Întristare

 

Ai plecat și zile negre,

Pogorâta-u peste mine,

Inima îmi stă de veghe,

Și întreabă despre tine.

 

Suferință ani de-a rândul,

Draga inimă îndură,

Și întreabă tainic gândul,

Unde e iubirea pură?

 

Ochii-s triști, izvor de lacrimi,

Alinarea lor e dusă,

Ard mocnit cuprinși de patimi,

După dragostea răpusă.

 

Pași se-ndreaptă tremurând,

Înspre geam precum o turmă,

Însă nu-i...și rând pe rând,

Se întorc pe aceeași urmă.

 

Toamna e acum târzie,

Frunza cade, tu plecată...

Luna îmi pare străvezie,

Sunt mai trist ca niciodată.

 

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Întristare

Дата публикации: 3 июля

Добавлено в избранное: 1

Просмотры: 78

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Sfârșit

A fost o iarnă friguroasă,

Tu din priviri m-ai încălzit 

Credeam că eu sunt cea aleasă

Dar totul are un sfârșit 

 

Crezând că tu n-ai sentimente,

Am suferit neîncetat 

Dar totuși ai trezit iubire,

Într-un suflet despicat.

 

Si totuși ce este iubirea?

Un sentiment de nedescris.

O iluzie, un vis

Ce tu copile mi l-ai zis.

 

A fost o dragoste profundă 

Dar oarecum s-a terminat 

Poate nu a fost acea iubire?

Care să meargă până la final.

 

Si totuși ție îți mulțumesc 

Pentru acele sentimente

Datorită ție am înțeles 

Că iubire pe acest pământ, nu este.

                                           Tipa Rusalina 

Еще ...

Les belles femmes

Toutes les femmes sont aimées.

Leur amour sera toujours capricieux.

Meme quand elles sont plus âgés

Leur amour sera toujours délicieux.

 

Leurs beaux yeux et leurs lèvres,

Le sourire et le mouvement discret,

Ils seront comme le cours des rivières

Et presque toujours un grand secret.

 

On les compare comme des fleurs

Qui ne s'ouvre qu'à l'amour

Décrire un spectre de couleurs

Et le chant d'un troubadour.

 

 

 

Еще ...

Doamne, Zânele...

Doamne, zânele sunt doar niște minciuni!

Iar vrăjile lor nu înseamnă nimic!

Dar fără ea simt în suflet goliciuni,

Și din gând nu o pot scoate, nici un pic.

 

Doamne, e doar o scorneală!

Creată în timp îndelungat,

De mintea mea înstrăinată,

Ce duce-o dragoste banală!

 

Doamne! Zânele mă învrăjbesc!

Ele m-au vrăjit, din ciudă!

Din ciuda că nu vreau să mai iubesc!

Atâtea emoții ce nu vor să mă audă...

 

O dragoste străină e, Doamne,

Adusă de Zâne supărate.

Lasă-le să mă condamne!

Nu vreau s-o mai iubesc, Doamne!

Еще ...

Ce-ar fi

De ar cădea o frunză vie-n palma ta

Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?

De ar cădea un fulg pribeag  în urma ta

Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?

 

De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta

Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?

De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta

Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?

 

De-ar fi durere  nesfârșită-n  calea ta

Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?

De-ar fi lumină strălucind în urma ta

Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?

 

Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea

Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta

Ce-ar fi dacă un suflet ai salva

Ce-ar fi de-aș fi  lumină-n viața ta

Еще ...

Briză de toamnă

Încet în chipul tău străin
Îmi văd a mea soartă
prin frunzele trecute de vânt
și din vorbele tale rostite odată.

 

Observ că a noastră viață
ușor își i-a zborul
spre locul ce odată visam,
ce odată, ne era sortit să fie al nostru.

 

Degeaba ne mințeam că este,
Când știam amândoi că a fost
aripile dulci ale verii
au apus ca soarele ce era veșnic.

 

Briza ce o resimt acum
e o străină în viața mea,
Dar sincer o prefer pe ea
decât o briză de vară ce ai fost tu.

