Iarna
Lovește gerul cu săbii de argint,
E totul alb iar noaptea doarme ninsă,
Cad fulgi necontenit și-ntr-un alint,
Se prind în dans pe valea cea întinsă.
Zăpada îmbracă strai de diamant,
Iar luna-n taină o mângâie pe trup,
Încet și bezna se disipă-n neant,
Pe cer, lumini, ca la un semn erup.
Se trag cortine albe peste lizieră,
Adânc în scorburi moțăie bursuci,
Curg șușotind pâraie ce mai speră,
Să nu înghețe până ajung în lunci.
Coboară fulgii tandru peste sat,
Pe acoperișuri viscolul se joacă,
În case focul trosnește înfundat,
O liniște de gheață ulița îmbracă.
Pe geam, fiorii iernii scriu povești,
Cu degete de gheață tremurânde.
Un lampadar de stele împărătești,
Împarte nopții umbrele fecunde.
În teama drumului pustiu, stingher,
Un pas lăsat de om se pierde-n zare,
Tăcuta iarnă cade atemporal din cer,
Și-ntr-o clipită mersul său dispare.
Pământul alb suspină sub zăpadă,
Îmbrățișează cerul dincolo de stele,
Și-ncet se înfiripă o infinită stradă,
Pe care aleargă... gândurile mele.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 14 noiembrie
Vizualizări: 86
Poezii din aceiaşi categorie
În orașul...unde plouă!
Și astăzi cerul e plin de nori
Iar soarele apare și dispare,
Mă-mbrac și-mi iau umbrela
În timp ce-nfulec o gustare.
Cobor grăbit și fug către mașină
Când ploaia a-nceput să curgă,
Dau cheie și-o țâșnesc la drum
Spunând în gând o sfântă rugă.
O nouă zi de muncă ca celelalte
Sperând că nu vor fi probleme,
Și poate voi avea puțin noroc
Șeful la ordin să nu mă cheme.
Privesc cum ploaia se-ntețește
Iar stropii cad din cer într-una,
Conduc încet prin bălțile de apă
Atent să nu-mi stropesc vecina.
De zeci de ani avem același drum
Pe care îl parcurgem împreună,
Eu mai tot timpul doar la volan
Ea la pas, pe vreme rea sau bună.
Ne salutăm cu zâmbetul pe buze
Și fiecare își continuă mișcarea,
Grăbiți să nu întârziem la muncă
Un obicei ce ne-a păstrat onoarea.
Trăim într-un oraș frumos de munte
Care pe drept este Perla Moldovei,
E Piatra Neamț sub vârful Pietricica
Unde iubesc și fericit dau drumul slovei!
Nervi de toamnă de George Bacovia în italiană
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervi autunnali
È autunno, è fruscio, è sonno...
Gli alberi, sulla strada, sospirano;
Tossisce, piange, è vuoto...
E fa freddo e c'è nebbia.
Amanti, più malati, più tristi,
Per le strade fanno strani gesti -
E se ne va, dal sonno eterno,
Cadono pesanti, bagnati.
Resto, e vado, e torno,
E gli amanti mi rattristano profondamente -
Mi viene da ridere senza senso
E fa freddo e c'è nebbia.
Iarna de-alta dat’
Iarna sosește iară-sat,
Aduce ger și fulgi de nea;
Dar oare câți s-or bucura,
Cu-adevărat de vremea grea?
Sunt și copii,ce plâng când văd
Prin geamul spart,ori petecit
Că-i frig și ger,că iarăși ninge
Iar ei mai au doar un chibrit .
Un singur foc,cel sufletesc
Mai poate să-i mai încălzească ,
Când zăpada-i de un metru
Și jumate-i deja-n casă.
Sunt și copii ce stau în câmp ,
Intr-o baraca de carton,
Și uneori primesc pomană,
De la omul ce încă-i om.
Și de Crăciun nu vor prea multe,
Și nici n-ar știi ei cum arată
Trenulețe ,turta dulce,
Ei vor doar ghete de zăpadă.
