Protest
Mama ei de viață, mama ei de moarte,
Trupul la picioare zilnic le aștern,
Om cu idealuri, om cu multă carte,
Doarme și se scoală zilnic în infern.
Mama ei de moarte, mama ei de viață,
Muncă de galeră pentr-un blid de ciorbă,
Frigul din odaie inima-mi îngheață,
Și privesc spre ceruri fără nici o vorbă.
Mama ei de soartă, mama ei de toate,
Astăzi guvernanții ne-au luat drept slugă,
Scoală-te fecioare, scoală-te nepoate,
Să-i zdrobim pe aceia care ne subjugă.
Mama mea de mine că stau și suport,
Inima de câine, talpa pe grumaz,
Dau cu semnătură, că mai bine mort,
Decât viu, și zilnic, scuipat în obraz.
Mama ei de moarte, mama ei de viață !
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 18 декабря 2023
Просмотры: 569
Стихи из этой категории
Întunericul e perfect cu Luna
Întunericul e perfect cu Luna,
În fiecare noapte și în fiecare loc,
De care cerul e urmat de stele ,
Observând acea lumină de foc,
Dansul stelelor au un anumit ritm,
Și un anumit rol,
În care întunericul numai e întuneric,
Ci lumina de la sol.
Autor: Nicoleta Postovan
Aviz ipohondric
Domnule doctor, mă doare un nerv,
Chiar in călcâiul lui Ahile.
Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!
Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...
Ah! Şi măseaua minții a străpuns
Acut din falcă prin obraz
Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis
Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.
Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!
Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...
Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,
muşcând brutal din nervul vag.
Parfumul tău...
Miroase versul a cerneală,
A smirnă îngerească poezia,
Cuvintele răcesc de umezeală,
Până se uscă-n vânt hârtia.
Miroase fulgul a troiene,
A foc și fum uscat, zăpezi,
Din țurțuri picură desene,
În care chipuri strâmbe vezi.
Miroase verdele a iarbă,
Iar frunzele a vârf și rădăcină,
Pământu-i gata ca să fiarbă,
În must de verde și lumină.
Miroase norul alb a ploaie,
Iar vântul slobod a furtună,
Dansând, umbrele se înfoaie,
Și plâng cu stropi pe lângă mână.
Miroase a toate împrejur,
Dar aș tocmi un crunt călău,
Să le închidă într-un vas obscur,
Să simt numai parfumul tău.
E de muncă, e de muncă!
Pe un pat ce umblă-n lume,
Şade moartea pe cearșaf,
Şi mănâncă câte-un nume,
Înmuiat în lapte praf.
Umblă coasa pe uliță,
Cad în bernă multe uși,
Îngerii în cer sughiţă,
Şi se scaldă în cenuși.
Moartea bea cu popa-n sat,
Clopotaru cântă-n luncă,
Gropnicerii-s la săpat,
E de muncă, e de muncă!
Poem vesel de toamnă
Veselă ești tu toamnă dragă
Cu veșteda frunză ce-i moartă pe stradă!
Parada ta-i galbenă cu tot cu fanfară,
Covorul cel roșu foșnește o vreme,
Sub piciorul aceleiași tinere de anul trecut domnișoară,
Ce se plimbă în cerc împreună cu tine!
Veselă ești tu cochetă toamnă,
Chiar dacă unii spun că ești tristă...
Porți haine din aur croite,
Ce puține rivale și le permit!
Poate doar primăvara are talentul mai mare,
Eu totuși cred că și iarna are premiul,
Mulți spun că doar vara stă pe podium!
Suratele toate se ceartă-ntre ele,
Se păruiesc,se bat se gonesc,
Nu pot sta împreună o clipă!
Totul se strică iar vântul destramă tabloul,
Precum pictorul schimbă cartonul..
Și totuși acum este veselă toamnă,
Ce poartă haine regale doar pentru tine sau mine!
(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Liceu de George Bacovia în engleză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
High School
High school, a graveyard
Of my youth—a sham!
