2  

Visez la tine!

Visez mereu la tine

Cu ochii larg deschiși,

Îți vorbesc de iubire

Dar tu, nimic nu ziși

 

Să merg tot înaite

Nu știu de-i bine,

Nici care este calea

Ce duce către tine

 

Mesaje ți-am trimis

Nu cred că le-ai citit,

Te faci că nu mă știi

Cu toate c-am vorbit

 

Ceva îmi spune mie

Că ieri tu m-ai mințit,

Că mâine vii la întâlnire

Și astăzi văd că n-ai venit

 

Pe bancă stau și te aștept

Poate te-arăți de undeva,

La ceas mă uit, este târziu

Și simt că floarea nu o vrea

 

Mă mint și-mi spun în gând

Că poate s-a-ntâmplat ceva,

Refuz să cred că n-am noroc

Iar fata ar avea pe-altcineva

 

Abia când am văzut-o pe stradă

Mergând la braț c-un alt bărbat,

Am înțeles că inima-i este furată

Și-am renunțat la tot ce am visat

.................

Dar cine n-a visat odată-n viață

O zână, făt frumos să întâlnească,

Și cât regret s-a adunat în suflet

Când ce-am iubit, n-a vrut să ne iubească!

 

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Visez la tine!

Data postării: 2 martie 2024

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1384

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ce dulce-i...fericirea!

 

Iubita mea cu păr bălai și, ochii verzi 

De ce îmi spui că mă iubești, dar pleci,

Când știi că-n doi, iubire, ne-am jurat 

Și nimeni, n-o să ne despartă-n...veci.

 

Acum o lună, îmbrățișați, visam în viitor 

Și planuri ne făceam... pentru o cununie,

S-avem un fiu și-o fiică-n casa noastră

Și nuntă mare-n sat, la vară... prin iunie. 

 

Așa plecam la studii, primind o sărutare 

Când am urcat în tren și luat la revedere,

Să-mi țină mintea trează și inima pe jar 

Și gândul doar la tine și, nu altă muiere.

 

Nu știu, în urma mea, ce s-a-ntâmplat 

Primind mesaj, prin care sec m-anunți,

Că îti dorești...puțină libertate-n suflet 

Și niciodată, nu mai vrei s-auzi de nunți.

 

Surprins am fost, când mi-ai dat bloc 

Și nu mai pot vorbi.. cu tine-o vorbă,

Să aflu de unde ți se trage supărarea

Și cine ne- a acrit, a noastră...ciorbă.

 

Un zvon venit spre mine...m-a tulburat

Precum că ea și-ar fi găsit, un alt iubit,

Și-n mintea-mi îndoieli, s-au strecurat

Și întrebat, de ce în dragoste-a...mințit.

 

Din tot ce eu aud, nu cred că e adevărat 

Și doar minciuni, scoase de lumea rea,

Așa că, imediat, voi renunța... la studii

Și voi lupta, să nu îmi  pierd... iubirea

Și-n doi, s-aflăm, ce dulce-i...fericirea!

 

 

Mai mult...

Mărțișor!

Azi voi culege ghiocei,

Să-i dau cui mi-e drag,

Și voi pune printre ei,

Mărțișoare în șirag

 

Am o listă nu prea lungă,

Cu persoane mult dragi mie,

Voi aduna flori să-mi ajungă,

Să le-m-part cu bucurie

 

Voi cumpăra și-un buchet,

Trandafiri, frezii și iasomie,

Vreau să-le-n-mânez din suflet,

Cu iubire, pentru-a mea soție

 

Acum în prag de primăvară,

Vouă femei vă mulțumim,

Și cu penița din călimară,

Scriu..noi mult vă prețuim

  ..și..

Pe soții, nu încetăm să le iubim!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

Mai mult...

Ce folos!



Ce folos, de-averi, palate
Dacă sufletul îți este gol,
Că nimic nu vei lua cu tine
Când cazat ești.. la subsol.

Ce folos, de anii petrecuți
Pe-astă lume...păcătoasă,
Dacă-n ei ne lipsesc fapte
Sus, vei primi...o pedeapsă.

Ce folos, de școli, învățătură
Dacă ai uitat ce este omenia,
Geaba te crezi fără... de egal
Omule, mai bună-i modestia.

