
E ,o întrebare la care toți ,
Toți vrem un RĂSPUNS!...
NEVOIA IUBIRII
Drapată în mantie neagră
Răpusă de raza luminii
Umbrită de norii din zare
Martor pe marea albastră,
Bogată-n speranțe și vise
Umană cu torțe aprinse
Nevoia iubirii mă cheamă.
BEAU O CUPĂ AMARĂ !
O lacrimă se zbate pe genele grele,
Beau cupa amară până la fund ,
Amară-i dar îmi pare
Că are gustul de miere
Fiincă nu mai simt
Nici o durere!...
CÂNTĂ CUCUL
Știri venite către seară,
Iz de nouă primăvară
Naște cercuri colorate
Tipărite ca într-o carte.
Flueră pala de vânt
Eveniment trecător
Raza scântee în soare
Ici și colo flori apare.
Cântă cucul într-o vâlcea
Imortalizată-i clipa.
Totu-i feriee,minunat
Acord fin în cer înalt.
MAGIA IUBIRII
Doar o dată întâmplător ,
Ne-am întânlit privirea
Și de atunci , din clipa aceia ,
Am cunoscut iubirea .
În câți ochi m-am oglindit ,
Cu trecerea prin vreme ,
Nici o privire na știut
Ca tine să mă cheme .
În ochii tăi am deslușit ,
Pentru întâia oară ,
Ce e fiorul dorului ,
Când trupul se înfioară ?
Și dor mi-a fost de-atunci ,
De ochii tăi negri , adânci ,
Și tu ai înțeles izvorul
Dorințelor din ochii mei ...
Mi-ai aprins în suflet
Atâta vâlvătaie ...
Credeam că , dacă ai să pleci ,
De dor , eu am să mor ...
Trebuie să recunosc cât sunt de fericit ,
Că-ci te iubesc - AUZI FEMEIE ? -
Și văd că sunt iubit ...
Și ce va fi la urmă ?
Și mă gândesc când sunt nebun ...
Iubirea de ne moare ,
Ce vom face noi , cu viața noastră ,
Vom mai trăi noi oare ?
Hai să ne păstrăm iubirea ,
S-o ascundem , la nevoie ,
Căci tu esti , pentru mine tot ;
Altar , și mamă și femeie .
Sunt iubiri de multe feluri
Mulți se laudă cu ea ,
Iubirea noastră a fost una ,
Cu alta nu pot compara .
Amintiri -copilării .
Am vrut să adun odată
Cât în brațe să încapă
De pe boltă multe stele
Visele aă-mi țes din ele .
Vis de dor ,de bucurie
Să le țes pe alba-mi ie .
Vreau să-mi uit zilele grele
Zile fără bucurii ...
Amintirii-copilării ...