Iarăși...
Iarăși ți-e ochiul în lacrimi,
Și iarăși mă minți că ai râs,
Și iarăși ascunzi niște patimi,
Sub tristul și blândul surâs.
Și iar înflorește uscata grădină,
Și iar mi te pierd printre flori,
Și sufletu-ți plânge-n surdină,
Și iarăși privești înspre nori.
Și iarăși vântul începe s-adie,
Și păsări se-ntorc grăbite înapoi,
Și toamna din tine iarăși învie,
Și plângem nefiresc amândoi.
Și iarăși prin întuneric ți-i pasul,
Și iarăși mă minți că-i lumină,
Și-ți plânge și ochii, și glasul,
Și cauți întruna la toate o vină.
Și iar va veni într-adins o durere,
Și iar va pleca negreșit înapoi,
Și iarăși mintea și nervii v-or cere,
Și iarăși va plânge sufletu-n noi.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 4 iunie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 395
Poezii din aceiaşi categorie
Matrice
Răscruce de drum pe liniile
fine ale destinului,
Asternute-n palma conturează
harta visului.
Viata printr-un timp și spațiu
parca pixelat,
Pe expansiunea sinelui părea
a se fi axat.
Daca eram una cu totul sau
totul eram eu?
In memoria matematica sa cred
îmi este greu.
Nenumarate forme de viața și
colonii de vietăți,
Prin dimensiunea a treia se
deosebeau de dietati.
Natura statica și elemente
curioase,
Astre luminate pe
ceruri grandioase.
Peisaje schimbătoare calculate
in solistitii,
Legi de fizica ce fac ordine
printre superstiții.
Eram pe pământ și conturam
cu gândul stele,
S-au aliniat planete sa alunge
vremurile grele.
Trecutul e acum istorie și
viitorul oglindit.
Prezentul este sacru,
totul prin el e făurit.
Mi-am privit din nou in palma,
Geometrie ce o țin in
gând cu rama.
Elementul cheie era particula
lui Dumnezeu,
Stiinta care alina sufletul
oricărui ateu.
Pura coincidenta sau precizie
matematica ?
Intriganta era a jocului
șireata tactica.
Linia orizontului mereu ascunsa
in eter,
Si eu amanta fidela a tot ceea ce
înseamnă mister.
Magia era centrul și dragostea
formula sacra,
Experiment intr-o realitate macra!
Punctele cardinale ma
purtau in fantezie,
Iar viitorul părea sa-mi
facă curtoazie.
Cu busola in palma și universul
in gând,
Ceasul astronomic a pus in
planetele in rând.
Tot ce e menit sa fie și
sa fie inevitabil!
Fie ca orice vis sa devină
ceva palpabil.
Estul e secret și vestul e
in mister,
Restul protejat de al
divinității înger.
Destinul si numerologia aveau
ceva in comun,
Cunoștința te poate face
la orice rău imun.
Future prophecies-Black dragon
Din același izvor
Toți suntem la fel,
Suntem asemenea miilor de maci
Ce-mpodobesc câmpiile,
Suntem asemenea păsărilor
Ce dau glas văzduhului,
Suntem asemenea peștilor
Ce săgetează apele,
Suntem asemenea copacilor
Ce înfrumusețează fața pământului,
Suntem asemenea frunzelor
Ce izvorăsc din muguri
Primăvară de primăvară,
Iar toamna iau foc
Și îngrașă pământul.
Suntem Adami și Eve;
Nimic diferit la o primă privire,
Simetrie,
Aceleași urechi, ochi sau petale,
Suntem un tot
Asemenea firelor de păr
Ce împreună alcătuiesc
Frumusețea capilară,
Suntem un tot
Într-un nucleu al vieții,
Dar fiecare are rolul lui,
Așa cum ochiul adună lumina,
Iar nasul parfumurile,
Trăim, simțim, dar facem parte
Din același izvor.
Suntem la fel,
Toți izvorâm din aceeași rădăcină,
Urcăm munți,
Coborâm văi,
Unii suntem mai buni,
Alții mai răi,
Unii par mai bogați,
Alții mai săraci.
