Insula mea

 

Te uită la steaua ce scapără-n cer, 

Ia-ți gândul și poartă-l spre raza sa, 

Mi-e inima tristă și trupul stingher, 

Hai vino iubito pe insula mea!

 

Pe ţărmuri de sare vom arde cuvinte,

Cenușa lor rece ne va fi adăpost,

Iar marea cu stele va scrie în minte, 

Povești ce se nasc dintr-un veac fără rost.

 

Sub lună, iubirea, va mușca iar din noi,

Vom fi doar tulpini de lumină uscată,

Și nimeni nu știe ce cărări de noroi, 

Te-ndrumă spre insula mea fermecată. 

 

Acolo, în cripta de ape și vânt,

Se frânge oglinda și timpul se-oprește,

Iar trupul devine un simplu cuvânt,

Pe care iubirea duios îl rostește. 

 

Se clatină cerul pe rug de tăcere,

Aprig se-ncinge și țărmul de sare,

Pe insulă curge un izvor de plăcere, 

Ce-așteaptă să-l seci cu buzele tale. 

 

Și poate că-n noapte vom naște o lume,

Din umbre și sânge, din mare și lut,

Iar moartea în clipa ce curmă un nume,

Ne va duce acasă, spre un nou început.

 

Rămâne doar taina, un cântec pustiu,

În care se frânge lumina din minte,

Iar insula mea, ca un templu târziu,

Își cheamă iubirea în apa fierbinte.

 

Și tot ce mai am, e o boare de vânt,

Ce suflă prin mine și naște o stea,

Nu pierde cărarea, ascultă-al tău gând,

Hai vino iubito pe insula mea!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Insula mea

Data postării: 31 august 2025

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 442

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Eu, nu am uitat lumina…

 

Eu, nu am uitat lumina,

ce a pătruns în întunericul meu,

zguduind bezna din toată

întunecimea ei...

Ea, nu a cerut nimic,

nu a rostit vreun nume,

dar mi-a despicat noaptea,

cu un fulger imens,

și din adâncul mut al umbrei,

a răsărit un alt eu,

străin de întunericul greu,

care mă ținuse captiv.

Eu, nu am uitat lumina,

ce a răsărit în ochii înlăcrimați,

aprinzând în negura lor,

o licărire a visului viu.

Ea, mi-a ars tăcerea surdă,

sfărâmând umbra gândurilor,

și mi-a deschis în zorii zilei,

calea spre un nou  început.

Și, de atunci…

de atunci, lumina nu s-a mai stins,

nici nu a devenit umbră,

ci a rămas undeva,

ca o absență apropiată...

 

Mai mult...

În visul tău…

 

Am adormit pe partea ta de pat,

Și-n ale tale vise mă plimbam,

Dar brusc din somn m-am ridicat,

Că-n nici un vis, eu nu eram.

 

Mi-era păstrat doar colțul tău tăcut,

Un loc uitat sub perna ta rămasă,

Și mirosind parfumul tainic apărut,

Ți-am înțeles iubirea mincinoasă.

 

Mi-am strâns de pe cearșaf conturul stins,

Ca un străin ce nici n-a existat,

Iar chipul meu era cuprins,

În mii de vise ce le-ai refuzat.

 

Mă plimb prin noaptea-ți clandestin,

Un om ce-și caută perechea-n somn,

Și-n visul tău sunt practic un străin,

Și-absent, cu ochii larg deschiși adorm.

 

Și-atunci în mine s-a făcut pustiu,

Cu mintea- învăluită de regret —

Că poți visa un drum atât de viu,

Fără să-l treacă pașii mei încet.

 

Mai mult...

Impresii

 

El stă spășit cu cartea-n mână,

Cuvintele transpiră în antet,

În fiecare zi cititul îl amână,

Şi zi de zi se crede mai deștept.

 

O carte groasă îi este doar suport,

Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,

Căci s-o deschidă-i inutil efort,

Și are o fobie de scrisele cuvinte.

 

Degeaba îi vorbești de toți poeții,

Ce-și plâng amarul într-un vers,

A plâns și el de-a lungul vieții,

Când pasul i-a fost lent și în regres.

 

Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,

Când lui îi bate zilnic potera la ușă?

Își scrie numele cu degetul și ghioaga,

Cititul rămânându-i doar în gușă.

 

Să lași o carte în mâna unui necitit,

Între coperți întruna plânge și bolește,

Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,

Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.

Mai mult...

Niciunde

 

Am plecat venind de niciunde,

Prin oase şi cărni, și risipă de ani,

Veninul plăcerii în mine pătrunde,

Lăsându-mi bastarzii orfani.

 

Viaţa mă biciuie ca pe un sclav,

Pute a hoit și ziua de mâine,

Sub un soare la fel de bolnav,

Omul slujește acuma pe câine.

