din cartea „lirică de mini-cartier” #3
de pe clasa a IX-a
deja cred că mi se schimba creierul
inconștient
parcă se formau alte rădăcini;
eram într-o polemică cu un (...)
(Domn lipsit de capacități intelectuale avansate.)
și zicea treburi nasoale de femei
eu le-am luat apărarea
„soția merită ajutată, nu e o sclavă”
la care el îmi recomandă
să-mi tai ceva și să înlocuiesc cu altceva
(Până și eu pot să recunosc — n-a fost o recomandare bună.)
come again?
pas lateral, tras umărul stâng cu tot cu braț în spate
și-am lansat un pod de palmă
direct în timpanul lui
m-am simțit ca el, i-am urlat două săptămâni în urechea dreaptă
și el nu auzea
și tot plângea
dar a fost o lecție bună pentru toată lumea
recent l-am văzut cu o fată de mână pe stradă
părea foarte iubitor
și ea părea că are umărul tras
puțin
în spate.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Marius Enak - Marius-Sorin Enache
Дата публикации: 27 февраля
Просмотры: 117
Стихи из этой категории
Deșertul
E ceva de invățat in deșert - Cuvinte sacre.
Există un fel de sete și un deșert imens,
locuit intotdeauna de mulți oameni ~ rătăcitori,
rătăcitori muribunzi, cei cu ochi de plumb,
cei pierduți și inutili in noaptea vieții.
Noi stele incep să strălucească pe același
cer unic, greu, vizibilitate diminuată și imprejurimi.
Aceste stele sunt cu siguranță străvechi,
o lumină de noapte pentru toți cei invinși
care continuă să cante cantecele lor grele.
Ei caută o sursă de apă dulce. Orice
alt tip de apă este lipsita de importanță.
Cineva a spus că poate preface pămantul
uscat in izvoare de ape. Nu este vorba doar despre
sete~ in stele, Dumnezeu, omniprezent. In general,
rătăcitorii muribunzi incă mai au voință și speranță.
Nu pot muri de două ori, dar ei cred că vor pierde
totul pentru că nimic nu mai poate fi salvat.
Cu toate acestea, există o posibilitate infimă
de găsire a unui loc de supraviețuire.
Iubire scrijelită în zăpadă
Iubire scrijelită în zăpadă
Și dăltuită pe versanți de munți
Zadar îți cad cuvintele-n cascadă,
Zadar te vrei jurată pe la nunți,
Zadar te vezi pornită-n avalanșă
Spre nu știu care suflet prea naiv,
O viață pentru tine-i o revanșă
Pictând în cenușiu un ROGVAIV.
Mă-ntreb câți oare-ți vor cădea în plasă,
Oare la câți speranțele-ai să-neci
În marea înghețată ce nu-ți lasă
Vreun strop de val în iernile prea reci?
Pe câți vei păcăli pictând cu-albastru
Un cer ce se refuză colorat,
Visând aiurea vreun departe astru
Ce din greșeală să-l fi luminat?
Și câți îți vor jura apoi credință
Așa cum ți-au jurat și-n alte dăți,
Iubire, tu izvor de suferință,
Iubire, tu izvor de nedreptăți?
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Şi încă nu e îndeajuns ...
De parcă n-ar fi încă îndeajuns,
S-a hotărât de sus în mod oficial,
Că întrebării nu e necesar răspuns,
Nimic nemaifiind astăzi vital.
Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,
Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,
Iar toți acești din generația nouă,
Orbiți, pășesc înspre globalizare.
Ne este inutil ogorul semănat,
Căci totul din import e trufanda,
E interzis să pui și varză la murat,
Doar E-urile le putem mânca.
Ne grohăie râtanii plini de pestă,
De vaci, ne spun că s-au smintit,
Și nimenea pe nimeni nu contestă,
Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.
Ne este mersul dirijat subtil,
De păpușari cu mare îndemânare,
Și nu-i nimic în lume mai umil,
Decât să stăm cu mintea-n hibernare.
Va trece o perioadă nu prea mare,
Când ce-au dorit, ei vor avea...
Nepoții vor privi documentare,
Cu omul liber, care și gândea.