Au mâinile țurțuri ,la fel și picioarele
Căci ai lor n-au bani de încălțări
Își prind pungi pe la picioare
Și nici nu simt că ar fi sărbători .
Nu știu de brad,de Moș ,cadouri
Petreceri,întruniri ori vise
Știu o colinda de la bunica
Și speră la ceva merinde.
Frigul se lasă ,totu-i rece,
Mai puțin sufletul lor,
Privesc în zare,ori spre cer
Și cer o mână de-ajutor .
Oricât am vrea noi să gândim
Că toți sunt buni de sărbători ,
Unii sunt răi,alții nu știu ce sunt
Și acest gând ne dă fiori.
Să știi că tu,ești fericit
Cu-ai tăi la masa de Crăciun
Iar un orfan plânge pe străzi
Căci viața nu-i dă nimic bun.
E-un adevăr cam trist,dar totuși
Este real și trebuie-nțeles
Că lumea nu e cât vedem cu ochii,
Iar unii în fața sorții nu au de ales.
Creație proprie
Note de Mai/1
flori de sakura,
în mersul lor spre nemurire,
oglindesc în
undele lacului
un dans îndrăzneț
al călugărilor Shaolin.//
o aprindere a sufletului
în contact cu infinitul.
Persistența memoriei
O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,
Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...
Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.
Deşi gunoi, natură moartă, tristă...
Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă
Cu gust de Salvador Dali pe pânză.
Drumul spre casă
biată furnică,
umblând întunericul
fără o torţă –
va găsi ea oare drumul
printre atâtea spaime ?
*
noapte mohorâtă,
răsăritu-i departe
slabă nădejde –
nu uita întâmplarea,
pasărea dimineţii !
*
aud o cârtiţă
pe sub pământ e rece
ca un ochi de uliu –
cât nu moare speranţa
strălucesc stele !
*
dorm porumbeii,
puii flămânzi sub aripi
n-au nici o grijă –
somnul e ca o boare
Dumnezeu pretutindeni
*
să-i spui că ziua
i-a trimis înainte
călări zorile –
vai, Doamne, unde ai pus
aseară lampa ?
*
auzi broaştele
orăcăind în gârla
asta de sticlă ?
nici o stea nu-i aevea
într-un ciob de oglindă !
*
dar libelula ?
priveşte-o mai de-aproape
şi zi-i să fugă !
cum i-o fi scris furnicii,
la fel şi libelulii !
*
nu-i drept destinul,
oricât de ne-nsemnată
ea ţine cerul –
nu-ţi zic că universul
s-ar prăbuşi în moartea-i !
*
tocmai de-aceea
să izgonim gîndacii
strigând în noapte !
plângând mai bine! Doamne,
prea grea-i acestă cruce !
*
poftim ! şi vântul
se hâlţână prin frunze
în loc să doarmă !
iar ea aşa de mică
precum Sisif se zbate !
*
îi cade sacul
din firava-i spinare
şi-i toată udă -
doar ploaia mai lipseşte
Să umple-ntreg paharul !
*
de s-ar întoarce
cu ochii către lună
să ia lumină !
ce bun-ar fi un cântec
în locul gol să pună !
*
cine să cânte ?
la ora asta nimeni –
stăpân e somnul !
nimic nu-i imposibil
când cineva veghează !
*
auzi ? un greier
a început să cânte
din scripca-i fermecată...
altfel ar fi fost tragic –
pe cer, uite, şi luna !
*
dacă-i departe –
zadarnică speranţa
înmugurită ...
bobocii florii crapă
întotdeauna noaptea !
*
un vreasc de-a latul –
stupidă baricadă
ce-i taie calea ...
e loc destul sub dânsul –
problema-i întâmplarea !
*
dar tot se-ntâmplă...
şi nimeni nu încercă
să dea din aripi !
când sunt prea multe aripi
în faşă moare zborul !