 

Latră un cioclu călare pe dric,

Barza mă schimbă pe-un prunc,

Şi iarăși la drum pornind spre nimic,

Prin oase și cărni, niciunde ajung.

Mai mult...

Cuvintele nu vin ușor...

 

Cuvintele nu vin ușor,

Când adevărul stă ascuns,

Doar murmure se-aud în cor,

Cu-n sunet vag, de nepătruns.

 

Cuvintele nu curg firesc,

Când sentimentele nu-s pure,

Şi-acel nostalgic: Te iubesc!

Va reveni ca o secure...

 

Cuvintele se-neacă-n lacrimi,

Când teatrul nu e de pe scenă,

Și n-au puteri să frângă patimi,

Când vor sub mască să te cheme.

 

Cuvintele  pot fi o armă, 

Când mintea-i tulbure, obscură, 

Și tot ce-i împrejur se sfarmă, 

Lăsând în urmă, numai ură. 

 

Mai bine taci, și nu rosti, 

De inima nu-ți saltă-n piept, 

Și multora vei dovedi, 

Că ești profund și înțelept. 

 

Mai mult...

Într-o lacrimă târzie

 

Într-o lacrimă târzie, 

Pe-un obraz îmbujorat, 

Plânge o iubire vie, 

Neîncetat. 

 

Lungi suspine și batiste, 

Parcă nu se mai sfârșesc, 

Şi în taină acatiste, 

Se citesc. 

 

Umbra lunii se lungește,

Peste chipul ei, încet

Și pe fața-i se citește, 

Un regret. 

 

Mici lumini dansează alene,

Peste nurii ca un crin,

Și auzi din vreme-n vreme, 

Un suspin.

 

Zorii-ncep ziua s-o crape, 

De prin cuiburi vin alarme, 

Și în plânsu-i de sub pleoape, 

Ea adoarme. 

 

O tăcere încet se lasă, 

Peste somnul ei subțire, 

Și în liniștea din casă, 

Simți iubire. 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

O ştire…

 

Mi-e seacă inima de bine,

Mi-e sec şi sufletul de dor,

S-a estompat iubirea-n mine,

Şi măruntaiele mă dor.

 

Simt răutate în locuri luminate,

Şi val de bunătate-n întuneric,

Trăiri haotic adunate,

Mă sfâşie himeric.

 

Mă doare gândul către frate,

Mi-s faptele mai neumane,

Mereu mă paşte-un dor de moarte,

Iar carnea-mi putrezeşte pe ciolane.

 

Ascult armatele de îngeri,

Cum cântă într-un cer îndepărtat,

Mi-e judecata numai plângeri,

Iar lacrima din ochi a îngheţat.

 

Mă doare a mamei amintire,

Mă poartă-n braţe ai mei copii,

Sfârşitul meu e doar o ştire,

Rostită într-o adunare de stihii.

 

 

 

Mai mult...

Ți-aș spune că…

Cu speranța că lumina există

Am încercat să mă desprind de umbre

Și am plecat, s-o caut neîncetat,

Neștiind nici cum arată de fapt.

Dacă are măcar chip să o recunosc,

Dacă are ochi, dacă are mâini și picioare,

Dacă îmi poate răspunde la vreo întrebare.

 

Am întâlnit în drumul meu negustori,

M-am târguit respectuos, aș fi plătit oricât

Să primesc măcar o imagine despre cum arată,

astfel încât să pot și eu să spun

Că am fost aproape de lumină odată.

Dar nu aveau…

M-au privit râzând: “Avem legume și patiserie!

Iar de cauți lumină, deschide ochii mai bine.”

 

Aveam ochii deschiși, ce or fi vrut să spună…

Cum aș putea să-i deschid mai tare decât sunt deja…

M-am frustrat și am plecat de la ei încercând să-mi trag pe ascuns de ambele pleoape în direcții diferite… și cumva,

Tu treceai pe acolo și doamne,

Am știut că mi-am găsit lumina mea.

 

Și m-am apropiat cu timiditate, să nu te sperii și să te risipești,

Să nu trebuiască să-mi trag de pleoape din nou…

Te-am privit, însă cu cât mă apropiam logica mea se năruia...

te vedeam în ecou,

Erai o lumină compusă din scântei, dar și din umbre…

Iubesc în mod egal și lumina și umbra din ochiul tău.

 

Am fugit de umbre, dar umbrele tale mă fascinează mai tare decât m-ar fascina un spectacol pus de actori în scenă,

Și doar privindu-mă așa cum ești mi-ai rezolvat a luminii dilemă.

 

Poate că uneori umbrele te fac să nu simți că trăiești,

Să simți că te-ai pierdut de tine,

Dar eu… eu știu exact cine ești

Și cum umpli lumea asta grăbită

Uneori cu îndrăzneală, alteori cu o timiditate stângace așa cât ești tu de scumpă și mică…

 

Și poate că de multe ori te temi să fii tu,

Dar să ai curaj nu înseamnă să nu-ți fie frică!