Pedantic teachers
And hardcore exams…
You still make shiver
High school, a graveyard
Of my youth, a sham!
High school, a graveyard
With endless aisles
I’m not me today,
And my brain cries—
Don’t care either way—
High school, a graveyard
With endless aisles
High school, a graveyard
Of my youth—a sham!
You spit me out
Not giving a damn,
Blasé and burnt-out.
High school, a graveyard
Of my youth—a sham!
Întunericul e perfect cu Luna
Întunericul e perfect cu Luna,
În fiecare noapte și în fiecare loc,
De care cerul e urmat de stele ,
Observând acea lumină de foc,
Dansul stelelor au un anumit ritm,
Și un anumit rol,
În care întunericul numai e întuneric,
Ci lumina de la sol.
Autor: Nicoleta Postovan
Aviz ipohondric
Domnule doctor, mă doare un nerv,
Chiar in călcâiul lui Ahile.
Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!
Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...
Ah! Şi măseaua minții a străpuns
Acut din falcă prin obraz
Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis
Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.
Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!
Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...
Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,
muşcând brutal din nervul vag.
Parfumul tău...
Miroase versul a cerneală,
A smirnă îngerească poezia,
Cuvintele răcesc de umezeală,
Până se uscă-n vânt hârtia.
Miroase fulgul a troiene,
A foc și fum uscat, zăpezi,
Din țurțuri picură desene,
În care chipuri strâmbe vezi.
Miroase verdele a iarbă,
Iar frunzele a vârf și rădăcină,
Pământu-i gata ca să fiarbă,
În must de verde și lumină.
Miroase norul alb a ploaie,
Iar vântul slobod a furtună,
Dansând, umbrele se înfoaie,
Și plâng cu stropi pe lângă mână.
Miroase a toate împrejur,
Dar aș tocmi un crunt călău,
Să le închidă într-un vas obscur,
Să simt numai parfumul tău.
E de muncă, e de muncă!
Pe un pat ce umblă-n lume,
Şade moartea pe cearșaf,
Şi mănâncă câte-un nume,
Înmuiat în lapte praf.
Umblă coasa pe uliță,
Cad în bernă multe uși,
Îngerii în cer sughiţă,
Şi se scaldă în cenuși.
Moartea bea cu popa-n sat,
Clopotaru cântă-n luncă,
Gropnicerii-s la săpat,
E de muncă, e de muncă!
Poem vesel de toamnă
Veselă ești tu toamnă dragă
Cu veșteda frunză ce-i moartă pe stradă!
Parada ta-i galbenă cu tot cu fanfară,
Covorul cel roșu foșnește o vreme,
Sub piciorul aceleiași tinere de anul trecut domnișoară,
Ce se plimbă în cerc împreună cu tine!
Veselă ești tu cochetă toamnă,
Chiar dacă unii spun că ești tristă...
Porți haine din aur croite,
Ce puține rivale și le permit!
Poate doar primăvara are talentul mai mare,
Eu totuși cred că și iarna are premiul,
Mulți spun că doar vara stă pe podium!
Suratele toate se ceartă-ntre ele,
Se păruiesc,se bat se gonesc,
Nu pot sta împreună o clipă!
Totul se strică iar vântul destramă tabloul,
Precum pictorul schimbă cartonul..
Și totuși acum este veselă toamnă,
Ce poartă haine regale doar pentru tine sau mine!
(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Liceu de George Bacovia în engleză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
High School
High school, a graveyard
Of my youth—a sham!
Pedantic teachers
And hardcore exams…
You still make shiver
High school, a graveyard
Of my youth, a sham!
High school, a graveyard
With endless aisles
I’m not me today,
And my brain cries—
Don’t care either way—
High school, a graveyard
With endless aisles
High school, a graveyard
Of my youth—a sham!
You spit me out
Not giving a damn,
Blasé and burnt-out.
High school, a graveyard
Of my youth—a sham!