Miros de primăvară
În nopțiile târzii și reci de primăvară
Gândindu-mă la viață ca la o povară
Mergeam agale pe un drum bătătorit
Și de lumina lunii lăsându-mă călăuzit.
În gând aveam doar imaginea ei
O zeiță de fată cu miros de tei
Și părul ca de foc
Iar zâmbetul ei te ucidea pe loc.
Era o fată cum rar vezi
Frumoasă de pică și cu ochii verzi
În jurul ei se simte miros de primăvară
Și în urma ei rămâne dragoste amară.
Deșertul
E ceva de invățat in deșert - Cuvinte sacre.
Există un fel de sete și un deșert imens,
locuit intotdeauna de mulți oameni ~ rătăcitori,
rătăcitori muribunzi, cei cu ochi de plumb,
cei pierduți și inutili in noaptea vieții.
Noi stele incep să strălucească pe același
cer unic, greu, vizibilitate diminuată și imprejurimi.
Aceste stele sunt cu siguranță străvechi,
o lumină de noapte pentru toți cei invinși
care continuă să cante cantecele lor grele.
Ei caută o sursă de apă dulce. Orice
alt tip de apă este lipsita de importanță.
Cineva a spus că poate preface pămantul
uscat in izvoare de ape. Nu este vorba doar despre
sete~ in stele, Dumnezeu, omniprezent. In general,
rătăcitorii muribunzi incă mai au voință și speranță.
Nu pot muri de două ori, dar ei cred că vor pierde
totul pentru că nimic nu mai poate fi salvat.
Cu toate acestea, există o posibilitate infimă
de găsire a unui loc de supraviețuire.
Iubire scrijelită în zăpadă
Iubire scrijelită în zăpadă
Și dăltuită pe versanți de munți
Zadar îți cad cuvintele-n cascadă,
Zadar te vrei jurată pe la nunți,
Zadar te vezi pornită-n avalanșă
Spre nu știu care suflet prea naiv,
O viață pentru tine-i o revanșă
Pictând în cenușiu un ROGVAIV.
Mă-ntreb câți oare-ți vor cădea în plasă,
Oare la câți speranțele-ai să-neci
În marea înghețată ce nu-ți lasă
Vreun strop de val în iernile prea reci?
Pe câți vei păcăli pictând cu-albastru
Un cer ce se refuză colorat,
Visând aiurea vreun departe astru
Ce din greșeală să-l fi luminat?
Și câți îți vor jura apoi credință
Așa cum ți-au jurat și-n alte dăți,
Iubire, tu izvor de suferință,
Iubire, tu izvor de nedreptăți?
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Şi încă nu e îndeajuns ...
De parcă n-ar fi încă îndeajuns,
S-a hotărât de sus în mod oficial,
Că întrebării nu e necesar răspuns,
Nimic nemaifiind astăzi vital.
Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,
Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,
Iar toți acești din generația nouă,
Orbiți, pășesc înspre globalizare.
Ne este inutil ogorul semănat,
Căci totul din import e trufanda,
E interzis să pui și varză la murat,
Doar E-urile le putem mânca.
Ne grohăie râtanii plini de pestă,
De vaci, ne spun că s-au smintit,
Și nimenea pe nimeni nu contestă,
Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.
Ne este mersul dirijat subtil,
De păpușari cu mare îndemânare,
Și nu-i nimic în lume mai umil,
Decât să stăm cu mintea-n hibernare.
Va trece o perioadă nu prea mare,
Când ce-au dorit, ei vor avea...
Nepoții vor privi documentare,
Cu omul liber, care și gândea.
Miros de primăvară
În nopțiile târzii și reci de primăvară
Gândindu-mă la viață ca la o povară
Mergeam agale pe un drum bătătorit
Și de lumina lunii lăsându-mă călăuzit.
În gând aveam doar imaginea ei
O zeiță de fată cu miros de tei
Și părul ca de foc
Iar zâmbetul ei te ucidea pe loc.
Era o fată cum rar vezi
Frumoasă de pică și cu ochii verzi
În jurul ei se simte miros de primăvară
Și în urma ei rămâne dragoste amară.
