Protest
Mama ei de viață, mama ei de moarte,
Trupul la picioare zilnic le aștern,
Om cu idealuri, om cu multă carte,
Doarme și se scoală zilnic în infern.
Mama ei de moarte, mama ei de viață,
Muncă de galeră pentr-un blid de ciorbă,
Frigul din odaie inima-mi îngheață,
Și privesc spre ceruri fără nici o vorbă.
Mama ei de soartă, mama ei de toate,
Astăzi guvernanții ne-au luat drept slugă,
Scoală-te fecioare, scoală-te nepoate,
Să-i zdrobim pe aceia care ne subjugă.
Mama mea de mine că stau și suport,
Inima de câine, talpa pe grumaz,
Dau cu semnătură, că mai bine mort,
Decât viu, și zilnic, scuipat în obraz.
Mama ei de moarte, mama ei de viață !
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 18 decembrie 2023
Vizualizări: 558
Poezii din aceiaşi categorie
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Trista mediocritate
Să poți mai mult dar tu nevrând în ignoranță mulțumit de sine să rămâi;
Și așteptând nimicul ce sosește-n fiecare clipă,
Neștiind ce vrei sau nu,
Chiar dăruit de zei fiind;
Strâmbându-te la ei și înjurând locașul lor cel sfânt
Pari fericit!
Halal asemenea trăire fără viețuire!
Căci mediocritatea te alege chiar pe tine,
Doar dacă ești amicul ei loial!
Nevrând să-ți înțelegi menirea spirituală,
Ci judecând doar prin instincte și stomac,
Vai bietul om!
Fie bogat avar, sărac ori gospodar de rând
Căci nu-i tot una îngerul cu-n drac,
Cel harnic cu leneșul trândav,
Iar învățatul să-l pui egal cu prostul îngâmfat!
Toți vor ajunge ,cum se spune popular,
Pământ de flori sau țigla de pe casă!
Dar asta-i altă povestire tristă,
Ce loc aici nu văd să aibă...
Și totuși se naște o-ntrebare:
Ce poate fi mai groaznic
Să mori fără virtuți și mediocru,
Precum un biet măgar în nepăsare se sfârșește!
(10 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Inchin paharul!
Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult
Un adevăr dureros... atât de neplăcut...
Aleg să "uit" durerea să merg mai departe
Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.
Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune
Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....
Pentru rândurile scrise și nicicând trimise
Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.
Pentru acele zile când să merg inainte am continuat
Lipsită de orice motivație, dar cu voință.
Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat
Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.
Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate
Căci m-au schimbat complet fără întoarcere
Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte
Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!
Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.
Pentru atunci când la mine nu am renunțat
Chiar și atunci când au facut-o alții...
Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.
...pentru tot ce n-a fost ușor....
Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi
Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție
Închin pentru tăcere...un pahar de vin!
Miracol
Biserica-i pe primul loc la bursă,
Iar milostenia stă atârnată-n garduri,
Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,
Iar popa mustăcește de sub farduri.
Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,
Și cumpără icoane, insigne și fulare,
Și nu uita să vizitezi și altarul,
Și varsă tot ce ai prin buzunare.
Ți-e cruce strâmtă, hai pune-o pe tarabă,
Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,
De la amvon ne predică râzând o babă,
Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.
Stau îngerii în cercuri și vând aripi,
Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,
Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,
Căci morții din cavouri au început să zboare.
Hai vino să te ung cu mir sfințit,
Și închină-te smerit cu ochii rugători,
Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,
Preoții orbit-au pe aceia văzători.
Credința
Care din voi firește,
Ar putea satura,
Cu pâine și cu pește,
Pe atâția și atâția.
Atunci la nunta mare,
Când vin nu mai era,
Din apa aceea multă,
Miracol el făcea.
Bolnav de ești
Și crezi cu adevărat
Cu tine este Domnul...
De boală ești scăpat.
Bolnav ologul care
Dorea a se scalda,
Să scape de durere.,
Pe el îl aștepta.
Credința-i importantă,
Ea te-ajuta mereu,
Să ai mereu aproape,
Pe bunul Dumnezeu .
Liceu de George Bacovia în franceză
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
Pedanţi profesori
Şi examene grele...
Şi azi mă-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele !
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare...
Nimic nu mai vreu -
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare...
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele !
Lycée, - cimetière
De ma jeunesse -
Des maîtres pedants,
Examens difficiles ...
Je frissonne maintenant
Lycée, - cimetière
De ma jeunesse !
Lycée, - cimetière
Aux longs couloirs -
Je ne suis plus moi
Et l'esprit me fait mal ...
Rien je n'en veux -
Lycée, - cimetière
Au longs couloirs ...
Lycée, - cimetière
De ma jeunesse -
Au monde tu m'as donné
Dans les tourbillons,
Tellement blasé ...