*
să încrucişezi
doar mâinile la piept –
e nepăsare ...
eu zic că-i neputinţă –
altfel am fi departe !
*
vai, Doamne racul
prin iarba răscolită
spre ea se-ndtreaptă!
dar, uite, şi o capră
călcând iarba-n copite !
*
biata furnică !
nici suflet nu mai are
să ducă sacul ...
fără de el acasă
zăvoarele sunt trase !
*
tot mai aproape
se-aud venind ţânţarii –
de n-ar ajunge !
pentru atâta sânge
nu lasă ei măgarul ...
*
coboară frigul -
măcar de-ar sta sub frunze
pe pământul cald !
oriunde-ar sta furnica
numai norocul poate !
*
încătuşate
ni-s mâinile, Isuse,
în faţa vieţii !
suntem şi noi ca zeii –
stăpâni pe curcubeie...
*
nici nu mai mişcă –
încremenită pare
o limbă de ceas !
cum cade câte-o clipă
o alta se ridică ...
*
eternitatea !
la ce e bună oare
fără răsărit ?
nici asfinţit nu are -
şi totuşi se învârte !
*
priveşte-o ! e vie –
oricât de rece vremea
nu-i timpul ei...
zăpezile din iarnă –
albe priviri de ghiocei...
*
din nou încearcă –
să treacă peste vreascuri
nu-i cu putinţă ...
pe unele-i răşină,
pe altele-o lăcustă !
*
dacă se prinde –
lăbuţele-i firave
sunt fără scăpare…
chiar şi aşa lăcusta
deosebiri nu face !
*
uite că pleacă !
dumnezeul furnicii
alături de noi...
roagă-l s-alunge clipa
nepăzită de îngeri !
*
orele astea !
cimitire de hoituri
mereu nesătule –
în groapa amintirii
se furişează gândul...
*
năuci şi norii
prin faţa lunii –
cercuri de apă...
triste felinarele
agăţate de stele !
*
blestemat greier !
hai-hui prin noapte umblând
parcă nu-i pasă ...
vrăjit de propriu-i cântec –
a lui e-ntreg pământul !
*
atâta minte
cât greierul acesta
furnica n-are ?
instinctele-s aiurea –
un cerşetor e gândul..
*
te-apucă mila
văzând-o cum se zbate
în acelaşi loc ...
ocolul dimpotrivă –
deschide noi prăpăstii...
*
o frunză cade –
se-aşază drept, în drum,
ostentativă...
dacă mai cade una –
se crapă-n două cerul...
*
vezi corbul negru
pe creanga de mesteacăn
scrutând în noapte ?
îl bate alte gânduri –
nici pe-o măsea furnica !
*
ah ! liliecii !
simt sângele furnicii
pulsând în vene ...
mai rău nici că se poate –
cum să mai tragi nădejde ?
*
urâte păsări !
le-aş scoate dinţii
fără milă ...
dacă au fost lăsate –
un rost există sigur !
*
încă o frunză
îşi ia la revedere
căzând în moarte...
auzi ciocănitoarea ?
sub coji teroarea-i cruntă...
*
nimeni nu scapă
atunci când cruda soartă
îşi ia obolul...
furnica mai cu seamă –
ce-i este scris în frunte !
*
o broască saltă –
ţopăie prin preajmă
boldindu-şi ochii...
de-abia acum destinul –
alegerea-i cumplită ...
*
ce uşurare !
aproape-i heleşteul
departe gândul...
se umple miezul nopţii
cu ochi adânci de bufniţi...
*
trăsni-le-ar boala !
până şi-aici ajuns-au –
neruşinate...
ca orice sol şi ele –
colaterale pierderi !
*
noroc de şarpe –
se târâie prin frunze
cătând călcâiul...
când soarta e cu tine –
la fel e şi norocul !
*
e de mirare –
furnica nu renunţă
deşi sfârşită !
iar zorii dimineţii
nici gând să se arate...
