Apoteoză

"Este doar o obsesie firească", mi-am spus-n gândul proprie mele ființe, pentru că orice om călăuzit de dorul și dorința de a fi iubit a iubit odinioară cu mare foc și ardoare în speranța că va însemna și el pentru cineva totul 

 

Iubirea mea nu era un simplă, ba chiar era una divină

Îmi dădeam chiar și ultima respirație ca să pot să te cuprind cu întregile mele brațe 

 

Admiram la tine totul, dar nu doar cu o privire scurtă ci cu toată ființa mea căci atingerile tale mi-au lăsat o amprentă în inima mea fragedă și milostivă și aș vrea să spun că mă doare ca o rană doar că n-o fac

 

În acel moment am realizat că nu e doar dragoste obișnuită ci o obsesie bolnavă a demenței mele de iubire

Am realizat asta în deceniile eterne-n care inima mi-a fost devorată, doar că te-am iubit prea mult, în schimb pe mine nu m-am iubit deloc 

 

Și încă nu-mi alin rănile 

Încă te las să mă dori, iubitule 

Să mă sfâșie cu amintiri, să mă spulberi cu minciuni și să mă îmbraci în voalul mireselor tale gri, deși speram ca pe cap voalul ce-l port sa fie incolor, alb precum sufletul meu pur și plăpând ce izvorăște o iubire nemuritoare 

 

Speram ca ziua în care voi fi nemuritoare va fii aceea în care trupul și mintea mea clădită cu demnitate vor fi ale tale și le vei purta de grija fiindu-ti mireasa ta întruchipată în portul unui porumbel ce va domina gălăgia cu pacea sa 

 

Însă asta e doar o altă lume, o lumea paralelă care este o amintire uitată-n mintea gândurilor tale murdare

 

Singurul meu gând a rămas, deși tu m-ai dat uitării de mult timp de vreme 

Dacă ești iubit și cine este iubirea vieții tale acum

Dacă eu până acum am fost precum doar o străină pe acest pământ 

 

Celalate zgomote nu le pot denumi gânduri ci doar iluzii pe care mi le creez pentru că inima mea încă crede în noi

 

De ar mai crede în iubirea altui suflet cum crede în noi înșine poate aș muri cu al meu suflet împăcat , dar m-am stins atunci când mi-am dat seama că nu vei rămâne sthinger pe vecie ca și mine și că îți vei împărțit viața cu sufletul tău perche, vei împărți după tot ce eu tânjesc, după alinarea unui suflet și iubirea sa veșnică


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: jessica_brescan poezii.online Apoteoză

Дата публикации: 30 июня 2024

Timp de citire: ~5 min.

Просмотры: 935

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Trandafir de sticlă pe piatra trădării

Stau și îmi stă și gândul prezent în mintea ta și viu în inima mea, că a ta-i demult mult prea moartă ca să mai zică ceva

E necomunicativă, e absentă din ființa mea căci ființa ta îți aparține nelipsită de indiferență sa

 

Ești doar un străin îmi spune gândul, dar el nu știe că în scris tu ești unicul meu gând

Nu știe gândul cât nu știu nici foile să mai reziste că de lacrimi grele pătate au fost biruite 

Iar pentru povestea noastră a rămas doar neputință, ce mă învăluie în tăcerea cumplită să te mai am ca gând, când te rostesc în poeziile ce renasc lacome 

 

În mintea mea tulburătoare, tu o umbră preamăreață a morții, tu amintire răposată ce nu pieri niciodată 

În a mea inimă cânți amagită și goală printr-un potop ce mă cuprinde cu lacrimi de sclipirea chipului tău-n întruchiparea morții a sufletului meu

Еще ...

Amalgam

Ce n-aș da să-mi infuzez aerul ponosit cu aroma ta și adierea anotimpului meu sec cu respirația ta fierbinte și pătrunzătoare 

Ce plesnește peisajul naturii cu a sa paradigmat căci tu transpui cu culoare vie și orice șuier cântă vioi sub posesia ta

Ești singura mea dulce mângâiere și sigurul meu gând sfâșietor

Căci dragostea îmi e sădită dintr-un pământ răpitor ce te-a purtat o viață întreagă pe brațe în umbrele timpului predestinate 

 

Ne-am născut nemuritori căci doar oamenii cu suflet bun încă râmn în amintirea perpetuă a paradisului, ei nu se uită niciodată, doar atunci când amintirea lor doare mult prea tare și vor s-o uite

Nu-i așa? Pentru că cel puțin tu ai rămas viu în mintea mea, chiar dacă timpul a dorit să-mi rămâi străin

Cred că el nu a avut totuși intenții rele ci a vrut doar să uităm ce ne doare căci tu pentru prima dată chiar mă dori

Еще ...

Blestemul Înțelepciunii

Înțelepciunea, un dar și un blestem,

Mă plasează la marginea unei lumi de umbre,

Acolo unde fiecare pas mă face să înțeleg

Motivele celor ce mă rănesc.

