Fără tine…

Ne-am depărtat de Dumnezeu,

Noi toţi ce creştini ne numim,

Şi totuşi ne rugăm la El mereu,

Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.

Ne place în ură să trăim,

Să gemem de păcate mari,

La fel ca demonul să fim,

Anticrişti revoluţionari.

Multe sunt în astă lume,

Zdruncinată de războaie,

Alte-s rele, alte-s bune,

Însă toate ne înmoaie,

Căci povara e prea mare,

Şi încercând s-o micşorăm mereu,

Am făcut-o şi mai mare, căci

Ne-am depărtat de Dumnezeu.

Cum ploaia irigă puietul,

Din care creşte copacul,

Aşa ura ne inundă sufletul,

Din care se naşte păcatul.

Nu vrem să facem nimic,

Nu vrem ca iubiţi să mai fim,

Din rău muşcăm câte un pic,

Noi toţi ce creştini ne numim.

Lăsăm aşa în voia lui satan,

Purtaţi de a lui mreje viclene,

Reacţionăm doar gândind în van,

Fiind atraşi de ispite obscene.

Iar cum plin de omizi e pomul,

Plin de păcate ni-i sufletul şi greu,

Urând, ne-am depărtat de Domnul,

Şi totuşi ne rugăm la El mereu.

Sperăm cu toţi într-o iertare,

Venită iar de la Isus,

Izbăvindu-ne de faptele murdare,

Făcându-ne egali Celui de sus.

Aşa de mult El ne iubeşte,

Dar noi iubiţi nu vrem să fim,

Cu dragoste, El tot ne mântuieşte,

Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.

De ce cu visuri să trăim,

Când visul îl putem îndeplini?

Doar buni şi milostivi să fim,

Iar semenul să îl putem iubi.

Dar nu, e osteneala mult prea mare,

Căci inima-n păcate ne-o zidim,

Cu mintea înceţoşată şi mâinile murdare,

Ne place în ură să trăim.

Să fim conduşi spre întuneric,

Spre pierdere şi neeternitate,

De pofta şi simţul luciferic,

Ce ne împinge de la spate.

În spate stă şi tot ne-apasă,

Să devenim nişte tâlhari,

Să jefuim pe cel de-acasă,

Să gemem de păcate mari.

Ca Iuda vrem să devenim,

Să-L vindem pentru arginţi,

Părtaşi cu demonul să fim,

Şi apoi să cerem rugăminţi.

Inchidem cartea sfânta de pe raft,

Ca-n ură şi invidie să trăim,

Dorinţa noastră e de fapt,

La fel ca demonul să fim.

Veniţi-vă în fire oameni buni,

Acum cât nu e prea târziu,

Ardeţi ura prefăcând-o în tăciuni,

Şi îndreptaţi-vă privirea către Fiu,

Înainte ca răul din noi să stârnească,

Împotrivirea spre Cel Atot-vizionar,

Fiindcă atuncea o să ne numească,

Anticrişti revoluţionari.

Anticrişti revoluţionari,

La fel ca demonul să fim,

Să gemem de păcate mari,

Ne place în ură să trăim.

Ştiind că-n fiecare zi păcătuim,

Şi totuşi ne rugăm la El mereu,

Noi toţi ce creştini ne numim,

Ne-am depărtat de Dumnezeu.

Am căzut într-un vis,

Fără cer, fără soare,

Cu trupul închis,

Într-o rană ce doare.

Nu mai știu dacă sunt,

Sau doar umblu prin mine,

Ca un vânt furibund,

Ce din trecuturi revine.

Te aștept fără timp,

Fără chip, fără zare,

Și zilnic mă schimb,

Într-o ultimă stare.

Mi-e tăcerea mormânt,

Mi-e durerea povară,

Și tresar la cuvânt,

Ca un clopot de ceară.

Dacă vii, nu rosti,

Nici regret, nici iertare,

Doar privește, să știi,

Ce înseamnă întristare.

De-ai veni, ți-aș rosti,

Fără vorbe încărcate,

Ce înseamnă, a iubi…

Și s-aștepți pân' la moarte.