Deși avem aceeași identitate,
Cursul fiecăruia e diferit;
Totul depinde el însuși
Cum se educă.
Prin educație
Florile tale pot străluci
Într-un mod unic,
Apa ta e mai limpede,
Păsările tale
Pot cânta asemenea privighetorilor,
Educația e cea care face diferența,
Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,
Cântecul corbului sau al mierlei.
Punctul de pornire
E izvorul aceleiași stânci,
Dar drumurile sunt diferite,
Tulpinile mai netede
Sau mai ascuțite.
(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)
Război
Se-aprinde focul mistuind spre veșnic oameni
Medieval ridică săbii idioți
Pornind războiul lasă-n urmă case goale
N-au înțeles ce-nseamnă moarte, par roboți
Minciuni sfruntate oferind mulțimii sclave
Lipsiți de școală e mai simplu să-i conduci
Învață pruncii a muri servind palavre
Nu-i Dumnezeu ce le-a cerut s-aducă morți
Infernul cade pe pământ târând cadavre
Dorinți meschine se-nvelesc în patrioți
Proliferând false valori gândiri bolnave
Cheamă la luptă gloata oarbă de netoți
Culori macabre poartă cruda vânătoare
Dictată sec de despoți strâmbi și vanitoși
Ori de stăpâni dorind pământ sau răzbunare
Vânzând iluzii despre viața celor morți
Cu mâna goală sunt trimiși s-aducă moarte
Biete ființe transformate-n mateloți
Mânând corabia intențiilor barbare
Sălbatic mătură spre umbră frați, nepoți
Pornește hoarda sărbătorilor funebre
Cântând fanfara mitralierelor orori
Lăsând în urmă flori uscându-se în jerbe
Acoperind martirii tragicei erori
Oameni de rând ce duc pe umeri greutate
Sunt păcăliți c-au să ajungă mari eroi
Pornind războiul pentru cauze deșarte
Le-ascund rațiunea rătăcind-o în noroi
Anticrişti revoluţionari glosă
Ne-am depărtat de Dumnezeu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
Ne place în ură să trăim,
Să gemem de păcate mari,
La fel ca demonul să fim,
Anticrişti revoluţionari.
Multe sunt în astă lume,
Zdruncinată de războaie,
Alte-s rele, alte-s bune,
Însă toate ne înmoaie,
Căci povara e prea mare,
Şi încercând s-o micşorăm mereu,
Am făcut-o şi mai mare, căci
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
Cum ploaia irigă puietul,
Din care creşte copacul,
Aşa ura ne inundă sufletul,
Din care se naşte păcatul.
Nu vrem să facem nimic,
Nu vrem ca iubiţi să mai fim,
Din rău muşcăm câte un pic,
Noi toţi ce creştini ne numim.
Lăsăm aşa în voia lui satan,
Purtaţi de a lui mreje viclene,
Reacţionăm doar gândind în van,
Fiind atraşi de ispite obscene.
Iar cum plin de omizi e pomul,
Plin de păcate ni-i sufletul şi greu,
Urând, ne-am depărtat de Domnul,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu.
Sperăm cu toţi într-o iertare,
Venită iar de la Isus,
Izbăvindu-ne de faptele murdare,
Făcându-ne egali Celui de sus.
Aşa de mult El ne iubeşte,
Dar noi iubiţi nu vrem să fim,
Cu dragoste, El tot ne mântuieşte,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
De ce cu visuri să trăim,
Când visul îl putem îndeplini?
Doar buni şi milostivi să fim,
Iar semenul să îl putem iubi.
Dar nu, e osteneala mult prea mare,
Căci inima-n păcate ne-o zidim,
Cu mintea înceţoşată şi mâinile murdare,
Ne place în ură să trăim.
Să fim conduşi spre întuneric,
Spre pierdere şi neeternitate,
De pofta şi simţul luciferic,
Ce ne împinge de la spate.
În spate stă şi tot ne-apasă,
Să devenim nişte tâlhari,
Să jefuim pe cel de-acasă,
Să gemem de păcate mari.
Ca Iuda vrem să devenim,
Să-L vindem pentru arginţi,
Părtaşi cu demonul să fim,
Şi apoi să cerem rugăminţi.
