2  

Lume instabilă

Abia te-am regăsit în lumea asta instabilă,

Nici nu pot să-ți descriu ce dor mi-era,

Pariez că și o ciumă ar fi fost mai amabilă,

Pe lângă spinii ce-mi străpungeau inima.

(Dacă credeam că-i greu să-ți găsești un job…

îmi retrag cuvintele…

E mai greu de o sută de ori să te găsesc pe tine)

 

Rămâi să ne iubim în noaptea asta sub lună plină,

Doar noi doi și un cer plin de povești.

Uite și tu la noapte cât e de senină

Când în sfârșit mă uit la cer și strălucești.

 

Pentru această noapte restul lumii nu există,

Eu spectator, tu, normal… șefă peste galaxii…

Între noi doi doar noaptea coexistă

Și ochii tăi albaștri atât de vii.

 

Ignorând celelalte câteva miliarde de stele,

Care pentru mine sunt doar un decor,

Nu le permit să strice clipele acestea

Când te aștept, purtată de un dulce amor.

 

Tu între ele ești ca un vin de calitate,

Și de te-aș studia gustându-te pe îndelete,

Aș deveni pe loc un veșnic însetat,

Bând din privirea ta cu patimă și sete.

 

Pământul ăsta, ahhh, e prea mic, o lume mult prea îngustă,

Nici n-ar avea vrea un loc să ne încapă dragostea,

De aceea te iubesc și caut chipul tău frumos

Privind mereu în cosmos către steaua mea.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online Lume instabilă

Data postării: 13 iulie

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 30

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Pe tavan la mine

Mă uitam în sus, ca în fiecare seară,

Te căutam în tăcerea de pe tavan,

Și atunci te-am văzut…

Ai apărut din întuneric.

Nu mă așteptam.

 

Era miezul nopții, ora dintre vis și realitate,

Când ochii se îndoiesc și de lumină

Așa că m-am frecat la ochi mai bine

Și tot acolo erai, pe tavan la mine.

 

Țeseai parcă un covor uriaș

Fire de pânză îți tot pică,

Nu știu ce ai putea să faci cu un așa covor imens

Când tu ești așa de mititică.

 

Te chinuiai să ții lumea laolaltă

Țeseai cu răbdare fire fragile

Unele cădeau, pe altele le scăpai la mine în inimă.

Covorul tău creștea tot mai mult,

Deși tu erai abia o idee,

Cel mai hărnicuț păianjen din toată calea lactee.

 

Eu cred ca voiai să prinzi în el

Toate muștele din lume,

Să nu mai scape niciuna.

Dacă aș fi fost una din ele

Nu m-aș fi pus cu tine

Păreai ca vrei să țeși

Până cuprinzi și luna.

 

La un moment dat ne-am privit

Două ființe treze

Când restul lumii dormea.

Te-am întrebat ce faci acolo sus

Dar întrebarea mea părea să te enerveze.

 

Și ai dispărut într-o clipă

Eu am rămas la pânza ta privind

Și am decis ca data viitoare

În ea să te prind.

 

Ți-am furat și muștele din ea

Să nu mai pleci pe lună

Înainte să-mi spui și să-ți spun

Noapte bună!

Mai mult...

Marte

Eram doi nori purtați de vânt,

Semănam cu doi copii de departe,

Timizi pluteam pe cer fără să ne vorbim,

Și-am tot plutit așa… până pe Marte.

 

Acum suntem pe altă planetă,

Și timpul scurt ne încarcă cu ploi,

Mi-ar plăcea să lăsăm toate ploile pe Marte

Să nu le mai ținem în noi.

 

Ne convingeam că dragostea nu ne vrea,

Ne țineam rătăciți printre sori,

Scăpărau din noi lumini de stea

Dar noi făceam din ele ninsori.

 

Apoi vântul iar ne cuprindea

Ne purta departe-n pustiu,

Noi credeam că suntem doi nori întunecați

Când de fapt eram împreună un apus așa de viu.

 

Și de fapt, noi nici nu eram nori,

Căci ție-ți scapă mereu raze din ochii de soare,

Iar eu eram noaptea, asta știam,

Fiindcă nu mai iubisem vreodată un soare așa de tare.

 

Și drept să spun, mie nu-mi place ninsoarea,

Și nici nu-mi place pe Marte,

Vreau doar să avem curajul să…

Nu ne mai ținem departe.

Mai mult...

Fără tine

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

 

Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,

nu voi mai fi niciodată la fel

fără tine.

 

Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,

tot ce am nevoie ești tu- nu vreau

fără tine.

