Iarăși...

Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,

Călăuzele tărâmului veşnic au sosit,

Urlete se sparg în negrele bolţi,

Şi ura erupe din toţi cei ce-au iubit.

Lacrimi amare Doamne, prea multe lacrimi,

Ochii se îneacă în oceanul amar,

Nebunia muşcă cu răutate din patimi,

Cade agonic ultima picătură-n pahar.

Prea mulţi Doamne, tineri prea mulţi,

Pe morminte şi biblii au călcat apăsat,

Din cruci şi icoane spre infern au făcut punţi,

Peste care păşesc c-un triumf spulberat.

Suferinţă Doamne, prea multă suferinţă,

Durerea a ajuns un simţ prea banal,

Trupuri chircite se desprind de fiinţă,

Calvaru-i Pământ, iar Pământu-i calvar.

Prea mulţi Doamne, prea mulţi copii,

Cad ca grâul necopt sub o coasă turbată,

Casele sunt pline de tinere stafii,

Ce-şi petrec copilăria în noapte cu familia toată.

Prea multe Doamne, prea multe păcate,

Trimite-Ţi Fiul să le culeagă spăşit,

I-om face coroană din spini şi-o să-I punem în spate,

Crucea pe care vom scrie că L-am iubit.

Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,

În fiece casă e doliu, lacrimi, suferinţă,

Opreşte moartea şi iartă-ne pe toţi,

Mai dă-ne o şansă şi multă credinţă.

E vremea când gândacii se răscoală,

Păianjenul nici pânza nu mai țese,

Elevul e bolnav de-atâta școală,

Dar nimănui nu pare să-i mai pese.

Așa e acum cu scara inversată,

Când unu și cu unu egal trei,

Și nu mai știi de e băiat sau fată,

Chiar dacă scoți și haina de pe ei.

Se strâng în cerc profeții fără nume,

Și-nvârt idei, dar toate-s de prisos,

Și-n lumea-ntreagă pare să răsune,

Un cântec fals, și mult contagios.

Pe străzi, lumina-i stinsă de-ntuneric,

Iar oamenii își pierd mereu chemarea,

Un chip de lut privindu-se himeric,

Refuză să mai vadă iar schimbarea.

Acum nici vântul n-are libertate,

Iar ploi se anunță numai la comandă,

Și cerul strigă cu-n tunet ca de moarte,

Că nu mai vrea să fie a omului ofrandă.

Se scurg pe drumuri chipuri fără țintă,

La fiecare colț o lume se destramă,

Te uiți în jur, și ești vânat de-o flintă,

Fărâma de curaj îți tremură de teamă.

Irigaţi Sahara sufletului meu,

Plantaţi copaci şi daţi speranţă,

Umbrit voi încerca mereu,

S-aspir din nou la viaţă,

Dar irigaţi Sahara sufletului meu.

Precum copiii faceţi castele,

Din acest blestemat nisip,

Închideţi-mă în turnurile cele,

În care speranţele se înfirip,

Dar faceţi castele …

 Irigaţi Sahara sufletului meu,

 Râuri să fie fericiri şi iubire,

Altfel ofrandă voi fi pentru zeu,

Iar pentru mine doar amăgire,

Irigaţi Sahara sufletului meu.

Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte,

Veniţi feţe acoperite, că-i bucurie,

S-a dus emirul, e ostenit, nu mai poate,

Trecut-a cea fost şi n-o să mai fie,

Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte.

Încă te păstrez în amintiri,

Nu te încadrezi la fostele iubiri,

Pentru că încă te iubesc,

Pentru că încă te doresc.

Ți-am jurat c-am să te-aștept o viață

Pași mei către tine-s precum fuga pe gheață,

Mă risc la fiecare pas, risc să mă pierd ,

Dar n-am să renunț niciodată la cea ce cred.

Eu cred și sper să am dreptate,

Pentru tine renunț la propria-mi moarte

Pentru tine aș suferi o eternitate,

Numai să te am măcar o clipă aproape.

Doamne ce ai recomanda,

Copiilor noi a da...

Indrumandumare-i... sfatul care,

Părintele-n veci îl are .

Pe acesta îl învață...

Ce înseamnă dragostea,

Să-i știm să-i ferim mereu,

Vrea mult bunul Dumnezeu.

Nu uita ai un rol mare,

Să îndrăgești precum o floare,

Ce-i bine mirositoare,

Și are sfintia-n ea .