Inchidem cartea sfânta de pe raft,
Ca-n ură şi invidie să trăim,
Dorinţa noastră e de fapt,
La fel ca demonul să fim.
Veniţi-vă în fire oameni buni,
Acum cât nu e prea târziu,
Ardeţi ura prefăcând-o în tăciuni,
Şi îndreptaţi-vă privirea către Fiu,
Înainte ca răul din noi să stârnească,
Împotrivirea spre Cel Atot-vizionar,
Fiindcă atuncea o să ne numească,
Anticrişti revoluţionari.
Anticrişti revoluţionari,
La fel ca demonul să fim,
Să gemem de păcate mari,
Ne place în ură să trăim.
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
Crezi?
M-am săturat de insomnii
Inimii începe să-i placă iadul
Culoarea principală-i gri
Combinată și puțin cu albul
Nu am daltonism ci pesimism
Pun răul înainte de toate
Nu am niciun gram de narcisism
Vreau binele pentru fiecare în parte
Raiul există pe veci
Dumnezeu înseamnă iubire
Trebuie în El să crezi și o să vezi
Chiar și de suferi de orbire
Poate pe mine nu mă înțelegi
Ești om indiferent în ce alegi să crezi
Când ești bolnav nu orice doctor te tratează
Doar Dumnezeu e singurul care te salvează
Lumina sfântă
Cu fapte sa arătat,
Domnul nostru împărat.
A făcut doar lucruri care,
Să vedem ce puteri are.
Sunt puteri Dumnezeiești,
Pentru că puterea lui,
Fiul Dumnezeului, nouă ni lea arătat,
Să credem cu-adevarat .,.
Hristos în lumina-i mare,
Arătând a lui schimbare,
Haine albe a-mbracat,
Nouă ni s-a arătat.
Iară bunul Dumnezeu,
A zis ăsta este fiul meu,
L-am trimis pe el în lume,
Să vă fie vouă bine.
Și trimite tot mereu,
Lumină-n mormântul său,
E lumina sfântă care,
O primim noi fiecare.
Matrice
Răscruce de drum pe liniile
fine ale destinului,
Asternute-n palma conturează
harta visului.
Viata printr-un timp și spațiu
parca pixelat,
Pe expansiunea sinelui părea
a se fi axat.
Daca eram una cu totul sau
totul eram eu?
In memoria matematica sa cred
îmi este greu.
Nenumarate forme de viața și
colonii de vietăți,
Prin dimensiunea a treia se
deosebeau de dietati.
Natura statica și elemente
curioase,
Astre luminate pe
ceruri grandioase.
Peisaje schimbătoare calculate
in solistitii,
Legi de fizica ce fac ordine
printre superstiții.
Eram pe pământ și conturam
cu gândul stele,
S-au aliniat planete sa alunge
vremurile grele.
Trecutul e acum istorie și
viitorul oglindit.
Prezentul este sacru,
totul prin el e făurit.
Mi-am privit din nou in palma,
Geometrie ce o țin in
gând cu rama.
Elementul cheie era particula
lui Dumnezeu,
Stiinta care alina sufletul
oricărui ateu.
Pura coincidenta sau precizie
matematica ?
Intriganta era a jocului
șireata tactica.
Linia orizontului mereu ascunsa
in eter,
Si eu amanta fidela a tot ceea ce
înseamnă mister.
Magia era centrul și dragostea
formula sacra,
Experiment intr-o realitate macra!
Punctele cardinale ma
purtau in fantezie,
Iar viitorul părea sa-mi
facă curtoazie.
Cu busola in palma și universul
in gând,
Ceasul astronomic a pus in
planetele in rând.
Tot ce e menit sa fie și
sa fie inevitabil!
Fie ca orice vis sa devină
ceva palpabil.
Estul e secret și vestul e
in mister,
Restul protejat de al
divinității înger.
Destinul si numerologia aveau
ceva in comun,
Cunoștința te poate face
la orice rău imun.
