O să revii când va fi frig afara?

E vremea încâlcită afară 

Ba plouă, ba ninge, ba e soare

Ba vântul bate... te doboară...

Totul în jur, e fără de culoare...

Orașul este cenușiu... sau poate,  

Sunt eu cea mult prea tristă 

Și toate îmi par exagerate, 

De gândul ce la tine insistă...

Parcul central e monoton

E gri, e liniște, rece, pustiu...

Mă încălzesc cu gândul la Bordeaux

De va rămâne doar un gând... nu știu.

Și mă gândesc cum oare-ar fi

Să mă pot alinta cu un pahar,

Să pot să scriu frumoase poezii

Tonul să-mi fie un pic mai solar.

Zâmbesc... sunt doar iluzii de moment 

Așa sufletul încerc să-l păcălesc 

Iluzii pe post de medicament 

În realitate toate vor lipsi și....lipsesc

Ce vânt rătăcit mi te-o fi adus,

De-ai răsturnat peste mine Cerul de sus?..

Tu!...Hoț de inimi risipite-n furtună,

Atât ti-am fost?... o clipă bună???

Atâtea doruri pierdute-n tăcere,

Atâtea dureri ce vor mângâiere...

Și iată-mă iar, în îmbrățişarea grea

A unei povești... fără de final.

Mă tem să zâmbesc, să visez,

În amintirea privirii tale mă pierd.

Îmi arde în piept dorinţa și frica,

Și dorul de tine îmi frânge aripa...

Sub pași de speranță, pământul se frânge 

Și vântul tăcerii îmi bate în suflet....

Târziu ne-am găsit, devreme ne-am pierdut,

Și dorul m-adună și mă rupe-n cuvânt. 

15/08/2024

...stie că îmi lipsește,dar imi lipsește mai mult decât știe el...

..........   

10 LUNI, 3 SĂPTĂMÂNI ȘI 4 ZILE

S-au făcut de când clipele sunt mai puţine

De când te-ai îndepărtat "străine"

De când...ai ales să se termine.

Vreau să te pierd, să te uit, să te consum,

Să pot să am curajul să mă adun din scrum.

Să imi dispari de tot, din suflet și din minte,

De pe cerul albastru, din ploaia de cuvinte..

Vreau să mi te șterg, să uit c-ai existat,

Să uit cum mi-ai vorbit, să uit cum m-ai tratat.

Încă mă doare rău, deși-a trecut aproape-un an,

De când te port cu speranță și tu nu dai doi bani.

Vreau să imi dispari, cu ochi, buze și cu zâmbet,

Cu parfumul tău, cu râsul ce îmi era cântec,

Să nu știu cine ești și de ne-om întâlni,

Să fim doar doi străini ce din greșeală s-ar privi.

.......................

Vreau să te uit dar vinul îmi amintește mereu de tine...

Gust din rosé poate rosé-mi va fi ziua de mâine...

Azi mă întreb... ce a rămas din noi

Din tot ce ieri a fost să fie

Un vis, o faptă, o dorință?

Sau gânduri purtate în neființă?

În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"

Să scriu povestea fără sfârșit 

Căutând răspunsuri iară și iară 

Și tot ce a rămas în final netrăit...

Tot ce-a rămas?.... e poezia 

Unde azi se scaldă amintirea,  

Mâine iubirea își caută menirea

Si durerea își așteaptă mântuirea.

Tot ce-a rămas?....să pot iubi

Cât pot și vreau și clar pe cine

E tot ce am, ce pot să dau,

Chiar de la schimb n-o face nimeni.

E sfârșit de octombrie

Și-as vrea să te beau

Dintr-un pahar de vin

Rosu, cum buzele-ți erau.

Sfârşit de octombrie

Altă lună fără de noi

Visele-mi miros a-nceput

Tăcerea ta .doar a ploi...

Acuș ne ajunge brumarul

Și gol tu fmi tiipaharul

De simţi ce dor mi-e de voi

la seamă și.. vino inapoi.

Și m-ai avut o clipă cu împrumut

Pe-o canapea îngustă, fărắ pernă,

Și n-am stiut c-o aventură de-un minut

Ími va rămâne un dor și-o dragoste eternă.

Şi al tău vin cu un sărut mi l-ai servit

Într-o seară la-nceput de-april, banală,

Mirosul îi am și-acum în minte-ntipărit

Pe buze azi mai simt doar fumul de tigară.

Şi mi-ai rămas o flacăra ce nu se-aprinde

Ce arde-n suflet tainic, neștiut.

Și-mi ești scânteie care se desprinde

Din visul meu de nimeni cunoscut.

Și vinul mi-a ramas un dor nestins, o clipă dulce

Un strop de cer si nori de ploi...