Nu lăsa să părăsească,

Gradina cea părintească,

Căci un păstor are ea,

E IiSUS și el ne vrea.

Trecut-au anii rând pe rând,

Eu nu știam că vine ceasu,

Căci mă luptam ades mergând 

Spre insula durerii.

Acolo mângâie am aflat;

Iar durerea a trecut.

Dar fără să cârtesc 

Așteptat-am eu vreau leac.

Nicicum,

Așa dintr-odată a trecut;

Iar eu atunci m-am bucurat 

Și pe Domnu ' am lăudat.

Atunci atâta m-a-ntărit,

Iar El puterea Lui mi-a dat,

Ca să pot să fiu și eu la fel,

Când nimeni nu mă mângâia.

Ai fost precisă draga mea,

La fel ca un cuțit înfipt în splină,

Şi nu doar rana mă durea,

Ci faptul c-am avut și eu o vină.

O vină, dacă ar fi însemna,

Iubirea mea profundă și senină,

Și lasă-mă să-ți spun ceva,

Eu te-aș iubi de mi-ai purta aceeași vină.

Ai fost precisă draga mea,

La fel ca un călău din evul mediu,

Și nu tăișul bardei mă durea,

Ci vina mea aflată sub asediu.

Și vreau să-ți spun că acea vină,

E oarba dragoste, un ritual tabu,

Iar orb fiind, eu am văzut lumină,

Şi te-aș iubi dacă-ai orbi și tu…

Eu nu mi-am tras încă săgeata,

Și n-am nici bardă, nici cuțit,

Purced la braț acum cu soarta,

Şi-s vinovat… că te-am iubit!

Sub trupul meu se stinge rugul,

Căci lemnu-i ud de nedreptate,

Dovezile mi s-au arat cu plugul,

Plantând în loc sentințe și rapoarte.

Verdictul lor îl țin supus sub limbă,

Precum un mort își ține ortul,

Prin vămile pământului mă plimbă,

Legalizând cuvintelor avortul.

Se scurg Iisuși pe răstignirea mea,

Iar cerului ofer tristeți pe datorie,

Paharul morții astăzi îl voi bea,

La fel ca pe o simplă doctorie.

Când slujba înhumării o să-nceapă,

Rugați-mi popa să predice de două ori,

Groparii să mai sape adânc o groapă,

Să bage și justiția cu tot cu închisori.

Hai vino afară să îţi spun poveşti,

Cu zâne, împaraţi şi feţi-frumoşi,

Să te intreb, de ce nu mă iubeşti?

De ce sunt ochii tăi aşa frumoşi?

Hai vino-n iarnă să mergem prin omăt,

Din fulgi să-ţi fac cunună de mireasă,

Frumoşii ochi să-i sorb, să mă îmbăt,

Şi euforici să fugim de acasă.

Hai vino-n noapte să dormim sub stele,

Dorinţe arzătoare spre cer să înălţăm,

Iar ochii tăi să lumineze peste ele,

Pe raza lunii romantic să dansăm.

Hai vino-n iarba moale, alături să te ştiu,

A verde crud şi rouă întruna să miroşi,

De braţ să te cuprind, căci vreau să stiu,

De ce sunt ochii tăi atâta de frumoşi?

Și iar ne-am visat împreună,

În gând dimineața-ți vorbesc,

Și parcă cafeaua nu-i bună,

Când singur mi-e dat s-o servesc.

Şi mestec în zaț, în tăcere,

Şi iar chipul tău îmi apare,

Ce trist e când soarta îți cere,

Să fii un pământ fără floare.

Și-n ceașca uitată, amară,

Se scurg amintiri fără rost,

Departe-i lumina de seară,

Nimic nu mai e din ce-a fost.

Mintea te caută-n aburul fin,

Ce urcă spre cer ca o șoaptă,

Și sorb cu nesaț din venin,

Și casa cu toate te așteaptă.

În suflet mi-e vânt și pustiu,

Secunde-mi dansează în van,

Îmi port dorul veșnic, târziu,

Prin ploaia ce picură-n geam.

Dar știu că-ți voi scrie mereu,

Pe foi nesfârșite de vise,

Cu cerneală din sângele meu,

Și nopți nedormite, ucise.

În zaț se întinde tăcerea,

Iar clipa îmi pare un fum,

Departe mi-e toată puterea,

Și nu îmi găsesc un alt drum.