Ce folos, că ți-ai făcut ,,prieteni"
Când la greu, se-ascund de tine,
Tu, renunță la a lor... fățărnicie
Și-ai să vezi, că fără ei, ți-i bine.

Ce folos, că adevărul îl vorbești
Și fugi de minciună, ură, răutate,
Când, cei mari, ce spun... cultivă
Ce folos, ce scriu, că vechi-s toate!







Mai mult...

Frații!

Ieri, copii la sânul mamei

Azi, plecați în lumea mare,

Ieri, surori și frați la masă

Astăzi triști de-a ta plecare. 

 

Ce bine mai era-n copilărie

Când nu știam ce-i dușmănia,

Unul pe altul ne-am crescut

Văzând cum tata își iubea soția. 

 

Și din iubirea lor..binecuvântată 

Cinci copii au apărut pe lume,

Trei surori și frații mult doriți

Să ducă mai departe al lor nume. 

 

N-aveam bogății sau cont în bancă

Și doar cele necesare pentru trai,

Dragostea plutea în casa noastră

Și bucuria de-a purta al nostru strai. 

 

Acum, grijă avem de cont și bani

Dar din păcate, uităm să dăruim,

Și greu ne e dușmanul să-l iertăm

Și pe săracul cu nevoi..să-l miluim. 

 

Ne adunăm mai rar pe-acasă

Când povestim cum ne e viața,

Ne amintim de-ai noști părinți

Lăsând ochii..să ne inunde fața!

Mai mult...

Citesc...citesc!

Citesc, citesc din Cartea Sfântă
Să înțeleg minunea pe pământ,
Cum am venit pe lume și despre
Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Și iar citesc și mă întreb în gând
Ce-i viața, sufletul și ce e duhul,
De ce Adam și Eva... au păcătuit
Gustând din Pomul Vieții, fructul.

E scris că șarpele le-a fost păcatul
Și pentr-o clipă au uitat

...Cuvântul,
Prin care Domnul, la facere le-a zis
Bucurați-vă, dar nu atingeți Pomul.

Durerea Domnului, pe ei s-a abătut
Și din Eden, Ei, pe pământ

...izgoniți,
Cu trudă-n lume, să se-nmulțească
Și trai să aibă...în dureri și suferinți.
..........................................

De la Adam și Eva, toți ne tragem
Dar prin a Domnului... însuflețire,
În noi e duhul, ce va pleca... la Cer
Iar trupul, în mormânt... la putrezire!













Mai mult...

Spre apus!

Cu pas vioi te-apropii toamnă

Și-mi furi căldura soarelui,

Însă ne-aduci rodul în casă

Răsplata muncii...țăranului. 

 

S-a dus vacanța și bucuria

Copiilor ce vor începe școala,

Dar, ce să faci fără învățătură

Că 'ncurci consoana cu vocala. 

 

Pe cer cocorii zbor în cârduri

Spre alte lumi, unde le-i bine,

Și vorbă ne trimit prin croncănit

Că ne vedem...la vara care vine. 

 

Pe drum de țară merg tractoare

Ce brazda pe câmp o răstoarnă,

Unde sămânța, va prinde viață

Sub neaua albă...călduță haină. 

 

Așa se duc și revin...anotimpuri

Lăsând pe chipuri adânci riduri,

Geaba bogății și conturi adunate

Săraci plecăm...cu patru scânduri!

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Nu stii !

Si nu mai vreau, ca si in noapte
Sa ma despart de al tau sarut
Sa fiu in zori, iar  tu departe
Regrete , da, de ce - ai tacut?

As fi un nor , tu steaua mea
Clipeste steaua - n departare
As fi nimic, tu bagatia  mea
Bogatia in nimic e valoare.

Ofer, un viitor sub soare
Pe ape, dealuri si cimpii
Iti dau un tot in departare
Zburdind in zare, noi, copii

In luna plina te voi saruta
Tu firava copila, in departare
In amurg de soare, voi striga
Din mii de flori plutesti in zare

Tu mama ai, ai fost iubita ?
Nu stii ce e in suflet !
Esti rea, aproape ofelita
Tu stii ce am in suflet ?