 

Ai putut găsi în mine
O pajiște a unei păduri veșnice
dar ai ales să o ignori,
dorindu-ți tundra blestemată din est.

 

Toamnă dragă îți vorbesc din al meu suflet
rămai o viață și încâ o zi,
Fi-mi locul meu de scapare
când căldură dură a vieții mă sufocă.

 

mă pierd în ale tale frunze
printre crengile ce îmi acopereau inima,
acum goale de vântul aspru al timpului
în care mă pierd pe mine prin tine.

 

A fost el, cel care te-a răcit
prin care ai văzut oarbă visul tău
blestem ce e acum pe tine
Îndurând al asprei ierni din est.

 

Îți văd lacrimile dulci
Tu minți și spui că sunt de fericire,
când amândoi știm adevărul
sau poate doar eu, tu prefăcându-te că e încă vis.

 

Degeaba crezi că te-aș judeca
greșit, deja ai primit ce ai vrut
erai al veșnicului codru
dar tundra te-a prins în slăbiciunea ta.

 

Mă sting ca ultima frunză
obligată de vântul aspru al tău
să cadă pe pământul dur și rece
așteptând o briza a toamnei să o mai plimbe printre timp.

Еще ...

Omul din întuneric

Mă plimbam pe drumul lung. 

A cărui farmec a murit! 

Sub luna mare...plină de mister.

Misterul singurei iubiri.

 

Trecuseră sub această lună

Un fior ce nu-l știam

Era fiorul iubiri!

Pe care încă nu-l cunoșteam.

 

Peste veacurile vieții 

Peste umbra tinereții 

Peste sufletele stinse

Cu ale sale zgârieturi

 

Îmi intrai suptil în viață

Cu o vorbă, două, trei. 

Până când, din neștiute

Te iubeam! chiar de nu crezi. 

 

Și acuma îmi doresc

Ca de-a cuma ca să fim

Două frunze pe o creangă. 

Dar o creangă fără spini... 

 

         Cozac Ionela.

Еще ...

Другие стихотворения автора

Ce frumoasă ești...

 

Ce frumoasă ești când îmi lipsești,

Amintirea-mi ninge peste suflet,

Păsările-mi spun că mă iubești,

Soarele mă arde cu-al tău zâmbet.

 

Ce frumoasă ești când iar nu ești,

Luna plânge întruna și suspină,

Stelele îmi spun că mă iubești,

Ochiul mi se scaldă în lumină.

 

Ce frumoasă ești când ești departe,

Dorul mi te cântă-n poezie,

Te iubește!...scrie într-o carte

Cu o lacrimă rămasă pe hârtie.

 

Ce frumoasă ești în gândurile mele,

Adesea zbor cu ele înspre trecut,

Mi-am închis uitarea undeva sub piele,

Să nu te ia cu dânsa, de aia m-am temut.

 

Ce frumoasă ești când îmi lipsești,

Nu te mai întoarce niciodată acasă,

Păsările-mi spun că-mbătrânești,

Eu te port în suflet...tânără, frumoasă!

Еще ...

Atâtea...

 

Atâtea griji se însumează, 

Încât îmi pare un număr infinit, 

Și nici nu știu dacă contează, 

Dacă trăiesc ori am murit. 

 

Atâtea poezii îmi bântuie prin creier, 

Că nu au loc pe-o tonă de hârtie, 

Şi încet, încep trăirile să-mi treier, 

Să pot să-mi vărs amarul în pustie. 

 

Atâta zbucium și sevraj, 

Tresaltă carnea-mi de pe oase, 

Încât îmi injectez curaj, 

Pe moarte să o pot descoase. 

 

Atâta putregai îmi stă pe suflet, 

Și-mi colcăie mizeria în sânge, 

Încât aș vrea ca al meu umblet, 

În ani lumină a se frânge. 

 

Atâta scârbă și atât dispreț, 

Erupe zilnic din mulțime, 

C-aș vrea pământul să-l îngheț

Ori să-l topesc cu tot cu mine. 

