Tot neamul meu...

Oricât aș vrea, nu te pot descrie,  

Privindu-te, sufletu-mi saltă de bucurie.  

Și te-aș suna, să-ți împărtășesc a mea iubire,  

Că nu te las să ajungi o simplă amintire.  

Că-n fiecare zi, mor câte puțin,  

Când plouă cu regrete din al meu suspin.  

Suspine pline de dragoste și dor,  

Zăcute într-un sunet amețitor.  

Aș da orice să te mai văd odată,  

Amia iubire să fie mângâiată.  

Și chiar de-ar fi doar un vis,  

Să-ți pot șopti ce am de zis…

Și-n taina nopții, când stelele veghează,  

Speranța-mi renaște , iubirea nu mă lasă,  

În visele mele, te caut neîncetat,  

Cu dorul ce mereu m-a frământat.  

Aș vrea să te pierd în cuvinte tăcute,

Să-ți simt umbra grea peste timpul uitat,

Să-mi fie dorința în tăceri abătute,

O vină ce arde într-un trup sfârtecat.

Aș vrea să te port ca pe-o haină în vis,

Prin nopți făr' de margini, prin umbre ce dor,

În zori și apusuri să mă simt interzis,

Rămân­ând o enigmă pierdută-n amor.

Aș vrea să te strig în noaptea pustie,

Să răspundă doar vântul c-un ecou abătut,

Să-mi fie dorința o veche stafie,

Ce-și poartă regretul printr-un lut neștiut.

Aș vrea să mă scurg din mine-n tăcere,

Să-ți rămân doar o umbră sub ochiul de jar,

Să-mi fie iubirea doar o scurtă adiere,

Un ultim suspin din oceanul de amar.

Aș vrea să rămân ca o frunză căzută,

Din care pământul să-și facă altar,

Să-mi fie izvorul ca o apă stătută,

Să mă bei însetată ca pe-un ultim pahar.

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Vergessen Sie Nostalgie!

Die Träne des Schnees zwischen den Schneeglöckchen

Es hat immer einen Zweck,

Es ist ein Echo des vergangenen Winters,

Was einen verlorenen Traum nicht mehr weckt.

Vergessen Sie Nostalgie,

Keine Tränen mehr!

Singe immer

Dein Frühling!

Vergessen Sie Nostalgie

Vergangenheitsform,

Singe Freude

Dass wir uns kennengelernt haben.

Eine alte Liebe hinterlässt Erinnerungen,

Aber auch Wege zu neuen Lieben öffnen.

Manchmal scheint die Sonne zu lächeln.

Vergessen Sie Nostalgie,

Sprich nicht über sie

Und aus blauen Augen

Wisch deine Träne ab!

Vergessen Sie Nostalgie,

Es ist ein Thema aus der Vergangenheit,

Singe Freude

Dass wir uns kennengelernt haben.

Vergessen Sie Nostalgie,

Keine Tränen mehr!

Singe immer

Dein Frühling!

Vergessen Sie Nostalgie,

Sprich nicht über sie

Und aus blauen Augen

Wisch deine Träne ab!

Und aus blauen Augen

Wisch deine Träne ab!

Vergessen Sie Nostalgie,

Keine Tränen mehr!

Singe immer

Dein Frühling!

Vergessen Sie Nostalgie

Vergangenheitsform,

Singe Freude

Dass wir uns kennengelernt haben.

Vergessen Sie Nostalgie!

Iubirea mea, lumină blândă,
Îți scriu din umbra vieții sumbră,
Cu inima-mpovărată și rătăcită,
Dar plină de dorință nemărginită.

Nu ți-am fost stâlp, nici adiere ușoară,
De multe ori, doar o umbră fugară.
Te-am rătăcit printre visuri și flori,
Fără să văd că tu plângi uneori.

Am crezut că timpul va fi de-ajuns,
Că iubirea noastră e fără apus,
Dar pașii mei grei, nesiguri și goi,
Te-au făcut, iubire, să pleci dintre noi.

Te văd în fiecare rugăciune fierbinte,
În serile reci, printre șoapte și-n minte,
Te simt în lumina ce-n casă pătrunde,
În dorul ce arde, în visul ce-ascunde.

Ne-am iubit printre stele, pe drumuri pustii,
Ne-am găsit fericirea în clipe târzii,
În biserici tăcute, cu palme-mpreunate,
Cu suflete pure, cu inimi legate.

Și-n fața sfântului mormânt, cu dor tăcut,
La mama ta, cu lacrimi, încet am făcut,
Ți-am pus pe suflet un legământ curat,
Să-ți fiu lumină în ceasul întunecat.