Pe margini de ceașcă se-adună,

Amintiri din ce-a fost prima oară,

Și nimeni nu poate să-mi spună,

De ce îmi este cafeaua amară?

Într-un cuib de cucuvele,

Plânge umbra mamei mele,

Prin fereastră intră-n casă,

Raza ei întunecoasă,

Și se-ndreaptă înspre icoană,

Unde intră ca să doarmă.

Casa prinde rădăcină,

Umbra mamei e lumină,

Și se vede prin podea,

Ochii săi de catifea,

Și preumblă prin pământ,

Trupul ei bătrân, flămând,

Și se-ntinde ca o mână,

Printr-un vrej de mătrăgună,

Şi mă ia de după gât,

Să-i țin noaptea de urât,

Şi mă mângâie pe frunte,

Și pe tâmplele cărunte...

Și îmi soarbe de pe obraz,

Lacrimile de necaz.

Eu cu patimă sărut,

Lacrimile ei de lut,

Şi le-adun încet pe toate,

Zi de zi noapte de noapte,

Plămădind cu a mea mână,

Trupul ei de sfântă mumă,

Şi-n a șasea dimineață,

Am suflat cu a mea viață,

Dar icoana de pe masă,

Unde doarme seara acasă,

Maica mea cu chip frumos,

Îmi șopti cu glas mieros:

Nu se poate fiul meu,

Să mă știu în viață eu,

Iară tu să fii în casă,

Doar o rază luminoasă.

Fă din lacrima de lut,

Un altar înspre trecut,

Și pe masa sa întinsă,

Las-o candelă aprinsă,

Și să știi feciorul meu,

Că lumina... voi fi eu!

Maica mea, lumina mea!

Fiul meu, altarul meu!

Botez

Am fost la o întrunire de atei,

Şi m-am simțit ușor stresat,

Că într-un poloboc de tei,

Doar vinul era... botezat!

Profesorii azi - nu mai predau corect la școală

și forțează elevii să facă meditații

Uitând de etică și onoare,

Voi ați adus hoția în scoală,

Vă dau un patru la purtare,

Şi meditații gratis la morală.

Lumea azi

Totul s-a schimbat din rădăcină,

Iar prostul are acuma bodyguard,

Și nu mai dă cu oiștea în gard,

Ci cu Ferrari-ul în piscină.

Guvernului

Carul țării s-a oprit,

Rămânând iar în impas,

Căci armăsarii au murit,

Şi-acum trag, boi de pripas.

Dispută

Ca în orice căsnicie,

Există și bătălie...

În lupta dintre eu și ea,

Câștigă soacră-mea.

Practică

Venii stresat de undeva,

Iar a mea soață exersa,

Şi rău mai chinuia pianul,

C-a trebuit să-mi mut timpanul.

Defect profesional

Un miner intră în baie,

Să se spele pe țesuturi,

Dar văzând că e bălaie,

A-nceput s-o ia la șuturi.

Lui Dan Spătaru

Tot a sperat sărmanul Dan,

Ca drumurile să ni se-ntâlnească,

Eu, am ajuns pe un maidan,

Iar el s-a rătăcit cu o Fetească.

Amicului – îmi zice vulturul

Stai pe pace dragă amice,

Căci toţi încearcă să mă muşte,

Dar un proverb latin vă zice,

Vulturul nu prinde muşte.

Ceartă

Ieri în toiul unei conversații,

O gafă mare am făcut,

Că i-am adus aminte soaței,

Anul în care s-a născut.

Ședință de spiritism

Un spirit vechi am invocat,

Să aflu de ce sunt tulburat,

Și, m-am trezit cu soacră-mea,

Deși trăia...!

Unor fete

Când le vezi, privind din curte,

Îți vine aprig să le împungi,

Cu cât fustițele-s mai scurte,

Cu atât privirile-s mai lungi.

Unui poet nepublicat

În fața focului din sobă,

Simțind că viața-i în picaj,

Din volum citea o odă,

Că doar așa să aibă și tiraj.

Evaziune fiscală

La toate nunțile-i ca floarea,

Şi cântă ca privighetoarea,

Dar veni cei de la fisc,

Şi-i de-te una peste plisc.

Evaziune fiscală - 2

La toate nunțile-i ca floarea,

Şi cântă ca privighetoarea,

Dar neplătind pe melodie,

Fiscul o închise în colivie.