Future prophecies-Black dragon
Din același izvor
Toți suntem la fel,
Suntem asemenea miilor de maci
Ce-mpodobesc câmpiile,
Suntem asemenea păsărilor
Ce dau glas văzduhului,
Suntem asemenea peștilor
Ce săgetează apele,
Suntem asemenea copacilor
Ce înfrumusețează fața pământului,
Suntem asemenea frunzelor
Ce izvorăsc din muguri
Primăvară de primăvară,
Iar toamna iau foc
Și îngrașă pământul.
Suntem Adami și Eve;
Nimic diferit la o primă privire,
Simetrie,
Aceleași urechi, ochi sau petale,
Suntem un tot
Asemenea firelor de păr
Ce împreună alcătuiesc
Frumusețea capilară,
Suntem un tot
Într-un nucleu al vieții,
Dar fiecare are rolul lui,
Așa cum ochiul adună lumina,
Iar nasul parfumurile,
Trăim, simțim, dar facem parte
Din același izvor.
Suntem la fel,
Toți izvorâm din aceeași rădăcină,
Urcăm munți,
Coborâm văi,
Unii suntem mai buni,
Alții mai răi,
Unii par mai bogați,
Alții mai săraci.
Deși avem aceeași identitate,
Cursul fiecăruia e diferit;
Totul depinde el însuși
Cum se educă.
Prin educație
Florile tale pot străluci
Într-un mod unic,
Apa ta e mai limpede,
Păsările tale
Pot cânta asemenea privighetorilor,
Educația e cea care face diferența,
Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,
Cântecul corbului sau al mierlei.
Punctul de pornire
E izvorul aceleiași stânci,
Dar drumurile sunt diferite,
Tulpinile mai netede
Sau mai ascuțite.
(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)
Război
Se-aprinde focul mistuind spre veșnic oameni
Medieval ridică săbii idioți
Pornind războiul lasă-n urmă case goale
N-au înțeles ce-nseamnă moarte, par roboți
Minciuni sfruntate oferind mulțimii sclave
Lipsiți de școală e mai simplu să-i conduci
Învață pruncii a muri servind palavre
Nu-i Dumnezeu ce le-a cerut s-aducă morți
Infernul cade pe pământ târând cadavre
Dorinți meschine se-nvelesc în patrioți
Proliferând false valori gândiri bolnave
Cheamă la luptă gloata oarbă de netoți
Culori macabre poartă cruda vânătoare
Dictată sec de despoți strâmbi și vanitoși
Ori de stăpâni dorind pământ sau răzbunare
Vânzând iluzii despre viața celor morți
Cu mâna goală sunt trimiși s-aducă moarte
Biete ființe transformate-n mateloți
Mânând corabia intențiilor barbare
Sălbatic mătură spre umbră frați, nepoți
Pornește hoarda sărbătorilor funebre
Cântând fanfara mitralierelor orori
Lăsând în urmă flori uscându-se în jerbe
Acoperind martirii tragicei erori
Oameni de rând ce duc pe umeri greutate
Sunt păcăliți c-au să ajungă mari eroi
Pornind războiul pentru cauze deșarte
Le-ascund rațiunea rătăcind-o în noroi
Anticrişti revoluţionari glosă
Ne-am depărtat de Dumnezeu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
Ne place în ură să trăim,
Să gemem de păcate mari,
La fel ca demonul să fim,
Anticrişti revoluţionari.
Multe sunt în astă lume,
Zdruncinată de războaie,
Alte-s rele, alte-s bune,
Însă toate ne înmoaie,
Căci povara e prea mare,
Şi încercând s-o micşorăm mereu,
Am făcut-o şi mai mare, căci
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
Cum ploaia irigă puietul,
Din care creşte copacul,
Aşa ura ne inundă sufletul,
Din care se naşte păcatul.
Nu vrem să facem nimic,
Nu vrem ca iubiţi să mai fim,
Din rău muşcăm câte un pic,
Noi toţi ce creştini ne numim.
Lăsăm aşa în voia lui satan,
Purtaţi de a lui mreje viclene,
Reacţionăm doar gândind în van,
Fiind atraşi de ispite obscene.
Iar cum plin de omizi e pomul,
Plin de păcate ni-i sufletul şi greu,
Urând, ne-am depărtat de Domnul,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu.