 

Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,

să rămână o lume plină de tine,

fără tine.

 

Nu pot să plec, nu pot să te uit,

când în fiecare gând numele tău e purtat

fără tine.

 

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

 

Nu pot să privesc apusul în pace,

când tot ce-i frumos îmi pare străin

fără tine.

 

Nu pot să mai fiu ce eram odată,

căci inima mea nu mai bate la fel

fără tine.

 

Nu pot să găsesc liniștea-n mine,

nici stelele nu-mi mai vorbesc

fără tine.

 

Nu pot să visez, să cred și să sper,

când fiecare zi mă-ntreabă

de tine.

 

Nu pot să accept că s-a sfârșit,

că ar putea exista un drum

fără tine.

 

Dar dacă tot ce-am fost se pierde

și rămâne doar umbra amintirii,

ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:

 

– Nu pot, nu vreau, nu sunt

fără tine.

Mai mult...

Inimă lângă inimă

Am vrut să-ți scriu aseară,
dar am zis că îmi sting înainte pleoapele doar o secundă
și acum că m-am trezit realizez că
a fost o secundă cam lungă…

Știi? Stând în preajma ta mai mult am început să cred
că nici aerul din jurul tău nu e aer normal
și chiar și atunci când faci lucruri obișnuite,
le faci să pară ceva special.

Mă straduiam să-ți memorez chipul,
te priveam cu disperarea celui care crede că iubirea poate fi păstrată în memorie,
ca apa într-o palmă,
și mă gândeam că dacă te strâng destul în priviri,
mai târziu când dorul o să îmi vină,
o să am rezerve din tine.

despre asta… nu a funcționat.

De fapt știam ca nu o să funcționeze niciodată
pentru că să reții o privire ascunsă
înseamnă cel mai adesea că o să se risipească
și o să-ți fie dor de celălalt imediat cum ieși pe ușă.

Iar tu te plimbai așa prin lume ca o furnicuță harnică desigur
și atunci îmi imaginam ceva nebunesc,
că am o radieră umană uriașă
să pot să-i șterg pe toți și lumea să rămână pentru puțin doar a noastră.

Ce frumos ar fi să avem lumea doar pentru noi,
deja îmi imaginez cum luna s-ar colora albastră,
cum copacii desfrunziți și goi ar înflori pentru noi
de teamă că nu apucăm să ne iubim cu adevărat înainte ca lumea să se sfârșească.

Partea înfricoșătoare la lumile care stau să se termine,
este că mereu te întorci și spui că vrei să te mai uiți puțin în urmă pentru ultima dată,

dar cea mai înfricoșătoare parte cu adevărat este să nu fiu lângă inima ta niciodată.

De aceea, chiar dacă lumea noastră pare că se termină,eu încă cred că putem s-o oprim pentru o clipă
doar tu și eu să fim...
inimă lângă inimă.

 

Mai mult...

Autoportret

Mă surprind des vorbind cu mine în gând,

Purtând conversații cu alt eu și cu mine.

Îmi place să stau, să mă uit pe pereți,

Să-mi închipui ce-ar spune, dacă ar avea minte.

 

Nu mă pricep la lucruri deosebit de faine,

Dar știu să ascult când cineva are nevoie de mine.

Nu-mi plac petrecerile, le consider prea agitate,

Prefer o seară liniștită uitându-mă la filme.

 

Nu-s genul de om care știe ce vrea de la viață,

Dar pot spune clar ce-mi place din ea.

De exemplu: cartofii prăjiți cu înghețată,

Sau bătaia temporară dintre fulgii de nea.

 

Sunt de părere că poeziile ar trebui să rimeze,

Altfel sunt doar cuvinte aruncate în lume.

Și nu înțeleg oamenii care știu să danseze,

Am două picioare stricate, pe bune!

 

Aș asculta ore în șir muzică bună,

Am încercat odată să învăț să cânt la acordeon.

Și știu ca nu a întrebat nimeni,

Dar tot ce am învățat a fost ca sunt afon.

 

Iubesc să fac oamenii să zâmbească,

Chiar dacă uneori nici eu nu-mi înțeleg unele glume.

Dar cel mai mult iubesc,

Când îmi spui tu pe nume.

 

Nu știu mereu ce să spun, nici acum

Si nu vreau să crezi că fără tine mi-e bine.

Și probabil m-am făcut de râs,

Dar îmi e dor de tine.

Mai mult...

În plin dor

M-aș pune la somn, am ochii tăi în gând

Și nu pot să mă prefac că nu te aud,

Cum mă privești din mintea mea de sus,

De parcă ai fi aici, mai mult decât eu sunt.

