Stii tu ..

Ramii tu stea precum e luna,
nu-ti cer eu aripi ,sa ma ajungi
prefer s-admir splendoarea ta,
sa ma simti rece de aici
sa nu ma cauti-nu voi fi
sa nu te uiti-nu-ti voi privi
si rog sa uiti acea scinteie
ce se-arata doar pentru tine
te dau uitarii-da-ma si tu
imi cer iertare nu voi mai fi
acel EMIL ,ce-ntaina noptii
acel strain linga acel lacu...

Vreau, sa ma despart tine

Eu nu mai suport iubirea

Vreau, ca si in toate ziua

Nu mai vreau acelasi nume.

Sa alerg ca si in noapte 

Cum se misca alinarea

Sa nu vada disperarea

Lasa-mi inima in soapte.

Nu mai vreau aceiasi clipa

Sa o simt in disperare

Ca minciunile amare 

Usa este tot mai mica

Vântul bate liniştit
În splendoarea nopţii
Oare corect ne-am trăit
Dulcea tinereţii.

Autor eşti sau actor
Prin ţinutul ceţii
Alinat de vînt, de dor
Tu în fila vieţii.

Ce rost m-ai au acele cautari
In univers , doar n-am gasit
Regret ca toamnele is reci
Regret ca soarta nu ne e amic

Sperante-n gol,dar marginite
Ca sabia plecata in jos
Nu este floare ca si tine
Cred ca la viata m-ai intors

Stiind ca tu, tu-mi aparitii
Ofer eu luna, soare luminat
Un cer cum a mai fost atunci
Ramas in nopti ce sau uitat

De ce ai tradat a soarelui caldura
Stia-i ca astfel ma vei condamna
Doar tu , ce rost regrete ,au acuma
Nu-s eu de vina, si nu te voi ierta

Ofer o zi , m-ambratisezi
Ma sting usor, iar tu ma pierzi
Pasind pe mal,imi luminezi
Ramin pe loc , dar evadezi.

Trecind ades, ma i-au fiori
Clipele stinse, acel dor
Zimbind sfios ca n-am fost ieri
Nespusa dragoste si mor!!

Sa stiu ce este clipa , sa ii cunosc secretul
Sa stiu ce i suferinta , ca sa-i arat esecul
Sa fiu mereu alaturi , ca sa-ti admir eu parul
Sa fiu un tei in noapte , sa caut adevarul.

Sa las al tau sarut , sa imi zdrobeasca cerul
Sa stiu ca altul nu-i , al nostru-i adevarul
Si ca in orice clipa - sa simt a ta suflare
Iar timpul-trecatorul , sa nu-mi mai fie-n cale.

Ca sa-i arat durerii cum este fericirea,
In parul tau de luna am sa-mpletesc iubirea
Sa dau acel minut si locul printre zei,
As fi si un nimic , c-apoi sa fiu un tei.

Sa stiu , ca a ta prezenta , in fiecare zi
Sa ma trezesc in zori , ca sa te pot privi,
Stiind c-acest moment , curind se va sfirsi,
Ce mult as vrea , ca sa il pot opri.

Ador cum trece timpul , si il urasc la fel,
As vrea sa-i stiu secretul , ca rob sa-mi fie el.. 

                    ......

       În casa lor mereu iubirea este,

        în casa lor mereu e liniște,

       și-ntelegere.

       Așa e în casa lor,

       liniște,bucurie.

      Ce mai poate să mai fie?

       oare?Dacă nu iubire

       liniște,respect?

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

    De dorul tău inima mi s-a frânt,
    În zori de zi rămas fără cuvânt,
    Nu mai există-n mine rai sau iad,
    Spre care să zbor, spre care să cad...
    
    Căci de urăști, porți iadu-ntreg cu tine,
    Iar de iubești, așa cum se cuvine,
    Întregul rai ți se deschide-n sărbătoare,
    Străluminat de stele, lună și de soare…

Toată lumea renaște, eu simt că mor

Soarele strălucește, eu văd numai nor.

E primăvară, ar trebui să zâmbesc,

Eu însă ca o frunză moartă plutesc.

Ce stare absurdă de lâncezeală,

Ce suflet gol, înăcrit și pustiu

De ce la toți e primăvară

Iar la mine nu...de ce? Nu știu...

E de vină durerea, de vină ești tu

Că nu se topește zăpada cea grea,

Si ghioceii nu înfloresc

Si-n viața mea...

În loc de ei am doar frunze descompuse

În loc de triluri de păsări, am dor,

Afară e primăvară, la mine e toamnă

Si ploile toamnei prea tare mă dor...

Nu se-nclină oricărei raze,

Nu se supune niciunui vânt,

Crește departe, fără pază,

Nu-și lasă rădăcina-n rând.

Pe stânci albastre, printre ceață,

Acolo-i leagănul dintâi,

Puțini ajung, puțini o-nvață,

Puțini o smulg din al ei cui.

Dar eu, cu mâini temătoare,

M-am apropiat încet, tăcut,

Să nu-i strivesc a ei suflare,

Să n-o rănesc cu dor durut.

Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,

Că-n palme mi s-ar veșteji,

Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,

S-ar mistui, s-ar risipi.

Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,

Am înțeles ce nu știam:

Nu-i floarea mea, doar mă adună,

Și-o port în suflet... nu în ram.

Nu-ți spun cine sunt, rămân doar un gând,

O filă nescrisă-ntr-un basm fără margini,

Dar eu te cunosc, nu ești om de rând,

Sădești frumusețea în tainice pagini.

Te privesc de departe, subtil, ca o stea,

Și-n sinele meu primăvara sosește.

Când pleci și nu spui, în inima mea,

Lași urme adânci de dor și tristețe.

Dacă ai ști cât am încercat să nu simt,

Să te privesc ca pe un om oarecare,

Dar gândul la tine mă arde și-l mint,

Că nu îmi ești dor, că nu-mi ești visare.

Și, dacă în tăcere te voi regăsi,

Voi purta aceste cuvinte cu mine,

Într-o lume unde dorul e-un rău amorțit,

Și iubirea e-mbrăcată cu tine. 

Ce-am fost atâta timp? Pahar de poezie, 

Din speranțe rupte în cuvinte.  

Te-am scris cu sufletul în agonie, 

Doar să te-alung ușor din minte. . 

Te-am scris urlând a clipe grele, 

Cu rime strâns prinse de rană 

Când mi-ai lăsat din tine umbre..

Și-un dor, ce uneori te cheamă...

Te-am scris... Și Doamne! Cât a fost de greu! 

Când nopțile strigau a dor de tine. 

Dar știu... În timp ce tu erai muza mea, 

Eu eram doar un vers, ce nu-ți convine...

Te-am scris arzând in mine, fără foc

Doar din speranțe neîmplinite...

 Căci doar in vers am găsit loc

Să iți omor promisiunile rostite.

Te-am scris cu luna față-n față ,

Întrebând Cerul fără de glas

De vom mai fi in altă viață 

De-n asta, un ceas n-am mai rămas?!...

Te-am scris... lăsând din mine rămășițe,

Câte-o bucată din povestea ce-a apus. 

Ce-am fost atâta timp? Pahar de poezie, 

Pierdut în tot ce n-am avut, n-am spus...

...................................................

Și azi in lumea asta rece

Ce de iubit nu are timp,

Ce sunt când dorul vrea să mă înece?

..... Pahar de poezie și... atât!