Sperăm cu toţi într-o iertare,
Venită iar de la Isus,
Izbăvindu-ne de faptele murdare,
Făcându-ne egali Celui de sus.
Aşa de mult El ne iubeşte,
Dar noi iubiţi nu vrem să fim,
Cu dragoste, El tot ne mântuieşte,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
De ce cu visuri să trăim,
Când visul îl putem îndeplini?
Doar buni şi milostivi să fim,
Iar semenul să îl putem iubi.
Dar nu, e osteneala mult prea mare,
Căci inima-n păcate ne-o zidim,
Cu mintea înceţoşată şi mâinile murdare,
Ne place în ură să trăim.
Să fim conduşi spre întuneric,
Spre pierdere şi neeternitate,
De pofta şi simţul luciferic,
Ce ne împinge de la spate.
În spate stă şi tot ne-apasă,
Să devenim nişte tâlhari,
Să jefuim pe cel de-acasă,
Să gemem de păcate mari.
Ca Iuda vrem să devenim,
Să-L vindem pentru arginţi,
Părtaşi cu demonul să fim,
Şi apoi să cerem rugăminţi.
Inchidem cartea sfânta de pe raft,
Ca-n ură şi invidie să trăim,
Dorinţa noastră e de fapt,
La fel ca demonul să fim.
Veniţi-vă în fire oameni buni,
Acum cât nu e prea târziu,
Ardeţi ura prefăcând-o în tăciuni,
Şi îndreptaţi-vă privirea către Fiu,
Înainte ca răul din noi să stârnească,
Împotrivirea spre Cel Atot-vizionar,
Fiindcă atuncea o să ne numească,
Anticrişti revoluţionari.
Anticrişti revoluţionari,
La fel ca demonul să fim,
Să gemem de păcate mari,
Ne place în ură să trăim.
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
Crezi?
M-am săturat de insomnii
Inimii începe să-i placă iadul
Culoarea principală-i gri
Combinată și puțin cu albul
Nu am daltonism ci pesimism
Pun răul înainte de toate
Nu am niciun gram de narcisism
Vreau binele pentru fiecare în parte
Raiul există pe veci
Dumnezeu înseamnă iubire
Trebuie în El să crezi și o să vezi
Chiar și de suferi de orbire
Poate pe mine nu mă înțelegi
Ești om indiferent în ce alegi să crezi
Când ești bolnav nu orice doctor te tratează
Doar Dumnezeu e singurul care te salvează
Lumina sfântă
Cu fapte sa arătat,
Domnul nostru împărat.
A făcut doar lucruri care,
Să vedem ce puteri are.
Sunt puteri Dumnezeiești,
Pentru că puterea lui,
Fiul Dumnezeului, nouă ni lea arătat,
Să credem cu-adevarat .,.
Hristos în lumina-i mare,
Arătând a lui schimbare,
Haine albe a-mbracat,
Nouă ni s-a arătat.
Iară bunul Dumnezeu,
A zis ăsta este fiul meu,
L-am trimis pe el în lume,
Să vă fie vouă bine.
Și trimite tot mereu,
Lumină-n mormântul său,
E lumina sfântă care,
O primim noi fiecare.
Alte poezii ale autorului
Epigrame XX
Medicului Bacalbaşa
este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul
La el nu merge cu zicala,
Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,
În cap i-s toate alandala,
De aia-i zice: Ba cal-ba şa.
Medicului Bacalbaşa
Ba cal ba şa ….
E numele ce l-a purtat,
Şi-i potrivit în breasla sa,
Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.
Unui indecis
Supărarea când îmi vine,
Rup cămaşa de pe mine.
Când sunt vesel şi vioi,
Cos cămaşa înapoi.
Unui prost
Fiind foarte supărat,
Pleacă să îşi afle rostul,
Şi a fost solicitat,
De un sat ce-și cată prostul.
Soţul – de 1 Aprilie
Am gândit s-o păcălesc,
Şi m-am dat de ortul popii,
Ea, c-un zâmbet diavolesc,
A şi sunat pe cioclii.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate - Petrov
Râdea Băsescu ca măgarul,
Dar s-a umplut de bube precum Iov,
Când presa-i tipări dosarul,
De când turna sub numele Petrov.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov
A condamnat în plen securitatea,
Al nostru brav conducător,
Dar s-a aflat târziu realitatea,
Petrov era chiar angajatul lor.