Другие стихотворения автора
Ochiul trist
Din ochiul trist îți mușc privirea,
Pupila albă voluptuos îți mestec,
Și-ți simt pe limbă neiubirea,
C-un soi de iz demonic în amestec.
Ți-e tânguirea numai lacrimi,
Și mângâi pedestaluri de statui,
Ai oferi un suflet plin de patimi,
Dar nu oricum, oricând și orișicui.
Ai dreptul de-a stârni furtuni şi geruri,
De-ați hărăzi în soartă propriul labirint,
De a umbla în pielea goală -n ceruri,
Sunând apocaliptic din sânii-ți de argint.
Dezbracă-ți penele de înger necăzut,
Şi desenează pe nisipul lunii crini,
Să intru-n transă când mă simt pierdut,
Să mângâi stele în timp ce tu suspini.
De ți-ar simți și Creatorul frământarea,
Tristețea unui embrion în cioc de barză,
Ți-ar oferi pe gratis oceanele și marea,
Și-n ochiul trist, ţi-ar implanta o rază.
Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Un singur vers
Îți spun ceva ce nimenea nu știe,
Aseară am scris o poezie,
Avea un singur vers dar nelumesc,
Ceva aidoma unui cânt prelung,
Şi care mă făcea să plâng.
L-am scris c-o picătură de cerneală,
Un strop uitat în călimară,
Şi - o pană albă cu un număr,
Ce am găsit-o undeva pe umăr.
Îți spun ceva ce nimenea nu știe,
E-un vers ce plânge pe hârtie,
Cu lacrimi de-un albastru-violet,
Un fel de sânge de poet.
Îndoiala...
Ce suflet o fi fost, între apă şi lut?
Ce muget anost, peste veacuri ascult.
Ce lumină a pătruns la-nceput în genom?
Ce întuneric i-acum pe pământ, peste om.
Ce cuvânt s-a rostit în vremelnicul haos?
Ce minciuni proslăvesc ei acum in pronaos.
Ce rugi au fost înălţate de sfinţi către cer?
Ce viaţă urâtă şi ce suflet mizer.
Ce om, ce cuvânt, care sfânt legământ?
Ce lumină, ce început, care apă... ce lut?
Te aud în tăcere…
Te aud în tăcere cum chemi alt cuvânt,
De parcă iubirea se naște din vină,
Și simt cum distanța devine mormânt,
Iar inima tristă amarnic suspină.
Te port ca pe-o rană ce ustură-întruna,
Și sângele-mi curge în valuri fierbinți,
Tu sorbi cu alt suflet prigoana, minciuna,
Iar eu beau tăcerea din ochii-ți cuminți,
Și calc îndrăzneț pe cioburi de abis,
Și sângele curge, și rana mă doare,
Și-n fiece noapte îmi dăinui în vis,
Ca o umbră ferită de lumină și soare.
Mi-e dorul o candelă stinsă pe prag,
Tu ești amintirea ce-n alte lumi tace,
Doar nopții și lunii îi mai sunt drag,
Și-o stea căzătoare în brațe îmi zace.
Instinct
E plin de ură astăzi între noi,
Se ascut cuţitele sub masă,
Nutrim cu viclenie sentimente noi,
Dospite într-o cocă ucigaşă.
Ne-am injectat venin în limbă,
Privirea ni-i un sloi de gheaţă,
Prin trup armatele se plimbă,
Şi-i stare de alertă peste viaţă.
Ne bucurăm când camaradul moare,
Rânjim cu steagul păcii în mână,
În suflet, demult nu ne mai doare,
Şi totul e-n război, nimic nu se amână.
Pe mama am făcut-o general,
Pe tată l-am numit iscoadă,
Şi peste neamuri s-a transmis viral,
Ca tot ce-i bun, să fie declarată pradă.
În public ne afişăm apoi semeţi,
Şi răspândim duhori în jurul nostru...
Căci, ca primată, nu ai cum să înveţi,
Ce înseamnă om, şi care-i este rostul.
