1  

DACĂ N-AI FI FOST TU...

    Dacă n-ai fi fost tu, 
    cine ştie ce s-ar fi întâmplat 
    poate-un genocid al ideilor mele, sau 
    poate că aripile mele s-ar fi scuturat 
    spre o altă dimensiune, într-un alt timp...
    
    Dacă n-ai fi fost tu,
    poate că m-aş fi însoţit cu marea,
    călător spre niciunde,
    şi poate că paşii mei pe nisip n-ar fi fost, 
    scuipaţi de valuri pe ţărm, 
    şi-aş fi rămas adânc...
    
    Dacă n-ai fi fost tu,
    poale c-aş fi lăsat 
    să crească în mine copacul,
    ce-şi urlă-n temniţa lui toamna...
    poate că frunzele multe n-ar fi căzut,
    poate că norii n-ar mai fi plâns 
    peste mările moarte...
    
    Dar TU eşti ; pentru mine exişti 
    ca tablele legilor sparte .
    O nouă religie, azi s-a născut 
    în murmure sacre...


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online DACĂ N-AI FI FOST TU...

Data postării: 20 iulie 2025

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 855

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Elogiu tinereții pierdute

Mai zilele trecute, cu strângere de inimă, ne-am apucat să umplem albumele foto, cu fotografii vechi, unele chiar în sepia, alb-negru, îngălbenite, sau măcinate de mucegaiul timpului. Fotografiile zăceau în întuneric, uitate într-o cutie veche de pantofi, fără scop, neputincioase...

Am început să le sortăm pe categorii, perioade, ani, dar trebușoara asta s-a dovedit a fi anevoioasă, de durată, fiindcă ne poticneam mereu în...

... umbre din trecut. Clipe, care au oprit timpul pe loc, menite să stârnească aducere-aminte. Oglinzi în care îți poți citi chipul fără ridurile și firele de păr alb de astăzi. Oameni și locuri care au existat cândva și care, astăzi, poate că mai ființează doar ca urme zgâriate chimic pe cartonul fotografiilor. 

Priviri. Gesturi. Sentimente. Emoții. Sărbătorirea vieții sau chiar uși deschise către alte lumini. Semne de carte așezate între foile cărților peste care se așterne fără îndoială praful timpului, dar în același timp izvor al amintirilor plăcute sau dulci-amărui.

Căci asta-i menirea lor, să marcheze cuviincios toate momentele importante din viața unui om, din trecerea lui prin viață, toate etapele importante care merită să fie amintite: botezuri, premii cu coroniță, aniversări, majorate, căsătorii, vacanțe... 

Vezi tu, în timp, aduni câteva sute, poate chiar câteva mii de astfel de clipe înghețate în timp, ca mai apoi să le uiți în vreun sertar, sau în vreo cutie veche de pantofi, iar într-o bună zi, să le redescoperi și să te oprești o clipă și să-ți amintești... că ai fost tânăr, sănătos, fericit, puternic, stăpân pe viața ta! Că... ai FOST! 

EȘTI și acum, dar mai în vârstă, mai trecut prin viață, mai înțelept, - doar ai în față dovezi din plin - și te surprinzi că zâmbești, așa, un pic superior, eu-lui tău mai tânăr din poze, amintindu-ți cum erai și cum gândeai atunci, ce așteptări aveai de la viață și cum, ce și unde ai ajuns, cât de departe, da, ești cu mult mai bine decât sperai pe-atunci...

Sărmanul de tine, habar n-ai cât ești de departe de adevăr, că ți-a scăpat, - împotmolit în cotidianul tău strâmt - esențialul, că viața ți s-a scurs fără să-ți dai seama printre degete, ca o apă curgătoare, ca o rouă care, iată, se trece înainte să înțelegi, că timpul trecut nu se mai întoarce, și chiar dacă ai avea această putere, tot nu l-ai putea petrece mai bine...

Căci seminția umană, n-a înțeles nici în ziua de astăzi, că cea mai mare pedeapsă pentru "păcatele" săvârșite, stă în faptul că puterea, sănătatea și frumusețea tinereții, îi vor fi treptat "furate" și înlocuite cu slăbiciunea, bolile și urâțenia bătrâneții.

Totuși, în schimb, dincolo de această condamnare aspră, natura a păstrat neclintită imaginea libertății: puternici, caii aleargă cu coamele arzând în soare...

Mai mult...

CU OCHII LARG DESCHIȘI

Cu ochii larg deschiși, prin iarbă alergam,
Cu-aripi pe umerii goi către ceruri zburam,
Cu umbrele lumii în suflet și lumina întâilor zori,
Nu m-am uitat înapoi, căci pășeam peste nori...

