Strigate de razboi

Te am iubit din prima secundă

Inima mea a început să corespundă

Cu a ta

Cu o privire profundă

In suflet pătrunsă

Știam ca te voi iubi

In lumea ascunsa.

Te iubesc atât de mult

Inca stau și ascult

Bătăile inimii pe minut

Care îmi dau avânt

Și mi arunca un singur cuvânt

Te iubesc atât de mult.

Te voi iubi cu toată ființa mea

Tu ești cel care vreau sa fie in dreapta mea

Tu îmi vei fi iubirea veșnică 

Singura iubire unică

Despre care mereu voi aminti

Când cineva comunica 

Despre iubirea adevărată.

Întroienit sub pasul tău mă afund,

Și cad ninsori necontenit peste mine,

Sălbatic mușc din sânu-ți  rotund,

Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.

Profund înghețat înspre tine eu strig,

Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,

Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,

Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?

Am nevoie de soare, de puțină căldură,

De incendii de dor dinspre inima ta,

Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,

Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.

Frumoasele veri sunt departe și reci,

Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,

Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,

Și gâfâi întruna precum o năpârcă.

Am visat muribunzi și apoi despărțiri,

Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,

Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,

Și iarna părea nefiresc că se-amuză.

Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,

Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,

Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,

Unde focul din piept mi-l voi stinge.

Un an de restrictii sufletesti aproape a trecut,

Supusi am privit doar in gand si pe fereastra

Ne e dor de noi, de tot ce am avut,

Ne e dor de insasi viata noastra

S-au terminat si clipele putine din universul nostru inventat

Dar beti de dor si-n propria trufie

Credeam ca timpul ramane inghetat

Si noi le-am fi trait o vesnicie

Nu plange, nimic nu s-a pierdut

Chiar de nu mai avem nimic, nici locurile, nici timpul

Orice final e doar un inceput

Am devenit iubire pur si simplu

Desi pe veci straini, vom fi impreuna

Desi se ineca iubirea in ranchiuna

Te iubesc de la distanta, poate chiar din trupul tau

Te iubesc in ciuda tuturor parerilor de rau

De azi sa nu te mai gandesti la mine

De tot ce ti-am adus rau sa te scuturi

Ai doua vieti, ai doua inceputuri

A ta si cea ce creste-n tine.

Sa-ti fie toata viata luminoasa

Sa fii iubita cum alta n-o sa fie

Sa ai cea mai frumoasa fata

Sa-ti umple lunga viata de mandrie

N-am sa-ti cer sa ma dai uitarii

Nici eu nimic nu am uitat

In ciuda amaraciunii si durerii

Te prefer asa cum s-a-ntamplat

Cand imi va fi greu tu-mi vei fi alaturi

E simplu, doar ma voi gandi la tine

Pentru moment durerea sa-mi inlaturi…

Adio scumpa mea, ramai cu bine!

În gradina cu trandafiri,
Am găsit acei spini ,
Uneori m-am înțepat
Și am sângerat,
Dar inima n-a putut
Să o încerce iar.

Caut liniștea de alta dată,

zâmbetul a dispărut,

mimez un zâmbet schițat plin de durere,

spune mi cât de tare ai vrut distrugerea aceasta,

privesc oglinda și vad durere,

pot numără clipele,

zâmbetele noastre false irosite,

durerea m a transformat intr un manechin,

atâta durere în suflet,

atâta iertare de păcate, 

atâta ceartă în suflet,

șterge-mi dragă inimă, vocea iritată

gândul de a fi înțeles,

păcatul de a fi iertat,

sărută mi buzele,

simte sângele care revarsă, 

lacrimile ajung prea departe,

strânge-mi sufletul aproape,

simte-mi chemarea de ajutor,

simte dorul meu de chemare,

iubește mi trupul ce plânge,

buzele mimează și suflă ușor un simplu "AJUTOR" 

de ce nu vezi chemarea?

de ce nu mi privești ochii îndurerați?

plină de durere, azi rostesc "INTELEGE MA" 

Te- aruncă viața -n calea mea precum pe-un val de mare
Si mă privești cu ochi de foc, dar plini de disperare-
Mai strânge -n brațe poate iar, mai aprig și fierbinte,
Dar te oprești ca un copil la pieptul, ei, cuminte,,,


Si o urăști poate atunci, că stă -ntre noi ca piatra,
Dar eu îți spun prin zîmbet trist - “Așa ne este soarta”!
Poate-o urăsc și eu atunci, că-n mâini îți ține fața,
Dar tu-mi faci semn de ea ascuns - “Așa ne este viața”!

Ca o ultima rasuflare, a unei morți târzii,

Iti destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai sa mai vii.