Mai mult...

Gânduri !

Nici o pată de lumină

În destin nu ne așteaptă

Soarta ne-au făcut-o alții

Hărpăreți și îmbuibați ,

Legea nu-i pentru toți dreaptă .

Legea apără averea

Pentrucă ei au și puterea ,

Îngrădiți  de privilegii ,

Ne promit la patru ani

Trai mai bun și mai mulți bani!

 

Mai mult...

A mai trecut o zi...

A mai trecut o zi de dor, de tine

O zi în care dorul nebunesc 

Lovește cu putere în sufletul din mine

Făcându-mă mai mult să te doresc...

 

Caci te-am zărit pentr-o secundă 

În agitația orasului de peste zi

De-atunci gândul mi se inundă 

Cu versuri pentru poezii...

 

Dar se simte o tristețe-amară 

Atât de grea, de zbuciumată,

Încât orice vers scris mă doare

Și mi-e greu să scriu în continuare...

 

Mai mult...

Retrospectivă

Partea I: Geneza absolută.

 

Nimic, nici timp, nici întuneric,

În jur se varsă vers pe vers,

Lipsit de viață și generic,

Se naște-al nostru univers.

 

Un haos făr’ de chip și nume,

Materie făr’ de lăcași,

Începe-n taină să îndrume

Ai universului urmași.

 

Colapsuri vii și violente,

Conchid în singularități.

Lipsit de har; de sentimente:

Un univers de unități.

 

În solitudine deplină,

Și-n amalgam de realitate,

Într-o cadență grea, divină,

Se naște o fraternitate.

 

O legătură strâns croită,

Nelimitată-n timp și vieți,

De univers adânc unită

Și așteptată de poeți.

 

Trec ani, din mii în miliarde,

Și-apoi din miliarde-n mii,

Aceeași indivizibilitate,

Rezistă-n anarhie, rezistă-n armonii.

 

 

Partea II: Pre-geneza definitorie inițială.

 

E toamna lui două mii trei,

Nouă septembre, miez de noapte,

În lipsă de-un stabil temei,

În univers, materia se zbate.

 

O mică rază nesfârșită,

Plutește printre supernove,

Lipsită de culoar și conduită,

Dărâmă-n matematici și in slove.

 

E-acea fraternitate uimitoare:

Se-ndreaptă-n deviere spre Pământ,

Dar în decelerare arzătoare,

Se-aude parcă suspinând.

 

Micuța unitate se divide

În două mici particule de stea,

Din care una scade în orbite,

Iar cea de-a doua, tot pe loc stătea.

 

Particula ce orbitează,

Se mișcă-n lipsă de recul,

Pe când cea ce staționează,

Formează parcă un tumul.

 

Și fracțiunea orbitantă,

Se-ndreaptă brusc către Pământ,

Iar cea stabilă și restantă,

Se-aude-n hohote plângând.

 

 

Partea III: Geneza definitorie inițială.

 

E ora trei, două minute-amare,

Pământul naște un copil,

Ce parcă ar fi vrut să zboare:

Dădea din mâini ca un debil.

 

Plângea umil, dar nebunatic,

De parcă dragostea-și pierduse,

Iar al său plâns tot mai sălbatic,

Ore întregi se menținuse.

 

Și totuși plânsul s-a sfârșit,

Băiatul soarta-și acceptase,

În starea-și vagă prăbușit,

Nici lacrimă nu-i mai rămase.

 

Trecut-au luni, doișpe-exact,

Copilu-un anișor avea,

Era chiar ziua lui de fapt,

Dar încă nu putea mergea.

 

Jucându-se pe-afară cu copiii,

Ceva în inimioară-l înțepă,

Și amețit de tainele prostirii,

În piciorușe brusc se ridică.

 

Copilul agitat și nebunatic,

Prin curte, în neștire tot aleargă,

Pân’ se oprește brusc ca un lunatic,

Și cerul vrea cu ochiul său să spargă.

 

În ceruri iar materia se zbate,

Particula ce-n taină aștepta,

Printre steluțe vii și variate

Înițiază tandru-a se mișca.

 

Se aranjează molcom în orbite

Și răbdător așteaptă suspinând,

O rază fină spre Pământ emite,

Copilul prinde-un zâmbet slab și blând.

