Du-mă acasă drum nebun...

Am rătăcit prin neguri de cuvinte,

Căutător de sens în cer pustiu,

Și am dosit sub frunze-ngălbenite,

Al toamnei cânt ce păsările-l știu.

Am altoit cu versuri pomi și ruguri,

Sub ochii goi ai lumii prea grăbite,

Privirile le-au explodat în muguri,

Și au văzut pe ram poeme înflorite.

M-au recitat străini cu voci de piatră,

Și au rămas cu toții fără glas,

Un vraf de cărți am adunat pe vatră,

Pe care de sămânță-am să le las.

Am scris în umbre fără de contur,

Cu litere de foc, pe vânturi stinse,

Să-mi fie toată iarba împrejur,

O pajiște de librării încinse.

Voi fi uitarea scrisă pe pereți,

Un vis ce-n noapte se destramă,

O lacrimă din plânsuri de poeți,

Trimisă lumii într-o telegramă.

De inimă-mi atârnă,

Nesăbuite patimi,

Iar ochii-ncet mi-i scurmă,

Șiroaiele de lacrimi.

În colțul stâng al gurii,

Surâsuri se ascund,

Iar valurile urii,

În suflet îți pătrund.

Tăcuta mângâiere,

Pe tâmplă-ncet se duce,

Iar rânduri de durere,

La creștet îmi stau cruce.

Mi-e gândul fără vină,

Amoru-n piept mi-e rece,

Demult îl chem să vină,

Pe lângă mine trece...

Vântul mi-a aruncat pe umăr tăcerea,

Sufletul meu mușcă rapace din lună,

Galben se scurge din cer precum mierea,

Sub urletul lunii noaptea sinistru răsună.

Apa înspumată nu știe durerea, doar curge...

Marginea podului trosnește sub valuri,

Luna rănită, sub pod se ascunde și plânge,

Întunericul nopții strâns se ține de maluri.

Trec somnambulii cu priviri încruntate,

Privesc înspre apă pregătindu-și căderea,

Lunaticul suflet e dus în aval să înoate,

Pe sub pod mi se scurge grabnic vederea.

Vântul a stat. De pe umăr îmi cade tăcerea,

Orbecăi sub pod prin galben ca mierea,

Cu noaptea în cap și în brațe cu luna,

Tratez somnambulii care mișună întruna.

M-am săturat să fiu discret, 

Și nu mai am nici o speranță, 

Și anunț aici fără regret, 

Că-mi chem iubirile-n instanță. 

M-am tot lăsat purtat de val, 

Mereu, la fel, și altădată... 

Și-mi chem, profund sentimental, 

Chiar inima la judecată. 

O vină aduc și la privire, 

Că prea adânc s-a tot uitat, 

Și slab fiind mereu de fire, 

Iubirii nu am rezistat. 

În culpă a fost doar mângâierea, 

Căci a răspuns la mângâieri, 

Iar martoră i-a fost chiar pielea, 

C-a suportat senzații și dureri. 

Dar cea mai mare vină-o are, 

Sărutul dulce al ispitei, 

Că-n ziua aceea pe-nserare, 

A adormit pe buzele iubitei. 

Instanța rog cu adânc regret, 

Să ierte un biet amorezat, 

Şi în același mod discret, 

Eu retractez ce-am acuzat. 

Nu-mi da din ceea ce ai.

Lucrurile se adună și se risipesc,

trec din mână în mână ca apa peste pietre.

Nu-mi da din ce pot pierde mâine.

Nu-mi întinde obiecte, promisiuni 

sau cuvinte învățate pe de rost.

Dă-mi din ceea ce ești.

Dă-mi liniștea ta când lumea se clatină,

felul în care privești dimineața

ca și cum ar fi mereu prima.

Dă-mi răbdarea din palmele tale,

lumina cu care îți aduni gândurile,

adevărul cu care te împodobești. 

Nu-mi da din ceea ce ai.

Lucrurile sunt umbre: astăzi ale tale, mâine ale nimănui.

Dă-mi din ceea ce eşti.

Fiindcă numai fiinţa nu se împrumută şi nu se pierde.

Nu-mi da daruri. Darurile îmbogăţesc o clipă.

Dă-mi iubirea din tine —

aceea care nu poate fi dăruită 

decât dacă arde cu adevărat. 

Nu-mi da din ceea ce ai... 

Dă-mi din ceea ce ești! 

Îmi legăn iubirea ca pe-un copil,

O alint, o răsfăţ… şi atunci zbor,

Cu inima plină de-un dulce trotil,

Ce în explozia lui mă cufundă-n amor.

Iubirea mi-e pavăză şi putere,

Iubirea mi-e aer şi apă,

La ea voluptatea se-nchină şi cere,

Trăiri mai puţine căci paroxismul o îneacă.

O port ca un zâmbet pe buze,

Şi o sărut ca pe-o rană adâncă,

Căci toţi ce-au încercat să m-acuze,

S-au spart precum valul de stâncă.

Sunt soare şi umbră totodată,

Mă scald  într-o iubire eternă,

Şi nimeni n-o va distruge vreodată,

Căci a întrecut şi iubirea maternă.

Iubesc, am iubit, voi iubi …

Acestea sunt armele mele,

Şi atunci când va fi şi-oi muri,

Sunt viu …căci iubirea nu piere.

Iubește-mă acum!

Mâine nu exisă,

Ieri este mort,ce ne pasă!

Dansează pe luciul de apă și cântă,

Bea elixirul fericirii,valsează,

Acum este clipa iubirii noastre..viețuiește doar în prezent!

Nimic nu există în afara clipei de-acum,

Iubirea trăiește aici,privește-o!

Respiră odată cu mine și spune-mi ce vreau să aud!

