De-aș avea aripi

         Vișinii își scutură floarea albă și mirositoare 

Pe jos se așterne un covor luminat de soare 

Alături într-un nuc pe o creangă mai înaltă,

Stă un guguștiuc în cuib,unde puii vrea să scoată.

      Cu multă trudă el l-a construit 

Și stă acolo pe ouă neclintit 

Vântul, ploaia și soarele îl bat în cap 

Dar el îndură totul ca un părinte adevărat.

         Nucul,se umple tot mai mult de frunze 

Iar cuibul printre ele se ascunde 

Privea de sus din cuib la un băiat 

Care bătea o minge neîncetat 

Pe care o dădea mereu mai sus,

Până când mingea, în cuib la pasăre a ajuns.

        Doamne,ce mult s-a speriat,
Văzând că ouăle s-au spart.

Tare a mai fost mâhnită biata păsărică 

Și a plecat din cuib cu inima rănită.

Se mai întoarce pe o creangă dimineața în zori 

Gândind că nu o să mai scoată puișori.

          Aș vrea, în inimă să fie tot timpul primavară

Când soarele începe pe cer ca să răsară 

Și încălzește pământul amorțit 

De unde ghioceii au răsărit 

       Încet, încet tot câmpul înverzește 

Totul în jur parcă întinerește 

Păsările voioase ciripesc,

Pomii cu toții înfloresc .

       Când soarele îmi mângâie obrazul 

Simt că din inimă dispare tot necazul,

Văd păsările călătoare care vin 

Și parcă zbor și eu cu ele lin 

       În aer se simte miros de levănțică 

Și toată lumea pare fericită 

Aș vrea ca primăvară să nu se mai sfârșească 

Și inima mereu să întinerească.

        Iubesc primăvara cu adevărat,

Pentru că două flori frumoase ea mi-a dat 

Le-am îngrijit cu drag la tinerețe 

Să mă bucur de ele și la bătrânețe .

          În înaltul cerului 

Sus în vârful dealului 

Se rotește un vultur mare 

Care caută mâncare.

       Cu aripile larg deschise 

Tot pământul îl cuprinse.

Și cum privea el de sus 

Vede un iepuraș ascuns 

Lângă o tufă mai înaltă 

Se lasă să-l prindă îndată.

         Iepurașul , nici o scăpare n-avea 

Inima tare îi bătea 

Simțea că îi iese din piept 

Și gândea că e nedrept 

Să plece așa curând 

Nu i-ar fi trecut prin gând.

        A închis ochii ușor 

Și în gând cere ajutor

Crede că sfârșitul este aproape 

Și deacum n-o să mai scape.

      Dar dintr-o dată furtuna s-a oprit 

Și vulturul din drumul său a fost oprit.

Când soarele după furtună s-a ivit 

Iepurașul, a răsuflat și el fericit.

Și a gândit în mintea sa

Câte o dată furtuna,e bună și ea la ceva.

     Cât timp curg apele 

Mereu bârfesc țațele 

Pe toată lumea din sat 

O i-a încet la tocat,

   Și desfac firul în opt 

Vorbesc până numai pot.

Fiecare ce-a făcut,

Ce-a mâncat și ce-a băut,

Cine s-a mai măritat,

Și care a mai divorțat 

     Cine și-a mai luat mașină,

Care a mai făcut o vilă

Cine cu cin' s-a iubit,

Câți s-au născut, câți au murit 

     Și dacă nu au ce vorbi,

Încep ele a născoci 

Și scot mereu din capul lor 

Bârfeli pe seama tuturor.

   Într-un vârf de ciot uscat,

   Șade cucul supărat 

    Că pădurea s-a tăiat

     Ia luat pofta de cântat

    Fără milă au dat jos

     Copac falnic și frumos

      I-au tăiat pe toți de zor

      De-a rămas pământul gol.

      Au tăiat totul la blană 

      Și n-au animalii hrană 

      Și vin urșii în parcare

      Să caute de mâncare

      De au noroc găsesc vreun colț

      Sau primesc în cap un glonț 

      Când pădurea era deasă

      Toate păsările aveau casă 

      El, se strecura ușor și oua în cuibul lor

      Să aibă moștenitor.

      Dar acuma n-are unde,

      Nu-s copaci și nu-s nici frunze

      Și gândește în sinea lui, 

      Sus în vârful ciotului 

      Cât timp doamne, o să treacă?

      Să crească pădurea deasă.

      La troița din răscruce 

O măicuță își face cruce 

Face cruce și se închină 

Cu foc mare la inimă 

      Face cruce și se roagă 

Copiii acas' să se întoarcă,

Că au plecat în larga lume 

Să-și facă un rost anume.

     Se roagă și îngenunche 

Pe copii,domnul să ajute 

Să vină în țara lor 

Unde ea le duce dor.

    Se simte fără putere 

De la domnul, milă cere,

Să nu plece într-o zi 

Fără aș vedea copiii.

Al meu drag bujor,
Șiruri de gânduri îmbinate-n dulce dor,

Dirijate forme și simboluri pe hârtie,
Ale tale de drept ofer, numai ție.