Și-aș păstra acel ceas,

Ca pe-un cântec în piept,

Tu, lumina din glas,

Eu, tăcerea ce-aștept.

Mă tot întreb, și e firesc,

Să aflu și răspunsul, 

De ce, la tine când gândesc, 

Mă podidește plânsul? 

Ascult, și parcă voci aud, 

În nopțile fără de lună, 

Cum îmi șoptesc, apoi se-ascund, 

Adio, noapte bună! 

Și cred că-mi este dat pe veci, 

Întruna să te-aștept, 

Dar nici nu vii, și nici nu pleci, 

Și-mi ești o rană-n piept. 

Te caut, nu ca pe-un răspuns,

Ci ca pe-o veșnică lumină,

Ce-ar ști să-mi spună, fără plâns,

Că așteptarea nu-i o vină.

Nu te mai strig, dar te aud

În tot ce nu mai spun,

Ești lipsa care m-a făcut, 

Mai gol și mai profund.

Iar dacă nu vei fi să vii,

Mă-nvață să te las,

Să nu mai mor de câte ori

Te port cu mine-n pas.

În singurătate sorb din ceașca ta,

Umbrele se-ndreaptă înspre noi lumini,

Caut harta lumii să te șterg din ea,

Să pornim în viață iar ca doi străini.

Poate-am să te caut când te vei schimba,

Tu mă vei afla într-un fel schimbat,

Pe aceeași bancă iar ne-om așeza,

Ca și când nimic nu s-ar fi-ntâmplat.

Ne vom spune vorbe printre un sărut,

Ne vom ține-n brațe, ne vom mângâia,

Ne-om jura credință ca la început,

Și de-ar fi să-ntâmple iar ne vom ierta.

Dar de vom renaște-n alt apus tăcut,

Ne-om găsi privirea ca doi călători,

Într-un vis de aur, pur și nevăzut,

Printre amintiri, printre vechi fiori.

Vor cădea tăceri ca o ploaie grea,

Și sub ele, iarăși, inima va plânge,

Din cenușa nopții îți voi da o stea,

Care niciodată nu se va mai stinge. 

Vom fi iar lumină peste întuneric,

Vom sorbi din soartă câte-o jumătate,

Și de-ar fi să cadă tot cerul feeric,

Ne vom sta aproape neînvinși de toate.

În ochii tăi se-adună mări albastre,

Cu țărmuri lungi de vis și catifea,

Iar gândul meu, desprins din nopți sihastre,

Se-ntoarce iar și iar la umbra ta.

Îți sunt pământul ars de dor și sete,

Iar tu ești ploaia caldă peste el,

Cobori încet cu valuri violete,

Și-mi schimbi tăcerea-n cânt rebel.

Ai fost în mine flacără domoală,

Nu jar grăbit ce arde și dispare,

Un foc senin, cu flacără regală,

Ce-mprăștie căldură către soare.

Azi ești ca cerul fără margini,

Cu stele reci ce ard la infinit,

Căci fără tine-aș fi uitate pagini,

Pe care nimeni nu le-ar fi citit.

Răstoarnă-n mine vântul ce alină,

Pădurile de gânduri rătăcite,

O adiere blândă ce suspină,

Pe ale mele tâmple îmbătrânite.

Fii răsărit pe inima-mi de lut,

Când umbre grele-n sânge se coboară,

Un zbor înalt, aproape nevăzut,

Ce-mbracă-n har tăcerea mea amară.

Și dacă-n timp se-ntunecă înserarea,

Cu umbre grele peste visul meu,

Tu strigă-mi printre zori chemarea,

Să vin, să ard în ochii tăi mereu.

Iar de vom fi doar șoapte-n univers,

Purtate lin pe aripi de vecie,

Să ne rămână dragostea — un vers,

Cu lacrimi scris într-un sfârșit de poezie.

În văzduh se aude-un cânt,

Dar nu-i pasăre, nici vânt,

Parc-o harpă uriașă,

Plânge-o viață pătimașă.

Curge lin o doină veche,

Sunet straniu, nepereche,

Tot ce mișună se-ntreabă,

De ce zbor îngeri în grabă?

