Aș vrea...

Urc un deal și valea o cobor 

Și-a mea privire mi-o rotesc, 

Poate te văd din întâmplare 

Și inima fierbinte îmi răcoresc. 

Cândva pe-aici ne întâlneam 

Și te așteptam cu trandafiri, 

La schimb iubirea ta primeam 

Și fericirea ne curgea-n priviri  

Eu tânărul din satul de sub deal 

Iar tu,  a mea aleasă din poveste, 

Ascunși să nu ne vadă lumea rea 

Făcând din întâlnire a lor...veste.

Aveam ca ani cam șapte peste zece 

Iar tu o floare cu petale parfumate, 

Pe care eu îndrăgostit le miroseam 

Visând că-n timp  vei fi a mea jumate.

Dar într-o zi povestea s-a-ncheiat 

Chiar înainte de-a'ncepe cu adevarat, 

Că ea a dispărut făra-rosti vreo vorbă 

Și m-a lăsat pe vale, singur, abandonat. 

................................... ......

Aduc și-acum pe vale multe flori 

Dar, nu trandafiri și doar lalele, 

Pe care le arunc și-mi zic în gând 

Aici s-au năruit...visurile mele!

Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.

Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...

Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu

Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!

Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...

Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....

Dar sufletul cum oare totul ar gestiona 

Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...

Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta

Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...

Din noi doi... doar eu am fost problema

Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...

Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,

Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...

Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,

Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...

Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman 

Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...

Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă

Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...

Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri 

C-am avut așteptări prea mari de la tine

De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,

O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...

Simt din nou ca iubesc,

Simt din nou bucurie in suflet 

Ca un copil ce vede pentru prima data marea 

Iar iubirea nebuna ce ti-o port,

E primul sentiment pur de care nu vreau sa ma lepad.

Desi te iubesc in pacat,

Esti mai dulce decat marul muscat de Eva,

Si-ti simt buzele de o mie de ori mai dulci

Decat mierea de albine.

As vrea sa traim intr-o poveste Disney,dar nu,nu suntem in basme 

Ci in viata reala unde totul se plateste .

Astazi

Cand pletele lungi

Mi-s albe

Ca zapada iernii

Ma visez

Copila mica...

Acea copila

Care obisnuia

Sa-si scalde

Trupul alb

Ca spuma laptelui

In acea tarana de apus...

Ce repde

S-a scurs

Nisipul din clepsidra...

Timp ireversibil.

Aud ecoul

Tic-tac-ului

Tic-tac-ul trist

Ce imi tot numara

Zilele,orele,minutele,secundele...ramase.

Uite!

Atat!

Am ajuns

La sfarsit

De drum-Drumul vietii...

Tot ma apropii

De acea usa

Care o vedeam

Din departare...

iar cand o priveam

Ma luau fiorii.

Nu am crezut

Niciodata

Ca atat de repede

ma voi apropia

De acea usa

Neagra si receee...

Nu am crezut

Niciodata

Ca atat de repede

Va trebui

Sa ma strecor

Prin ea-Moartea.

Ce pacat

Ca nu mai pot sa opresc macar

Timpul in loc...

Ce pacat...

Mina mea stinga ,arsa de soare

Aproape ca o gheara

Mina mea stinga, in asteptare

Mingiind hectare din pielea ta

Asteptind ploaia

Adunind picaturile printre linii

Coborind racoarea

Mina mea stinga, trufasa

Lucioasa

Mina mea stinga ,care tine arcul

Care tresare cind pleaca sageata

Mina mea stinga ,care indreapta calul

Aproape verde,mirosind a fin

Mina mea stinga, care hraneste ciinele

Deseori indeamnat spre singe

Mina mea stinga

Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul

Mina mea stinga 

Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta

De teamă și de neputință

La anii grei cei de pe urmă 

Un bătrânel și-o bătrânică 

Se ascund în camera lor mică 

De gerul nemilos și laș

Și suflă aspru cu obidă

În vatra fără foc pe care

O oală parcă ar vrea să fiarbă

Bogată în apă și în sare.    

Sărmana pensie se duse 

În cele multe zile scurse 

Cămara-i goală bate vănt . 

Privesc pe geam din în când în când.

Sunt ca două stane mici 

Ce se învârt pe lângă ușă 

Sunt prea șubrezi ca să iasă 

Pe așa vreme nemiloasă.

Doar o rugă se înfiripă

Câmpia iar să înverzească

Natura să se trezească 

Și căldură să primească 

De la soare.

Unuia cu nasul mare

Din nasul tău prea borcănat,

E-o cale atât de lungă,

Că ore în şir a tot durat,

Ca mucii-n şerveţel s-ajungă.

Unei colege

E un veritabil diamant,

Mulţi îţi zic despre iubit,

Însă, eu îţi spun tranşant,

E un pic neşlefuit.

Unora

Epigrame zeci v-am dedicat,

Ca să vă cuprindă râsul,

Însă după ce le-aţi ascultat,

V-a pufnit deodată plânsul.

Apărare

Eu îţi spun aici pe loc,

Nu mai da cu epigrama,

Că eu n-am umor deloc,

Şi mă năpădeşte drama.

Unuia care critică

De câte ori ne adunăm,

Tot o dai cu critica,

Dar demult noi aşteptăm,

Şi autocritica.

Unui şomer

Tot se-aude aici la ţară,

C-a pierdut multe servicii,

Tenismen e, zic novicii…

Însă el e-un pierde-vară.

Unui pierde-vară

Eu i-am zis că-i pierde-vară,

Însă el m-a combătut,

Şi plecând la muncă afară,

De trei veri, a dispărut…

Unui tată

Ce destin ţi s-a urzit,

Să ai greutăţi cu mii,

Însă nu te-ai chinuit,

Le-ai lăsat pentru copii.

Unui frate

El e frate bun cu mine

Dar necazul când mă paşte

Îl solicit, dar vezi bine…

Parcă nu mă mai cunoaşte.

Uneia cu regim

Ei i s-a prescris regim,

Ceai, infuzii, apă plată,

Dar le-a garnisit puţin,

Cu fripturi şi vişinată.

De atâția ani tot mă frământ,

Aici, singur pe pământ,

Și-mi simt celula rumegând,

În gând...

Iar visu-mi este tot zburând,

În gheare sufletu-mi ținând,

Ca morții să îl dau sperând,

Curând...

Abisuri trec și mă-nspăimânt,

Pe aripi noaptea aducând,

Și văd tornade măturând,

Pământ...

Cobor lumini parcă plouând,

Iar foc se-ntinde vieți cerând,

Văd oamenii mereu săpând,

Mormânt...

Iar păsări nu mai văd zburând,

Aud doar îngerii cântând,

Și-n cântul lor m-aud în gând,

Urlând...

De atâția ani tot mă frământ,

Aici, singur pe pământ,

Și-adorm adesea prea curând,

Plângând...

Iubita mea îţi scriu tardiv,

De aici de la capăt de lume,

Deşi nu mai avem nici un motiv,

Şi nici o vorbă a ne spune.

Iubita mea să-ţi povestesc un vis,

Ce l-am avut  spre seară,

Părea că pe vecie sunt închis,

În a ta lacrimă amară.

Iubita mea mă simt ciudat,

Şi-ntruna gândul mă apasă,

Că prea uşor m-am lepădat,

De-a ta făptură prea frumoasă.

Iubita mea la mine acuma plouă,

Şi-n stropii ce-mi ating obrazul,

Eu simt deopotrivă pe amândouă:

A ta atingere şi extazul.

Iubita mea la mine acum e soare,

Şi-n raza ce mă încălzeşte,

Eu simt făptura-ţi arzătoare,

Şi chipul care mă iubeşte.

Iubita mea nu îţi mai scriu nimic,

Că soarta ne-a învins deopotrivă,

Păstrează însă nedeschisă-n plic,

Scrisoarea mea tardivă.

În Micul Maroc am stat câțiva ani,

Loara îmi cânta lângă geam,

Vapoare-mi urau La mulți ani!

Și totuși străin mă simțeam.

În zare priveam către casă,

C-o fi înspre nord ori spre est,

Dorul pe suflet m-apasă,

Și pasul mi-i tot mai funest.

Atlanticul e chiar lângă mine,

Cu apa turcoaz mă încântă,

Dar valuri, mari valuri străine,

Doine de doruri îmi cântă.

Lumina din Far mi-i speranța,

Iar pasărea-n zbor mi-e răbdarea,

De aici, de departe, din Franța,

Vă simt dragii mei răsuflarea.

Cad pietre în apă,

De pe-nalta stâncă,

Valuri mici se crapă,

Lăsând rană adâncă.

Inima-mi suspină,

Frântă de durere,

Lacul o alină,

Cu a sa tăcere.

Văd o barcă-n zare,

Lunecând ușor,

Cu un lup de mare,

Fără un picior.

Ce departe stăm,

În pribeagul umblet,

Și-amândoi cărăm,

Rănile în suflet.

Zilnic lacul plânge,

Multe, multe fețe,

Și-n adâncu-i strânge,

Valuri de tristețe.

În ochii mei se zbate-o umbră rece,

Un vânt amar prin suflet mi-a trecut,

Iar timpul, ca un dor necunoscut,

Din rană mi se scurge și petrece.

Mi-e trupul rug al gândurilor stinse,

Un vis uitat sub cerul de pământ,

Iar dragostea cu glasul ei plăpând,

Îmi cântă-n taină amoruri neatinse.

Mi-e sufletul o rană de parcă-i carne vie,

Pe care timpul nu poate s-o mai coase,

Căci lacrimi grele mi s-au lăsat în oase,

Iar pasul sprinten să meargă nu mai știe.

Sub cerul mut, albastrul meu se pierde,

Iar zborul spre-nălțimi e numai amăgire,

Înnebunit îmi caut pârdalnica iubire,

Iar talpa, de-atâta iarbă, îmi este acuma verde.

Și chiar de bezna mă va prinde-n gheare,

Eu port în piept un strop de infinit,

Și amorul meu ce încă plânge risipit,

Va fi sclipind pe cer, o stea nemuritoare.