Angel

Lungi, pustii și vitregite
Se întrevedeau zările,
De iz de toamnă, gălbenite,
Erau mistuite cărările.
 
Printre aburindele văi,
Se sălășluiau nămeții,
Pe lâng-a râurilor căi,
Se desfrunzeau puieții.
 
Prin pădurile pustiite,
Cu jale huruia pribeagul vânt,
Între crengile mărăcinite,
O adiere rece, descânt.
 
Suspinau văzduhurile boțite,
Îmbibate-n sterpe parfumuri,
Tremurau și bălțile-ncrețite
De taine suspendate-n drumuri.
 
Pe plaiurile-mpietrite,
Cu nesaț guvernau cețurile,
Întru care, neprihănite,
Se îngemănau potecile.
 
Urcau și se-mpreunau
Ca pe vârf de dealuri să cate
Luminile ce se-ntrezăreau,
Ale unei case mate.
 
Peste porțile-mpletite,
Se deslușesc abur și fum,
Printre țiglele gâlbejite
Și hornul înecat cu scrum.
 
Crivăț se impregnează
Pe la geamurile mici,
Involuntar vibrează
În pereții din chirpici.
 
Streșinile ruginate
Privesc cu melancolie amară
Gardurile aplecate
De veacuri și povară.
 
Peste rozele în degere,
Domină o amorțeală,
Ce denunță, în genere,
O letargie totală.
 
Prin vizorul de plută,
Ușor se incarna
O bătrânică pierdută,
Care se legăna.
 
Totul era tăcut și anost,
Nu se auzea nimica,
Doar în odaie, fără vreun rost,
Liniștită cosea bunica.
 
Sudorile-i se prelingeau
Pe schimonosita-i față,
Plăpânzii ochi îi lăcrimau,
Ațintiți la un fir de ață.
 
Tot se uita doborâtă,
Rătăcită și rugătoare
La zariștea cea amărâtă,
Monotonă și visătoare.
 
Camerele erau slabe
În contur și în culoare,
Între zidurile albe,
O deznădejde tot mai mare.
 
Pe cine aștepta privirea-i tandru
Afară să-i apară din nimic?
Dragul Angel… copilandru…
Nepoțelul ei cel mic.
 
Deși scruta trecătoare
Cu trecătoare și veci spera,
Gerul se-ntețea-n vâltoare,
Iar băiatul nicăieri nu era.
 
Cu puterile stinse, se clătina
Mai tare, și mereu mai tare,
Încât podeaua dădu a răsuna
În gemete îngrozitoare.
 
Ca-n vis, cupluri de stihii
În încăpere parcă i-au pătruns
Și cu de grijă semne mii
Gândurile i le-au străpuns.
 
În cap, tot li se rotesc puternic
Și spre ea se uită neîncetiniți,
Cu pleoapele fluturându-le anemic,
Îndoliații lor globi veștejiți.
 
Și chiote, și cântece neștiute,
Și bolmoaje continua gura să le bată,
Cu cernite danțuri părute,
Îi păleau dorința seacă.
 
Din mâini în haotice săltări,
Din fețe străvezii de clei,
Se prinse alaiul de arătări
Să se scurgă în inima ei.
 
Dispar, se duc ele acum,
În sufletu-i să-și facă cale,
Să croiască vedeniile drum
Sus izvorului suferinței sale.
 
Se vălureau plopii-n nepăsare,
În scoarțele lor înghețate,
Văluriri repezi și tremurătoare,
Ca ale coardelor înnodate.
 
Se vedea acum concret
Cum totul murea pe coline,
Cum realiza biata încet
Că Angel nu mai vine…

 


Категория: Стихи о смерти

Все стихи автора: Rarés Girea poezii.online Angel

Дата публикации: 20 января

Просмотры: 28

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Antoniu

O depărtată siluetă de atlant,
Cuprinsă-n ace siderale
De precoci vremi imperiale,
Spulbera seninul apus de pe cant.
 
Cu un aer cutremurător
Se încingea în el limanul,
De curci de argint, răsunător
Talazul despicat de stânci cu ramul.
 
Suite obscure pe pereți,
Torțele — moi, cu palpitațiu’,
Spre un somn fără de spațiu,
Nopțile se adâncesc în ceți.
 
Un coral sângerând viața-ți strânge,
Când plete ven’oase umple un val,
Spadele fine ce te vor unge
Te-aducă cu zorile la mal...
Еще ...