Mai mult...

Inima Universului

Am căutat iubirea în colțuri de lume, în umbre de gânduri,
Dar am găsit-o acolo, în adâncul sufletului tău, unde timpul nu îndrăznește să pătrundă.
Tu ești vântul care îmi răstoarnă munții, iar eu sunt doar un fir de iarbă,
Ce tremură la fiecare adiere din privirea ta.

 

Îți port amintirile în piele, ca o haină făcută din dorințe neîmplinite,
Iar fiecare cuvânt nespus este o rană care nu se vindecă.
Când îți ating chipul în vis, mă pierd între realitate și fantezie,
Și îți spun că, în această lume haotică, tu ești singura mea certitudine.

 

Te-am căutat în toate locurile greșite, dar nu știam că te purtam în mine,
Și acum, în fața unui univers întreg, mă învăluie doar liniștea prezenței tale.
Mă topesc în fiecare cuvânt pe care nu l-am spus,
Și mă pierd în ochii tăi, acolo unde timpul nu există.

Mai mult...

Pact

Tu nu știi, dar dacă tu nu ai fi,

Și te-ai duce cu un val din mare,

Eu n-aș putea să rămân pe pământ

Pentru că aș rămâne un om oarecare.

 

Aș încerca dinadins să fac schimb cu un strop de ploaie,

Să pic în valul care te poartă în larg,

Și apoi când ni se alătură și apusul,

Îți propun un pact…

 

Articolul 1 (cel mai important)

Să nu ne mai supărăm atât de ușor unul pe celălalt.

 

Articolul 2

Să ne promitem chiar și așa, știind că dorul o să doară, că ne așteptăm până la toamnă.

 

Articolul 3

Că mereu înainte să ne punem la somn și soarele să apună, o să ne spunem în gând noapte bună.

 

Articolul 4 (la fel de o mare importanță)

Chiar dacă suntem departe, să ne distrăm în această vacantă.

 

 

 

Semnătură,

AnaS

 

Semnătură,

……………….

Mai mult...

Vie fantomă

Abis , un rol de mult împachetat

In aur și mărgele

Un sentiment îngreunat

De uscat si de rele

 

Nu apa și îngerul blând

Nu calul și omul de rând

Nu vorbele promițând

Ci, iubitul nostru gând

 

Conștiința-i ca o vie fantomă

N-au destule haruri mari

Tot orașul intr-o comă

Trece praful peste ani.

 

Să ne amintim o vorbă

Pusă sus, in loc select

Impusă precum o normă

Închis intr-un cub discret

 

 

Păr întins ... ca un ecuator pe hartă

Figură modelată , un meșteșug , o artă

Un nor și prima plată

Pentru bărbat : “ o fată”

 

O fată , crește , una piere

Născut chiar din durere

Un pelin , un altul miere

Care drepturile cere ...

 

Ochi cu formă și culoare

Riduri nu, e doar o floare

Piele meschină , egoistă

Din nou arta este artistă.

 

Gropița templului modern

Rădăcina din etern

Chip sculptat după infern

Astăzi fără dor patern

 

Spirit liber , vremuri duse

Cauze de mult apuse

Frunze scurte și pătrunse

De ploi multe , lungi și plânse

 

 

Șase astre se îmbină

S-o descrie pe regină

Păr cu cifre presărat

Firul sumbru numărat

 

FRAGILĂ făptură domoală

Care acoperă c-o boală

Destainuie groapa de smoală

Mormăie câte-o vocală.

Mai mult...

CAND EȘTI SUPĂRATĂ

Plouă cu regrete de o vreme-ncoace,

Vântul le-ntețește, iar eu stau ca pe ace!

Tu desenezi destinul ținând bine de frâu

Și-ncerci să pui baraj p-al vieții firav râu!

 

 

Ți timpul în loc, atât cât îți convine,

Eu cerc ca să țin pasul, dar nu-ți pasă de mine!

Mi-arunci o firmitură de dragoste târzie

Amanetându-mi sufletul ce stă ascuns sub glie!

 

Profiți când vine noaptea, în razele de lună

Arăți ca și o zână, iar inima-mi suspină

Văzând-te aproape, dar nu te poate atinge

Și azi, ca-ntotdeauna, de dor ea se va stinge!

 

Cu ce-am greșit eu oare, cu ce te-am supărat,

Vorbește și cu mine sau oare nu-ți mai plac?

Peste supărare lasă astă seară cortina ca să cadă

Fi iarăși fata dulce și mie atât de dragă!

 

Să nu lăsăm un lucru banal ca supărarea

Să crească între noi cum crește-n tindă floarea!

Aruncă peste dânsa o urmă de iubire

Și vezi cum o să iasă lăstar de fericire!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