Înaintând, spre tine-am mai făcut un pas,
Cu bună știință și cu sfială grea în glas,
Am rezumat întreaga clipă într-un cuvânt,
Căci încă n-am primit haloul cel de sfânt...

Cu ochii larg deschiși, îndelung m-ai privit,
Și apoi pe buzele mele un sărut mi-ai strivit,
Și te-ai ascuns în mine, tu umbră-mi erai,
Fără halou, străluminat, eram deja în rai...

Mai mult...

DIN ABIS

    Din abis către lumină,
    Ai răsărit vie grădină,
    Vibrant, miracol primenit,
    În roua lumii-ademenit...
    
    De umbra lunii te ascunzi,
    De scânteierea aştrilor rotunzi,
    Iar în lumina razelor solare,
    Te rogi cu trudă şi-abdicare...
    
    Şi-n adierea blândă-a serii,
    Te-abandonezi cu totul mării,
    Sărut final închis de-o vrajă,
    Rostită de fugarul vânt pe plajă...

Mai mult...

AMURG...

    Noaptea trecută din mine nu piere,
    Căci tu ai curs în mine ca o miere,
    Fluid, cu vârful degetelor de mătase,
    Ca valul, ce cu țărmul se certase...
    
    Amurgul s-a topit încet în noapte,
    Lăsând în urmă numai fructe coapte,
    Tu nu m-ai vrut și nu mi-ai auzit suspinul,
    Dar ți-am simțit oricum, pe buze, vinul...
    
    Și îmbătat de-a ta aromă dulce și subtilă,
    Ți-am sărutat cosița aurie de copilă,
    Căci încă mai purta parfum de tei,
    Nectar amestecat cu ambrozie de zei...
    
    Și te-am privit spre zarea ce se stinge,
    Cum umbra ta mi-a curs pe răni în sânge,
    Iar din amurgul tău am rupt o lacrimă albastră -
    Să ardă-n pieptul meu deschis, ca o fereastră...

Mai mult...

MI-AM DESCHIS INIMA…

    Către tine, mi-am deschis inima,
    să-ţi fie fereastră a sufletului meu...
    
    Să-ţi oglindeşti cerul ochilor tăi şi să-ţi adăpi 
    sufletul în cântecul cocorilor mei...
    
    Către tine, mi-am închis ochii,
    şi-am zâmbit uşor în colţul buzelor...
    
    Ai fost însetată de mine şi ţi-ai potolit 
    setea sorbindu-mi cu zgomot cuvintele...
    
    Către tine, în colţul ochilor am lăcrimat 
    cu bucurie-ascunsă-n priviri ferite...
    
    Tu ai râs, iar glasul tău a spart oglinda 
    tăcerii în mii de cioburi cristaline...
    
    Către tine, soarele a asfinţit jenat 
    de sărutul nostru amorţit şi prelung...
    
    Te-ai desprins din braţele mele şi-ai fugit 
    pierzându-ţi sandalele pe ţărmul mirat al inimii mele...

Mai mult...

Domnișoara Dorina

- Gata! Putem s-o luăm din loc!, ne zise cu seninătate domnișoara Dorina, în timp ce se înghesuia pe bancheta din spatele mașinii printre sacoșele cu cumpărături din care am putut ghici și o cutie cu pantofi eleganți.

Domnișoara Dorina era ușor trecută de prima, ba poate chiar de-a doua tinerețe. Genul acela de domnișoară tomnatică, necăsătorită, veșnic în căutarea unui soț convenabil, mereu aranjată, prețios machiată, doar-doar va fi remarcată de acel cavaler pe cal alb mult așteptat...

Domnișoara Dorina nu era vreo frumusețe vestită, având o prezență fizică obișnuită, nefiind nici înaltă ci mai degrabă subțirică, cu părul blondit, ochii verzi, greu de ghicit în spatele machiajului gros aplicat. Dar avea un "je ne sais quoi" care ori îți plăcea, ori te scotea din sărite...

M-am uitat cu coada ochiului la șoferul care mustăcea bolborosind printre dinți:

- Vă așteptăm de ceva vreme. De vreo două ore...
- Aaaa... Cu instanța am terminat în zece minute, c-am solicitat să intrăm peste rând. Da', în weekend am o nuntă și-mi trebuiau niște pantofi noi!, zise ea triumfător zornăind sacoșele ca pe niște trofee.