 

 

Partea IV: Geneza definitorie finală.

 

Și iarăși luni trecut-au în neștire.

Nouăsprezece martie, două mii cinci.

Într-o măiastră, amplă strălucire,

Particula se-așterne în pelinci.

 

Coboară agresiv și nebunatic

Spre noul și eternul ei lăcaș,

Și într-un ger târziu, primăvăratic,

Se naște pe Pământ un nou urmaș.

 

O firavă și gingașă copilă,

Frumoasă ca o zână din povești,

Drăguță, zâmbăreață și umilă,

Că dac-o vezi n-ai cum să n-o iubești.

 

 

Partea V: Izolarea spațio-temporală.

 

Și uite că acum în univers

Steluțele ajuns-au pe Pământ,

Necunoscute-n spațiu și în vers,

Și neștiind de-al lor discernământ.

 

Și anii tot se surpă-n nicăieri,

Prezentul e concis, dar relativ,

Cuprinși de fericiri și de dureri,

Copiii viețuiesc rezumativ.

 

Striviți de izolare reciprocă,

Nici nu știau de ce li se urma,

În existență grea și univocă,

Drumul comun stătea a se forma.

 

 

Partea VI: Drumul comun. (Trecere la persoana I)

 

Și în sfârșit te-am întâlnit pe tine,

Fără să știu că te-am iubit mereu,

Delimitați de-a timpului cortine,

Am sfărâmat al nostru separeu.

 

Am revenit iubire iar acasă

Și ne-am iubit cuminte și deplin.

Atât de firavă, atât de grațioasă,

Că mă topesc în ochiu-ți cristalin.

 

Ești inima ce-mi bate în orbite,

Un helix în al nostru ADN,

Un satelit în nopțile-mi umbrite,

Prestigioasă ca un OZN.

 

Și te-am iubit în neștiință aspră,

Inconștient de-al nostru sentiment,

Dar să-ți admir iubirea ta măiastră,

O viață nu-mi va fi suficient.

Mai mult...

Ești tot acolo…

 

Sub pasul meu nu simt pământ, 

Iar respirația mi-e grea, 

O pleoapă îmi clipește blând, 

Când te perinzi prin preajma mea. 

 

Dar parcă vine-un iz de toamnă, 

Şi brusc copacii îngălbenesc, 

Iar cerul, norii îi răstoarnă, 

În ochii mei când lăcrimând privesc. 

 

Mă sting puțin, câte puțin în seară,

Ca o lumină prinsă-ntr-un apus,

Și timpul trece-ncet, ca o povară,

Iar eu, ca orice om, îi sunt supus.

 

Mi-e dor de glasul tău, ce nu mai sună,

De pașii care nu mai vin spre mine,

Și-n liniștea ce cade ca o brumă,

Îți simt absența rece, ca pe-o vină.

 

Rămân aici, cu toamna mea tăcută,

Cu frunze ce-mi vorbesc despre sfârșit,

Și-n fiecare clipă netrecută,

Încerc s-agăț un colț de infinit. 

 

Pășesc prin mine, parcă printre frunze,

Și simt cum mă dezbrac de ce-am fost ieri,

Nimic nu mă mai ține… doar iluzii,

Ce-n fundul inimii rămân tăceri.

 

Și tu ești tot acolo, mai adâncă,

Ca un ecou ce nu se mai întoarce,

Iar peste noi o toamnă plânge încă,

În timp ce firul vieții încet se toarce.

Mai mult...

Plete de soare ce-au plecat

Ale valurilor șoapte,

Dimineți calde de vară,

O briză veselă iar trece,

Să-ți aducă zâmbet iară.

 

Soare cald și luminos,

Ca pleata ta blondă de fată,

În jocul vântului tresari

Și mă iubești încă o dată.

 

Ale mării mari culori,

De vis împerecheat cu cerul,

S-aduni în ochii tăi perlați,

Albastrul, norii și cu gerul.

 

Și să-mi aduci în dar chiar astăzi,

Lumina ce mi-ai luat odată,

Când ai plecat fără să spui

Și mi-ai rupt sufletu-nc-o dată.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