Minciunile tale sunt adevăr pentru mine!

Nu-mi pasă ce zice sau ce crede lumea cea rece,

Exiști doar tu și iubirea ce tună,

Furtuna cu ploaie si vântul turbat ce ne strigă pe nume,

Iar amorul nebun e orfanul ce-și caută zadarnic părinții,

Eu iubindu-te ca pe-un copil rătăcit și uitat!

Tu esti acel acum și aici,

Cu părul ce-i flacără vie!

Șuvoaie de foc ce scântei risipesc,

Clipa aceasta e infinită,

Are timpul ferecat ca o fiară în cușcă,

Ne vorbește povești minunate,

Ce contează de-s minciuni gogonate,

Acum e timpul iubirilor toate!

Să ne iubim doar privindu-ne,

Eu pe tine, tu pe mine,

Neplictisindu-ne vreodată!

Amorul nu știe să moară de fel,

Precum gurile rele ne spun!

Acum este viața, acum este clipa,

Acum este regele ce stă deasupra a toate,

Are sceptrul,coroana,slujitorii puterea,

Viața și moartea și strălucirea!

Acum este ziua sau noaptea,

Acum îți șoptesc dragostea nenăscută vreodată,

E timpul lui Acum personajul de basm născocit,

Iubirea-i tot ce contează,

Făra ea totu-i sărac, pustiit!

(3-13 aug 2023 H.S. Irepetabila iubire)

Încerc sa scriu fara sa cred

Ca singur,viata isi are rostul,

Disperat sa nu te pierd,

Cand simt ca nu trec testul.

Bolnav de tine,dependent

Mi e dor de a ta imbratisare,

Iubirea ta e tratament

Si glasul dulce alinare.

Ești toata noaptea ,cand nu dorm,

Alunec printre stele căzătoare!

Și toata ziua, cand am somn,

Visez la stele plutitoare...

M-am saturat,

Să nu ma satur de tine!

Iubesc ce esti! Iubesc cum esti!

Și nu mă pot abține.

Exemplul meu,greu de urmat,

Pentru minte inspirație,

În mâna ta răman blocat

Ca pacient in operație.

Desfă-mi inima usor,

Înpacheteaz-o bine...

Fă-o lui Dumnezeu cadou

Și locuiește-n mine.

fragment

...

Conductele de apă caldă

Fredonează-un dor de mamă

Într-un ritm curat de odă

Și murdar de tristă teamă.

Se-aud și pașii de gândaci;

În ecouri zgomotoși …

Oameni goi, gândaci săraci

Șobolani de foame roși.

Așternuturi de cartoane

Desenează peste tot,

Un pat de dor și-un vis pe mâine

Și tot ce-a fost într-un boicot.

Câte-o picătură-n noapte

Se izbește de trecut,

Într-un glas de dor și moarte …

Zgomotoșii au tăcut. 

Iar o cruce-i scrijelită

Pe un perete umezit

Șoapta-i rugă-nlăcrimată,

Și trist copilul părăsit.

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Fragment extras din "Șobolani" / Toate drepturile rezervate )

Numele tău curge pe buze,

Chipul tău, crestat pe frunze,

Poza ta mi -e sfânt talisman 

În zborul meu plin de elan.

Spiritual mă leagă de tine;

Pecetluiți să făurim destine,

Ne jertfim pe-al iubirii altar,

Înzestrați cu divinul ei har.

Eu te cred a mea jumătate,

Ori mă farmeci tu, poate;

Ai ceva ce mă cheamă;

Nu percep sau nu -mi dau seama?..

Nu-mi pot explica misterul,

Când spre tine-mi înalț cerul,

Blocată sunt la refrenul:

,,De m-aș pierde în ochii tăi 

La umbra bătrânului tei"...

Iar teama,care mă sugrumă,

Să nu dispari fără urmă 

Și golul lăsat de tine 

Să nu  mă îngroape în suspine.

,, Simțim la fel!"e doar un mit?..

Sau tot ce -a fost, s-a risipit?

Vom cădea în prăpastia adâncă,

Ținându-ne de mână, încă?..

Unul pe lângă altul,

Ca o pregătire în toi,

Gândurile își întorc gândul

Parcă și mai mult înspre noi.

Și n-aș putea să gândesc altceva,

Pentru că ar fi nedrept

Să gândesc la ce-i în lume așa

Știind că nu le pot iubi suficient,

Nu pentru că n-ar fi suficientă dragoste în mine,

Ci pentru că toată este numai pentru tine.

Trec în noaptea asta pe la tine ca o stea căzătoare,

Nu vreau să-ți spun prea multe, numai un pic,

(Deși… am ceva să-ți spun, îți sunt datoare)

Mai întâi vreau să-ți trimit un pupic 💋,

Gata, acum îți spun, de fapt o să-ți șoptesc,

Noaptea îmi este complice și mă folosesc de liniștea ei să-ți spun ce aveam de spus…

TE IUBESC 🥺!

(Ți-a ajuns pupicul? Dacă nu, închide ochii, o să mai încerc încă-o dată, dar ai grijă că de data asta nu mai au control, ahhhhhhhh, avalanșa de pupici 💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋💋)

ma pierd în "ce-ar fi fost..dacă.."

în ceea ce a fost...odată ca niciodată,

în ceea ce ar fi putut să fie

in vorbe deșarte, promisiuni uitate.

ma pierd în "noi" demult apusi,

în vise ce prematur s-au risipit

în tot ce-am fost și tot ce-am devenit

...cândva îmbrățişați, azi doi străini 

Aș fi dorit să ne mai fim puțin,

timpul să nu rupă foaia pentru vesnicie

cum bobul în vie așteaptă să devină vin

aștept și eu privirea-ți caldă să-mi adie..