 

Еще ...

În timp ce acuma îţi scriu …

 

În timp ce acuma îţi scriu,

Podeaua miroase a sicriu,

Cerneala-i vâscoasă şi neagră,

Foaia de tine întreabă.

 

În timp ce amintiri croşetez,

Ascuns în dulapul obez,

Rochia ta de dantelă,

Mi te-arată în trup de gazelă.

 

O lacrimă-mi pătează suspinul,

Amorul mi-l cântă delfinul,

Cântec de valuri şi stâncă,

Cântec de rană adâncă.

 

Acum pentru tine recit,

Poem parfumat şi-ncâlcit,

Versul se întoarce-n silabă,

Căci vocea mi-e tristă şi slabă.

 

Chiar acum văd cum cade o stea,

Sicriul miroase a podea,

Gândul de tine mă întreabă,

Cineva firul vieţii-mi dezleagă.

 

Chiar acum mă aplec să îţi scriu,

Un cuvânt ce doar eu îl mai ştiu,

De dezlegi a sa taină, subit …

O să ştii cât de mult te-am iubit.

 

Еще ...

Urme

 

Îţi pierzi privirea printre aştri,

Nici ochii nu-ţi mai sunt aşa albaştri,

Adulmeci urma unei sincere iubiri,

Şi împarţi cu neantul vechi trăiri.

 

Cu lumea cauţi să te-mpaci,

Urând iubirea în care zaci,

Poeme scrii fără de muză,

Şi pentru toate cauţi scuză.

 

Te-ncântă flori uitate în vază,

Ferestre care pot opri o rază,

Cuvinte aruncate în dispreţ,

Şi multe lucruri fără preţ.

 

Adormi mereu înfricoşat,

La piept strângi perna ruşinat,

Visezi acelaşi vis murdar,

Şi-n noapte împrăştii clipe de coşmar.

 

Еще ...

De n-aș avea…

 

De n-aș avea furtună,

Aş sta cu viața la taifas

I-aș împleti cunună,

Pe veci cu ea să fi rămas.

 

De n-aș avea durere,

M-aș înălța în zbor,

Și-aș plânge de plăcere,

Când trebuie să mor.

 

De n-aș avea și lacrimi,

Uscat aș fi sub piele,

Şi aș mânca doar patimi,

Privind pierdut la stele.

 

De n-aș avea dezamăgiri,

Ce tristă mi-ar fi viața,

Aş fi un praf ce nu-l respiri,

O apă ce-și dorește gheața.

Еще ...

Renunţarea

 

M-aş retrage în cel mai groaznic deşert,

Aş renunţa la tot pentru singurătatea absolută,

Viaţa în lumea asta goală a devenit ceva incert,

Iar bucuria, fericirea este o trăire mută.

 

Pentru ce nu plesnesc ori nu mă risip în bucăţi?

De ce nu curg asemeni unui izvor de munte?

Să pot să zbor înspre infinităţi,

Şi-n haos trupu-mi să fie o punte.

 

Plăcerea mea este avântul ce mă prăbuşeşte,

Înălţările mele sunt căderi în abisuri,

Explozia mea este iubirea ce mă copleşeşte,

Iar zboru-mi spre neant este aterizarea în visuri.

 

Melodii izvorăsc din mine în nopţile fără somn,

Vrăjile se dezvoltă asemeni unui flux,

Cântând îngereşte mă îndeamnă să dorm,

Şi apoi liniştite se sting în reflux.

 

Eu sunt omul care va râde în clipa supremă,

În agonia finală şi-n clipa ultimei tristeţi,

Voi ridiculiza viaţa-mi tristă şi boemă,

Din suflet mi se vor naşte nopţi şi dimineţi.

 

Voi renunţa la tot în numele sângelui meu,

Voi declara nule toate trăirile avute,

Căci fiinţa mi s-a transformat într-un zeu,

Ce-a furat focul şi vraja din iubiri noi născute.

 

Еще ...