✨ Iubesc primăvara

      Nori plumburii, întunecă pământul 

Se înclină pomii, parcă ar vrea să atingă cu crengile 

pământul 

Un fulger, brăzdează cerul înnorat

Și tunete se aud neâncetat.

   Albinele prin flori sunt încărcate 

Și caută să plece cât mai poate.

Păsările,speriate ciripesc 

Să se ascundă se grăbesc.

    O ploaie zgomotoasă se pornește 

Și mătură în cale ce găsește.

Pe acoperiș se aude grindina căzând 

Iar frunzele cad rând pe rând 

Se amestecă cu grindina căzută 

Și curtea se umple cu apă, din ce în ce mai multă.

    Viața este ca o floare 

Frumoasă,dar trecătoare 

Primăvara înflorește

Toată lumea o iubește 

Albinele o vizitează,

Fluturii pe ea dansează,

    E admirată, mirosită,

Până cade veștejită 

Când dispare frumusețea 

Se-abate pe ea tristețea 

Cand numai e de folos 

Este ca și când n-a fost.

   Că este înlocuită 

De altă floare în loc ieșită.

Așa-i viața trecătoare 

Precum bobocul de floare 

Se grăbește ca să crească 

Fără ca să se gândească 

Să se bucure în tăcere 

Atunci, cât e în putere.

     Viață nu te mai grăbi 

Într-o zi n-o să mai fi.

Timpul vine timpul se petrece 

Ca o adiere trece 

I-a cu el în drumul lui 

Tinerețea omului.

   Eu te-am luat cu împrumut 

Stai cu mine aici mai mult.

Dumnezeu cel sfânt și mare 

Împrumută pe oricare,

Doar că noi o irosim 

Și nu știm s-o prețuim 

   Numai când îmbătrânim 

Nu mai vrem să irosim,

Nici un ceas, nici o minută 

Pentru că viața e scurtă 

Vedem în clepsidra vieții 

Cum nisipul,se tot scurge și dispare 

Ca și roua dimineții 

Uscată de către soare.

     Cât timp curg apele 

Mereu bârfesc țațele 

Pe toată lumea din sat 

O i-a încet la tocat,

   Și desfac firul în opt 

Vorbesc până numai pot.

Fiecare ce-a făcut,

Ce-a mâncat și ce-a băut,

Cine s-a mai măritat,

Și care a mai divorțat 

     Cine și-a mai luat mașină,

Care a mai făcut o vilă

Cine cu cin' s-a iubit,

Câți s-au născut, câți au murit 

     Și dacă nu au ce vorbi,

Încep ele a născoci 

Și scot mereu din capul lor 

Bârfeli pe seama tuturor.

     Când vezi oameni, cu atâta răutate 

Încearcă să privești în altă parte 

Să treci pe lângă ei nepăsător 

Să ști că nu este deloc ușor.

  Că au în ei atâta răutate,

Și întruna te lovește pe la spate.

Nu vor să accepte, că alții ar fi mai buni ca ei 

Și tot timpul îi bârfește,dar fără de temei.

   Te denigrează în fața tuturor 

Crezând că asta le va fi de ajutor.

Dar nu-i așa, că domnul îi vede răutatea

Și într-o zi, se v-a descoperii realitatea.

Atunci,v-a suferii înzecit 

Pentru răul,pe care l-a înfăptuit.

     De ce timpul trece așa de iute,

Și unii vor din ce în ce mai multe 

De ce în lume nu mai e dreptate,

Și unii de la drumul bun se abate.

    Pentru că totul se învârte în jurul banului 

Iar banul este ochiul dracului 

Cu cât are mai mult în visterie 

Cu atâta mai puțină omenie. 

    Se ceartă și se învrăjbesc frații între ei 

Pentru avere și pentru câțiva lei 

Vecinii se judecă pentru o palmă de pământ 

Și numai lucruri rele au în gând.

    Cel lacom, caută tot timpul să se îmbogățească 

Și nu gândește că într-o zi o să plătească.

El crede, că dacă are bani e și deștept 

Dar, când o fi să plece, pleacă cu mâinile pe piept 

Și lasă aici averile lui toate 

Pentru că acolo sus,e cu adevărat dreptate.

Mi-ai zâmbit și s-a rupt din iarnă gerul,

Si mi-a-nflorit în inimă misterul

Cu pașii tăi ai colorat tăcerea

Și-ai transformat în cântec toată durerea.

Ești floarea rară ce nu se ofilește,

Un soare ce zilnic strălucește

lar eu te port ca pe o poezie,

Scrisă pe cer, cu dor și armonie.

În ghiveciul din verandă

Șade-un mic boboc de floare

Ce să fie oare,

Un bujor sau o garoafă?

Ce să vezi, e-o lăcrămioară

Este mică,delicată

Și de-un alb imaculat

Se confundă cu o comoară.

Are formă ușor ovală

Chiar globulară

Gingașă și elegantă

Dă apă la moară.

Se prinde de o tulpină

Alături de alți boboci

Așteptând să înflorească

În clopoțeii parfumați.

Frunzele verzi și alungite

Oferă un contrast frumos

Cu albul pur dăruit bobocului

Dă un aer norocos.

Mi se pare numai mie ?...

Ziua pare a fi sălcie !...

Unde-i vraja primăverii

Sfântul rit al  învierii?

Molcom zilele se duc ,

Rătăcește un pui de cuc ,

Petrec norii plumburii !...

Primăvară când mai vii?

Gânduri bune  trimit astăzi către soare

Rugându-l, raze pe pământ să coboare

Lumina lor să dea cerului o nouă  noțiune

Și primăverii multe, multe flori să-i adune

Între-o dulce, răvășitoare chemare

Ca , într-un  tablou pictat cândva de Botticelli.



Aș vrea mereu cerul senin și împrimăvărat  

Cu liniște pământul să fie înveșmântat

Din bogăția  lui toți  oamenii să  primească

Prin  ruga lor Divinității să-i mulțumească

Iar primăverii să-i spună cât e de frumoasă

Readucând  ,,mană cerească,, din biblicul eden…  


Iată !  Ghioceii  extaziați, privesc  printre raze  cum primăvara  îmbrățișează natura și  viorile ei vibrează  mai puternic decât  ,,PRIMĂVARA,, din anotimpurile lui Vivaldi .
BUCURAȚI-VĂ ! EDENUL MAI ESTE ÎNCĂ PE PĂMÂNT.

El,soare agreabil

Drăguț și amabil

Își face loc și danseaza

Printre noureț.

Căldura vine

Și frunza devine

Un verde stralucitor.

Totul e-n floare

Nimic nu mai doare

Ramura-i verde stralucitor.

Zumzet de albine

Cu burțile pline

Zboară haotic

Trezite la viața

Prin flori cu verdeață,

De-un verde stralucitor.

Atit de verde

Parca se pierde

Cînd soarele-i mare strălucitor.

Și parcă tot deodată

Se transforma îndată

In verde de Aur strălucitor.

Cu atîtea karate

De verzi nestemate

Este aici nemuritor.

E tot ce poftesc

E Mai nebunesc

Mai

mult de atît

E Mai și l-am vrut.