Ca un amurg tacut, ne-am vazut o dată,

Făr macar sa stim, ca va fi ultima oară...

Ca o stea cazatoare, intr-o noapte senina,

Iti dezvalui iubirile, ce-au fost adesea ascunse,

Din aduncul sufletului meu ca un cantec rasuna

"Te iubesc", lumina mea vesnica si senina.

Ca un cantec de adio, intr-o zi pierdută,

În umbra tăcerii, ai plecat departe,

Rămas-am singur, inima-mi fără parte...

De am să mor, te rog, să-mi stai la căpătâi,

Să-mi veghezi tăcut mormântul, când se lasă seara,

Căci știi bine, mie-mi e frică de întuneric,

Și noaptea-i rece fără tine, fără alinarea ta.

Imaginea mea, palidă, stinsǎ-n umbră se îneacă,

Și-n amintiri se pierde, ca un vis uitat în noapte.

Dar tu, rămâi aproape, să-mi aduci un "totul va fi bine",

Căci am nevoie de cuvinte, precum de aer, precum de apă.

În tăcerea dintre stele, să-mi şoptești că sunt în pace,

Că voi găsi odihna blândă, în brațele-ți de lumină.

Și chiar daca-s umbrele adânci, iar frica mea te strânge,

Tu să-mi fii farul de speranță, în liniștea divina.

Raman superficial
Cum ma lasi rece pasional.
Te as iubi nevonventional
Dar nu te vad in al meu final

Ar fi frumos daca ai stii
Cate mii de destainuiri
Au sa zaca in inima mea flamanda,
Dar arta mea ti e neinteleasă….

Nici eu nu ii inteleg arta ei
Nici macar ce scriu, e un obicei
Imi mai las inima sa scrie
In timp ce ma îmbăt cu necunoscute

Mi ar placea daca rochia ta
Ar sta la mine pe podea
Iar noi sa procream ce putini au sa stie
Cum arta poate fi si iubire

Pacat de noi, a noastră iubire
O vindem gram cu gram in neștire.
Din munți impartim farame
Amagindu-ne fara strop de omenie….

Respir sigur, dar sufăr in doi.
Deschid ochii… si sunt goi..
Nu au stralucire sa priveasca
Nimicul din singuratatea ce mă inconjoară

Adorm sigur, dar visez la noi doi
Deschid ochii…. si sunt moi
Nimicul, dansând ii înconjoară,
Iar pe obraz rămâne doar o urmă amară…

Iubesc singur, nu suntem noi doi
Deschid sufletul, dar simt razboi
Tropode ce scârtaie usa de metal rugită,
A inimii mele lasată sa moară sigură.

“Melodia ce imi alină sufletul, e ritmul inimii tale.”

Loc sacru lasat de strabuni, sufletesc
Unde Dumnezeiesc inimele se adună
Iar de cum calci pe pragul parintesc
Simti cum pe suflet iti apasa inima nebuna

Si mi se naște o dorinta de cum intru in casă
Ce na s da sa l mai bucur pe al meu tata
Sa ii mai strig incă o dată:
“De maine voi fii mire tată”

Da ce na s da sa iti mai vad ale tale mamă
Lacrimi pline de bucurie
Ca i crescut fecior mare de cinste
“Vino sa iti vezi a ta noră!”

Sa mai impart langă soba caldă
Cu ai mei frati aceasi pită
Uitandu ne pe geam cu o privire inocentă
Cum soare refuza sa mai apună

Da cum sa mai apună?
Când drag ii era iubirea sa ne-o privească
Si ne lumina fetele noastre senine
Dor imi este de aceste momente…

Linistea la dor e de negăsit
De cand a-ti plecat, nu mai sunt copil
Acum sunt singur, dar nu parasit
Si ma intreb poate daca am sa va mai văd..
probabil….

Ca-un prea mare mire astept

Cu o floare in piept

Venirea miresei pe care n-o iubesc

Dar sunt condamnat s-accept.

In timp ce privirea spre ea mi-o indrept

Iar eu cu a mea gandire percep

Cum te-apropii cu-n pas nedrept,

Iar inept arunci aiept 

Vesmintele ale o noua poveste.

Draga viata, stiu ca nu-place aceasta veste

“Tot ce-mi este in jur imi zambeste”

Si tu vei apartine unei noi perceptii moderne

Armonia dulce ,cu notele amare sa terminat

Lautarii, au terminat si ei de cantat

Totul este predeterminat

Vad in ochii tai cum totul ti-e ruinat

Dar nu te intrista draga mea viață

Nu transforma in gheață fiecare dimineață

Caci mie nu-mi va fi pedeapsa

“Doar noi doi stim ce altii inca invata”