Autorul morbidi

Seară de seară

Ies la geam.

Așteptând să cadă

Ploaie,măcar un gram. 

Tristă,cum mereu mă simt 

Îmi place cum adie vântul.

Ploaia vine,o presimt

Doar ca să-mi alunge gândul. 

Gândul,care nu mai pleacă

Nici măcar de îl alung,

Ploaia asta deja mă seacă

Și mii de lacrimi mă străpung. 

Pe cer sunt stele mii de mii,

Cu licăriri ce par zglobii,

Dar nici o rază n-a pătruns

Cum tu o faci, cum tu ai spus.

Ești liniștea din gând pierdut,

Ești focul viu ce m-a crescut,

Mai cald ca vântul primăverii,

Ești tot ce-mi umple clipa serii.

Acum e ceață pe cărări,

Și umbre cresc din depărtări,

Te caut printre nopți târzii,

De ce nu vii, de ce nu vii?

Vara se topise-n zare,

Sorbind razele de soare;

Năluca ei cuprinde valuri

Și mai bântuie pe dealuri.

Frunzele -și luară zborul,

Lăcrimându-si dorul;

Roiau în forfota de vânt, 

Strecurandu se -n pământ  

Pasărea tăcu-n grădină, 

Se pitulă sub streașina,

Tremurând ușor din aripi

De la frigura unor stropi,

Gura Cerului, febrilă

Cerne ploaie fără milă, 

Pomii murmură-surdină, 

Scârțâind din rădăcină .

Toamna suflă cu brumă, 

Iar veșmântul ei de -aramă 

Îl presără pe trupul ud,

Zdrentuit, aproape nud..

Norii se târăsc la vale,

Schimɓăndu-și formele,agale;

Pașii calcă prin noroaie, 

Se pierd în negură, șiroaie...

Deschid ochii și gândul senin îmi mângâie sufletul ..

E prima raza de soare,speranța,visare,

E cântec de privighetoare,fulg de nea,

Stea,aripa alba,cer albastru,mare..

E zeul ce-mi luminează existența..

Fara el s-ar așterne întunericul,

As fi un copac pustiit și singur,

Un vuiet trist în noapte,

Un cânt de jale,o ofilită floare..

Abia când în inima e soare incepe dimineața..

Natura care aș vrea să rămana veșnică vie

Port în mine ziua  cand mă plimbam

Cu tine natură,

Cu  vorbe dulci ne răsfățam

Ne intersectam des sub bătranul castan 

Soarele ne privea și ne zambea

Iar luna își varsă privirea spre noi

Soarele și luna se îmbrățișau amandoi

Formă de salut ca doi prieteni astrali

Ca niște aștri care des ne vizitau 

Și ne vegheau nopțile întunecate

Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.

Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche

Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire

din inima ta.

mi-e dor de tine,

dar nu intr-un mod nonșalant,dorind sa te am înapoi

mi-e dor de energia prezentei tale,

de buzele ce se mișcau când zambetul tu ti-l arătai

mi-e dor sa iti ascult vocea cand ma alinai

mi e dor sa te iubesc doar eu, crezand ca vom ajunge in rai, sub soare

toate acele nopti cand ma paleam, cand tot ce conta era sa te aud.

incep sa te uit, iti uit trasaturile

iti uit vocea, daca nu deja am uitat o,

iti uit felul tau de a rade, cel mai amuzant ras, atat de dragastos

dar ceva mi spune ca atat a fost, continua sa se pronunte

asta a fost, s a dus, a ramas, intre noi

intre voi as putea spune, se continua ceva

poate pur, ceva care te face fericita, ceva care te implineste mai mult…

te simti iubita, de el, de mine

de toata lumea,

de mine acum, nu cred, nu stiu

iubire? nu cred, atasament? nu,

ceva mai presus de cuvinte, da

tu si cu mine, atat am fost, ceva mai presus de cuvinte

ceva rostit o data, cand lumea inca nu era planuita sa fie astfel,

atat am spus, despre noi, nu am sa vorbesc,

caci nu am cuvinte, ci amintiri, simtiri desarte,

atat