Nu-l condamna să fie gândul ce mă frånge!

Te rog, adu-ți aminte și ..dă-mi-l inapoi ..

Din liniștea albă se-nvaluie trist

Amor înșelat de ochi care cer

Te văd, te doresc, nu vreau dar insist 

Din foc ce ardea acum este ger

Din noapte ostenite vise se-mbina de nasc

Albastre sunt acum gânduri 

Purtate în pânze albe de Damasc

Se-nalta precum niște cârduri 

Uitate acum vise ce calde au fost

Din perne trezite in raze de soare 

Născute atunci acum numai au rost

Înghețate și frânte, plutesc pe o mare

Și simți cum se închide se ascunde în tine

Și plânge și moare de chin sugrumat 

Un suflet speriat subțire prin bine

Distruge distrus , că na fost salvat

Nu e ușor să spui, da te iubesc,

Când gândul tău e la alcineva,

Iar când în joc e inima si nu mintea,

Degeaba-ncerci să simulezi ceva

Să-i zici despre a ta nouă iubire,

Când în minciună lângă ea trăiești,

Îți trebuie curaj și multă asumare,

Când nu la preot și către ea..te spovedești

Nu te ascunde și fi plin de morală,

Când știi că ai călcat totu-n picioare,

Și nici nu te-amăgi că ea nu simte,

Când minți, dar îi trimiți în dar o floare

Mai bine nu întârzia să-i spui,

Că ți-ai aflat dragostea altundeva,

Va înțelege și-n timp te va ierta,

Când inima-i va bate pentru cineva

.............................

E greu în viața să mărturisești,

Un adevăr ce are capul spart,

Iar prin minciună când trăiești,

Jocul se-ncheie și sah mat...primesti!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Ce mult a mai trecut iubito

De la al nostru legământ,

Când am jurat să ne iubim

Cât om trăi pe ăst pământ. 

A fost pe la sfârșit de an

Zi însorită, în decembrie,

Când am zis Da, la primărie

Semnând, actul de cununie. 

Ne-au însoțit părinți și rude

Zicându-ne ,,Casă de piatră ",

Urmând urări și-o ,,sindrofie "

În cinstea și fericirea noastră. 

Atunci, am devenit perechea

Pornind în doi pe drumul vieții,

Iar dragostea ne-a dat..feciorul

Un ajutor..la ceasul..bătrâneții. 

Am profesat, muncind din greu

Uitând că ziua, s-a dus în noapte,

Ne-am bucurat și uneori am plâns

Și-am refuzat să zicem...nu se poate. 

Anii s-au scurs, lăsând doar amintiri

Și urme-adânci pe ale noastre chipuri,

Suntem... doi tineri... bătrânei, soție

Dar fericiți că ne iubim...și-n aste timpuri!

Fata mea n-a vrut să fie zână,

Nici umbră de vis în poeme goale.

A vrut să fie rană deschisă,

Și adevăr crud, sculptat în oase.

Fata mea n-a vrut să fie lumină,

Căci lumina se vinde pe colțuri de stradă.

A ales întunericul, ca pe un pat,

Unde doar inimile arse o întreabă.

Fata mea n-a vrut să fie iubită,

Ci doar privită ca un blestem.

Un chip care trece prin lume

Ca un cuțit învelit în parfum.

     Nu te-am văzut de multă vreme,

Dar nu te-am uitat, nu te teme

Nu știu dacă îți lipsesc....

Dar tu, cu nopțile tale, e tot ce îmi doresc.

Doar cerul cu stele, plimbările în doi,

Când eram fericiți amândoi,

Știam ce viitor în minte-ți plănuiai

Închideai ochii și fericită-l vedeai.

Ce s-a întâmplat cu tine, nu m-ai lămurit,

Doar vestea ce am primit, ce grav m-a rănit,

Iubirea mea, ce înflorea tot mai curată

Ai aruncat-o ca pe haină prea purtată.

Dacă te-ai rătăcit pe alte căi, 

Sau să mergem alături, nu mai vrei

Dacă mă prețuești așa cum sunt eu

Îți spun sincer și curat: te voi iubi mereu.

Z ic , și-i bine așa, să ne clădim o casă 

Să ne facem traiul și viața frumoasă,

Iubirea, e cea care aduce fericirea 

Viața asta scurtă își merită menirea... 

    De-ar fi să fie un final, 
    aş prefera unul banal, 
    o moarte lentă şi uşoară
    ca un scâncet de vioară...
    
    Iubita mea cu ochi ca jarul, 
    fremătând precum stejarul, 
    lasă noaptea grea să cadă, 
    spumegând, ca o cascadă 
    de petale şi de flori, 
    peste zboruri de cocori...