Unuia din Limanu
Fiind tont şi fără-un ban,
L-am prins astăzi cu arcanu,
Să-l aducem la liman,
Însă a ales …Limanu.
Succes în viaţă
Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,
Şi-a căutat succes, avere a avea,
Dar nu prin studiu ori povaţă,
Ci c-un uşor morav ce-l practica.
Patroană
Patroană eşti, cu firmă de medicamente,
Ne-ai spus-o răspicat din gură,
Dar straniu e, că realmente
Vinzi aspirina săracului doar pe centură.
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăiile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Nemurire
Îmi plânge îngerul pe umăr,
Din zile când mai scad un număr,
Ofrandă aduc la veșnicie,
Încă din fragedă pruncie.
Ca un fachir clepsidrele înghit,
Și nu știu cum de n-am murit,
Mi-e sângele complet înnisipat,
Iar timpul simt că a-nghețat.
Îmi sună orologii în urechi,
Rămân în urmă ca un ceas străvechi,
Se pare că-s ajuns de-acel blestem,
Ca să trăiesc precum Matusalem.
E clar că nu mai am remediu,
Și-s tânăr cum am fost în evul mediu,
Și-mi amintesc de viața amară,
Pe care-am dus-o-n era glaciară,
Azi plâng în raiuri pe la porți,
Repar și ung la subsuori roboți,
Şi-aș scrie întreaga mea biografie,
Dar nu există oceane de hârtie,
De aceea am să sculptez în piatră,
Toți munții ce îi am pe vatră,
Pământul să rămână pururi plat,
Şi dedesubt, și-n lung, și-n lat.
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?
Vântul
Vântul le știe pe toate,
Și taine, și vorbe urâte,
Le cară zilnic în spate,
Înspre lumi dispărute.
Minciuni, uneltiri, viclenii,
Toate aruncate în vânt,
Șuieră mai întâi în pustii,
Și renasc nefiresc în cuvânt.
Vorbe de duh și iubire,
De adieri, duios mângâiate,
Coboară precum o psaltire,
În inimi ușor flagelate.
Vântul le știe pe toate,
Blesteme întruna adună,
Când istovit nu mai poate,
Se-aruncă turbat în furtună.
Omule, oprește-ți mânia,
Alege-ți fiecare cuvânt,
Tu ești…respectând ierarhia,
Doar o vorbă aruncată în vânt!
Tremur...
În ochii mei se zbate-o umbră rece,
Un vânt amar prin suflet mi-a trecut,
Iar timpul, ca un dor necunoscut,
Din rană mi se scurge și petrece.
Mi-e trupul rug al gândurilor stinse,
Un vis uitat sub cerul de pământ,
Iar dragostea cu glasul ei plăpând,
Îmi cântă-n taină amoruri neatinse.
Mi-e sufletul o rană de parcă-i carne vie,
Pe care timpul nu poate s-o mai coase,
Căci lacrimi grele mi s-au lăsat în oase,
Iar pasul sprinten să meargă nu mai știe.
Sub cerul mut, albastrul meu se pierde,
Iar zborul spre-nălțimi e numai amăgire,
Înnebunit îmi caut pârdalnica iubire,
Iar talpa, de-atâta iarbă, îmi este acuma verde.
Și chiar de bezna mă va prinde-n gheare,
Eu port în piept un strop de infinit,
Și amorul meu ce încă plânge risipit,
Va fi sclipind pe cer, o stea nemuritoare.
Epigrame XX
Medicului Bacalbaşa
este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul
La el nu merge cu zicala,
Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,
În cap i-s toate alandala,
De aia-i zice: Ba cal-ba şa.
Medicului Bacalbaşa
Ba cal ba şa ….
E numele ce l-a purtat,
Şi-i potrivit în breasla sa,
Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.
Unui indecis
Supărarea când îmi vine,
Rup cămaşa de pe mine.
Când sunt vesel şi vioi,
Cos cămaşa înapoi.