*
un melc molatic
pe lângă dânsa trece
lăsând o urmă ...
şi viaţa lui firavă-i
la voia întâmplării !
*
o cochilie-i
mai mult decât ai crede –
descurajează ...
natura, mama noastră,
se oglindeşte-n toate !
*
hainul şarpe
se zvârle brusc, muşcând
din carapace...
nu-i fericit nici dânsul –
cum ar putea să fie ?
*
o încleştare
pe viaţă şi pe moarte –
o lume crudă...
când te-ai năsuct furnică –
viaţa ta-i o luptă !
*
gândacii negri
umblând prin întuneric
mă înfioară ...
târcoale dau furnicii –
ştiu ei de ce e-n stare !
*
ar vrea s-o-nhaţe
cu căngile lor hâde –
dar n-au curajul ...
un pas nu dă în lături –
mai multe vieţi nu are !
*
îi sare-n sprijin
călcând pe catalige –
o libelulă ...
priveşte-i ! rup pământul –
furnica-i suverană !
*
ecou de tunet
se sparge ca o nucă
deasupra noastră ...
nu-i mult şi cade ploaia –
de unde, Doamne, barcă ?
*
nenorocirea
nu vine niciodată
cu mâna goală !
suntem la mâna vremii –
iar vremurile-s triste !
*
poate de-aceea
furnica se învârte
ca un titirez !
ea simte dinainte –
efectul nu-l cunoaşte...
*
vezi fluturele ?
s-a pitulat sub frunză –
pleoştite aripi...
şi cinteza în cuibu-i –
ah, biată păpădie !
*
brunul păianjen
îşi strânge plasa veche –
va ţese alta ...
priveşte gărgăriţa ! –
dansează-n pas cu vântul...
*
omizi păroase
de frunze se agaţă
ca nişte bube !
spăşiţi doar canibalii –
în scorburi munţi de oase...
*
o caradaşcă
se poticneşte-n labe –
înspăimântată ...
sute de umbreluţe
sunt frunzele de brustur...
*
ca o scânteie
ce ţâşneşte din amnar –
pe cer un fulger...
atâta şerpuire !
şi-atât de rece soba...
*
o picătură
cutremură pădurea –
apoi un ropot ...
sar stropii din crenguţe
ca nişte libelule !
*
de-un pai subţire
s-a prins furnica –
strângându-l tare ...
dă-i, Doamne, tot norocul ! –
putere nu mai are...
*
mărunte ochiuri –
acuma-s repezi râuri
prăpăstioase...
furnica nu se-neacă –
oriunde-ar fi sfârşitul...
*
mii de gondole
par frunzele purtate
de ape tulburi...
la adăpost e viaţa –
instinctele-s deasupra !
*
fire de iarbă
ţin paiul strâns în matcă –
pe el furnica...
când prinzi cu dinţii vâsla
aproape-i izbăvirea...
*
nu lasă paiul –
îll strânge
cu-nverşunare...
tot mai departe-i casa
cu fiecare clipă !
*
din trunchiuri brazii
se frâng fără putere –
cumplit e vântul ...
un tunet de aproape
se sparge-n mii de ţăndări...
*
înc-o rafală –
de parcă spart e cerul
şi se goleşte...
puhoaiele de ploaie –
spre noi negre prăpăstii...
*
se duc la vale
covoarele de frunze –
un val năprasnic...
pământul gol se-adapă –
nespusă fericire ...
*
biata furnică !
s-a agăţat de-o creangă
plutind în salturi...
câmpia verde-n noapte
o baltă neagră pare ...
*
sclipiri de fulger –
pe valuri înspumate
o creangă zboară...
parcă pe-un cal sălbatic
furnica nu se lasă...
*
sfârşiţi şi norii
de-atâta zvârcolire
fac loc la stele...
se ţin de raze stropii
într-un ocean de galben...
*
cât vezi cu ochii –
doar iarba răvăşită
şi albăstrele...
parfum de flori prin ploaie –
şi mai încolo luna...
*
grămezi de vreascuri
se strâng la întâmplare –
oprite-n dâmburi...
unde o fi furnica ? –
vai, Doamne, ia-ne ploaia !
*
e tot pe creangă –
un punct în întuneric
mişcând adesea...
nu-i dragoste mai mare
ca dragostea de viaţă !
*
frumoasa lună
îşi despleteşte părul
ca o fecioară...
feriţi în lături norii –
tot ceru-i ca de ceară...
*
a stat şi ploaia –
mai cerne pe alocuri
ca dintr-o sită ...
de neoprit e vântul –
în jocul său de iele..
*
pământul reavăn
parcă surâde-n noapte –
şi-a luat obolul...
în urmă tot prăpădul –
aşa arată iadul ...
*
uite şi creanga
pe care-a stat furnica ! –
dar unde este ?
departe nu-i, fii sigur –
hai să privim prin iarbă !
*
pe-o moviliţă
furnica-şi spală faţa –
privind mirată...
nu ştie ce-i cu dânsa –
ce lume-o fi aceasta ?
*
sub raza lunii
pământu-i tot ce vede –
fără de capăt...
o linişte divină –
ca o îmbrăţişare...
*
întoarce capul –
pădurea e în spate
precum un monstru ...
cum de-a ajuns acolo ! –
şi cum de s-o întoarce ?
*
ar vrea să plece –
picioarele n-ascultă
parcă-s de piatră...
răbdarea-i sfatul minţii –
de-ar aţipi o clipă !
*
ziua-i aproape –
surprinzător norocul
care-o-nconjoară...
până atunci furnica
mai are multe cumpeni...
*
prin iarba moale
foşnesc anemic melcii
şi şobolanii...
şi-o cârtiţă flămândă
tunele sapă-n aer..
*
scurmând poiana –
un porc mistreţ bezmetic
adună jirul...
aproape-i moviliţa –
furnica aţipită !
*
mărunte gâze
tânjesc deasupra ierbii
în zbor de aripi...
şi-o ciută speriată
cu-n smoc de iarbă-n gură...
*
de-a dreptul doarme –
sub lespedea uscată
abia se vede...
din negura câmpiei
se-apropie un dihor...
*
zvârlind o aţă
un mic păianjen prinde
să-şi ţeasă pânza...
şi undeva o broască
se-aruncă-n baltă...
*
grămezi de râme
se unduiesc prin iarbă
ca după ploaie...
un iepure dă colţul
la marginea pădurii..
*
stânca-i tăcerea –
în clopotul de sticlă
se prinde gheaţa..
iar pânza de păianjen
se rupe-n bucăţele..
*
dinspre pădure
o linişte adâncă –
te înfioară...
la ora asta somnul
ca mierea primăverii…
*
lumina lunii
se-amestecă uşoară
ca o culoare…
câmpia-i abur galben
de nepătruns privirea...
*
dar dacă moare ?
furnica-i ca o boare
în zori de ziuă...
e cea mai lungă noapte –
nimeni nu ştie încă !
*
şi ceaţa asta !
neaşteptată umbră
în întuneric...
ridică, Doamne, giulgiu
de pe acestă faţă !
*
până atunci
furnica-i îngheţată –
o amintire...
văd florile în viaţă –
de ce-ar muri furnica ?
*
greu curge timpul
în noaptea asta rece –
înceţoşată...
cu-atât mai dulce ziua –
de-ar fi să vin-odată !
*
simţi ? bate vântul !
se-nvolbură în ceaţă
tăind-o felii...
pe fug-o pune, iată !
ca pasărea se-nalţă...
*
către pădure –
apoi peste aceasta
încet se pierde...
şi primii zori ai zilei
tremurători se-arată...
*
ca o petală
roşie în răsărit –
aşa e cerul...
un colţ de Soare râde –
adio, neagră noapte !
*
o rază dreaptă
învăluie furnica
în somnu-i dulce...
priveşte-o ! dă din labe –
visează muşuroiul...
*
se uită-n juru-i –
nimic nu recunoaşte
şi nu-nţelege...
în faţă infinitul –
precum o mare verde...
*
zori albi ca neaua
înfulecând din beznă
fac loc luminii...
se-nfoaie-n pene iarba
şi păsările cântă...
*
ies din tufişuri
în ţipăte barbare
cocoşii negri...
cântatul lor frenetic –
o goarnă criminală...
*
chiar şi furnica
tresare speriată
de-atâta zgomot...
de ani de zile-acolo –
doar greierii-n pădure...
*
pierduse sacul
prin negurile nopţii –
în timpul ploii...
dar şi aşa spre casă
necunoscut e drumul ...
*
ca nişte săbii
firavii colţi de iarbă
îi stau în cale...
şi nici o urmă clară
nu-i de găsit pe-aproape...
*
un Soare roşu
precum un măr pe creangă –
se tot înalţă...
de nicăieri apare
o furnicuţă albă !
*
ce fericire ! –
antenele-şi frământă
şi-şi spun cuvinte...
un S.O.S. porneşte
neauzit de nimeni...
*
nu pierde timpul –
pe urmele suratei
aşează semne...
curând toţi cercetaşii
pe urma ei porni-vor !
*
priviri mirate –
furnici din alte neamuri
se-opresc o clipă...
povestea ei de-o noapte –
o flamură-n pustie...
*
se dau de-o parte
admirativ gândacii –
trece vedeta...
câmpia şi pădurea –
nu-şi mai încap în frunze...
*
un greier sare
cu scripca înainte –
cântându-i marşul...
convoiul de lăcuste
din urmă valuri-valuri...
*
zburănd deasupra-i –
un roi de libelule
se-nvârt nebune...
cosaşi pe catalige
spre cer fac salturi...
*
din drum şi viespii
se-opresc pe câte-o floare –
alaiu-i mare...
din heleşteul gârlei
broscuţe sar pe maluri...
*
bătând din aripi –
un cârd de buburuze
coboară-n iarbă...
şi zeci de greieri
pe urmele furnicii...
*
purici de iarbă
în ţopăieli ghiduşe
fac gălăgie...
de flori se-agaţă fluturi
atraşi de veselie...
*
fonfoni ţânţarii,
veniţi din depărtare –
aterizează...
înfiorate frezii
se strâng între petale...
*
mii de lăcuste
se-nşiruiesc pe frunze
până departe...
la orizont pădurea
își scoate înainte brazii...
*
Bondari anemici
se ţin de trena zilei –
rar dând din aripi...
pe marginea cărării
aleargă brune molii...
*
un pai de-a latul
acoperă izvorul –
precum pârleazul...
alaiu-i tot mai mare –
şi creşte pe măsură...
*
stoluri de păsări
plutesc în zboruri line –
privind alaiul...
iar iepuri gură cască
fac salturi printre tufe...
*
brusc – ies în cale
furnici cu dungi pe spate –
sunt cercetaşii..
priveşte, o flanchează !
salută ! dau onorul !...
*
oastea piestriţă
în pas de defilare –
mărşăluişte...
furnica ţanţoş calcă –
o dată se întâmplă !
*
simte cărarea –
plăcut miros de frunze
parfum de floare...
tot mai aproape casa –
scurtează-mi, Doamne, drumul !
*
puiul cel mic
râzând îi sare-n braţe –
lacrimi duioase...
fraţi şi surori de sânge
pe rând o-mbrăţişrază...
*
nu-i centimetru
necunoscut în drumu-i –
ce încântare !
frumoşi ca niciodată –
acum chiar şi duşmanii !
*
dar ce se vede ?
priveşte ! muşuroiul –
o piramidă...
în jurul lui mulţime –
toată suflarea lumii !
*
prelungi urale,
aplauze febrile –
o nebunie ...
ca un vulcan e valea –
ca un vulcan pădurea ...