Ochiul trist
Din ochiul trist îți mușc privirea,
Pupila albă voluptuos îți mestec,
Și-ți simt pe limbă neiubirea,
C-un soi de iz demonic în amestec.
Ți-e tânguirea numai lacrimi,
Și mângâi pedestaluri de statui,
Ai oferi un suflet plin de patimi,
Dar nu oricum, oricând și orișicui.
Ai dreptul de-a stârni furtuni şi geruri,
De-ați hărăzi în soartă propriul labirint,
De a umbla în pielea goală -n ceruri,
Sunând apocaliptic din sânii-ți de argint.
Dezbracă-ți penele de înger necăzut,
Şi desenează pe nisipul lunii crini,
Să intru-n transă când mă simt pierdut,
Să mângâi stele în timp ce tu suspini.
De ți-ar simți și Creatorul frământarea,
Tristețea unui embrion în cioc de barză,
Ți-ar oferi pe gratis oceanele și marea,
Și-n ochiul trist, ţi-ar implanta o rază.
Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Un singur vers
Îți spun ceva ce nimenea nu știe,
Aseară am scris o poezie,
Avea un singur vers dar nelumesc,
Ceva aidoma unui cânt prelung,
Şi care mă făcea să plâng.
L-am scris c-o picătură de cerneală,
Un strop uitat în călimară,
Şi - o pană albă cu un număr,
Ce am găsit-o undeva pe umăr.
Îți spun ceva ce nimenea nu știe,
E-un vers ce plânge pe hârtie,
Cu lacrimi de-un albastru-violet,
Un fel de sânge de poet.
Îndoiala...
Ce suflet o fi fost, între apă şi lut?
Ce muget anost, peste veacuri ascult.
Ce lumină a pătruns la-nceput în genom?
Ce întuneric i-acum pe pământ, peste om.
Ce cuvânt s-a rostit în vremelnicul haos?
Ce minciuni proslăvesc ei acum in pronaos.
Ce rugi au fost înălţate de sfinţi către cer?
Ce viaţă urâtă şi ce suflet mizer.
Ce om, ce cuvânt, care sfânt legământ?
Ce lumină, ce început, care apă... ce lut?
Te aud în tăcere…
Te aud în tăcere cum chemi alt cuvânt,
De parcă iubirea se naște din vină,
Și simt cum distanța devine mormânt,
Iar inima tristă amarnic suspină.
Te port ca pe-o rană ce ustură-întruna,
Și sângele-mi curge în valuri fierbinți,
Tu sorbi cu alt suflet prigoana, minciuna,
Iar eu beau tăcerea din ochii-ți cuminți,
Și calc îndrăzneț pe cioburi de abis,
Și sângele curge, și rana mă doare,
Și-n fiece noapte îmi dăinui în vis,
Ca o umbră ferită de lumină și soare.
Mi-e dorul o candelă stinsă pe prag,
Tu ești amintirea ce-n alte lumi tace,
Doar nopții și lunii îi mai sunt drag,
Și-o stea căzătoare în brațe îmi zace.
Instinct
E plin de ură astăzi între noi,
Se ascut cuţitele sub masă,
Nutrim cu viclenie sentimente noi,
Dospite într-o cocă ucigaşă.
Ne-am injectat venin în limbă,
Privirea ni-i un sloi de gheaţă,
Prin trup armatele se plimbă,
Şi-i stare de alertă peste viaţă.
Ne bucurăm când camaradul moare,
Rânjim cu steagul păcii în mână,
În suflet, demult nu ne mai doare,
Şi totul e-n război, nimic nu se amână.
Pe mama am făcut-o general,
Pe tată l-am numit iscoadă,
Şi peste neamuri s-a transmis viral,
Ca tot ce-i bun, să fie declarată pradă.
În public ne afişăm apoi semeţi,
Şi răspândim duhori în jurul nostru...
Căci, ca primată, nu ai cum să înveţi,
Ce înseamnă om, şi care-i este rostul.