Strigătul

Greu îmi e să ..
Mă despart de cineva,
Dar mai ales
De iubita mea.

Dragostea la care,
Țineam mult la ea.
Sa despărțit de mine,
Zrobindu-mi inima!

Inima-mi bolnavă,
Cu sânge negru se umplea
Tristețea, amărăciunea,
Toată noaptea mă lovea.

Gândindu-mă la tine,
Inimioara se frângea
Văzându-te, inima pe loc murea,
Și amintirea rău mă chinuia.

Da, îmi va fi greu,
Da, îmi va fi și rece!
Dar timpul nu va vindeca.
Ci doar va trece!

Azi îmi bate inima,

Vâslind pe mare contra-vânt

Și fulgeră în depărtare

pe Pământ!

Tâlhari ai sufletului meu,

dorul și iubirea

Se duc pe mare spre nicicând …

cu amintirea!

Mă las purtat de gânduri reci

Prin valurile mării

Când stele cad tu te petreci…

uitării.

O, cât de tristă pare marea

Plină de-ale sale gânduri ...

Curenți de dor aștern uitarea,

rânduri, rânduri …

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Să vii din cầnd in când... să nu mắ uiţi

Să vii să ștergi o lacrimă uitată

Ce s-a născut atunci când ai plecat

Și a ramas pe-obraz, îndurerată.

Din când în când să vii să nu mă uiți

Chiar de tacerea domneste intre noi

Pe-o aripă de dor să te întorci

Şi să-mi aduci vinul inapoi

lar dacă timpul, nemilos cum este

Asterne depărtări în calea ta

Ascultă..poate dorul iti șoptește:

Să nu mă uiț;i..Să te întorci..cândva!

Să nu rămân un simplu călător

în lumea vinului si-a ta.

Suntem doi drăcoși,
Chiar dacă uneori suntem mai țâfnoși.
Dar cu toate astea,
Ești mereu aici să mă susții
Și când dau de greu,

În brațe tu mă ții…
Prima oară când ne-am văzut,
Eram ca doi străini,
Dar în inimile noastre
Știam că va fi ceva divin.

N-a trecut mult timp
Și deja am început
Să ne îndrăgostim atât de mult…
Încât n-am crezut
Că va exista ceva mai frumos de atât.

Știu că poate sunt mai insistentă,
Dar crede-mă, așa mi-e firea.
Cu toate astea,
Eu îți admir iubirea.

Și știi și tu că o fac,
Că te iubesc… păi cum așa?
Uite, sunt mai curioasă de fel,
Și mă bucur că mă înțelegi atât de bine.

Tu gelos, eu geloasă,
Cam nebuni noi doi,
Dar cu toate astea suntem doi
Și orice-ar veni asupra noastră,
Mereu ne vom strădui
Să fie bine între noi,
Așa, cu bune și cu rele, cum va fi.

Iubire, vreau să-ți povestesc
Că fără tine nu cred
Că aș putea trăi o zi…
Dacă nu mă suni sau nu-mi scrii,
Știi că îmi faci griji și aștept să vii.

Dar nu contează,
Căci eu știu
Că nici tu fără mine
N-ai sta nici măcar o zi…

Am ajuns atât de departe…
Uite, vezi? A trecut deja
Jumătate de an.
Și noi doi suntem ca la început,
Datorită ție…

Ești un băiat cu chip de înger,
Cu voce caldă și plăpândă,
Care mă liniștește
De fiecare dată
Când stau și te ascult.

Mereu mă liniștești…
Cu toate astea,
Tu mereu vei fi al meu,
Și eu a ta,
Și nimic nu ne va despărți.

Dar să nu uităm:
Și tu ai geloziile tale micuțe,
Dar sunt drăguțe…
Așa și ale mele.

Dar nu contează,
Că e doar din iubire,
Încredere poți avea —
Exact ca la început.

Nu sunt eu genul să te trădez,
Nici vorbă!
Când te-am văzut,
Am simțit ceva atât de puternic.

Ce?
Păi uite:
Știam că tu ești alesul meu,
Cel care mă înțelege.
Dar stai liniștit,
N-am așteptat un prinț pe cal alb…
Asta e doar în basme.

Așa că eu te rog,
Să ai încredere în mine —
Nu sunt fată rea
Și doar pe tine
Te am în inima mea.

Ești drăguț și frumos,
Cel mai mult îmi place
Că ești așa… delicat.
Nu ești ca alții — ești unicat.

Și aș vrea să înțelegi
Că orice-ar fi,
La tine voi veni.

Tu mă luminezi,
Cu tine mă regăsesc,
Orice problemă-ar fi,
Cu tine o voi desluși.

Și mai știu că-ți e frică,
Și mie — nu te mint.
Distanța… of, ce să zic?
Va trece repede,
Nici n-o să observi.

Dar uite, hai să-ți mai zic,
Așa, ca pentru final…
Ești un iubit fenomenal!

Și mai trebuie să învățăm
Să ne iubim și pe noi înșine.
Orice-ar fi,
Te rog să mă crezi:
Doar pe tine te voi iubi,
Chiar de-i greu sau ușor —
Nu ne pasă de părerea lor.

Tu vei fi mereu cu mine,
Și la rău, cât și la bine.
Iubirea noastră:
O eternitate
Și încă o viață!

Te iubesc, puiul meu…
Și sper că ți-a plăcut
Poezia mea,
Scrisă din dragoste
Pentru iubirea mea.