Pe obrajii mei se aștern petale de regret, Etern în inimă ascund bătăliile sub dansul blând de balet.
Numesc acum fiecare stea pe cer, gând căzător ție,
Tot văl al nopții, ocean de cerneală, plină fâșie,
Rece partitură nocturnă, spre al meu dor, avarie,
Unde fără stele, noaptea trece pe vecie.

Tandrețea razelor nocturne, pe hârtie cunoscute
Iubirii ce aproape țin, numai printre ceruri apărute,
N-aș abandona, nici după dispariție de stele,
Etern aș sta, prin întunecate tablouri, grele.

Tot te-aș ruga pentru o scurtă privire,
O clipă, sufletului să-ți prezinte înscrisă făurire
Trudă cunoscută numai îngerilor pentru a știi
Unică, dar necomparată față de ochii tăi cenușii,
Laudă veșnică, demnă de sacrificiul celor vii.

Ție, scumpă muză,
Unice gânduri în cerneală îți dedic,
Cuvinte și lini din lună rază,
Ălei tale inimi, numai dor și apreciere ridic.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Toată această viață, nu este decât un pariu cu îngerul morții,

Un joc copilăresc ale cărui reguli rămân de-a pururi neschimbate.

Din idila noastră de amor cu Fortuna, cinica zeiță a sorții,

Rămânem cu suflete întinate și cu sărmanele inimi sfâșiate.

Am avut o inimă neprihănită, ca un arhanghel din cerul de azur,

Dar și Lucifer a fost cândva înger, și încă unul nespus de luminos.

Inima mea a fost cuprinsă de întuneric, și-a pierdut nimbul ei pur,

Și a căpătat aripi negre și chip de demon tăcut și  nespus de frumos.

De propriul neant lăuntric am vrut singur să mă mântuiesc,

Din Steaua Dimineții ajunsesem un luceafăr ce răsarea doar seara,

Ca leac pentru maladia spirituală am ales amorului pământesc,

Și atunci îngerul morții a început să își mângâie duios vioara.

Iubirea este un joc de-a ruleta rusească, victoria este să ieși cu viață,

O fată am iubit, ea saraca nu a avut nici o vină,

Am iubit zadarnic, peste dragoste s-a așternut o tristă ceață,

În revolver am pus un glonț și în inimă s-a stins o lumină.

Am tras, am scăpat și îngerul morții s-a posomorât.

Încă o fată am mai iubit, apoi am suferit, și revolverul cu încă un glonț l-am încărcat,

Am tras, am scăpat, îngerul morții mă privea urât,

Chinul meu în căutarea dragostei adevărate însă nu s-a terminat.

Am mai iubit încă două fete și apoi poate și pe o a treia am iubit-o...poate

Cert este că în revorver am pus încă trei gloanțe, am tras...și din nou am scăpat,

Acum iubesc din nou, un singur loc liber a rămas în butoiașul armei întunecate,

Îngerul morții cântă frenetic la vioară, o să cunosc iubirea sau o să trag?

Zambesc spre viitor cu ochii inchisi

Pentru ca nu vreau sa vad

Raul ce ne inconjoara

Visez fara sa vad sau sa ma misc

Fara sa vreau ca planul meu

Sa moara

Gandesc si aud un cantec mut

Ce imi

Strica auzul

Si vad cum lacrimi cad din nou

Tu mi ai stricat surasul

Tu lume rea ce imi gonesti visarea

Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea

Dar soarele sta sa rasara si

Fug de aici legata

Inerc sa imi simt inima n piept dar

A fost

Retezata

Mă uit mereu la pozele ce eu însumi ți-am facut

Și te privesc mereu cu-aceiași ochi

Dar cred de fiecare dată

Că-i prima oară când te văd!

Te văd așa de dulce încercând să-ți gust al tau sirop ce-ți curge din priviri...

Te tot privesc și-mi vine brusc să te sărut!

Mă-ntreb mereu de unde vii

De ești norocul meu,

Ești oare tu destinul ce l-am prins,

Ori eu sunt doar trimisul tău

Și amandoi stăteam in gară așteptând același tren,

Eu pe al tău, tu pe al meu....

Fără să știi ce dragoste poți dărui,

Nu-mi spui încă nimic...

Ci doar frânturi de adevăr

Ce-ți stau prinse colorat în păr

Îmi spui că mă iubești și tu,

Ori nu....

Aștept siropul tău...

Ai glasul unui zeu

O să te-aștept mereu

Să-mi spui că mă iubești.

(3 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Я не знаю что со мной

Что вокруг происходит

Но главное, что я с тобой

И остальное меня не волнует

Когда впервые, увидел я тебя

Бабочки в животе зашевелились

Я не знал, что любовь так слепа

Что в другом мире очутились

Когда я начал плакать по ночам

В невидимых стенах врезаюсь

За рукой прыгали по облакам

И тебе во всём признаюсь.

(Первый стих, надеюсь вам понравиться)