Cu inele sfinte-am pecetluit destinul,
Pe drumul vieții, luminându-ne țelul,
Că-n doi vom fi un vis ce nu se risipește,
Cu Dumnezeu, în harul Lui vom crește.

Să-ți fiu alături, sprijin și scut,
Să-ți fiu iubirea ce n-are temut,
Și peste lumea noastră trecătoare,
Să ne rămână dragostea nepieritoare.

Și totuși, iubirea a fost încercată,
De teamă, de timp, de lupta purtată,
M-ai văzut rătăcind, neștiind să aleg,
Iar tu, obosită, m-ai lăsat neîntreg.

Mi-ai spus: „Nu sunt bine, nu pot să mai sper,
Nu vreau să aștept un vis efemer...”
Cuvintele tale, ca vântul de toamnă,
M-au rupt și-au lăsat în suflet o rană.

Și totuși, iubire, nu mă dau bătut,
Nu las tot ce-a fost să piară-ntr-un minut.
Vreau să-ți arăt că acum am înțeles:
Că-n viață iubirea nu-i doar un vers.

Vreau să rătăcim pe drumuri pierdute,
Să lăsăm în urma doar amintiri nesfârșite.
Să râdem în ploaie, să dansăm pe umbrit,
Să știm că iubirea e-un miraj nepierit.

Să fim părinți ce-și strâng pruncii-n brațe,
Să-i învățăm să râdă, să meargă în pace.
Să ne rugăm iar, să cântăm laolaltă,
Să facem din viață o flacără-naltă.

Iar dacă mai vrei să mă ții de mână,
Dă-mi timp să-ți arăt că iubirea o să rămână,
Că eu nu-s acela ce pleacă-n tăcere,
Că sufletul meu doar pe-al tău îl cere.

Iubirea mea, floare de foc,
Te-aștept la capătul acestui noroc,
Cu inima largă, cu pașii spre tine,
Sperând că iubirea... ne va mai ține!

Omiduța mea, te rog, nu uita de mine!

Soarele-i  ascuns în nori

Valuri de parfum  în flori,

După ploaia -n miez  de noapte,

Mii de flori vorbesc în șoapte.

Zorii bat ușor în geam

Păsării ciripesc în  ram

Pale reci trec prin perdele

În răcoarea de afară

Sorb cafeaua mea amară.

Ochii umezi îmi zâmbesc

Fericită că trăiesc.

.

 Cu un surâs m-ai cucerit

Sau poate au fost două,

Când lângă mine ai venit

C-afară începea să plouă.

Umbrela era atât de mică

Că doi nu încăpeam sub ea,

Așa că te-am ținut în brațe

Simțind atunci că ești a mea.

Norul nu se oprea să curgă

Parcă dorind să fim împreună,

Iar eu să îndrăznesc mai mult

Chiar un sărut, să fur în glumă.

Dar cum să se întâmple asta

Când amândoi purtam rușine,

Așa că am rămas îmbrățișați

Rostind cuvinte foarte puține.

Ploaia nu a durat o veșnicie

Cum eu mi-as fi dorit să fie,

Fata a mulțumit râzând și zis

Întreabă la cămin de o Mărie.

Am vrut s-o mai întreb ceva

Dar s-a pierdut în depărtare,

Fără să-mi dea o mică șansă

Să o găsesc și să-i ofer o floare.

Mult timp am răscolit cămine

Să-mi caut fata ce m-a vrăjit,

Dar în zadar am irosit timpul

Că am rămas cu sufletul rănit.

După un timp am obosit să caut

Și încercat s-o uit cumva pe fată,

Ca mai apoi cu greu să recunosc

Că fiecare își are propria soartă.

Dar cum în viață sunt minuni

Una mi s-a întâmplat și mie,

Să ne-ntâlnim și să vorbim

La o petrecere de cununie.

Însă dezamăgirea a fost enormă

Când am aflat că fata avea iubit,

Așa că m-am scuzat și am plecat

Purtând în suflet...visul neîmplinit!

Unui prieten

Tu ai muncit prin ţări străine,

Şi ai trei case făcute chiar cu stil,

Dar văd acum, bietul de tine

Că îţi duci traiu' într-un azil.

Corona virusul

Toţi se întreabă cum arată,

Virusul considerat fatal,

L-am văzut şi eu odată,

Ce mai…e mortal.

Lui S. Busuioc

În tinereţe nu stăteam deloc,

Şi alergam prin Busuioc,

Acum când am îmbătrânit,

Îl folosesc doar la gătit.

Unei telenuveliste

Tu zilnic vizionezi telenuvele,

Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,

Constat că te inspiri mereu din ele,

Că văd aşa ceva la tine în casă.

Tratament

De eşti bolnav, te va trata vecina,

Chiar dacă ai un cancer sau tumori.