Amândoi, eu și șoferul, am izbucnit în râs, da' nu era râsul nostru... Mi-am pus centura de siguranță, iar șoferul a demarat cu ciudă, nervos, în trombă, în timp ce domnișoara mai-mai să alunece de pe banchetă:

- Mai ușor, c-am luat și niște ouă!, îi face observație cu năduf în glas șoferului... dar îi îngheață subit zâmbetul pe buze, la privirea fioroasă pe care acesta i-a aruncat-o prin oglinda retrovizoare.

În mașină se lăsase o tăcere grea:

- Pe mine, să mă leși acasă!, mai zice înțepat domnișoara.

"Măcar de data aceasta vom avea parte de liniște!", gândesc eu mucalit, neîndrăznind să rup tăcerea. 

Altădată, tot cu ghinion, m-am nimerit într-o delegație tot cu domnișoara. Pe drum, la întoarcere, miezul nopții ne-a prins tot pe drum, iar domnișoara Dorina a turuit tot timpul: despre cum și-a rupt ea pantofii la ultima nuntă, și a mai și dat o avere pe ei! - căci nu rata niciodată una chiar dacă nu primea în mod expres invitație -, despre viața de huzur a celor patru pisici siameze pe care le avea și care se certau mai tot timpul între ele pentru câștigul afecțiunii stăpânei, despre călătoriile în străinătate avute în concediul de odihnă (probabil, căutându-și, de ce nu, un soț convenabil chiar și la nivel internațional!)...

... apoi, despre cum a strâns ea de pe mese la ultima nuntă, resturile de fripturi pentru pisicile ei adorate (după câteva pahare în plus, a numărat chiar tacâmurile de pe mese, ca să știe câți nuntași au fost prezenți la nuntă, deși nu i-a cerut nimeni s-o facă, știu asta fiindcă am fost și eu la nunta aceea, ba chiar aș mai fi mâncat din grătarul din farfurie, dar n-am mai apucat...), și câte și mai câte...

Însă culmea călătoriei au fost poveștile despre cum a organizat ea toate întâlnirile de după absolvirea liceului, cea de cinci, zece, cinșpe ani, (Doamne cum mai trece timpul și ce urât au îmbătrânit câte unele dintre fostele colege!), că m-am uitat cu disperare către șofer care gonea în negura nopții cu ochii goliți de viață, de mă gândeam c-o să-și taie venele sau o să țină  curba drept către prăpastie, dacă domnișoara începe să ne povestească și despre întâlnirea de douăzeci de ani...

Aproape că dădusem într-o moțăială dulce, că era trecut de trei dimineața, mașina gonea pe străzile patriei mâncând din kilometri într-a scurta distanța către casă, când deodată, domnișoara mă zgâlțâie de umăr să-mi sară somnul și făcându-mă atent:

- Aaaa, dar să vă povestesc cum ne-am întâlnit - cei care-am mai rămas - la întâlnirea de douăzeci de ani de la terminarea liceului! Ce chef am tras și atunci, la restaurant! Cum s-a strigat catalogul de către profesoara de geografie, căci diriginta o murit între timp, cum... și dă-i și dă-i...

"Norocoasă diriginta!", am gândit eu atunci, înciudat că nu puteam să ațipesc câtuși de puțin de logoreea verbală a domnișoarei, dorindu-mi și eu un "loc cu verdeață" măcar mintal, dacă nu fizic!...

La un moment dat, umblase vorba prin târg că domnișoara Dorina își găsise în sfârșit companionul mult dorit: ne-am întâlnit întâmplător pe aleile din parc, ea ca de obicei aranjată la patru ace, el, un coleg cu noi de la IT, la fel de iernatic cu ea, îmbrăcat la tricou, bermude și ciorapi la sandale... Ea coborâtă din romanele Sandrei Brown, el pregătit să-i repare... imprimanta... Din păcate a fost doar o flamă de-o vară...

Da, domnișoara Dorina, era un personaj de poveste, o legendă vie a unui arhetip uman cum rar mi-a fost dat să văd, aș avea multe de povestit despre ea și tot n-aș putea-o cuprinde în cuvinte... 

Închid ochii și-acuma, și-o văd aranjată și machiată ca scoasă din cutie, cu coafura impecabil nederanjată, aceeași coafură purtată cu o săptămână înainte la vreo nuntă la care-o fi fost, neinvitată, fiind încredințat c-o dormit în tot acest răstimp cu capul în jos ca liliecii, ca să-și păstreze impecabila coafură cât mai mult timp posibil, ca s-o remarce acel soț convenabil mult așteptat... Nu degeaba colegii o porecliseră pe la spate "batwoman"...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Solul

 

Iar dacă uiți cât te iubesc

Îți voi trimite sol un porumbel

Cu un bilet prins de-al său gingaș și firav picior

Bilet de-amor de mână scris

Și parfumat cu mir sfințit,

Ce-ți va aminti de-a mea iubire ce ți-o port !