Nu mai sunt o victimă,

Ci o oglindă unde alții își reflectă durerile,

Iar eu, cu sufletul gol și mintea grea,

Privesc în fața lor și găsesc explicații pentru fiecare lovitură.

 

Ei mă rănesc și totuși… înțeleg.

Fiecare cuvânt dur, fiecare gest rece,

Poartă povara lor,

Frustrările lor, traumele lor nevinovate,

Și, chiar dacă doare,

Încerc să le iert,

Pentru că știu că eu sunt doar oglinda lor crăpată.

Dar, în procesul acesta de înțelegere,

Uit de mine,

Uit să mă iubesc,

Uit că am nevoie de iubire și de compasiune.

 

Căci în inima mea, în ciuda rațiunii,

Răul rămâne nedrept,

Și nedreptatea mă străpunge

Mult mai adânc decât orice cuvânt.

Creierul meu se opune, analizează, raționează

Și înțelege fiecare motiv ascuns,

Dar inima mea urlă după dreptate,

Căci ea vrea doar iubire.

 

Sunt doar un copil,

Un copil care încă speră,

Care nu înțelege de ce trebuie să poarte

Povara altora,

De ce, în loc de îmbrățișări,

Primește indiferență și răceală.

Mă consum în încercarea de a ierta

Și, în acest proces, mă pierd pe mine.

 

Tot ce vreau este să fiu iubită și înțeleasă,

Dar înțelepciunea asta mă face să fiu prea mult.

Știu prea multe, simt prea mult,

Și, într-un fel, sunt prea puțin.

Aș vrea să pot să fiu doar eu,

Fără să înțeleg tot ce nu pot schimba.

Fără să port războaiele altora.

Dar, până la urmă, tot ce rămâne este dorința aceea veche:

Să fiu iubită,

Așa cum sunt,

Fără raționamente, fără explicații,

Fără traume, doar iubire.

 

 

Еще ...

Nici dacă-aș muri

Nici dacă-aș muri, n-ar simți nimic,

N-ar ști că exist, n-ar căuta vreun drum,

Cuvintele-mi trec, ca vântul pustiu,

Și strigătul meu se pierde-n fum.

 

Nimeni nu vede durerea din mine,

Nici măcar umbra ce-n lacrimi s-a frânt,

Nimeni nu vrea să audă ce spun,

Sufletu-mi e gol și totu-i tăcând.

 

Mama nu-mi simte inima grea,

Tatăl e străin, departe-ntr-un colț,

Eu stau între ei ca un strop de nimic,

Când cerul mă lasă să cad fără rost.

 

Nici dacă-aș muri, n-ar opri privirea,

N-ar plânge o clipă, n-ar rupe tăcerea,

Sunt doar o umbră ce caută alin,

Dar nimeni nu-i pasă că încă respir.

 

O, lume, de ce m-ai uitat pe pământ?

De ce inima-mi strigă într-un vid adânc?

Când tot ce doream era să m-așez

Într-un loc unde cineva mă iubește întreg.

 

Dar dacă nici moartea iubire nu-mi dă,

Mai rămâne doar cerul să-mi fie casă,

Căci pe pământ sunt pierdută-n nevoi,

Un suflet zdrobit, singur printre ploi.

 

 

Еще ...

Muza care nu știa

Dacă nu era ea, pierdută-ntr-un abis,

Nici eu n-aș fi știut că-n mine stă un vis.

Tristețea pentru ea, ca un foc ascuns,

A pus pe hârtie un dor neajuns.

 

Ea, muza care n-a știut vreodată

Că-i port în suflet o flacără curată,

Mi-a arătat, fără să vrea, o cale,

Un drum pe care cuvintele sunt tale.

 

Nu era chipul, nici glasul, nici fapta,

Ci tăcerea ei ce-n mine aștepta

Să fie rostită, să fie cântată,

Durerea ei mi-a fost însemnată.

 

Din umbra ei s-a născut o lumină,

Cuvinte ce curg dintr-o rană divină.

Fără să știe, ea m-a aprins,

Pasiunea mea din lacrimi s-a întins.

 

O fi fost reală, un vis sau un fum?

O iluzie pierdută-n al vieții drum?

Nici nu contează, căci eu am simțit,

Și-n scrisul meu, ea n-a murit.

 

Muza mea tăcută, stinsă sau pierdută,

O parte din tine în mine e cusută.

Tu m-ai făcut să scriu, fără să știi,

O viață-n cuvinte, o lume-n poezii.

Еще ...

