Vreme si vremuri

Şi dacă n-o sa mai ajung la tine

Inseamna ca n-am întârziat

E doar orgoliul ce urlă în tine

Ce nu te-a vrut de mine mbrățişat

Și dacă n-o sa mai ajung la tine

Nu e pentru că n-am sperat

Sa rezolvam ce n-a fost bine

Între noi sa rămână de-un gând curat

Și dacă intr-un final nu mai ajung la tine

Motorul inimii il predau nopților

Ce mi-au încătușat a mea simțire

Încă bătând din măduva pistoanelor

Când fi cuprinde-un dor de tine..

Se lasă toamna calmă peste crengi,

În tușe de aramă și de aur,

Iar timpul cerne umbre pe poteci,

Lăsând luminii ultimul tezaur.

O ploaie fină bate în ferestre,

Dar printre nori un soare cald se-arată,

Se scrie-n codri o nouă poveste,

Cu fiecare frunză scuturată.

E o melancolie pretutindeni,

Un somn ușor ce prinde-ncet pământul,

Dar printre cețuri prinzi raze de argint,

Purtate-n zbor, cum le dictează vântul.

Și noi privim prin zările aurii,

Cum trece anul, simplu și solemn,

Păstrând o caldă pace în priviri

În fața unui timp tăcut, de lemn.

Mi-am făcut un capuccino

Sa-l beau în loc de-al tău "vino"

Are-o tentă de amar 

Cum ai fost tu la final...

Si-mi stârnește amintirea

Și simt cum mă pierd cu firea

Și te simt cum bați în piept

De parcă încă te aștept....

Bătaia lui îmi zdruncină gândirea 

Și îmi întunecă privirea

Și simt dezamagire-n suflet

Ca azi mi-e vinul... tăcut urlet...

Si-n loc de al tău dulce " vino"

Beau astă seară un capuccino

În trei culori, cu gust amar

Ca al nostru "story" pe final...

Ce-am fost atâta timp? Pahar de poezie, 

Din speranțe rupte în cuvinte.  

Te-am scris cu sufletul în agonie, 

Doar să te-alung ușor din minte. . 

Te-am scris urlând a clipe grele, 

Cu rime strâns prinse de rană 

Când mi-ai lăsat din tine umbre..

Și-un dor, ce uneori te cheamă...

Te-am scris... Și Doamne! Cât a fost de greu! 

Când nopțile strigau a dor de tine. 

Dar știu... În timp ce tu erai muza mea, 

Eu eram doar un vers, ce nu-ți convine...

Te-am scris arzând in mine, fără foc

Doar din speranțe neîmplinite...

 Căci doar in vers am găsit loc

Să iți omor promisiunile rostite.

Te-am scris cu luna față-n față ,

Întrebând Cerul fără de glas

De vom mai fi in altă viață 

De-n asta, un ceas n-am mai rămas?!...

Te-am scris... lăsând din mine rămășițe,

Câte-o bucată din povestea ce-a apus. 

Ce-am fost atâta timp? Pahar de poezie, 

Pierdut în tot ce n-am avut, n-am spus...

...................................................

Și azi in lumea asta rece

Ce de iubit nu are timp,

Ce sunt când dorul vrea să mă înece?

..... Pahar de poezie și... atât!

Când degetele tale mi-au atins părul, 

M-am simțit ca o chitară ce-a așteptat 

Să-nvețe să-și cânte dorul

Să cânte, ce n-a știut vreodat'...

Când privirea ta ochii mi-au atins

M-am simțit ca o frunză-n vânt 

Și tremuram mereu de nerăbdare 

Să beau un vin... în brațele tale.

Când alintul tău mi-a atins gândul 

A înflorit ca un trandafir...

Cât mi-aș dori înapoi să-ntorci timpul

Când îți doreai o-mbrățisare, la un vin...

Când vinul tău mi-a atins buzele

Pe cer stele mii s-au aprins

Mi-au crescut instant aripi

Și orice clipă lângă tine... era vis.

Mi-ai atins sufletul din întâmplare 

Și-n palme tot ce sunt ți-am pus,

Păcat că ai plecat în grabă mare

Și ce-ai promis, a rămas undeva... pierdut.

Nu-ți port pică si nici măcar regret

Dar mi-ai arătat cum dorul doare.

Am obosit să stau să tot aștept

O clipă îmbrățișată, plină de culoare.

Am obosit în noapte să mă îmbăt 

Cu vise pline de-al tău vin...