Apocalipsa Arhanghelului Gabriel

Din tăcerea dureroasă
o să ies, c-așa putere,
că nici piatra n-o să țină -
o să crape-n mii de stele;
și-o să vin, cu vânt de iarnă,
și cu ploaie, cu zăpadă,
că în urma mea nici zorii
n-or dori pămînt să vadă.
O să merg ca o cometă
care mii de ani se pierde,
și-o să spăl, acea suflare,
care-n calea mea purcede.
Am să tai și am să -njunghii,
ca o lamă lucitoare,
doar cu vârful unei unghii -
degetului cel mai mare.
Si am să cutremur munții,
văile au să vuiască,
tot ce a fost născut în lume -
mâina mea, o să topească.
Mările vor arde-n spume
și vulcani or să se stingă -
tot ce talpa mea, de-aproape,
cu furie, o să atingă.
Sub picior și cu durere
dintre glasuri unu, doi,
vor rosti cu pocăință
Rugăciunea de apoi.

Pe pămînt, ca scrumul rece,
tot ce a fost - eu voi petrece,

iar în ceruri numai Duhul 
își va da sălășluire;
să înceap -o lume nouă
mult mai plină de iubire!!!

Еще ...

Ultima clipă

Vicii pe mină,

Lacrimi pe pat, 

Viața nui dulce 

Țin în mine și tac 

 

Tristețe în suflet, 

Cuțite piaproape,

Ma concentrez 

Închid ochii și moarte 

 

De ce să m-apuc?

Și ce să mai fac?

Ce va fi înainte ?

Mă retrag eu și tac,

 

Dar acum nu mii frică 

De spaimă nu mor 

Căci ultima clipă 

Se trăiește ușor. 

Еще ...

Teminta gerului in simbioza cu pamintul

Tărâmul înghețat este chiar în față ta

În el fără să crezi se adăpostesc mii de suflete reci

Poate chiar sufletul meu se îndreaptă într-a colo..chiar acum

Poate chiar și al tău

 

Fără să știm ,fără să găsim răspuns

Suntem din ce în ce mai reci

Suntem doar niște suflete învăluite de gheață

Ce se sbat în clar de luna pentru a dovedii adevărul crunt

Al omenirii

Еще ...

Copilul sarman

Un copil sarman se joaca cu compasul, ii scapa din mana si isi taie nasul

Baiatul amarat, speriat si turmentat, a cazut pe nas si bratul i a scapat

Rostogolindu-se in durere si suspin, a mai trecut o ora si a murit in chin

Pe lumea cealalta, umplut el plin de ura s-a enervat mai tare, i-a mai cazut o mana

Cu nasul taiat, cu mainile pe jos, s-au enervat baietii, ficatul i-a fost scos

Fara ficat, inima si splina, a mai trecut o ora l au aruncat in mina

In mina abordat, de-un mare bulangiu sa nu-l vada deloc si-a scos ochiu pe viu

Cu un ochi ramas si fara speranta, tarandu-se pe jos a intalnit o rata

Nu era o rata, era o vrajitoare, fermecat el fiind ii scoate un ochi si moare.

Еще ...

Suflet viu ,dar ingropat

Acum totul s-a sfârșit

S-a sfârșit Amaru

Lângă piatra de sub zid

S-a sfârșit coșmarul

 

Lângă piatra de mormânt

Lacrimi , luate ușor de vânt

Vânt ușor de clima rece 

Ceea ce lasă nu trece 

 

A început de ieri de vina 

Însă nu m-am așteptat

Sa îmi ia si sa îmi ducă 

Sufletul la ingropat 

 

Și-a început apoi să doară

Nici acum tot n-a trecut 

Si mi-am zis apoi în sine 

Ca degeaba n-a venit

 

A venit ca să mă cheme 

Colo sus ,lângă mormânt

Unde azi e plin de ruine

Iar sufletul îmi e distrus 

 

Nu a stat prea mult de vorbă

Si apoi repede a plecat

Însă în drum spre ruine 

Si pe mine m-a luat 

 

Si m-am ținut strâns de mine 

S-a temut că sa nu plec

Însă el știe mai bine 

Ca sufletul eu mi-l înec

 

Și-a început din nou să doară

Dar eu nu m-am așteptat

Sufletul apoi sa-mi scrie 

Poezie ,ingropat 

 

Еще ...