Cu inima grea

Uită-mă, te implor cu mintea naiv și umil Uită, și oricâte ai știi,uită-n zadar, dar măcar uită-mi amintirea, desi este dificil Oricum vei uita sau poate c-ai făcut-o deja Dar nu e ca și cum știai cât de mult inima mea te adora Colindă-ți străzile, ba chiar te rog și pleacă-ți urechile peste tot, sa mi auzi numele, dar sa știi ca nu îți mai aparțin Sa-mi recitești în gând obsesiv literele ca pe un bilet de noroc și sa îți pice fața că pare doar un număr obișnuit, dar greu de câștigat cu adevărat Căci bărbia ți s-a lăsat lată la pământ când ai observat ca avea același nume, aceasi culoare de par și multe altele comune, dar în niciuna nu mă regăseai precum un încărcător defect, ai stricat o priza functionabilă Și ai vrut sa cumperi una nouă, dar ai rămas doar cu amăgirea de necombatibilitate, și iubirea nu-i  doar o factură cu plată

Еще ...

Стихи из этой категории

As vrea sa simt din nou

Au trecut 2 ani si nu mai stiu ce inseamna sa iubesti

Am iubire de oferit, dar din pacate nu am cui

Ce aleg eu e gresit, iar ce e dat de la Dumnezeu nu accept..

Vreau sa simt ca alaturi de cineva am TOTUL si pot face TOTUL

Dar ma intreb oare exist ceea ce-mi doresc..

Simt ca da, dar timpul asta.. vezi tu

Trebuie sa treaca si inima sa mai fie ranita

Pentru a invata sa iubesc la bine si rau..

Orice ar fi cu speranta si credinta in Dumnezeu

Stiu ca o sa vina si randul meu

Sa iubesc si sa fiu iubita

Еще ...

Ninge...

Azi ninge... când mai tare, când mai încet 

Fulgi de zăpadă pe obraz mi se aștern 

Se topesc imediat de la atâta căldură

Din suflet.... și gândul mă fură...

 

Mă duce într-un april de tine uitat

Când la o îmbrățișare m-ai invitat...

Aveam tâmpla lipită de pieptul tău gol

Și buzele îmi aveau parfum de Merlot.

 

Azi ninge... ninge cu amintirea

Când ochii îți admirau privirea

Fulgi pe obraz se topesc șiroaie 

Pentru un vin și-o ultimă îmbratișare...

 

Și ninge...ninge cu spor

Speranța bate într-un ecou,

Că fulgii și pe ai tăi obraji se aștern 

Și-ți amintesc că mi-ai fost drag...enorm.

 

Еще ...

Iartă și vei fi iertat

Îngăduie -mi o șansă 

Și nu vei regreta;

Inima mi-e arsă 

Din absența ta.

Viața mi-e pustie,

Fără tine,nu exist.

Sufletul în ploaie 

Se prelinge trist..

Făptura ta, iubire 

O culeg din lacrimi,

Dulcele meu mire

Năzuit de patimi..

Îți mai aduci aminte;

În genunchi mă implorai,

Cerșeai sub jurăminte 

Trupu-mi fără grai..

În brațe te-am cuprins,

Te-am sărutat fierbinte,

Cu patos reaprins 

Din simțurile frânte...

Еще ...

MELANCOLIE DE TOAMNĂ

Î mi pierd pașii pe alei

Gânditor și tremurati,

Sus prin crengi adie vântul

Plâng scaiții scuturați.

 

Într-un creștet de coroană,

Tânguie un cuib golit...

Astă vară își avea casă

Glas voios de ciripit.

 

 

Se înalță în văzduh

Brațe tinere pe ram,

Iscodind spre orizonturi...

Ciine-i despuia de darurii...?

 

Se aștern încet pe luncă

Picuri  mici de ploaie rece

Și-un ecou din stâncă

Glasul toamnei  îl petrece.

Еще ...

Dragostea mea!

Gândul meu zboară spre tine,

Ducând cu el iubirea mea,

Și-ți va aduce de la mine,

Ceea ce simt că-i dragostea

 

Te rog nu-mi pune etichetă,

Vreau scuza să-mi accepți,

Chiar dacă ea iar se repetă,

Și-ți este greu din nou să ierți

 

Nu pot veni cum am promis,

Să  ne-ntâlnim să discutăm,

Și să vorbim în mod deschis,

Nimic să nu mai amânăm

 

Distanța dintre noi e mare,

Și uneori devine apăsătoare 

Să nu te văd asta mă doare,

Și simt cum dragostea dispare

 

Sunt neliniștit și am o teamă,

Că ochii nevăzuți se pot uita,

Dar știu că mi-ai furat inima,

Și de la tine n-o pot muta

..................................

Voi încerca să vin în țară,

Unde îmi este dragostea,

Degeaba ai câștig afară,

Dacă trăiești departe..de iubirea ta!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 

Еще ...

Rapsodia Sufletului Fără Iubire

În zorii tăcuți ai unei iubiri neurmărite,

Se deschide o poezie, dar nu despre dragoste.

Cuvintele se desprind ca frunzele în vânt,

Poezia fără săruturi, într-un labirint nestrăbătut.

Prin coridoarele unei inimi pierdute,

Versurile se întrepătrund, dar nu despre tandrețe.

Poezia rămâne ca un ecou neascultat,

Fără să atingă aromele dulci ale iubirii.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