Tot neamul meu...

Mi-ai zâmbit și mi-ai spus:

Te cunosc de mult timp...

Am șoptit:

În altă viață..

În altă viață te voi iubi,

Voi lua cununa de spini de pe fruntea ta,

Îti voi șterge lacrima,

Te voi învăța să iubești omul,

Sa vezi răsăritul,

Voi dansa cu tine pe valsul fericirii,

Îmi vei dărui cuvinte,iar eu,săruturi,

Îti voi scrie versuri mai frumoase

Ca roua dimineții,ca cerul,

Împreuna,vom învinge gerul morții,

Spiritele noastre,îngemanate,

Vor desluși misterul

Iubirii netrăite azi,

Când eu sunt mare,

Tu,o stânca-n depărtare..

Și dac-asa a fost jocul sorții

Ce pot a face?

Stai uneori și mă gândesc în noapte

La privirea ta,la glasul tau frumos,

În altă viață fi-voi ce n-am fost,

Suflet pereche..

Azi privesc în zare

Și șoptesc trist:

În altă viață,dac-o să exist,

Promit să-ți dăruiesc ce poate n-ai avut..

Sublima dragoste,purul sărut..

Nu-mi amintesc pe-altcineva

În frumusețe să te-ntreacă!

Nici zâmbetul de platină cu diamante să-l poarte

Cum numai tu îl porți universal!

Cine din lumea asta largă nu te-ar dori?

Iar de te-ar știi că ești captivă între pământ și cer,

Ori prinsă în ghearele tristeții,

Cu ușurință pentru tine s-ar jertfi!

Nu chipul tău ce-l porți e însăși iubirea cu misterul ei?

Sunt întrebări ce pleacă de la mine către tine...

Nu-mi trebuie răspunsuri astăzi,

Iar mâine nu există de tu nu vrei!

Dar voi rămâne-așa cum ți-am mărturisit deja,

Nu-mi amintesc pe nimeni

Să aibă frumusețea ta!

(11-24 noiembrie  Vasilica dragostea mea)

Am vrut să-ți fiu Eminescu,

Tu-mi erai Luceafăr

Am vrut sa ti dau stelele,

Tu voiai grădinile.

Grădini pentru ce?

-Pentru florile din ele,

SIi nucile sa le am!

Iarna când va veni

Vor dispărea, dar, 

Stelele si luna, 

Vor rămâne pentru totdeauna. 

Să-ți mai scriu, 

N-are rost. 

Oricum nu mi vei răspunde 

Tu ești acuma, 

O străină pe cer, 

Printre mulțime am sa te pierd 

Dar amintirea va rămâne aceeași. 

Povești fermecate am trăit, 

Albinele au murit, 

Florile s-au ofilit, 

Dar eu tot te vad zâmbind. 

Ești puternica, mă-ntreb' oare, 

Sau de iubit, n-ai fost in stare, 

Ci doar ai recitit

Ca iubirea noastră moare

Inima lui de ghiață,

Acum se topește,

L-ai readus la viață,

Știai că te iubește....

Își lasă-n urmă trecutul,

Îl lasă doar pentru tine,

Acesta vă va fi-nceputul,

Drumul vostru către nebunie....

Este nebun din fire,

Este nebun după tine

Nu știa ce-i aia iubire,

Până te-a cunoscut pe tine.....

În pura lui nebunie,

Tu ești linia de plutire,

În pura lui nebunie,

Se gândeșre doar la a ta iubire.....

În pura lui nebunie,

Ar face totul pentru tine,

În pura lui nebunie,

Fără tine nu există mâine.......

În pura lui nebunie,

Tu ești tot ce contează,

În pura lui nebunie,

Viața fără tine-i film de groază.......

În pura lui nebunie,

Varsă lacrimi de iubire,

În pura lui nebunie,

Lasă versuri fără sens pe hârtie....

În pura lui nebunie,

Doar pe tine te dorește,

În pura lui nebunie,

După trupul tău gol tânjește.....

Încă se gândește la felul în care îl priveai,

Când goală-n pat de plăcere gemeai,

Încă-ți simte sânii tăi moi la el în palme,

Încă simte cum îl săruți cu buze calde 

Este nebun după tine, tânjește să te aibă o eternitate lângă el. Știe că poate nu-ți poate oferi tot ce alți ar putea, însă știe că poate să-ți ofere propria lui viață, poate să-ți pună inima-n palme fără ca măcar să clipească. Este dispus să moară de un infinit de ori blocat într-o buclă temporală doar să știe că ție îți va fi bine. Avea sufletul mort când te-a cunoscut și nu știa ce înseamnă să iubești, însă din clipa în care te-a cunoscut a știu că tu ești sufletul lui pereche. A greșit mult în fața ta pentru că n-a știut cum să prețuiască iubirea, acum regretă dar timpul nu-l poate da înapoi ca să schimbe tot ce a fost între voi, însă are întregul viitor în față ca să-și îndrepte greșelile. Poate că n-o să fie niciodată așa cum ți-ai dori tu să fie, însă îți jură că va încerca și se va strădui să fie pe placul tău......

