Semne

Profesorii mei cei dragi,

Învățați ca niște magi!

Cei mai scumpi îmi sunteți

Prin tot ce-mi spuneți!

 ...

Compusă pe 05.10.2021

Iarna a plecat în grabă,

Strănutând cu furie,

A vărsat o lacrimă,

Vrând chiar să ne sperie!

Noi știam că joacă teatru,

Mincinoase-s babele,

Am suit-o pe lopată,

Și am risipit-o toată,

S-o înghită soarele!

(13 Martie 2021- Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Ai încărunţit, buna mea,

Dar aşa îmi eşti şi mai dragă,

Îmi aminteşti de bunătate, de copilărie,

Şi aşa va fi viaţa-ntreagă.

Când greu mi-era la tine alergam

Şi-ţi povesteam necazurile mele,

Care-mi păreau atunci atât de mari

Şi viaţa o vedeam doar în probleme.

Mi-era de-ajuns, bunico, doar o vorbă,

Şi toat-a mea durere dispărea...

Aş vrea să mai adorm la tine-n poală

Cum adormeam în prunci mea.

Vremurile, însă, au trecut grăbite,

În goană mare anii au fugit

Aş vrea să te mai întâlnesc în cale

Şi să-ţi şoptesc "mi-e dor" necontenit.

Tu eşti Regina mea cu părul argintiu

Eu te sărut şi ţie mă închin

Abia aştept clipa

La tine să revin...

O, sufletele-n pură îndurare…

Ce înaintea hulei stau mereu,

Aflate sub săgeți cu-nveninare

Căzând ca ropotul de ploaie greu…

Oricare josnic gest o armă este,

Prilej un ins de liniște-a priva,

Și-atârnă intrigile ca o veste

Pe care mulți putea-o-ar saluta…

Presimt secretul ce stă ascuns

în aripile tale de nepătruns.

Zborul cu viteza unei stele căzătoare

mă face ascuns printre norii călători

Valurile mării ating țărmul

cu puterea aripilor în zbor.

Cascada iubirii,

care nici o tornadă

nu poate să o doboare.

Din fire de apă colorată,

roșu aprins pus pe inima unui Cupidon

ți-am croit destinul,

săgeata iubirii aruncată în marea inimii.

Ceva frumos aș spune pentru voi

Acum pe seară, l-apus de soare,

Dar cum să scrii când e război

Chiar la hotare și lumea moare.

Deschid tv-ul, moartea o văd

Pe sticlă arătată prin filmare,

Nu, nu este film și doar prăpăd

Și peste tot e plânset și teroare.

Vreau să-l închid să schimb canalul

Nu mai suport să văd să simt așa durere,

Pe voi eu vă implor să fluierați finalul

Și nu uitați că Dumnezeu v-a dat putere.

Puterea El v-a dat-o să faceți bine

Nu să ucideți ființe nevinovate,

Așa că încetați s-aveți inimi haine

Fiți înțelepți și faceți zi din noapte.

Vă adunați și discutați încontinuu

Dar nu să ne feriți de foc și arme,

Și să decideți care dintre voi e primu',

Și toți s-aveți portretul pus în rame.

Pe noi, voi credeți că ne păcăliți

Și moartea o lăsați să ne adune,

Dar nu uitați că veți fi pedepsiți

Pentru ce ați făcut în astă lume.

Așa că evitați pedeapsa Divină

Și puneți capăt acestui război,

Nu spuneți că alții poartă vină

Ne mor copiii, făra-veni 'napoi!

Ți-am scris pe cer adio,

Dar ploaia a-ncetat,

Și-n loc de stropii ploii,

Eu lacrimi am vărsat.

Am vrut să-ți uit adresa,

Să nu mai știu de ea,

Dar drumu-mi trece zilnic,

Pe sub fereastra ta...

N-am să-ți mai scriu poeme,

C-ar fi doar seci cuvinte,

Voi scrie iar... Adio!

Pe cruci și pe morminte.

Și-n fiecare zi femeie,

Mâncat și ros de patimi,

Îți voi lăsa la poartă,

Câte-un buchet de lacrimi.

Mă uit cum pică frunza,

Și cerul parcă pică,

Iar inima mă-nțeapă,

Și sunt cuprins de frică.

Mereu pe sub fereastra-ți,

Un suflet gol va trece,

Apucă-i mâna caldă,

Și nu-l lăsa să plece.

Lunecă-n noapte

Luna ușor,

În brațele tale

Eu caut amor.

Zumzăie greieri

Plini de uimire,

În brațele tale

Eu caut iubire.

Scapără stele

Purtându-și făclia,

În brațele tale

Eu simt veșnicia.

Somnu-ți înalță

Vise regale,

Eu caut întruna

Brațele tale...

Intră-n pământ amurgul tău,

Sfârșind sub brazdele de lut,

Ai plâns iubito atât de rău,

Și n-am știut!

De dor îmi arde inima mocnit,

Și-am învățat profund a suferi,

Cât mi-am dorit să fiu iubit...

Tu nu vei ști!

Un vânt nebun ţi-ar fi șoptit,

C-al meu amor e prefăcut,

Ai plâns întruna şi-ai jelit,

Şi n-am știut!

Mi-e trupul sfâșiat de pribegie,

Și-am învățat răbdarea a trăi,

Dar cum mi-a fost și o să-mi fie,

Tu nu vei ști!

Intră-n pământ amoru' încins,

Sub flori și ierburi s-a pierdut,

Ce a născut ori ce a stins,

Tu, nu vei ști! Eu, n-am știut!

Cu boala în oase,

Compun poezii,

Moartea îmi coase,

Catrinţe şi ii,

Cu ele mă îmbrac,

În ziua din urmă,

Când înger ori drac,

Mă alege din turmă.

Cu inima rece,

Cânt doine de dor,

Moartea petrece,

La mine-n pridvor,

Se prind în horă,

Acelaşi înger şi drac,

Mai am încă o oră,

Coliva să-mi fac.

Mai am doar un pic,

Mormântul să-l sap,

Un popă peltic,

Îmi citeşte la cap,

Mai am un minut,

Să mă bag în coşciug,

Prea mult am zăcut,

Şi-am ars ca un rug.

Mi-e sufletul gol,

În a morţii cămaşă,

Acuma…când mor,

Mi-e dor de acasă.

În văzduh se aude-un cânt,

Dar nu-i pasăre, nici vânt,

Parc-o harpă uriașă,

Plânge-o viață pătimașă.

Curge lin o doină veche,

Sunet straniu, nepereche,

Tot ce mișună se-ntreabă,

De ce zbor îngeri în grabă?

Imnuri plâng deodată-n cor,

O priceasnă despre dor,

Numai eu nu mă frământ,

Fiindcă știu de acest cânt,

Urcă-n sus la Dumnezeu,

Dezrobit sufletul meu.

De azi e viața mai frumoasă,

De azi mi-e sângele mai cald,

De azi și iarba e mai deasă,

De azi în fericire eu mă scald.

De azi m-am împăcat cu viața,

De azi e totul sau nimic,

De azi voi risipi și ceața,

De azi o vorbă nu mai zic.

De azi voi sta numa-n tăcere,

De azi voi fi și orb și mut,

De azi vă zic la revedere,

De azi doar liniștea ascult.

De azi cu mine reîncepe viața,

De azi și umbra mi-i străină,

De azi sunt rece precum gheața,

De azi cu toate se termină.

De azi și poezia mea există,

De azi accept doar circ și pâine,

De azi sunt primul de pe listă,

Dar azi, e-ntotdeauna...Mâine!