Imnuri plâng deodată-n cor,

O priceasnă despre dor,

Numai eu nu mă frământ,

Fiindcă știu de acest cânt,

Urcă-n sus la Dumnezeu,

Dezrobit sufletul meu.

Nu

Te simt si totusi nu

De mult nu mai esti aici

Ma intreb unde te-am pierdut

Si daca te-am avut

Eram karmici

Eram tot

Eram noi

Si totusi eram eu si tu

Ne-am visat viitorul

Plin de iubire

Acum e gol, pierdut in nemurire

Te intreb ce esti

Te intreb ce sunt eu

Nimic, nimeni, cine

Nu vreau sa fiu tu

Simt că zilele trec fără vreun rost

Când nu te simt aproape mă simt anost,

Zilele parcă se scurg cu greu din calendar 

Așteptând ziua în care am să te revăd iar.

Când sute de probleme apar de nicăieri 

Tu îmi ești leacul ce mă scapă de ele,

Tu îmi ești antidot când totul merge prost

Doar o îmbrățișare-mi ajunge și totul are din nou rost.

Când sufletu-mi pierdut, fără de tine mai mereu 

Un zâmbet parcă apasă 

Știind că "acolo" ai să vii din nou...

Singur pe lume mă simt fără tine, dragoste

Zilele parcă-mi sunt numărate 

Aștept așa de mult clipa revederii;

Să mă vindec din nou de toate în "brațele tăcerii".

îmi e dor de tine tare

simt ca nu mai am scăpare

vreau să fii dulce din nou

și s-aud al tău ecou…

tristă azi ai devenit

tu vreodată m ai iubit…?

sufletul meu iar e rece

însă vrea să mai încerce…

gândul meu e doar la tine

speră ca totul va fi bine

doar la tine ma gândesc

scrie mi ca să ma opresc …

știi ca tare te iubesc

chiar de-i rău ,tot ma gândesc

hai…rămâi în viața mea

te rog nu o fă mai grea …

M-ai cucerit prima dată cu zâmbetul tău fermecător,

De aceea nu te pot uita ușor,

Cu ochii strălucind de dor,

Tu pentru mine însemni tot,

Și viața mea alături de tine am un scop.

Tu ești motivul pentru care te-am așteptat,

Și mă faci să zâmbesc mai des,

Te-as desena pe tine să dorm cu chipul tău,

Și să ne întâlnim întâmplător,

E tot ce îmi doresc.

Vreau să am amintiri noi cu tine,

Să ieșim în lume,

Să ne facem planuri de viitor,

Să mă mut cu tine,

E un pas înainte.

Romania casa dulce 

Casa unde am crescut

Iartama ca am plecat 

Si singuta t-am lasat,

Am pleat unde e bine

Sa pot castiga o paine

Si de tine am uitat 

Tara mea un loc bogat

O copile nu fi trist

Sunt aici te-astept mereu

Stiu ca ai plecat in lume 

Sa-ti fie putin mai bine,

Sunt aici mereu v-oi fi 

Pentru tine drag copil

Nu fi trist ca pleci 

Afara unde painea e amara 

Unde lumea este rea

De pe tine tot ar lua,

Dar eu snut aici te-astept,

Stiu ca iti e greu copile

Si iti este dor de mine 

Ai plecat in tari straine

Nu fi trist o drag copile

Compozitor data ziua

Cosmin Greurus                  27.05.2025         marti Ora 04:11

Luna ai fost și  luna ești,

O taină vie din povești,

Strălucitoare, rece, blândă,

Ce sufletul mi-l prinde-n undă.

Eu, soare-n zori, ce-n mine arde,

Te caut, ziua-mi cade-n spate,

Și noapte de noapte te chem în vis,

Un dor nestins, un gând promis.

Tu strălucești pe cer tăcut,

Eu ard, mereu necunoscut,

Dar, între noi, rămâne-n șoapte

Povestea nopții fără moarte.

Luna ai fost, luna vei fi,

Un far al sufletului gri,

Căci în lumina ta divină

Eu regăsesc a mea lumină.