In noaptea cea din urma 

Cand moartea se apropie 

Si ultimele clipe se sfarsesc 

Si parca totul s a incheiat 

Si nimic nu mai are sens 

Si totul parca i pierdut 

Si lumea se sfarseste 

Si pamantul se cutremura 

Un lucru va ramane in picioare 

In fata mortii si a timpului 

In fata dezastrului si a sfarsitului 

In fata tuturor el va dainui vesnic 

Si acela e un simplu si profund 

Te iubesc

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să crească mărăcini în suflet de tânăr,

Adună din harul ce el l-a vărsat,

Şi mai pune-i încă un înger pe umăr.

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să trăiască banal un tânăr pe lume,

Coboară din ceruri la hora din sat,

Şi îmbracă pe-o clipă o piele de june.

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să pătrundă boala în tânăr fecior,

Lasă-l acum, că e un prinţ înfocat,

Şi dă-i zece boli când va fi senior.

Schimbă-ne iarăşi Doamne genomul,

Şi încununează pe pământ frumuseţea,

Poveri şi mai grele să poarte tot omul,

Dar, oferă-i pe veci tinereţea...

Sunt adierea prinsă în furtună,

O undă revărsată-n uragan,

Iar șoaptele-n cuvinte-mi tună,

Mustrând un chip de biet orfan.

Mi-e mângâierea smulgere de unghii,

Și dezmierdarea foc și pară,

În ștreang stau agățate mii de frânghii,

Pe eșafod îmi curge lacrima amară.

Mi-e viața la-ndemâna orișicui,

Chiar judele m-a aruncat afară,

Sortit să fiu un bont de cui,

Aflat între ciocan și nicovală.

Sunt Luna răzvrătită către lup,

Căci urletu-mi provoacă insomnie,

Și teamă mi-e că n-am să mai apuc,

Ca să inspir poeții, să scrie poezie.

Sunt gri născut din alb și negru,

Printat la ʺDispăruțiʺ, pe un anunț,

Colind în propriu-mi marș funebru,

Și-n fața morții, pe mine, mă denunț!

Iubita mea, te port ca pe-un blestem,

dar și ca pe-o comoară otrăvită,

tu-mi ești și iad, și crin, și lemn,

iar viața mea, în tine-i răstignită.

Ești leacul care-mi frânge vindecarea,

și steaua ce nu vrea să mai apună,

o pasăre ce-și caută pierdută zarea,

zburând în cerc sub razele de lună.

Și, de-ai pleca, aș fi un gol sălbatic,

un chin tăcut, și greu, fără salvare,

căci te iubesc enorm, ca un fanatic,

otrava mea, balsamul ce mă doare.

Iubita mea, te port ca pe-un păcat,

ce-mi sapă-n carne urme adâncite,

și nu te las, căci zeii m-au avertizat,

că doar prin tine mi-s visele-mplinite.

În focul stins tu ești ce mă aprinde,

o umbră vie în prag de agonie,

și chiar de firul vieții s-ar desprinde,

te-aș duce-n rai, cu ultima-mi beție.

Și zilnic mă gândesc numai la tine,

Zdrobesc pământ sub pașii mei mărunți,

Pe noapte am culcat-o lângă mine,

Apoi am evadat cu luna sus în munți.

Sub geam îți curge un râu de lacrimi,

Ce-a izvorât demult din inimă și dor,

Deschide larg fereastra mea de patimi,

Și-ncearcă suferința, măcar cu un picior.

Singurătatea am s-o-nvelesc într-o batistă,

Și am să vin ca să ți-o las la ușă,

De-ai s-o desfaci să știi că-n ea există,

Un urlet lung, și-o mână de cenușă.

Visul îmi doarme pe-o noptieră,

Sub lumina pală a galbenei luni,

În ochiul meu trist rîde-o himeră,

Și-mi cară în creier negre furtuni,

Grijile mele dorm printre rafturi,

Le-am lăsat să mai pască prin cărți,

Moartea cioplește calmă sub paturi,

Un sicriu folosind întuneric și dălți.

Curg râuri de lacrimi pe-un acatist,

Amurgu-mi bocește și el pe obraz,

Și văd în trecut răstignirea lui Crist,

Iar cuiele Lui, mă înțeapă-n grumaz.

Nopțile albe îmi atârnă sub pleoape,

Focul din sobă durerea îmi cântă,

Vin stelele stinse însetat să se adape,

Din vise și griji, și din lacrima sfântă.

Deseară să nu mă aștepți,

Am întâlnire cu Luna,

Poți apoi să mă cerți,

Îmi este totuna...

Deseară să nu mă aștepți,

Am întâlnire c-o stea,

Poți apoi să mă cerți,

Să râzi de lacrima mea.

Deseară să nu mă aștepți,

Plec în trecut, undeva,

Când nu puteai să mă cerți,

Fiindcă inima ta mă iubea.