Lycée, - cimetière
De ma jeunesse !
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Trista mediocritate
Să poți mai mult dar tu nevrând în ignoranță mulțumit de sine să rămâi;
Și așteptând nimicul ce sosește-n fiecare clipă,
Neștiind ce vrei sau nu,
Chiar dăruit de zei fiind;
Strâmbându-te la ei și înjurând locașul lor cel sfânt
Pari fericit!
Halal asemenea trăire fără viețuire!
Căci mediocritatea te alege chiar pe tine,
Doar dacă ești amicul ei loial!
Nevrând să-ți înțelegi menirea spirituală,
Ci judecând doar prin instincte și stomac,
Vai bietul om!
Fie bogat avar, sărac ori gospodar de rând
Căci nu-i tot una îngerul cu-n drac,
Cel harnic cu leneșul trândav,
Iar învățatul să-l pui egal cu prostul îngâmfat!
Toți vor ajunge ,cum se spune popular,
Pământ de flori sau țigla de pe casă!
Dar asta-i altă povestire tristă,
Ce loc aici nu văd să aibă...
Și totuși se naște o-ntrebare:
Ce poate fi mai groaznic
Să mori fără virtuți și mediocru,
Precum un biet măgar în nepăsare se sfârșește!
(10 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Inchin paharul!
Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult
Un adevăr dureros... atât de neplăcut...
Aleg să "uit" durerea să merg mai departe
Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.
Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune
Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....
Pentru rândurile scrise și nicicând trimise
Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.
Pentru acele zile când să merg inainte am continuat
Lipsită de orice motivație, dar cu voință.
Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat
Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.
Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate
Căci m-au schimbat complet fără întoarcere
Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte
Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!
Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.
Pentru atunci când la mine nu am renunțat
Chiar și atunci când au facut-o alții...
Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.
...pentru tot ce n-a fost ușor....
Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi
Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție
Închin pentru tăcere...un pahar de vin!
Miracol
Biserica-i pe primul loc la bursă,
Iar milostenia stă atârnată-n garduri,
Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,
Iar popa mustăcește de sub farduri.
Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,
Și cumpără icoane, insigne și fulare,
Și nu uita să vizitezi și altarul,
Și varsă tot ce ai prin buzunare.
Ți-e cruce strâmtă, hai pune-o pe tarabă,
Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,
De la amvon ne predică râzând o babă,
Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.
Stau îngerii în cercuri și vând aripi,
Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,
Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,
Căci morții din cavouri au început să zboare.
Hai vino să te ung cu mir sfințit,
Și închină-te smerit cu ochii rugători,
Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,
Preoții orbit-au pe aceia văzători.
Credința
Care din voi firește,
Ar putea satura,
Cu pâine și cu pește,
Pe atâția și atâția.
Atunci la nunta mare,
Când vin nu mai era,
Din apa aceea multă,
Miracol el făcea.
Bolnav de ești
Și crezi cu adevărat
Cu tine este Domnul...
De boală ești scăpat.
Bolnav ologul care
Dorea a se scalda,
Să scape de durere.,
Pe el îl aștepta.
Credința-i importantă,
Ea te-ajuta mereu,
Să ai mereu aproape,
Pe bunul Dumnezeu .
Liceu de George Bacovia în franceză
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
Pedanţi profesori
Şi examene grele...
Şi azi mă-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele !
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare...
Nimic nu mai vreu -
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare...
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele !
Lycée, - cimetière
De ma jeunesse -
Des maîtres pedants,
Examens difficiles ...
Je frissonne maintenant
Lycée, - cimetière
De ma jeunesse !
Lycée, - cimetière
Aux longs couloirs -
Je ne suis plus moi
Et l'esprit me fait mal ...
Rien je n'en veux -
Lycée, - cimetière
Au longs couloirs ...
Lycée, - cimetière
De ma jeunesse -
Au monde tu m'as donné
Dans les tourbillons,
Tellement blasé ...
Lycée, - cimetière
De ma jeunesse !
Alte poezii ale autorului
Vin şobolanii
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, printre norod,
Vin şobolanii de prin cuiburi ascunşi,
Atacă în haită, cu otravă sunt unşi,
Vin şobolani tăcuţi şi umili,
Spre cârma ţării se-ndreaptă subtili,
Vin şobolanii, caşcavalul e mare,
Îşi cheamă şi rudele de peste hotare,
Vin şobolanii că mai au de păpat,
Sunt şobolani pe care voi i-aţi votat,
Rumegă-n guşă, depozitează-n unghere,
Banii voştri munciţi, şi a ţării avere.
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, peste norod,
Cum intră-n spitale, în şcoli şi ucid,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Raticid.
Vin şobolani roşii, de neam, şi străini,
Rod din biserici, tradiţii, creştini,
Sunt şobolani hrăniţi cu orzoaică,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Şoricioaică.