Dosa Roberta Maria

Oricât aș vrea, nu te pot descrie,  

Privindu-te, sufletu-mi saltă de bucurie.  

Și te-aș suna, să-ți împărtășesc a mea iubire,  

Că nu te las să ajungi o simplă amintire.  

Că-n fiecare zi, mor câte puțin,  

Când plouă cu regrete din al meu suspin.  

Suspine pline de dragoste și dor,  

Zăcute într-un sunet amețitor.  

Aș da orice să te mai văd odată,  

Amia iubire să fie mângâiată.  

Și chiar de-ar fi doar un vis,  

Să-ți pot șopti ce am de zis…

Și-n taina nopții, când stelele veghează,  

Speranța-mi renaște , iubirea nu mă lasă,  

În visele mele, te caut neîncetat,  

Cu dorul ce mereu m-a frământat.  

Duhule sfânt tu știi bine,

Cât te-am supărat pe tine.

Cer întîi a mă ierta,

Pentru tot ce-n viața mea,

Am făcut rău,eu știu bine,

Că te-am supărat pe tine.

Celor ce mi-au făcut rău,

Iartă-i doamne în locul meu.

Scapă-ma doamne de rău.

Te iubesc și asta vreau,

Toate ție ți le dau...

Să faci precum ție voia.

In veci nu voi renunța,

Vreau sa fiu doamne cu tine,

Mulțumind pentru acest bine.

Vântul suflă, urlă,smulge

Cu furie oarbă de jivină,

Răscolește -n jur și frânge 

Arbuști de la rădăcină.

Ridică -n sus brațele moi,

Se -nvarte -n cerc , în salturi,

Lăsând pomii reci și goi,

Împrăștiați pe asfalturi.

Bulgări de țărână scuipă,

Bate -n de față și din spate,

Pișca obrazu-n pripă,

Mușcă din buzele crăpate..

Pufăie prin păr și piele,

Spumegă pe ape line,

Tulbură bolta de stele,

Moțăind printre ruine..

Până ziua de mâine,

Când cu pașii de felină 

Spre meleaguri străine,

Se depărtase în surdină...

Se prăbușește cerul fără tine;

Ma sufoc și nu mi e bine.

Sufletul mi e rătăcit 

Prin întunericul cumplit. 

Trupul tremura de frig, 

Când nopțile te strig.

Ma pierd in al tău miraj

Si alunec in sevraj.

Nu mi e foame,nu mi e sete, 

Stau lipită de perete, 

Să nu mă prindă amețeala, 

Sa nu ma nghita oboseală.

Nu văd dincolo de tine, 

Decât ce nu mi aparține;

Ești universul meu obscur 

Fără culoare, ori contur 

As vrea să evadez din el,

Sa sap în mine un tunel

Si sa renasc din ce mai doare,

Punându ma n valoare. 

Si sa nu mă uit în urmă 

C un pretext, sub nici o formă. 

Caci tu ,iubire fără leac

Ma ții în suspans și trac...

La căpătâiul tău,bărbate 

Ore n șir nenumărate 

Vegheam nopți și zile,

Rătăcindu mi mințile  

Te zvărcoleai în așternut, 

Răzbit de cancerul temut,

Istovit de a i ține piept, 

Domnul meu,cel bun și drept. 

Te căzneai din răsputeri, 

Să nu mi divulgi căt suferi,

Ștergeai lacrima în taină 

Și o pitulai sub haină  .

Zâmbeai din colțul gurii,

Sfidănd chinul tumorii. 

Eu îți plângeam de milă,

Rugăciuni rosteam, umilă. 

Și te ai stins pe inserat;

Urlă marea,clopotele bat.. 

Eu mă târăsc prin amintiri 

Pustie n simțuri și trăiri  .

Ce rost am eu,fără tine, 

Să te urmez ar fi mai bine?..

Sa fim împreună din nou,

Mă bântuie al tău ecou;

Mă ntind in patul răvășit 

Să mi aștept al meu sfârșit  ..

Te zărisem departe,

Încă erai de -o șchioapă;

Cărunțit peste noapte,

Cu vântul în pleoapă.

Cu pasul legănat pășești,

Strecurăndu-te -n mulțime,

Din buze ceva șoptești,

Plimbi o sacoșă -n palme..

Mi ai întâlnit privirea.

Zâmbindu-mi cu candoare;

Te -nvăluise fericirea

Cu pupici și -mbrătisare.

A trecut un car de vreme 

Fără ecou răsunător,

Cuprinși de dileme 

Din amintirile ce dor..

-De -am avea ce -am irosit..

Și oftezi din rărunchi..

-Off, tăticu meu iubit,

Lipsa ta mi -era un junghi!..

Voi, Suflete îngenuncheate 

Cât îmi este dor de voi;

Ați zburat departe 

Străini de azi și noi 

Ce nu aș da ,ca să răzbat

Prin trecutul răpus 

Pe aripi ce se mai zbat

Pentru timpul apus.

După inimi de cleștar,

Ce -mi plângeau amarul.

Și -mi șopteau cu har,

Umpländu -mi paharul 

S -au risipit,nu le găsesc,

Căci s -au topit în zare;

Ființe dragi,eu vă iubesc 

Până la ultima suflare!...

Ul

Tristețea mă apasă 

În depărtările de acasă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină.

Molipsită de dor

Sub cerul incolor,

Bântui in noapte,

Lăcrimez în șoapte..

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culegeam tacit

Din simțul mocnit.

Îmi zâmbise la fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin.