Sunt plin de răni...
Sunt plin de răni deși nu port războaie,
Mi-s ochii-n lacrimi deși nicicând n-am plâns,
Și cad din mine, ca stropii mari de ploaie,
Dezamăgiri ce-n suflet prea multă vreme-am strâns.
Mi-e zborul frânt adesea, și aripi nu mai am,
Târâș îmi este mersul și coatele zdrelite,
Privirea-mi este ștearsă ca sticla dintr-un geam,
Și trag obloane grele sub pleoapele obosite.
Mi-e inima o candelă ce arde-n întuneric,
Dar vânturi reci o sting și flacăra-i se frânge,
Iar dorurile toate, în cântec efemeric,
Se pierd pe căi uitate, sub cerul care plânge.
Și-aș vrea să strig dar glasul mi-e lut fără suflare,
Cuvintele se sfarmă în umbre fără rost,
Iar sufletul mi-e piatră sub vremuri prea amare,
Un far ce nu-și mai poartă lumina-n avanpost.
Nu-i lanț să nu se rupă, nici zid trecut prin vreme,
Nici plâns necontenit, nici pas îngenuncheat,
Și chiar de port în mine o rană care geme,
Să-i caut vindecare, eu umblu neîncetat.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 9 februarie
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 131
Poezii din aceiaşi categorie
Regretul
N-am inspirație, ci aspirație,
Vreau să trăiesc,
Vreau să incep să iubesc,
Mor încet, și nu-i bine,
Nu știu dacă mai apuc ziua de mâine.
Aceași zi, aceleași fețe,
Nu prea pare să-mi mai pese.
Suntem goi pe dinăuntru,
Și respingem un adevăr sumbru.
Nu mai știm să iubim,
Amărăciunea ne-o întărim.
Viața ne trece prin fața ochilor,
Acest adevăr noi incercam să-l ocolim.
Ține minte cât mai poți,
Regretele sunt pentru morți...
Timpul
Timpul,el tot merge
Ca moara în vânt nu se oprește
Zile,luni și anii trec
Într-o secundă plec
Îmi amintesc o vreme
Când grijile erau nonexistente
Când prieteniile nu erau pe interese
Și în viață aveam parte numai de plăcere
El este necruțător
Mai rău ca un negustor
Încearcă să îți vândă
Fiecare secundă plină
Poți oricât vrei să te amăgești
De vremuri pe care nu o să le mai întâlnești
Încă o secundă gândită
Care va fi crunt zdrobită
Ca un tată aspru care te învață
O lecție plină de bătăi și dureroasă
Dar care nu va fi uitată
Pentru că este cea mai valoroasă
Foloseșteți timpul cu chibzuire
Nu te baza pe nicio garanție
Că ziua de mâine o să fie
Pentru că s-ar putea să nu vie
Networking
Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit
Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.
Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,
Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.
Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...
O lume atât de evazivă, expusă la păcat,
Oricine poate să te agațe în ştreangul social.
Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.
Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,
Cu mulți prieteni vechi şi noi.
Cu toți, pe rând, ne-am transformat,
În tipi de treabă sau smardoi.
Ne-am împărțit de la nevoi,
Ne-am îndoit prin alte zări,
Şi-am căutat perseverent
Un scop mai nobil, mai select.
Dar la origini când te-ntorci,
Eşti consultat de acei proroci,
Care ți-au zis c-aşa va fi,
Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.
E viața un dar sau un calvar,
Ori labirint profesional?
E moartea-un prag sau un popas
Sau e credința în impas?
Nuanță de gri
Nuanțele de gri sunt singurele umbre
Ce dansează sălbatic în calea ochilor,
Dorind să ascundă culorile curate,
Cerșesc grăbite atenția mea totală.
Infinitul curcubeu de nuanțe închise
Mă acaparează și mă izolează,
Creând pentru mine în abisuri
Un amestec de tristețe supremă.
Îmi măsoară apoi adâncimea tristeții
Cu o nuanță de gri metalizat,
Iar sălbaticul rânjet de mândrie
Mă face să cred că a reușit.
Intensitatea de gri asupra ființei mele
Îmi trezește neîmplinirile trecute
Și dorind să se sfârșească mai repede,
Îl rog să pregătească nuanța fatală.
Îmi închide cu nuanțele accesul spre viitor
Și izbindu-mă furios într-o fundătură,
Se năpustește exaltat din umbra griului
Spre jalnica și sumbra mea făptură.
Simt cum un gri nesfârșit mă străpunge,
Pătrunde în mine și curge prin sânge,
E parte din mine, îl simt peste tot,
Se face comod și așteaptă să mor.
Văd cerul senin acum când sunt mort
Și o liniște dulce mă îmbie la somn,
Din ape spre cer se ridică în zori
Frumos curcubeul plin de culori.
Timpul nu iartă!
E duminică, racoare și afară plouă,
N-am fost azi destul de matinal,
M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,
Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal
Mă uit mult mai atent prin cameră,
Și mă întreb cine-mi face cicane?
Când ochelarii mei sunt pe noptieră,
Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne
Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,
Ceva grăsime pe burtă, fără folos,
S-a pus că aparatul de gym este stricat,
Și-acum îmi este tare greu, să o dau jos
În garderobă haine și rafturi pline,
Și nu-te-nduri să le dai la săraci,
Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,
Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci
O viață-ntreagă, muncim și adunăm,
Sume mici sau mari avem în cont,
Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,
Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod
Cât tânăr ești trăiești ca în povești,
Iar viața mai pe nimic, o risipești,
Seama nu-ți dai că-nbătrânești,
Și-ajungi un timp, când te căiești
Și tot așa inaintezi în ani de viață,
Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,
Trezirea e mai devreme, dimineața,
Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe
La anii senectuții, gândul mai des te poartă,
Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,
Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?
Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!
Scrisă de Cezar!
Pe Curând!
Regretul
N-am inspirație, ci aspirație,
Vreau să trăiesc,
Vreau să incep să iubesc,
Mor încet, și nu-i bine,
Nu știu dacă mai apuc ziua de mâine.
Aceași zi, aceleași fețe,
Nu prea pare să-mi mai pese.
Suntem goi pe dinăuntru,
Și respingem un adevăr sumbru.
Nu mai știm să iubim,
Amărăciunea ne-o întărim.
Viața ne trece prin fața ochilor,
Acest adevăr noi incercam să-l ocolim.
Ține minte cât mai poți,
Regretele sunt pentru morți...
Timpul
Timpul,el tot merge
Ca moara în vânt nu se oprește
Zile,luni și anii trec
Într-o secundă plec
Îmi amintesc o vreme
Când grijile erau nonexistente
Când prieteniile nu erau pe interese
Și în viață aveam parte numai de plăcere
El este necruțător
Mai rău ca un negustor
Încearcă să îți vândă
Fiecare secundă plină
Poți oricât vrei să te amăgești
De vremuri pe care nu o să le mai întâlnești
Încă o secundă gândită
Care va fi crunt zdrobită
Ca un tată aspru care te învață
O lecție plină de bătăi și dureroasă
Dar care nu va fi uitată
Pentru că este cea mai valoroasă
Foloseșteți timpul cu chibzuire
Nu te baza pe nicio garanție
Că ziua de mâine o să fie
Pentru că s-ar putea să nu vie
Networking
Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit
Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.
Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,
Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.
Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...
O lume atât de evazivă, expusă la păcat,
Oricine poate să te agațe în ştreangul social.
Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.
Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,
Cu mulți prieteni vechi şi noi.
Cu toți, pe rând, ne-am transformat,
În tipi de treabă sau smardoi.
Ne-am împărțit de la nevoi,
Ne-am îndoit prin alte zări,
Şi-am căutat perseverent
Un scop mai nobil, mai select.
Dar la origini când te-ntorci,
Eşti consultat de acei proroci,
Care ți-au zis c-aşa va fi,
Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.
E viața un dar sau un calvar,
Ori labirint profesional?
E moartea-un prag sau un popas
Sau e credința în impas?
Nuanță de gri
Nuanțele de gri sunt singurele umbre
Ce dansează sălbatic în calea ochilor,
Dorind să ascundă culorile curate,
Cerșesc grăbite atenția mea totală.
Infinitul curcubeu de nuanțe închise
Mă acaparează și mă izolează,
Creând pentru mine în abisuri
Un amestec de tristețe supremă.
Îmi măsoară apoi adâncimea tristeții
Cu o nuanță de gri metalizat,
Iar sălbaticul rânjet de mândrie
Mă face să cred că a reușit.
Intensitatea de gri asupra ființei mele
Îmi trezește neîmplinirile trecute
Și dorind să se sfârșească mai repede,
Îl rog să pregătească nuanța fatală.
Îmi închide cu nuanțele accesul spre viitor
Și izbindu-mă furios într-o fundătură,
Se năpustește exaltat din umbra griului
Spre jalnica și sumbra mea făptură.
Simt cum un gri nesfârșit mă străpunge,
Pătrunde în mine și curge prin sânge,
E parte din mine, îl simt peste tot,
Se face comod și așteaptă să mor.
Văd cerul senin acum când sunt mort
Și o liniște dulce mă îmbie la somn,
Din ape spre cer se ridică în zori
Frumos curcubeul plin de culori.
Timpul nu iartă!
E duminică, racoare și afară plouă,
N-am fost azi destul de matinal,
M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,
Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal
Mă uit mult mai atent prin cameră,
Și mă întreb cine-mi face cicane?
Când ochelarii mei sunt pe noptieră,
Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne
Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,
Ceva grăsime pe burtă, fără folos,
S-a pus că aparatul de gym este stricat,
Și-acum îmi este tare greu, să o dau jos
În garderobă haine și rafturi pline,
Și nu-te-nduri să le dai la săraci,
Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,
Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci
O viață-ntreagă, muncim și adunăm,
Sume mici sau mari avem în cont,
Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,
Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod
Cât tânăr ești trăiești ca în povești,
Iar viața mai pe nimic, o risipești,
Seama nu-ți dai că-nbătrânești,
Și-ajungi un timp, când te căiești
Și tot așa inaintezi în ani de viață,
Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,
Trezirea e mai devreme, dimineața,
Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe
La anii senectuții, gândul mai des te poartă,
Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,
Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?
Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!
Scrisă de Cezar!
Pe Curând!
Alte poezii ale autorului
Rătăcire
M-am rătăcit în ochii tăi albaștri,
Și am rămas pierdut pe-o pleoapă,
Dar m-au găsit privirile-ți sihastre,
Iubita mea cu brațele de apă.
Și-am coborât ușor spre gură,
Cu teamă te-atingeam pe piele,
Iar ochii mei în ochii tăi căzură,
Iubita mea cu buzele de miere.
Apoi m-am cufundat în ațipire,
Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Pe-o clipă am fost un tânăr mire,
Iubita mea cu coapsele de iarbă.
Și-am plâns pe umărul tău moale,
Sub sânii albi să-mi faci mormânt,
Și ochi să fiu al lacrimilor tale,
Iubita mea cu glezne de pământ.
Sub ochii tăi...
Sub ochii tăi s-au întâmplat atâtea,
Încât orbit-au amândoi,
De gânduri iar mă doare fruntea,
Și - ți vreau privirea înapoi.
În palma ta mor mângâieri,
Ucise sub un clar de lună,
Mi se ivesc pe tâmple primăveri,
Din care-ți împletesc cunună.
Suntem bolnavi fără vreo boală,
Imuni la orice tratament,
Celulele din noi pornesc răscoală,
Şi ne iubim de frică, permanent.
Și doctori, și savanți deopotrivă,
S-au adunat pentr-un consult,
Cu toată medicina împotrivă,
Eu doar pe tine te ascult.
Sub ochii mei atâtea ți se-ntâmplă,
Plângând îmi plămădești iubirea,
Și îmi erup furtuni din tâmplă,
Ce, fulgerând îți reîntorc privirea.
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.
Orbit de dragoste fiind…
Orbit de dragoste am fost,
Și făceam toate pe de rost,
Aveam curaj și sânge rece,
Cu zeii mă puteam întrece...
Orbit de amor cu sânge fiert,
O viață am stat să te aștept,
Dar mi-ai înfipt cuțitu-n piept,
Și-nțelegând ce e nedrept,
Mi se deschise ochiul drept,
Și-am plâns ca un copil nătâng,
Ce-am risipit voiam să strâng,
Și brusc am încetat să plâng,
Când se deschise și ochiul stâng,
Și-am început să văd că ești altfel,
Un lup în pielea unui miel,
Orbit de dragoste, știam;
Că tu ești pasărea din ram,
Că tu ești raza mea de soare,
Că ești și rana ce mă doare,
Că ești și leac și bun balsam,
Că erai totul ce aveam...
Acuma stau privind spre geam,
Că orb fiind eu te vedeam,
Stau nemișcat și-ntruna plâng,
Cu inima și numai ochiul stâng.
Dezastrul meu...
Dezastrul meu vă ține în picioare,
Căderea mea v-a ridicat,
Căci ea v-a dat la fiecare,
Tot ce cu chin am adunat.
Voi v-ați hrănit din rană vie,
Din ce-am tăcut și n-am strigat,
Din rugă mută și pustie,
Din plânsul meu îngenuncheat.
Ați rupt din mine fără să se știe,
Că sângele-mi era cuvânt,
Și-ați îmbrăcat a mea robie,
Cu vorbe aruncate-n vânt.
Dar nu-i blestem în suferință,
Nici foc ce-n gol să fi murit,
E-un har să arzi cu umilință,
Și să renaști din ce-ai pierit.
Am fost trădat de soră și de frate,
De mâini ce le-am spălat cu dor,
Și-n ochii lor, plini de păcate,
Mi-am căutat al meu izvor.
Dar n-am murit, ci din cădere,
Am învățat să fiu întreg,
Să port în suflet cu tăcere,
Tot ce urăsc și nu-nțeleg.
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.
Rătăcire
M-am rătăcit în ochii tăi albaștri,
Și am rămas pierdut pe-o pleoapă,
Dar m-au găsit privirile-ți sihastre,
Iubita mea cu brațele de apă.
Și-am coborât ușor spre gură,
Cu teamă te-atingeam pe piele,
Iar ochii mei în ochii tăi căzură,
Iubita mea cu buzele de miere.
Apoi m-am cufundat în ațipire,
Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Pe-o clipă am fost un tânăr mire,
Iubita mea cu coapsele de iarbă.
Și-am plâns pe umărul tău moale,
Sub sânii albi să-mi faci mormânt,
Și ochi să fiu al lacrimilor tale,
Iubita mea cu glezne de pământ.
Sub ochii tăi...
Sub ochii tăi s-au întâmplat atâtea,
Încât orbit-au amândoi,
De gânduri iar mă doare fruntea,
Și - ți vreau privirea înapoi.
În palma ta mor mângâieri,
Ucise sub un clar de lună,
Mi se ivesc pe tâmple primăveri,
Din care-ți împletesc cunună.
Suntem bolnavi fără vreo boală,
Imuni la orice tratament,
Celulele din noi pornesc răscoală,
Şi ne iubim de frică, permanent.
Și doctori, și savanți deopotrivă,
S-au adunat pentr-un consult,
Cu toată medicina împotrivă,
Eu doar pe tine te ascult.
Sub ochii mei atâtea ți se-ntâmplă,
Plângând îmi plămădești iubirea,
Și îmi erup furtuni din tâmplă,
Ce, fulgerând îți reîntorc privirea.
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.
Orbit de dragoste fiind…
Orbit de dragoste am fost,
Și făceam toate pe de rost,
Aveam curaj și sânge rece,
Cu zeii mă puteam întrece...
Orbit de amor cu sânge fiert,
O viață am stat să te aștept,
Dar mi-ai înfipt cuțitu-n piept,
Și-nțelegând ce e nedrept,
Mi se deschise ochiul drept,
Și-am plâns ca un copil nătâng,
Ce-am risipit voiam să strâng,
Și brusc am încetat să plâng,
Când se deschise și ochiul stâng,
Și-am început să văd că ești altfel,
Un lup în pielea unui miel,
Orbit de dragoste, știam;
Că tu ești pasărea din ram,
Că tu ești raza mea de soare,
Că ești și rana ce mă doare,
Că ești și leac și bun balsam,
Că erai totul ce aveam...
Acuma stau privind spre geam,
Că orb fiind eu te vedeam,
Stau nemișcat și-ntruna plâng,
Cu inima și numai ochiul stâng.
Dezastrul meu...
Dezastrul meu vă ține în picioare,
Căderea mea v-a ridicat,
Căci ea v-a dat la fiecare,
Tot ce cu chin am adunat.
Voi v-ați hrănit din rană vie,
Din ce-am tăcut și n-am strigat,
Din rugă mută și pustie,
Din plânsul meu îngenuncheat.
Ați rupt din mine fără să se știe,
Că sângele-mi era cuvânt,
Și-ați îmbrăcat a mea robie,
Cu vorbe aruncate-n vânt.
Dar nu-i blestem în suferință,
Nici foc ce-n gol să fi murit,
E-un har să arzi cu umilință,
Și să renaști din ce-ai pierit.
Am fost trădat de soră și de frate,
De mâini ce le-am spălat cu dor,
Și-n ochii lor, plini de păcate,
Mi-am căutat al meu izvor.
Dar n-am murit, ci din cădere,
Am învățat să fiu întreg,
Să port în suflet cu tăcere,
Tot ce urăsc și nu-nțeleg.
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.