Vin şobolani şi se tot înmulţesc,
Şi rod din român şi neam românesc,
Ieşiţi oameni buni, că ne-ajunge răbdarea,
Ieşiţi ca să-ncepem…DERATIZAREA.
Sărmana foaie...
Mă pun la masă iar să scriu,
Sărmana foaie plânge,
Că-mi știe sufletul pustiu,
Și lacrima de sânge.
Condeiul vechi cu drag apuc,
Că-mi știe multe patimi,
În călimară-l introduc,
Și-n loc de tuș sunt lacrimi.
Lumina-n geam e astăzi pală,
Și masa-mi pare că suspină,
Mă uit pierdut la foaia goală,
Și nu știu cine e de vină...
Cuvântu-n gură mi se-ntoarce,
Tristețea murmură în șoapte,
În minte sunt împuns cu ace,
Și-n ochii mei se face noapte.
Verde
E atâta verde pretutindeni azi,
De parcă-mi cresc şi mie frunze,
Picioarele le simt doi falnici brazi,
Ce între ramuri inima îmi strânge.
Atâta sevă în coaste-mi clocoteşte,
Mi-e trupul ridicat spre cer de rădăcini,
De tine nu-mi parvine nici o veste,
Căci înfrunzind, am devenit străini.
Mă pasc şi ciute şi gazele,
Pe braţe păsări cuib îşi fac,
Mă înalţ în zbor sincron cu ele,
Foşneşte-n mine frunza, iar eu tac.
E atâta verde pretutindeni azi,
Smarald e cerul şi îmi e pupila,
Mi-s toţi copacii din pădure camarazi,
Şi împărţim frăţeşte clorofila.
Voi fi...
Vei fi cu mine de-a pururea în suflet,
Și când mi-e dor, atunci să-ți fie dor,
Vei fi un pas grefat în talpă și în umblet,
Vei fi mereu aripa ce-mi trebuie în zbor.
Voi fi cu tine și-atunci când ești plecată,
Voi fi poteca ta, răscrucea ce te-ndrumă,
În calea ta sunt pasărea ce cântă înfocată,
Sub pasul tău, voi fi ce se numește urmă.
Vei fi cu mine și-atunci când m-oi ascunde,
Sub lungu-ți păr de aur o iarnă aș hiberna,
Iar tu, îmbietoare, să te întrebi de unde,
Cad flori de gheață necontenit asupra ta.
Voi fi cu tine, și-atunci când n-oi mai fi,
Voi fi: și flori, și soare, și stâncă, și izvor,
Voi fi ce te-nconjoară, și tot ce vei iubi,
Voi fi pe al tău umăr un înger protector.
Cântec
În noapte plânge un poet,
Cu gândul printre stele,
Și murmură ceva încet,
Târând picioare grele.
Agale merge spre pustiu,
Și nimeni nu-l mai știe,
Cu ochiul mic și pământiu,
În toate vede poezie.
Și urlă moartea lângă el,
Iar îngerii îi plâng pe umăr,
Din spate pare-un bătrânel,
Dar trupu-i încă-i tânăr.
Și pasu-i cade neatent,
Iar toamna de sub talpă urlă,
Un gin sosit din transcendent,
Ce lacrimi împrejur azvârlă.
Își cântă versul funerar,
Zdrobit de ploaia rece,
Și-un bocet se aude clar,
Pe unde trubadurul trece.
Se prind în valsuri hohotind,
Și ploi, și toamne, și-un vânt lent,
Și cântă-ntruna, suferind...
Un biet poet cu pasul neatent.
Apăsare
E poate altfel ce s-a scris,
Dar slova așternută strigă,
Eu nu mai am nimic de zis,
Şi lumea-ntreagă mă intrigă.
Eu nu mai știu ce mi se-întâmplă,
Sunt prea adesea păcălit,
Și nici sub soare nu fac umbră,
Sunt eclipsat și pustiit.
Picioarele mi-s ferecate,
În minte parcă am un zid,
Încerc adesea a-l răzbate,
Dar pasu-mi este prea timid.
Alerg turbat înspre prăpăstii,
Cu numele deja în catastif,
Doar griji în jurul meu împrăștii,
Și duc întruna o muncă de sisif.
Neîmblânzit mă întorc în grote,
Să mă ascund de tot ce e uman,
Departe de cutume și marote,
De omul lacom și viclean.
Vin şobolanii
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, printre norod,
Vin şobolanii de prin cuiburi ascunşi,
Atacă în haită, cu otravă sunt unşi,
Vin şobolani tăcuţi şi umili,
Spre cârma ţării se-ndreaptă subtili,
Vin şobolanii, caşcavalul e mare,
Îşi cheamă şi rudele de peste hotare,
Vin şobolanii că mai au de păpat,
Sunt şobolani pe care voi i-aţi votat,
Rumegă-n guşă, depozitează-n unghere,
Banii voştri munciţi, şi a ţării avere.