*
biata furnică,
mai face-un pas şi cade –
se prăbuşeşte...
o linişte adâncă –
vai ,Doamne, ţine clipa...
Alte poezii ale autorului
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
Dacă tu…
Dacă tu nu mă mai vrei,
Am să plec spre uitare,
Şi-am să fur din ochii tăi,
Doar privirea arzătoare,
Și-am s-o țin închisă-n sân,
Lângă inima mea mică,
Să mă vezi când sunt bătrân,
Să te văd când ești bunică.
Dacă tu nu m-ai plăcea,
Am să hoinaresc pe mare,
Și-am să fur din buza ta,
Doar un strop de sărutare,
Si-am să-l țin mereu pe palmă,
Să-l sărut când e furtună,
Să se facă marea calmă,
Și s-aud valul cum sună.
Dacă tu m-ai renega,
Voi pleca în loc sihastru,
Şi-am să-ți fur chiar inima,
Să mă-ndrume spre dezastru,
Să mă ardă-n rug de dor,
Să mă spintece-n cuvinte,
Ca să pot râzând să mor,
Lângă a mamei oseminte.
Mă simt în fiecare zi învins...
Mă simt în fiecare zi învins,
De timp, de viață și cuvinte,
Şi mă apucă-un dor aprins,
De înaintașii din morminte.
Mă reclădesc doar din erori,
Iar lut mi-e gângurit de prunci,
Mă-nsuflețează ai zilei zori,
Şi zbor din nou pe stânci.
Călăi cu flori la butonieră,
Zâmbesc la fiecare pas al meu,
Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă,
Ce se înălță trist la Dumnezeu.
Pe-al tatei trunchi mă altoiesc,
Și înfrunzesc la mama-n brațe,
Pământul pe vecie să-l umbresc,
Hulit de farisei și de paiațe.
Când păsări or să-și facă cuib în mine,
În triluri vechi atuncea am să cânt,
Durerea omului ce apocaliptic vine,
Pe norii cerului, victorios călcând.
Despărțire
Fugim de noi spre-a ne zdrobi,
Iar zborul tău e prăbușirea mea,
Din mine o aripă ți-aș încropi,
Că poate-o să te-ntorci cândva.
Stârnim vulcani la fiecare clocot,
Iar pasul meu e alergarea ta,
Ți-aș implanta pe buze-un hohot,
Să râzi în somn de farsa mea.
Strivim în dinți cuvinte ce unesc,
Și întâlnirile sfârșesc cu brio,
Cu buzele îmi murmuri:Te iubesc!
Cu ochii însă îmi strigi ...Adio!
Ni-s toate visele devreme ori târzii,
Fântânile au secat așa ciudat deodată,
Din noi sfârșit-au nenăscuți copii,
Și au murit stupid o mamă și un tată.
Un toast al despărțirii se cuvine,
Cu întrebări pe muchie de cuțit,
Pe un mormânt și-o cruce în ruine,
Într-un sicriu comun și neacoperit.
Nu ştiu
Nu ştiu ce e bine şi ce este rău;
Ce e permis şi ce nu este permis;
Oare pot condamna sau pot lăuda;
Nu ştiu, căci totul în mine este închis.
În această lume nu-i valabil nimic,
Nu există nici un principiu consistent,
Aş vrea în revoltă să strig şi să ţip,
Dar totu-i pasiv, nu am nici un asistent.
Simt un gust amar privind pe stradă,
O amărăciune drăcească, bestială,
Problema morţii îmi pare acum fadă,
Totul e calm, de-o linişte mormântuală.
Nu mai cred în absolut nimic,
Şi nici nu mai am nici o speranţă,
Realităţile au căzut toate, câte un pic,
Iar să trăiesc îmi pare o mare cutezanţă.
Nu am nici sentimentul trecutului,
Iar prezentul îmi pare o otravă,
Nu ştiu dacă sunt disperat,
Nu ştiu dacă nu sunt chiar o epavă.