Ai fost un foc și eu m-am ars

De-atunci, mi-e rana umbră pe senin.

Chiar și așa îti spun "adio"..blând,

Cu vocea tremurată, palidă, stinsă 

Nu te mai strig... demult nu plâng,

De-mi va fi dor... imbrățișa-voi a ta lipsă.

Și nu c-aș mai spera ceva... cândva 

Ci pentru c-așa s-a-nvățat inima

Să te aibă tăcut în al nopții miez

În clipe ce nicicând avea-vor preț.

Rămâi acolo, după zid... în tăcere 

Eu m-am intors la mine, deși cu temere.

Și de-o vrea viața să ne vedem vreodată 

Te voi ocoli... Ignorând și eu, că am fost odată.

Cade cortina peste noiembrie,

Iar sufletul strigă că-i la ananghie.

Ale timpului pânze par de nestrăpuns

Și ale iernii mreje parcă m-au ajuns...

Mii de iluzii se pierd în egoticul vals,

Dar spune-mi tu, inimă, ce-i cu acest fals?

Îmi aud sufletul rostind un pregnant ultimatum,

În timp ce eu refuz a pierde lupta cu sobrul bucium.

Las deoparte armele, deschid larg ochii...

Zăresc stropul de speranță ne-nsoțit de confuzii...

Și reușesc a înțelege busola sorții.

- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără

Fără tine lumea-i tristă,

E o lacrimă-n batistă,

Fără tine viața-i dusă,

E un pas făcut spre ușă.

Fără tine sunt pierdut,

Sunt o urmă din trecut,

Sunt o aripă de dor,

Fără cuib și fără zbor

Fără tine sunt ciuntit,

Sunt un ochi fără privit,

Sunt un umăr fără braț,

Sunt ca pasărea în laț.

Fără tine-s cuib de cuc,

Nu știu unde să mă duc,

Fără tine draga mea,

Sunt ca cerul fără stea.

Fără tine… fără tine,

Sufletul e gol în mine,

Rătăcesc în lung și-n lat,

Fără tine-s râu secat.

Iubită, frumoasă

Tare drăgăstoasă

Tu ești femeia

Ce ai cheia sufletului meu.

Îți ador privirea

Și vad fericirea

Și toată iubirea

In ochii tai.

Sufletul tău bun

Îmi este acum

O mare de soare

In lumea cea mare.

Ador sa te privesc

Sa

simt că trăiesc.

Îți voi spune-i poveste:

Pe o pajiște creste

Iarbă verde, frumoasă,

Vrabiutei îi e bine,

Ea se simte acasă,

Dar nu știe ca-n zare

Se găsește un câmp

Plin de flori colorate...

Și în viața adesea

Acceptam ce mi-e dat

Și nu știm că există

Realități netrăite ce magie-ar aduce,

Viața noastra-i o carte,

Dar ea mii poate fi,

Să privești prea departe

E iluzie oare

Sau un vis ce te duce

Spre un vârf ce in noapte

Pare că ar atinge

Cerul unde îngeri spun șoapte....

Ai fost lumina-n care-am crezut,

Refugiul blând, un vis tăcut,

Dar tot tu, ca un vânt hain,

Ai spulberat al meu destin.

Mi-am pus în tine suflet frânt,

Te-am îmbrăcat în dor și cânt,

Dar ai plecat fără să-ți pese,

Lăsând în urmă doar regrete.

Ai fost speranță, dar și ger,

Un foc ce-a ars și-a devenit mister,

Un vis ce-n zori s-a risipit,

O promisiune… ce-a murit.

Mă cert cu lumea,

Mă cert cu mine,

Mă cert cu tine, dragul meu.

Sunt o epavă,

O nesimțită, 

Ceva ce mi am dorit mereu.

Atâta zarvă,

Atâtea lacrimi, 

Atât tamatam pentru nimic.

Mi e dor de tine,

Mi e dor de mine,

De cum eram noi fericiți.

As cere totul,

Totul pe tavă,

Însă știu ca nu am nimic,

Iar eu sa pierd,

Tu sa câștigi

Un stres nespus,

Un lucru mic.

De ce mă rog, 

De ce mai plâng, 

Când știu ca n are rost nimic? 

De ce mai stai,

De ce nu pleci,

Când vezi ca totu-i chinuit?

Tu mă iubești,

Eu te urăsc,

Însă nimic pe astă lumea

Nu s ar iubi,

Nu s ar simți

La fel cum fac

Eu și cu tine.