Unui prost
Fiind foarte supărat,
Pleacă să îşi afle rostul,
Şi a fost solicitat,
De un sat ce-și cată prostul.
Soţul – de 1 Aprilie
Am gândit s-o păcălesc,
Şi m-am dat de ortul popii,
Ea, c-un zâmbet diavolesc,
A şi sunat pe cioclii.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate - Petrov
Râdea Băsescu ca măgarul,
Dar s-a umplut de bube precum Iov,
Când presa-i tipări dosarul,
De când turna sub numele Petrov.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov
A condamnat în plen securitatea,
Al nostru brav conducător,
Dar s-a aflat târziu realitatea,
Petrov era chiar angajatul lor.
Unuia din Limanu
Fiind tont şi fără-un ban,
L-am prins astăzi cu arcanu,
Să-l aducem la liman,
Însă a ales …Limanu.
Succes în viaţă
Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,
Şi-a căutat succes, avere a avea,
Dar nu prin studiu ori povaţă,
Ci c-un uşor morav ce-l practica.
Patroană
Patroană eşti, cu firmă de medicamente,
Ne-ai spus-o răspicat din gură,
Dar straniu e, că realmente
Vinzi aspirina săracului doar pe centură.
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăiile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Nemurire
Îmi plânge îngerul pe umăr,
Din zile când mai scad un număr,
Ofrandă aduc la veșnicie,
Încă din fragedă pruncie.
Ca un fachir clepsidrele înghit,
Și nu știu cum de n-am murit,
Mi-e sângele complet înnisipat,
Iar timpul simt că a-nghețat.
Îmi sună orologii în urechi,
Rămân în urmă ca un ceas străvechi,
Se pare că-s ajuns de-acel blestem,
Ca să trăiesc precum Matusalem.
E clar că nu mai am remediu,
Și-s tânăr cum am fost în evul mediu,
Și-mi amintesc de viața amară,
Pe care-am dus-o-n era glaciară,
Azi plâng în raiuri pe la porți,
Repar și ung la subsuori roboți,
Şi-aș scrie întreaga mea biografie,
Dar nu există oceane de hârtie,
De aceea am să sculptez în piatră,
Toți munții ce îi am pe vatră,
Pământul să rămână pururi plat,
Şi dedesubt, și-n lung, și-n lat.
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?
Vântul
Vântul le știe pe toate,
Și taine, și vorbe urâte,
Le cară zilnic în spate,
Înspre lumi dispărute.
Minciuni, uneltiri, viclenii,
Toate aruncate în vânt,
Șuieră mai întâi în pustii,
Și renasc nefiresc în cuvânt.
Vorbe de duh și iubire,
De adieri, duios mângâiate,
Coboară precum o psaltire,
În inimi ușor flagelate.
Vântul le știe pe toate,
Blesteme întruna adună,
Când istovit nu mai poate,
Se-aruncă turbat în furtună.
Omule, oprește-ți mânia,
Alege-ți fiecare cuvânt,
Tu ești…respectând ierarhia,
Doar o vorbă aruncată în vânt!
Tremur...
În ochii mei se zbate-o umbră rece,
Un vânt amar prin suflet mi-a trecut,
Iar timpul, ca un dor necunoscut,
Din rană mi se scurge și petrece.
Mi-e trupul rug al gândurilor stinse,
Un vis uitat sub cerul de pământ,
Iar dragostea cu glasul ei plăpând,
Îmi cântă-n taină amoruri neatinse.
Mi-e sufletul o rană de parcă-i carne vie,
Pe care timpul nu poate s-o mai coase,
Căci lacrimi grele mi s-au lăsat în oase,
Iar pasul sprinten să meargă nu mai știe.
Sub cerul mut, albastrul meu se pierde,
Iar zborul spre-nălțimi e numai amăgire,
Înnebunit îmi caut pârdalnica iubire,
Iar talpa, de-atâta iarbă, îmi este acuma verde.
Și chiar de bezna mă va prinde-n gheare,
Eu port în piept un strop de infinit,
Și amorul meu ce încă plânge risipit,
Va fi sclipind pe cer, o stea nemuritoare.