 

Te-ai așezat în gândurile mele,

Nici nu mai știu în ele când ai pătruns…

De fapt știu...

Când îți priveam chipul adorabil pe ascuns.

 

M-aș pune la somn, dar îmi aduc aminte

Cum ochii tăi și ai mei s-au atins în plin dor…

În preajma ta am așa multe emoții, încât,

Nu pot să-ți privesc ochii ușor.

Și orice altceva mi s-ar părea mai simplu,

Inclusiv să învăț să zbor.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

O secvență, un vin, un dor...

Ieșită-n noapte, pe balcon,

După un duș cu aburi calzi,

Te zăresc pe bulevard...

În gândul meu din nou te scalzi.

 

O vară veche, cu un vin,

Îmi mângâie privirea mută,

Dar n-am curaj să te apelez,

Dorinta-n vânt o las pierdută.

 

Și te-am privit prin ochi înlăcrimați

Cum te pierzi în traficul bizar,

Te-am strigat în gând... poate m-auzi

Și te întorci la un pahar.

 

E frig, și mâinile-mi tremură

De durere și de dor amar,

Iar sufletul se cutremură

Într-un destin atâta de neclar...

 

E sfânta seară de Ion,

Cu chipul tău am să adorm...

Trăirea-i crudă, fără motiv,

Dar te-am văzut... și-am un "Ion" pozitiv.

Mai mult...

FLOARE DE COLȚ

Floare de colț

Scăldată in soare

Floare de colț

Îubire ce doare

Floare de colț 

Ideal de iubire

Trdită de drum

Spre seară apune.

Destin de parfum.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Inimă de gheață

Tu și eu ne putem urî, iubire                   

 Dar corpul tău și al meu nu o fac           

 Știi că doar cu o privire                         

Ușor te dezbrac

 

Consideri că sunt                               

Un demon cu inima de gheață                   

Nu o să te mint                                          

Ai dreptate în această privință

 

Vreau să-ți demonstrez cu fapte            

Că corpurile noastre se doresc               

Așa că în această noapte                         

Cu un sărut o să te cuceresc

 

Corpul tău e lipsit de cerneală            

Dar eu vreau să mă ocup să-ți tatuez  

Mângâierile mele pe pielea ta cerească                                             

Și tot ce pot să-ți demonstrez

 

Vreau să-ți arăt cum un demon             

Poate fi capabil să te ducă la cer        

Indiferent de loc, chiar și-n avion           

De plăcere să-mi fii prizonier

 

De pe acum îți spun clar             

Sentimentele nu sunt implicate             

Acesta va fi un joc murdar                      

Pe care îl vom juca în șoapte

 

Timpul a trecut                           

Totul mergea bine                              

Până mi-ai recunoscut                             

Că te-ai îndrăgostit de mine

 

La început am fost șocată                 

Dar mi-am dat seama de ceva                  

Și eu devenisem dependentă                   

De nopțile cu tine cumva

 

Acum știu de ce nu bine

Să ai o inimă de gheață                    

Pentru că apar persoane ca tine           

Și cu focul lor o topesc fără niciun efort, dulceață

 

Datorită inimii tale de foc                 

Am ajuns să te iubesc                       

Acuma sentimentul e reciproc              

Sper să nu te dezamăgesc.

Mai mult...

Urare la aniversarea iubirii

Să fii de-a pururi râul ce-mi inundă

Sufletu-arzând de patimi ce m-aprind,

Iar eu,lumina care să pătrundă

În ochii tăi,când dragostea-ți cuprind!

 

Să-ți simt și peste ani dorința vie,

Să mă alergi prin ploaie,să mă prinzi.

Și tot mereu,iubirea mea să-ti fie

Un pat de flori pe care să te-ntinzi!

 

Mai mult...

Povestea stinsă

Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești

Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești

Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești

S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești

 

În palme-ți pun inima mea să o-nvelești

Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești

Cuvinte calde și un suflet să primești

Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești

 

Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele

Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere

Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere

Mâinile-nchid două ființe între ele

 

Inimi gonind împing nebun sângele-n vene

Curge fugind nestăvilit unflând artere

Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele

Aleargă mâinile flămând strivind bariere

 

Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne

Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme

Când mă trezesc e patul gol, doar două perne

Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere

Mai mult...

Demon și inger

Și dacă ai fi demon,tu crezi că-mi pasa mie?

Privirea ta de înger eu o visez în noapte,

Și de ți-e aripa neagra,purpurie,

Mă bântuie ale tale albe șoapte...

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