A studiat de prin reviste medicina,

O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.

Căsătoria 

Când era copil, se ştie…

Era rău, mare război.

După-un an de căsnicie,

A cam devenit pisoi.

Alegere

Ţi-ai luat un înger de nevastă,

Femeie chiar de prima clasă,

Şi-acuma îţi e ca o năpastă,

Căci parcă stai cu dracu-n casă.

Ospitalitate

Bucuroasă m-ai primit,

Mă serveşti cu sucuri reci,

Şi în loc de bun venit,

Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?

 Împăcare

M-aş împăca încă odată,

Cu toţi fraţii mei în cor,

Dar tot amân, ca acea dată,

Să fie după moartea lor.

Prietenilor 

Se-ntâmplă des, i-adevărat,

Să mai cădem într-un păcat,

Dar unii dintre noi, o spun spăşit,

Direct spre iad au drumul hărăzit.

E toiul nopții și încă-i supărare,

Iar steaua noastră pe cer n-a răsărit,

E ziua-n care nu este împăcare,

Când totul e pustiu, arid și părăsit.

E toiul nopții și încă se respiră,

E toamna care-ncet se pierde,

Și suntem frunze care se răsfiră,

Din ramura ce încă-i verde.

E toiul nopții și încă avem păreri,

Și parcă-n ușă bate primăvara,

Dar brusc apar de peste tot dureri,

Și infinit de lungă ni se pare seara.

E toiul nopții și încă avem timp,

Ca zorii zilei să ne prindă alături,

Și hai să facem nebunatic schimb,

Nimic pentru un pat și două pături.

E toiul nopții și stele au asfințit,

Iar vraja lunii veni să ne înhațe,

Și-n zori surprinși ne-am pomenit,

Pe jos dormind ținându-ne în brațe.

Nu mai suflă vântu-n pânze,

Ci vâslesc mereu din greu,

Toamna dorm pe pat de frunze,

Învelit în curcubeu.

Norul umbră nu-mi mai face,

În răcoare mă visez,

Stau ca puiul în găoace,

Și aștept să eclozez.

În văzduhuri uliul țipă,

Se rotește vreme lungă,

Viața mi-o adun în pripă,

Moartea trebuie s-ajungă.

Se bat cuiele-n sicriu,

Numai ploaia mă mai plânge,

S-a făcut așa târziu...

Vântul suflă iar în pânze.

În noaptea asta ninge cu blesteme,

zăpada grea o simt pe ochi și gene,

nici n-am mai râs de multă vreme,

și simt că dorm sub mari troiene.

Mi-e trupul spart în cioburi de tăcere,

iar glasul tău se-aude în uitare,

ca un ecou ce-mprăștie durere,

în trupul meu de leu de mare.

Și iarăși zorii vin și mă întreabă,

de ce iubirea noastră e străină,

iar eu le spun cât ești de dragă,

și poate asta-i cea mai mare vină.

Dar cred, că într-o zi, fără să știi,

vei auzi o voce ce nu îți e străină,

care-ți va spune, pe ascuns, să vii,

pe drumul înapoi dinspre lumină.

Căci dragostea nu moare, doar adoarme,

ca jarul stins sub lemnul putred, rece,

și atunci când inima stârnește alarme,

ea, brusc s-aprinde și supărarea-i trece.

Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,

Resortul intim de real se rupe,

Frânturi de imagini mă spulberă năvală,

Iar neantul încearcă să m-astupe.

Luciditatea nu poate să-mi dureze,

Mai mult decât o sclipire lungă …

Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,

Iar ochii din orbite se alungă.

La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,

Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,

Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,

E redus la iluzii, muşc discordanţa …

Mă izbesc violent de pământ,

În acelaşi timp par să explodez,

Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,

Ce nu mai pot să-l memorez.

Gata … sunt înecat de relaxare,

Râd şi plâng totodată,

Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,

Îmi simt inima curată.

Nu mai am nici o problemă lumească,

Nu mai sufăr de nici o mizerie,

Nu poate nimic să mă mai oprească,

Nu mai am formă, margini ori materie.

Întroienit sub pasul tău mă afund,

Și cad ninsori necontenit peste mine,

Sălbatic mușc din sânu-ți  rotund,

Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.

Profund înghețat înspre tine eu strig,

Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,

Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,

Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?

Am nevoie de soare, de puțină căldură,

De incendii de dor dinspre inima ta,

Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,

Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.

Frumoasele veri sunt departe și reci,

Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,

Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,

Și gâfâi întruna precum o năpârcă.

Am visat muribunzi și apoi despărțiri,

Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,

Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,

Și iarna părea nefiresc că se-amuză.

Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,

Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,

Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,

Unde focul din piept mi-l voi stinge.