Другие стихотворения автора
din cartea „lirică de mini-cartier”
nu țin minte nimic;
nu sunt fericit,
dacă ești fericit nu te simți bântuit — poate așa
dormeam noaptea (Poate dormeam și ziua.)
mă bucuram de momente
mă bucuram de clătitele făcute de tata
mă bucuram de conversațiile cu mama
mă bucuram de ce e mAi important pentru mine;
totul e în ceață,
dar sunt pesimist
și sper să văd curând
adevăratele probleme.
din cartea „lirică de mini cartier” #2
aș vrea să scap de griji și să plutesc ca Dazai
spre liniștea aia care trebuie să vină natural.
aș vrea să dau mâna cu el și să îl rog
să mă ia cu el la un sake,
cu condiția să mă învețe cum să îl beau.
gândurile îți dau ideile;
tu iei ce-i mai bun din ele
și le dai mai departe ca un Sisif
inconștient și bine intenționat,
cu conștiința neîncărcată de
bolovanul care vine
— inevitabil —
să te îmbrățișeze călduros.
din cartea „lirică de mini-cartier”
nu țin minte nimic;
nu sunt fericit,
dacă ești fericit nu te simți bântuit — poate așa
dormeam noaptea (Poate dormeam și ziua.)
mă bucuram de momente
mă bucuram de clătitele făcute de tata
mă bucuram de conversațiile cu mama
mă bucuram de ce e mAi important pentru mine;
totul e în ceață,
dar sunt pesimist
și sper să văd curând
adevăratele probleme.
din cartea „lirică de mini cartier” #2
aș vrea să scap de griji și să plutesc ca Dazai
spre liniștea aia care trebuie să vină natural.
aș vrea să dau mâna cu el și să îl rog
să mă ia cu el la un sake,
cu condiția să mă învețe cum să îl beau.
gândurile îți dau ideile;
tu iei ce-i mai bun din ele
și le dai mai departe ca un Sisif
inconștient și bine intenționat,
cu conștiința neîncărcată de
bolovanul care vine
— inevitabil —
să te îmbrățișeze călduros.
din cartea „lirică de mini-cartier”
nu țin minte nimic;
nu sunt fericit,
dacă ești fericit nu te simți bântuit — poate așa
dormeam noaptea (Poate dormeam și ziua.)
mă bucuram de momente
mă bucuram de clătitele făcute de tata
mă bucuram de conversațiile cu mama
mă bucuram de ce e mAi important pentru mine;
totul e în ceață,
dar sunt pesimist
și sper să văd curând
adevăratele probleme.
din cartea „lirică de mini cartier” #2
aș vrea să scap de griji și să plutesc ca Dazai
spre liniștea aia care trebuie să vină natural.
aș vrea să dau mâna cu el și să îl rog
să mă ia cu el la un sake,
cu condiția să mă învețe cum să îl beau.
gândurile îți dau ideile;
tu iei ce-i mai bun din ele
și le dai mai departe ca un Sisif
inconștient și bine intenționat,
cu conștiința neîncărcată de
bolovanul care vine
— inevitabil —
să te îmbrățișeze călduros.
din cartea „lirică de mini-cartier”
nu țin minte nimic;
nu sunt fericit,
dacă ești fericit nu te simți bântuit — poate așa
dormeam noaptea (Poate dormeam și ziua.)
mă bucuram de momente
mă bucuram de clătitele făcute de tata
mă bucuram de conversațiile cu mama
mă bucuram de ce e mAi important pentru mine;
totul e în ceață,
dar sunt pesimist
și sper să văd curând
adevăratele probleme.
din cartea „lirică de mini cartier” #2
aș vrea să scap de griji și să plutesc ca Dazai
spre liniștea aia care trebuie să vină natural.
aș vrea să dau mâna cu el și să îl rog
să mă ia cu el la un sake,
cu condiția să mă învețe cum să îl beau.
gândurile îți dau ideile;
tu iei ce-i mai bun din ele
și le dai mai departe ca un Sisif
inconștient și bine intenționat,
cu conștiința neîncărcată de
bolovanul care vine
— inevitabil —
să te îmbrățișeze călduros.