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, peste norod,
Cum intră-n spitale, în şcoli şi ucid,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Raticid.
Vin şobolani roşii, de neam, şi străini,
Rod din biserici, tradiţii, creştini,
Sunt şobolani hrăniţi cu orzoaică,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Şoricioaică.
Vin şobolani şi se tot înmulţesc,
Şi rod din român şi neam românesc,
Ieşiţi oameni buni, că ne-ajunge răbdarea,
Ieşiţi ca să-ncepem…DERATIZAREA.
Sărmana foaie...
Mă pun la masă iar să scriu,
Sărmana foaie plânge,
Că-mi știe sufletul pustiu,
Și lacrima de sânge.
Condeiul vechi cu drag apuc,
Că-mi știe multe patimi,
În călimară-l introduc,
Și-n loc de tuș sunt lacrimi.
Lumina-n geam e astăzi pală,
Și masa-mi pare că suspină,
Mă uit pierdut la foaia goală,
Și nu știu cine e de vină...
Cuvântu-n gură mi se-ntoarce,
Tristețea murmură în șoapte,
În minte sunt împuns cu ace,
Și-n ochii mei se face noapte.
Verde
E atâta verde pretutindeni azi,
De parcă-mi cresc şi mie frunze,
Picioarele le simt doi falnici brazi,
Ce între ramuri inima îmi strânge.
Atâta sevă în coaste-mi clocoteşte,
Mi-e trupul ridicat spre cer de rădăcini,
De tine nu-mi parvine nici o veste,
Căci înfrunzind, am devenit străini.
Mă pasc şi ciute şi gazele,
Pe braţe păsări cuib îşi fac,
Mă înalţ în zbor sincron cu ele,
Foşneşte-n mine frunza, iar eu tac.
E atâta verde pretutindeni azi,
Smarald e cerul şi îmi e pupila,
Mi-s toţi copacii din pădure camarazi,
Şi împărţim frăţeşte clorofila.
Voi fi...
Vei fi cu mine de-a pururea în suflet,
Și când mi-e dor, atunci să-ți fie dor,
Vei fi un pas grefat în talpă și în umblet,
Vei fi mereu aripa ce-mi trebuie în zbor.
Voi fi cu tine și-atunci când ești plecată,
Voi fi poteca ta, răscrucea ce te-ndrumă,
În calea ta sunt pasărea ce cântă înfocată,
Sub pasul tău, voi fi ce se numește urmă.
Vei fi cu mine și-atunci când m-oi ascunde,
Sub lungu-ți păr de aur o iarnă aș hiberna,
Iar tu, îmbietoare, să te întrebi de unde,
Cad flori de gheață necontenit asupra ta.
Voi fi cu tine, și-atunci când n-oi mai fi,
Voi fi: și flori, și soare, și stâncă, și izvor,
Voi fi ce te-nconjoară, și tot ce vei iubi,
Voi fi pe al tău umăr un înger protector.
Cântec
În noapte plânge un poet,
Cu gândul printre stele,
Și murmură ceva încet,
Târând picioare grele.
Agale merge spre pustiu,
Și nimeni nu-l mai știe,
Cu ochiul mic și pământiu,
În toate vede poezie.
Și urlă moartea lângă el,
Iar îngerii îi plâng pe umăr,
Din spate pare-un bătrânel,
Dar trupu-i încă-i tânăr.
Și pasu-i cade neatent,
Iar toamna de sub talpă urlă,
Un gin sosit din transcendent,
Ce lacrimi împrejur azvârlă.
Își cântă versul funerar,
Zdrobit de ploaia rece,
Și-un bocet se aude clar,
Pe unde trubadurul trece.
Se prind în valsuri hohotind,
Și ploi, și toamne, și-un vânt lent,
Și cântă-ntruna, suferind...
Un biet poet cu pasul neatent.
Apăsare
E poate altfel ce s-a scris,
Dar slova așternută strigă,
Eu nu mai am nimic de zis,
Şi lumea-ntreagă mă intrigă.
Eu nu mai știu ce mi se-întâmplă,
Sunt prea adesea păcălit,
Și nici sub soare nu fac umbră,
Sunt eclipsat și pustiit.
Picioarele mi-s ferecate,
În minte parcă am un zid,
Încerc adesea a-l răzbate,
Dar pasu-mi este prea timid.
Alerg turbat înspre prăpăstii,
Cu numele deja în catastif,
Doar griji în jurul meu împrăștii,
Și duc întruna o muncă de sisif.
Neîmblânzit mă întorc în grote,
Să mă ascund de tot ce e uman,
Departe de cutume și marote,
De omul lacom și viclean.