(3 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

Mai mult...

Un ultim gând

Un ultim gând, 

De-aș putea să îți mai spun,

Un ultim vers

Dintr-o strofă oarecare.

 

Să vin lângă tine

Si să te strâng in brate,

Să-ți șoptesc

Că te iubesc.

 

Însă e prea târziu, 

Dar ultima mea nozăință

Ești chiar tu,

Iubito! 

Mai mult...

Nemuritor

Mă credeam muritor ca orice om,
Cu teama-n oase și cu frig în sânge,
Dar când iubirea ta mi-a fost ca un pom,
N-am mai simțit cum viața mea se stinge.

 

Tu m-ai făcut să uit că pot să mor,
Că trupul ăsta-i trecător și slab,
Mi-ai dat în palme cerul tău din dor
Și m-ai suit pe cel mai înalt prag.

 

Acum aș merge gol prin ploi de foc,
Aș bea venin și mi-ar fi dulce-n gură,
Aș sta în drum la moarte pe loc
Și i-aș vorbi cu mâna ta pe frunte, caldă și curată.

 

Căci ce mi-e moartea când tu ești la cap,
Când îmi respiri în piept și mă alinți,
Mi-ești mai aproape decât orice adevăr
Și mă înveți că veșnic nu te-nvinți

 

Decât dacă iubești așa cum știi
Să iubești tu, femeie, doar cu trupul,
Cu părul tău desfăcut în copii
De vise grele, cu al tău trecutul

 

Făcut uitat de sărutări adânci.
Și-acum, când mă privești, mi-e clar de tot:
Nu pot să mor atâta timp cât mă gândești
Și-atâta timp cât eu te port în ochi și-n somn și-n tot.

Mai mult...

Nesomn

Dă-mi privirea ta… doar pentru o clipă,

Căci nopțile mi-s lungi și fug de zori

Primește-mă sub genele tale lungi,

Să mă învelesc în albastrul ochilor tăi.

 

Mă pierd în ochii tăi ca într-o poveste,

Ca într-o noapte-n care nu adorm,

Și-aș vrea să nu clipești prea mult…

Mi-e dor de tine până la nesomn.

 

 

Atât de mult m-a strâns tăcerea lumii,

Că brațele-mi tânjesc să te cuprind,

Să-mi odihnesc fruntea pe umărul tău,

Lângă inima mea să te simt.

 

Dă-mi ochii tăi și lasă-mă să-ți dau

Pentru privirea ta, o stea…

Și dacă somnul tot nu vine, rămâi,

Fii noaptea mea.

 

Iar dacă o să clipești prea des

Și din privirea ta mă pierd,

Te ating cu un sărut pe obraz

Și cad cu dorul meu în piept.

Și când îmi fac curaj,

Iar te privesc.

Mai mult...

Fără tine…

 

Fără tine lumea-i tristă,

E o lacrimă-n batistă,

Fără tine viața-i dusă,

E un pas făcut spre ușă.

 

Fără tine sunt pierdut,

Sunt o urmă din trecut,

Sunt o aripă de dor,

Fără cuib și fără zbor

 

Fără tine sunt ciuntit,

Sunt un ochi fără privit,

Sunt un umăr fără braț,

Sunt ca pasărea în laț.

 

Fără tine-s cuib de cuc,

Nu știu unde să mă duc,

Fără tine draga mea,

Sunt ca cerul fără stea.

 

Fără tine… fără tine,

Sufletul e gol în mine,

Rătăcesc în lung și-n lat,

Fără tine-s râu secat.

 

Mai mult...

Floarea din vârf de stâncă

Nu se-nclină oricărei raze,
Nu se supune niciunui vânt,
Crește departe, fără pază,
Nu-și lasă rădăcina-n rând.

Pe stânci albastre, printre ceață,
Acolo-i leagănul dintâi,
Puțini ajung, puțini o-nvață,
Puțini o smulg din al ei cui.

Dar eu, cu mâini temătoare,
M-am apropiat încet, tăcut,
Să nu-i strivesc a ei suflare,
Să n-o rănesc cu dor durut.

Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,
Că-n palme mi s-ar veșteji,
Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,
S-ar mistui, s-ar risipi.

Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,
Am înțeles ce nu știam:
Nu-i floarea mea, doar mă adună,
Și-o port în suflet... nu în ram.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